Anulare act. Decizia 88/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 88
Ședința publică din data de 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Eliza Marin Constanța Ștefan
- C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în com., sat, jud.B, împotriva deciziei civile nr.320 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții, -, ambii domiciliați în com. Bătrâni, nr.8, jud.P, domiciliat în com., nr. 387, jud.P, domiciliată în com., sat Mănăstirea, nr. 121, jud.
Recurs timbrat cu 200 lei taxă judiciară de timbru, prin anularea chitanței nr. -/07.12.2009 și timbre judiciare de 5 lei, anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-reclamant G reprezentat de avocat din Baroul Buzău, intimații-pârâți asistat de avocat din Baroul Prahova, -A, reprezentați de avocat din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, la 15.01.2010 s-a depus întâmpinare din partea intimaților-pârâți.
Intimatul-pârât învederează instanței că el nu l-a angajat pe domnul avocat, astfel că nu este apărat de acesta.
Avocat solicită a se lua act că îi reprezintă doar pe intimații-pârâți și -
Curtea ia act de împrejurarea că domnul avocat din Baroul Prahova, îi reprezintă în proces doar pe intimații-pârâți și -
Avocat pentru intimații-pârâți, solicită proba cu înscrisuri, despre care arată că reprezintă înscrisuri noi.
Curtea încuviințează pentru intimații-pârâți proba cu înscrisuri, în administrarea căreia se depune sentința civilă nr.795/17.11.2009 pronunțată de Judecătoria Făurei și copia titlului de proprietate nr.-/07.09.2009, pe care le comunică părții adverse.
Curtea comunică apărătorului recurentului, întâmpinarea depusă de intimați.
-2-
Avocat pentru recurentul-reclamant, solicită a fi lăsată cauza la următoarea strigare pentru a putea lua cunoștință de înscrisurile comunicate la acest termen de intimații, prin apărător.
Curtea lasă dosarul la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea apărătorului recurentului-reclamant să ia cunoștință de înscrisurile depuse de intimații-pârâți.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns: recurentul-reclamant G reprezentat de avocat din Baroul Buzău, intimații-pârâți personal, -A reprezentați de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimata-pârâtă.
Părțile, având pe rând cuvântul personal și prin apărători, învederează instanței că nu mai au alte cereri iar Curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru recurentul-reclamant, consideră că nu este întemeiată excepția nulității recursului pentru neindicarea temeiului juridic, invocată de intimați prin întâmpinare, sens în care solicită a fi respinsă. Învederează instanței că temeiul juridic este art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Pe fond, critică decizia pentru nelegalitate, în esență arătând următoarele: cu privire la nedepunerea testamentului nu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate, din probele dosarului a rezultat că reclamantul nu a fost prezent la dezbaterea succesiuni notariale, astfel neavând cunoștință de existența vreunui certificat de moștenitor, rezultând și imposibilitatea depunerii acestuia. Totodată, de la decesul autorului și până în prezent, reclamantul a fost cel care a stăpânit bunurile rămase de pe urma autorului său, putându-se considera că acesta a acceptat tacit moștenirea.
Totodată, arată că de existența certificatului de moștenitor, reclamantul a luat cunoștință în anul 2009, cu ocazia procesului de partaj urmare decesului autorului său.
Pentru motivele depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul menținerii sentinței de fond, ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimații-pârâți, solicită a se constata că recursul nu este motivat în drept, abia la acest termen indicându-se art.304 pct.9 Cod pr.civilă, criticile invocate fiind de netemeinicie și nu de nelegalitate. Sub acest aspect, solicită a se constata că recursul este nul.
În subsidiar, dacă se va trece de aceste susțineri, solicită a se constata că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, constatând că mențiunile din certificatul de moștenitor fac dovada deplină în ceea ce privește constatările personale ale notarului, până la înscrierea lor în fals.
Potrivit certificatului emis, s-a constatat calitatea de moștenitor legal și a numitului G și cota sa legală, acesta utilizându-și cota ca moștenitor legal și nu testamentar. De asemenea, arată că pe lângă faptul că nu există nicio mențiune în certificatul emis de notar în sensul că nu există renunțători la succesiune prin neprezentare, nu există nici depoziții de martori din care să rezulte că reclamantul nu a fost prezent la dezbaterea succesiunii.
.//.
-3-
Arată că nu se poate vorbi în speță, de o acceptare tacită a succesiunii defunctului, de către reclamant. Defunctul avea toate motivele să revoce testamentul ce-l întocmise deoarece se aștepta la îngrijire din partea reclamantului din cauză, dar acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.
Arată și faptul că în ceea ce privește cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, sunt formulate de toți moștenitorii legali ai defunctului.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât solicită admiterea recursului și pe cale de consecință a se anula certificatul de moștenitor, el nefiind la notar. Gaf ost cel care l-a îngrijit pe defunctul său bunic.
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sub nr. 145/277/22.01.2009, reclamantul G a chemat în judecată pe pârâții, A, și, solicitând instanței anularea certificatului de moștenitor nr.388/13.07.1989 eliberat de notariatul de Stat Local P și să constate că este unicul moștenitor al def., decedat la data 26.02.1989.
În fapt, reclamantul a arătat că, fiind citat în dosarul nr- al Judecătoriei P -cu obiect partaj succesoral, a intrat în posesia certificatului de moștenitor a cărui anulare o solicită și a constat că figurează ca moștenitor al defunctului alături de pârâți.
Reclamantul a susținut că nu a participat la dezbaterea succesorală, nefiind citat și nu a semnat acte de acceptare a succesiunii legale.
A mai susținut că este beneficiarul testamentului autentificat sub nr.231/21.03.1991, defunctului testându-i întreaga avere si că defunctul a deținut terenurile aflate în patrimoniul său la deces ca proprietar individual și a avut posesia lor și a celorlalte bunuri de la data decesului autorului său.
În drept acțiunea s-a întemeiază pe disp. art.88 alin.1 din Legea 36/1995 și art.111 Cod pr.civilă.
Pârâții, A, prin mandatar (cf.procurii autentificate sub nr.89/08.01.2006), au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat respingerea acțiunii, constatarea caducității testamentului, iar în subsidiar, revocarea acestuia pentru neexecutarea sarcinii.
În ceea ce privește caducitatea testamentului, s-a motivat că reclamantul a refuzat să primească legatul, situație prevăzută de art.928 civil.
Au precizat că toate părțile în litigiu au fost prezente la dezbaterea succesorală, iar reclamantul nu a invocat calitatea sa de unic moștenitor al defunctului, cu acea ocazie, astfel încât nu a dorit să accepte legatul. În această situație sunt incidente disp. art.928 civil. Arată pârâții că au plătit integral impozitul pentru averea defunctului, ca dovadă a acceptării moștenirii.
În condițiile în care reclamantul ar fi uzat de testament, cererile pârâților pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza 247/2005, al căror semnatar
-4-
este și reclamantul, nu ar fi avut nici o eficiență și, totodată, reclamantul nu ar fi făcut cerere de reconstituire în numele mamei sale,.
În ceea ce privește revocarea testamentului, solicitată în subsidiar pentru nerespectarea sarcinii, s-a arătat că acesta instituie o clauză privind întreținerea și înmormântarea defunctului, clauză pe care reclamantul nu a respectat-o, fiind îndeplinită de către fiicele sale, și.
În drept s-au invocat prevederile art.928, 930 cod civil coroborat cu art.830 Cod civil.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, să se constate caducitatea testamentului, iar în subsidiar a solicitat revocarea acestuia. În esență sunt invocate aceleași motive ca în cererea celorlalți pârâți.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările depuse, arătând, în ceea ce privește caducitatea testamentului, că potrivit disp. art. 924-929 Cod civil, sunt patru cauze care fac imposibilă executarea legatelor, iar legatul devine caduc în cazul incapacității legatarului de a primi legatul sau a neacceptării acestuia de către legatar. Se menționează că a acceptat în mod tacit moștenirea, comportându-se ca un adevărat proprietar. Se precizează că spre deosebire de renunțarea la succesiune, care poate fi numai expresă, acceptarea poate fi tacită.
Referitor la revocarea testamentului, s-a arătat că testamentul, fiind producător de efecte după decesul testatorului, nu se pot impune obligații care să fie executate în timpul vieții acestuia, iar pentru neexecutarea lor, numai testatorul poate revoca legatul.
Prin sentința civilă nr. 664 din 28.04.2009, Judecătoria Paa dmis acțiunea și a anulat certificatul de moștenitor nr.388/13.07.1989 eliberat de Notariatul de stat local P, județul
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiarul unui testament autentificat sub nr.231/21.03.1981, prin care unchiul său, def., a testat întreaga avere mobilă și imobilă în favoarea sa. La data de 26.02.1989 a decedat autorul său, în urma dezbaterii succesorale fiind eliberat certificatul de moștenitor nr.338/13.07.1989, prin care se constată masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, iar ca moștenitori sunt nominalizați, A, G, nepoți, acceptanți ai moștenirii, renunțători fiind și, fiice, conform declaraților de renunțare aflate la filele 8 și 9 din dosar, date la data de 09.05.1989.
Din răspunsurile la interogatorii date de către pârâții, și (întrebarea nr.1, 85-87), a rezultat că reclamantul nu a fost prezent la dezbaterea succesorală de pe urma defunctului, dezbatere ce a avut loc la data de 13.07.1989, situație în care instanța nu poate primi susținerile pârâților-reclamanți făcute în întâmpinările depuse.
Aceste răspunsuri s-au coroborat cu afirmațiile pârâtei-reclamante, prin care s-a arătat că reclamantul a fost prezent la notar doar în data de 09.05.1989 (36), dar pentru că era într-o stare avansată de ebrietate, nu s-a putut dezbate succesiunea, fiind fixat termenul din data de 13.07.1989.
Pentru a stabili situația de fapt cu privire la dezbaterea succesorală, față de susținerile părților, instanța a dispus să se comunice de către Camera Notarilor
-5-
Publici P - Arhiva succesorală dosarul notarial nr.309/1989, iar prin adresa 145/09.03.2009, s-a comunicat doar copie după certificatul de moștenitor și după
declarațiile de renunțare, restul actelor fiind date la topire, conform legislației în vigoare. În această situație, instanța nu se poate raporta decât la probele existente în dosar, din care se constată că reclamantul nu a fost de față la dezbaterea succesorală din data de 13.07.1989, fiind astfel vătămat în drepturile sale, dobândite în baza testamentului.
Potrivit disp. art.25 din 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, în vigoare la data dezbaterii succesiunii defunctului, aceia care au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului de moștenitor pot cere anularea lui în justiție și stabilirea drepturilor lor, prevedere înscrisă în art.88 alin.1 din Legea 36/1995 privind organizarea activității notariale.
Cu privire la caducitatea testamentului, a cărui constatare s-a solicitat în baza art.928 Cod civil, instanța a constatat că patru sunt cazurile în care aceasta intervine: decesul legatarului, incapacitatea legatarului de a primi legatul, neacceptarea legatului de către legatar și pieirea totală a bunului ce formează obiectul legatului. În sensul acesta, pârâții-reclamanți susțin că reclamantul-pârât, la data dezbaterii succesorale ce a avut loc la 13.07.1989, nu a dorit să accepte legatul, renunțând în mod tacit la acesta.
Instanța nu a primit această susținere, deoarece pe de o parte, așa cum a rezultat din probe, reclamantul-pârât nu a fost prezent la dezbaterea succesorală, iar pe de altă parte renunțarea nu poate fi decât expresă, fiind un act juridic solemn, potrivit disp. art.76 alin.3 și 4 din 36/1995 și art.89 din Regulamentul de punere în aplicare a 36/1995, ce se face în fața notarului public prin declarație și se înscrie în registrul special de renunțări la succesiune.
Susținerile pârâților-reclamanți cu privire la neachitarea impozitului aferent averii defunctului de către reclamantul-pârât și formularea cererii alături de ceilalți moștenitori pentru reconstituirea dreptului de proprietate, situații ce ar putea constitui o renunțare tacită la beneficiul legatului, au fost înlăturate.
Cu privire la revocarea testamentului pentru neîndeplinirea sarcinii, instanța a reținut că potrivit disp. art.930 Cod civil coroborat cu disp. art.830 Cod civil, aceleași cauze care autorizează cererea de revocare a donațiilor între vii vor fi primite și la cererea de revocare a dispozițiilor testamentare. Sarcina, ca modalitate a legatului, este o obligație pe care testatorul o impune legatarului, acesta, după acceptarea legatului, fiind ținut să o execute. Sarcina, care nu reprezintă o simplă dorință, îl obligă pe legatarul acceptant, iar în caz contrar, orice persoană interesată poate cerere revocarea legatului pentru neexecutarea sarcinii.
Din analiza cuprinsului testamentului, instanța a reținut că defunctul a testat întreaga sa avere reclamantului-pârât "în că îi va asigura de bunăvoie cele necesare existenței, când va ajunge la neputința de a muncii", îi va asigura asistența medicală și îl va înmormânta. Din modul de redactare a actului nu rezultă că în sarcina reclamantului-pârât a fost instituită o obligație de întreținere a autorului său, pe timpul vieții acestuia, a cărei neexecutare să conducă la revocarea testamentului și pe care oricum, numai beneficiarul acestei obligații ar fi putut să o facă, în timpul vieții, testamentul producând efecte după moartea testatorului.
.//.
-6-
Pentru aceleași rațiuni expuse anterior, instanța nu a putut reține susținerile pârâților-reclamanți cu privire la neexecutarea pretinsei obligații de a-l înmormânta pe defunct și a-i face pomenile după datină.
Chiar dacă din probele administrate în cauză, rezultat o participare mai substanțială a pârâtelor-reclamante și la înmormântarea defunctului, din răspunsul lui la întrebarea nr.5 din interogatoriu (85), instanța a reținut că și reclamantul-pârât și mama părților au contribuit la cheltuielile cu înmormântarea, aceasta reprezentând o datorie morală a familiei față de memoria defunctului.
Față de cele expuse, a rezultat că reclamantul este unicul moștenitor al defunctului .
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții și A, în dezvoltarea motivelor de apel arătând, în esență că prima instanță a făcut o greșită apreciere a probelor de la dosar, având în vedere că prin coroborarea tuturor probelor administrate rezultă cu totul o altă situație de fapt.
Trebuia să se aibă în vedere că acest certificat de moștenitor face dovada deplină în ceea ce privește calitatea de moștenitor, cota și bunurile ce fac parte din masa succesorală până la înscrierea în fals.
Nu era necesară prezența în fața notarului a reclamantului și era suficient ca acesta să fie citat în vederea eliberării certificatului de moștenitor.
Reclamantul trebuia să invoce calitatea sa de moștenitor testamentar la momentul dezbaterii succesiunii și mai apoi, odată cu depunerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, fapt care nu s-a întâmplat.
Ca urmare, testamentul a devenit caduc din moment ce reclamantul nu a înțeles să beneficieze de el la momentul decesului defunctului.
Cererea reconvențională trebuia admisă din moment ce reclamantul nu a acordat întreținere testatorului în timpul vieții sale, acesta fiind nevoit să cheme în judecată pe cele două fiice ale sale pentru pensie de întreținere.
La data de 16 septembrie 2009 apelanții și-au completat motivele de apel, invocând prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, deoarece acțiunea trebuia intentată în termen de 3 ani de la emiterea certificatului de moștenitor și că prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul nu a solicitat să se constate că este unicul moștenitor, iar prin aceasta instanța nu a avut în vedere că a exclus de la moștenire pe moștenitorii rezervatari.
Intimatul Gaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, invocând că termenul de prescripție de 3 ani operează numai în cazul moștenitorilor prezenți în fața notarului, din probele administrate în cauză rezultând că a aflat de existența certificatului de moștenitor numai cu ocazia dezbaterii succesiunii, respectiv în anul 2008, fiind în posesia bunurilor de la data decesului autorului său și până în prezent.
Referitor la faptul că este singurul moștenitor testamentar al defunctului, a precizat că soluția este corectă din moment ce a înțeles să invoce testamentul, iar moștenitorii rezervatari nu au intrat niciodată în posesia bunurilor succesorale. Probele au fost analizate corect de instanța fondului din moment ce plata impozitelor nu reprezintă un act de acceptare a succesiunii, iar intimatul, nefiind citat la notariat, nu a putut să-și facă apărările necesare.
.//.
-7-
Justificat a fost respinsă cererea reconvențională din moment ce testamentul, fiind un act de voință unilaterală, nu putea impune obligații din partea sa
în timpul vieții testatorului, iar testamentul nu este caduc și în cauză nu operează dispozițiile art. 928 Cod civil, deoarece a acceptat tacit moștenirea testamentară.
Prin decizia civilă nr. 320/18.11.2009, Tribunalul Buzăua admis apelul declarat de pârâții-reclamanți și -A, împotriva sentinței civile nr. 664/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria, în contradictoriu cu reclamantul-pârât G și pârâții și, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea. A menținut restul dispozițiilor.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, deoarece acțiunea trebuia intentată în termen de 3 ani de la emiterea certificatului de moștenitor (Decretul nr. 167/1958), această excepție este neîntemeiată, întrucât acțiunea în anularea certificatului de moștenitor curge numai pentru moștenitorii prezenți în fața notarului de stat când a fost eliberat certificatul de moștenitor.
În speță, din actele de la dosar rezultă că la eliberarea certificatului de moștenitor reclamantul nu a fost prezent, astfel încât nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Dacă însă se invocă stabilirea masei succesorale și calitatea de moștenitor, acțiunea în anularea certificatului de moștenitor se poate cere oricând de cei interesați, cu condiția ca aceștia să dovedească împrejurarea că au acceptat în termen succesiunea.
Deși reclamantul a invocat că a depus la Notariatul de Stat testamentul și, deci, a invocat pe lângă calitatea de moștenitor legal și calitatea sa de moștenitor testamentar, nu a făcut nicio probă în acest sens, deși îi revenea această obligație în baza art.1169 Cod civil.
Faptul că intimatul reclamant nu a prezentat în fața notarului de stat testamentul, reiese și din conținutul certificatului de moștenitor în care nu se face vorbire despre vreun testament, iar constatările notarului fac dovada deplină până la înscrierea lor în fals.
Pe de altă parte, reclamantul nu a invocat testamentul nici cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005, situație ce reiese din adeverința nr. 310/2009 eliberată de Primăria comunei, județul B (fila 100 dosar fond), ceea ce denotă că niciodată reclamantul-pârât nu a înțeles să accepte moștenirea și în calitate de moștenitor testamentar.
Atunci când aceeași persoană este chemată la moștenire de lege și, totodată, este gratificată prin testament cu un legat, ea poate opta în mod diferit cu privire la moștenirea legală și la legat, aceasta fiind una dintre excepțiile de la regula indivizibilității opțiunii succesorale.
Astfel, cel aflat într-o asemenea situație poate să nu accepte succesiunea legală, dar poate să primească legatul sau invers, având deplina libertate să hotărască asupra poziției pe care s-o adopte.
Desigur, cel chemat în dublă calitate la o moștenire își poate manifesta opțiunea succesorală în sensul de a accepta atât succesiunea legală, cât și pe cea testamentară, după cum poate repudia ambele feluri de succesiune.
Însă, în măsura în care termenul legal pentru acceptarea moștenirii, succesorul invocă doar calitatea de moștenitor legal, fiind înscris ca atare în
-8-
certificatul de moștenitor, el nu mai poate pretinde ulterior, în procesul pentru împărțeala moștenirii, și drepturile succesorale ce ar rezulta în favoarea sa din testament.
Ca urmare, prima instanță a constatat greșit că reclamantul a fost prejudiciat prin emiterea certificatului de moștenitor și că se impune anularea lui în baza art.88 alin.1 din Legea 36/1995 privind organizarea activității notariale, din moment ce acesta nu și-a manifestat în termen opțiunea de succesor testamentar. Potrivit art. 688 Cod civil, efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 651).
Referitor la revocarea testamentului, se reține că testamentul este un act juridic personal, solemn și irevocabil și cuprinde dispoziții de ultimă voință cu privire la bunurile testatorului, care își produc efecte numai la decesul acestuia, astfel că testatorul nu poate impune legatarului anumite obligații care să fie prestate în timpul vieții defunctului său tată sau ulterior.
Din modalitatea de redactare a actului se desprinde concluzia că testatorul a nutrit că va fi întreținut de reclamant, ceea ce reprezintă existența unei obligații morale, nicidecum a unei clauze imperative, situație în care inserarea în cuprinsul testamentului a unor dispoziții referitoare la îngrijire, respect și înmormântare potrivit obiceiului nu este de natură a schimba natura juridică a acestui act.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod eronat s-a reținut că nu a prezentat în fa ț a notarului de stat testamentul și nu a invocat calitatea de moștenitor testamentar, de vreme ce, așa cum rezultă din probele administrate, nu a avut ocazia să prezinte testamentul, atâta timp cât nu a fost prezent la dezbaterea succesiunii.
Nefiind prezent la dezbaterea succesiunii și neavând cunoștință de existența vreunui certificat de moștenitor, reclamantul nu avea cui și de ce să mai prezinte testamentul, atâta timp cât de la decesul autorului și până în prezent, el a fost cel care a stăpânit bunurile rămase de pe urma autorului.
A mai precizat recurentul-reclamant că nu a avut motivul și nici ocazia de a invoca testamentul pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.247/2005 întrucât autorul reclamantului nu a figurat înscris în registrul agricol ca proprietar individual, terenurile fiind în proprietatea acestuia la data decesului, ele nefăcând obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.
Nefiind prezent la dezbaterea succesiunii, reclamantul nu putea invoca vreo calitate anume de moștenitor. După decesul autorului, reclamantul a fost singurul care a stăpânit terenurile, comportându-se ca un adevărat proprietar, fapt confirmat prin răspunsurile date la interogatoriu de către pârâți, făcându-se în acest sens dovada acceptării tacite a moștenirii.
Susținerea instanței că reclamantul nu și-a manifestat în termen opțiunea succesorală, este nelegală, atâta timp cât, potrivit art.689 Cod civil "acceptarea poate fi sau expresă sau tacită".
Față de recursul formulat, intimații-pârâți au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu sunt indicate
motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art.304 Cod pr.civilă, astfel încât recursul este nul potrivit art.302 indice 1 lit.c Cod pr.civilă.
-9-
Au mai solicitat intimații-pârâți respingerea recursului ca nefondat, arătând că așa cum rezultă din certificatul de moștenitor, a fost constatată calitatea de moștenitor legal a recurentului-reclamant G și cota de 2/12 cuvenită acestuia ca efect al moștenirii legale și nu testamentare, din averea defunctului, fiind înserată și mențiunea că nu există nicio persoană renunțătoare la succesiune prin neprezentare, conform dispozițiilor art.700 Cod civil.
De altfel, din probele administrate în cauză, rezultă că așa-zisa recunoaștere a "neprezentării" recurentului-reclamant la notariat, de către intimați, s-a raportat la o dată anterioară celei din 13.07.1989, când s-a finalizat procedura notarială, dată la care reclamantul s-a prezentat în stare avansată de ebrietate, iar notarul a fost obligat să amâne dezbaterea succesiunii la o dată ulterioară.
Or, în speța de față, recurentul-reclamant a fost chemat în calitate de moștenitor legal și nu de moștenitor testamentar, concluzia fiind aceea că nu a înțeles să se prevaleze de testamentul încheiat în favoarea sa.
Curtea, examinând examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrărilor dosarului și dispozițiile legale incidente, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.650 Cod civil, o persoană poate avea atât calitatea de moștenitor legal, cât și pe cea de moștenitor testamentar.
Este însă posibil ca persoana chemată la moștenire de lege și, totodată, gratificată prin testament, să opteze diferit cu privire la moștenirea legală și la legat, adică să o accepte pe prima și să renunțe la legat, ori invers, legatarul având -ca și moștenitorul legal- drept de opțiune succesorală.
Susținerea recurentului în sensul că a acceptat tacit moștenirea în calitate de moștenitor testamentar, prin intrarea în posesie asupra bunurilor succesorale de la data decesului autorului, este însă neîntemeiată.
Astfel, pentru a accepta tacit moștenirea testamentară este necesar ca legatarul să acționeze nu ocult, ci invocând această calitate, aducând la cunoștința celor interesați testamentul din care rezulta vocația sa la moștenire (în mod direct sau prin prezentarea la biroul notarial -art.76 din Legea nr.36/1995).
Or, în speță, recurentul-reclamant nu a invocat și nu a adus la cunoștință celorlalți moștenitori și nici nu a adus la cunoștința notarului public, existența testamentului în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, astfel încât dreptul său de opțiune succesorală cu privire la moștenirea testamentară, s-a prescris.
În consecință, stăpânirea de către recurent a bunurilor succesorale s-a realizat în considerarea calității sale de moștenitor legal și nu testamentar, întrucât nu a înțeles să se prevaleze de această calitate, prin neprezentarea testamentului la notar din proprie inițiativă, sau prin aducerea lui la cunoștința celorlalți moștenitori.
Chiar dacă s-ar reține că nu a fost prezent la dezbaterea succesiunii și nu a avut cunoștință de existența certificatului de moștenitor, așa cum susține recurentul-reclamant, el avea obligația conform art.700 Cod civil, să-și exercite dreptul de opțiune succesorală cu privire la calitatea de moștenitor testamentar, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, potrivit celor arătate mai sus.
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că recurentul-reclamant nu a fost prejudiciat prin emiterea certificatului de moștenitor, fiind înscris
ca succesor în conținutul lui, atâta timp cât acesta nu și-a manifestat în termen opțiunea de succesor testamentar.
-10-
De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurentului în sensul că nu a avut ocazia de a invoca testamentul la reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr.247/2005, câtă vreme adeverința nr.310/2009 emisă de Primăria com. jud.B, aflată la fila 100 dosar fond, confirmă existența cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor defunctului, tocmai în baza Legii nr.247/2005.
Mai mult decât atât, la dosar s-au produs dovezi cu acte din care rezultă că recurentul-reclamant nu a plătit impozitul aferent terenului pe care-l posedă și cu atât mai mult pentru întreaga suprafață de teren pretins a fi avută de pe urma defunctului, dimpotrivă, pârâții fiind cei care au suportat impozitele și taxele aferente pentru aceasta, așa cum rezultă din chitanțele depuse la dosar.
În ceea ce privește cererea intimaților de a se constata nul recursul, nefiind indicate motivele de nelegalitate, instanța de recurs nu poate da curs acestei solicitări, având în vedere disp. art.306 alin.3 Cod pr.civilă, în conformitate cu care instanța însăși poate face încadrarea motivelor într-unul din cazurile prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, iar, pe de altă parte, recurentul a invocat în ședință publică, disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Față de toate considerentele expuse, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat în baza art.312 Cod pr.civilă.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în com., sat, jud.B, împotriva deciziei civile nr.320 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții, -, ambii domiciliați în com. Bătrâni, nr.8, jud.P, domiciliat în com., nr. 387, jud.P, domiciliată în com., sat Mănăstirea, nr. 121, jud.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Eliza Marin Constanța Ștefan
- - - - C -
Grefier,
- -
red. VS/tehnored.VM
7 ex./25.02.2010
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
f- JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Eliza Marin Constanța Ștefan
a- Tribunalul Buzău
-, G
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Eliza Marin Constanța Ștefan
