Anulare act. Decizia 871/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.871/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 3 2008

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu

- - - - președinte secție

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamanta prin mandatar împotriva deciziei civile nr.208/AC/04.09.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns mandatar pentru recurenta-reclamantă, intimata-pârâtă fiind lipsă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Mandatar depune la dosar procură de reprezentare a recurentei, pentru această cauză și concluzii scrise, pe care solicită instanței să le aibă în vedere la soluționarea cauzei.

La solicitarea instanței, mandatar arată nu mai are alte cereri de formulat și că nu are studii superioare juridice.

Instanța învederează mandatarei recurentei că neavând studii superioare juridice nu poate formula concluzii orale în fața instanțe și nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1178/4.04.2008 a Judecătoriei Roman, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în rectificarea certificatului de moștenitor nr.21/21.01.1974 emis de notariatul de Stat R privind succesiunea defunctului decedat la 12.08.1973 formulată de reclamanta (prin procurator ) împotriva pârâtei.

Pentru a pronunța sentința prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Reclamanta a solicitat rectificarea certificatului de moștenitor nr.21/21.01.1974 eliberat succesorilor lui decedat la 12.08.1973, pe motiv că suprafața de teren specificată în acest certificat nu este de 500. ci de 1000. așa cum rezultă din contractul de vânzare- cumpărare nr.233/1951.

Instanța de judecată i-a adus la cunoștință reclamantei că cererea sa presupune o procedură contencioasă și că trebuie să o formuleze în contradictoriu cu celelalte persoane (sau moștenitorii acestora) care apar în certificatul de moștenitor însă reclamanta a precizat că nu înțelege să cheme în judecată decât pe notarul public care a emis certificatul de moștenitor respectiv.

Pârâta chemată în judecată a invocat excepția lipsei calității procesuale.

Instanța a reținut că pârâta chemată în judecată nu are calitate procesuală pasivă, chiar dacă a întocmit certificatul de moștenitor întrucât potrivit dispozițiilor art.88 din Legea nr.36/1995 soluționarea unei cereri de anulare a certificatului de moștenitor se face în contradictoriu cu persoanele înscrise în acesta și nu cu notarul public iar îndreptarea erorilor materiale se face potrivit art.87 din Legea 36/1995 la cererea moștenitorilor printr-o încheiere dată de notar cale pe care reclamanta nu a ales-

Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul Neamț care, prin decizia civilă nr.208 din 4.09.2008 pronunțată în dosarul nr- a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii, în termen și legal timbrat, a formulat recurs reclamanta prin procurator criticând-o pentru următoarele motive:

- certificatul de moștenitor nr.21/21.01.1974 după autorul cuprinde în mod evident o eroare materială, prejudiciind recurenta cu diferența de teren de 500 mp;

- corectarea erorii este necesară recurentei pentru a beneficia de drepturile cuvenite conform Legii nr.10/2001;

- îndreptarea erorii materiale de către instanța de judecată este admisibilă procedural față de dispozițiile art.88 din Legea nr.36/1995 cu referire la art.281 alin.1 din Codul d e procedură civilă;

- față de caracterul material și evident al erorii, soluționarea cauzei se putea face chiar fără citarea părților întrucât nu există posibilitatea producerii niciunui prejudiciu celorlalți moștenitori.

Recursul este nefondat.

Deși rececurenta susține că acțiunea sa având ca obiect o cerere de îndreptare a erorii materiale ca urmare a faptului că notarul a refuzat a dispune prin încheiere îndreptarea acesteia( deși nu a făcut dovada că s-a adresat cu o cerere formulată în temeiul art.53 și 87 din Legea nr.36/1995) și astfel s-a considerat vătămată în dreptul său, prevalându-se de dispozițiile art.88 din Legea nr.36/1995, rezultă că a învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea certificatului de moștenitor, întrucât aceasta este singura cale prevăzută de lege care dă în competența instanței examinarea și îndreptarea eventualelor omisiuni sau greșeli săvârșite cu ocazia emiterii certificatului de moștenitor.

Or din interpretarea dispozițiilor art.88 alin 2 din Legea nr.36/1995 care prevăd că: "după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești instanțelor le revine obligația de a trimite la biroul notarului public competent în soluționarea cauzei o copie de pe hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă împreună cu dosarul notarial dacă a fost cerut în timpul judecății", se deduce că biroul notarului public nu are calitate de parte în proces întrucât dacă legiuitorul i-ar fi conferit o astfel de calitate nu ar mai fi menționat obligația comunicării( abia după rămânerea definitivă și irevocabilă) hotărârii - întrucât comunicarea acesteia ar fi fost subînțeleasă fiind reglementată de Codul d e procedură civilă( art.266(3) Cod procedură civilă).

Pe de altă parte, susținerile recurentei că în cauză sunt incidente dispozițiile art.281 Cod procedură civilă și că "îndreptarea erorii din certificatul de moștenitor" trebuia dispusă fără citarea vreunei părți nu pot fi primite întrucât dispozițiile invocate vizează îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierile și hotărârile pronunțate de instanțele de judecată și nu cele din actele emise de alte autorități.

Or, îndreptarea erorilor materiale din actele notariale se face potrivit dispozițiilor art.53 și 87 din Legea nr.36/1995 cu citarea părților aspect ce rezultă din însăși cuprinsul textului art.53.

Sunt astfel lipsite de temei susținerile recurentei că de fapt acțiunea trebuia soluționată fără citarea vreunei părți în condițiile în care din dispozițiile sus menționate rezultă că soluționarea atât a unei cereri de îndreptare eroare materială cât și a unei acțiuni în anulare se face cu citarea părților.

Rezultă așadar din cele de mai sus că întrucât recurenta a refuzat a preciza numele și adresele persoanelor care figurau în certificatul de moștenitor pentru a putea fi citate în cauză (deși instanța exercitându-și rolul activ i-a adus la cunoștință acest aspect) și a precizat că înțelege că cheme în judecată doar notarul public, prima instanță în mod corect a respins cererea reclamantei.

Respingerea ca inadmisibilă a acțiunii a fost consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, instanța constatând în acest fel că acțiunea reclamantei împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală nu este admisibilă.

Față de considerentele expuse, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de reclamanta prin mandatar împotriva deciziei civile nr.208/AC/04.09.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 2008.

Pronunțată în ședința publică din 3 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu, Camelia Drăghin

- - - -

- -

GREFIER,

red.sent.

red.dec../

red.dec.rec.

tehnored./9.12.2008/2 ex.

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu, Camelia Drăghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 871/2008. Curtea de Apel Bacau