Anulare act. Decizia 916/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(761/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.916
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - ---
GREFIER -
* * * * * * * * *
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.155 A din 06.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
are ca obiect - anulare act - nulitate contract donație.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06 mai 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 13 mai 2009, apoi la data de 20 mai 2009 și la data de 27 mai 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 47 din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria C, în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 83 din 15 ianuarie 1996, de Biroul Notarului Public " ".
Penrtu a hotărî astfel, instanța a reținut că numitului i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp. teren extravilan situat pe raza comunei M, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr. 2096 din 13 iulie 1995, ulterior fiind încheiat contractul de donație nr. 83 din 15 ianuarie 1996, prin care terenul a fost donat numitului.
Întrucât la încheierea acestui contrat nu au fost respectate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 18/1991, prin care se interzicea înstrăinarea prin acte între vii, timp de 10 ani a terenurilor pentru care se reconstituie dreptul de proprietate potrivit actului normativ menționat, instanța a reținut că intervine sancțiunea nulității absolute cu privire la actul de înstrăinare.
Tribunalul București - Secția a III a Civilă, prin decizia civilă nr. 155 din 06 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât împotriva acestei sentințe.
A reținut instanța de apel că:
Excepția lipsei calității procesuale active, a fost ridicată și în primă instanță, fundamentată fiind pe împrejurarea că intimata nu a făcut dovada calității de moștenitoare a defunctului, excepția fiind respinsă de prima instanță care a apreciat dovedită această calitate. Prin cererea de apel nu a existat vreo critică privitoare la aceste aspecte.
Întrucât în apel invocarea excepției lipsei calității procesuale active a fost justificată prin aceea că numele autorului intimatei este diferit de numele donatorului din contractul a cărei nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată, " " și respectiv " ", tribunalul a analizat excepția invocată numai sub acest aspect. Astfel, din analiza înscrisurilor ce au fost depuse la dosar, respectiv certificatul de naștere aparținând intimatei, certificatul de deces al defunctului, titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, nr. 20961din 03 iulie 1995, pe numele și contractul de donație a cărei valabilitate se contestă, tribunalul a constatat că neconcordanța de nume invocată de apelant are natura unei evidente erori materiale referitoare la numele de familie al autorului intimatei, astfel cum acesta a fost menționat în contractul de donație. Așadar, dată fiind natura acestei neconcordanțe, aceea de eroare materială ce putea fi oricând remediată printr-o cerere adresată notariatului public ce a autentificat contractul de donație, tribunalul a considerat că și sub acest nou aspect invocat în apel, excepția lipsei calității procesuale este neîntemeiată.
Cât privește fondul apelului, tribunalul a constatat, de asemenea, ca nefiind întemeiate nici una dintre criticile formulate de apelant.
În opinia instanței de apel nu era necesar, ca intimata - reclamantă să facă vreo referire la care dintre situațiile prevăzute de art. 32 din actul normativ menționat se încadrează titlul de proprietate al autorului său, pentru a se verifica incidența acestui text de lege. Aceasta, întrucât din mențiunile existente în cuprinsul titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 pe numele autorului intimatei rezultă că acesta a primit suprafața de teren de 0,5 ha prin "constituirea" dreptului de proprietate. Or, cazurile, în care terenurile erau primite prin "constituirea" și nu prin "reconstituirea" dreptului de proprietate pe care Legea nr. 18/1991 le prevede, sunt tocmai cele la care se referă art. 32, respectiv cele prevăzute de art. 19 alin. 1, art. 21 și 49 din lege. Așa fiind, tribunalul a apreciat că intimata - reclamantă nu avea nici o obligație să dovedească împrejurarea că titlul autorului său se încadrează într-una din situațiile prevăzute de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 18/1991.
Cât privește susținerea apelantului privind sancțiunea care intervine în cazul nerespectării interdicției de înstrăinare prevăzute de art. 32 din Legea nr. 18/1991, în sensul că intervine nulitatea relativă și nu cea absolută, întrucât termenul de 10 ani prevăzut de textul de lege s-a împlinit anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că prohibiția nu mai operează, tribunalul a apreciat-o ca fiind în mod evident neîntemeiată.
Pe de o parte pentru că textul art. 32 din Legea nr. 18/1991 prevede expres sancțiunea ce intervine cu privire la actele de înstrăinare încheiate mai înainte de trecerea termenului de 10 ani, respectiv nulitatea absolută, astfel că invocarea unei alte sancțiuni ce ar interveni în situația prevăzută de art. 32 este fără nici un temei. Pe de altă parte, împlinirea termenului de 10 ani pentru care era prevăzută de lege interdicția inalienabilității temporare a bunului este un aspect fără nici o relevanță cu privire la sancțiunea care intervine cu privire la actul de înstrăinare între vii încheiat, având în vedere ca nulitatea absolută este o sancțiune de drept civi, printre ale cărei trăsături definitorii se numără și faptul că momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului, în plus fiind inadmisibilă, în principiu, acoperirea, înlăturarea efectelor nulității prin confirmare.
În ceea ce privește critica referitoare la inadmisibilitatea invocării propriei culpe, tribunalul a reținut că este nefondată, neputând fi primită, având în vedere că se susține transmiterea în patrimoniul intimatei - reclamante a unei obligații pe care o avea autorul său. Tribunalul a observat că nu se poate vorbi despre o obligație, în accepțiunea comună de element al laturii pasive a conținutului raportului juridic civil, constând în îndatorirea subiectului raportului juridic de drept civil de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ, pentru a fi incidente regulile specifice transmiterii patrimoniului defunctului către moștenitori.
Ceea ce se invocă de către apelant reprezintă un principiu de drept legat de noțiunea de abuz de drept și care susține buna credință în combaterea abuzului de drept, respectiv refuzul de a se da valoare unui demers prin care se urmărește apărarea unui drept însă prin invocarea propriei atitudini culpabile. Ca atare, a apreciat tribunalul în nici un caz nu s-ar putea reține ca fiind aplicabilă, în temeiul invocat de apelantul - pârât, funcționarea acestui principiu.
Împotriva acestei decizii în termen legal a formulat recurs apelantul - pârât.
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală întrucât instanța de apel nu a avut în vedere susținerile sale potrivit cărora, reclamanta, în calitate de succesoare a tatălui său, a dobândit atât activul cât și pasivul moștenirii acestuia, respectiv atât drepturile cât și obligațiile.
Având în vedere că autorul reclamantei nu își poate invoca propria culpă pentru a beneficia de protecția unui drept, conform principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" în legătură cu încheierea contractului de donație cu face obiectul prezentei cereri, nici reclamanta, în calitate de succesoare a acestuia, nu poate invoca propria culpă.
Faptul că autorul reclamantei a încheiat un contract de donație cu nerespectarea prevederilor legale, referitoare la interdicția de înstrăinare prin acte între vii prevăzută de art. 32 din Legea nr. 18/1991republicată, este culpa acestuia, culpă care nu poate fi invocată pentru a obține protecția legală, nimeni neputând invoca propria turpitudine.
Reclamanta invocă faptul că, contractul de donație a fost încheiat prin fraudarea legii sau, astfel cum menționează instanța de apel, prin abuz de drept, dar cel care a fraudat legea este autorul reclamantei, deci prin preluarea activului și pasivului de către reclamantă, chiar reclamanta, nu se poate prevala de beneficiul protecției unui drept prin invocarea propriei culpe.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod de procedură civilă.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivului de recurs formulat reține carterul nefondat al recursului, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune s-a solicitat de către reclamantă să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat de Biroul Notarului Public " " sub nr. 83 din 15 ianuarie 1996, pentru fraudă la lege, respectiv pentru încălcarea dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 18/1991.
Nulitatea absolută este aceea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocrotește un interes particular, individual (deci a unei norme juridice imperative de ordine privată, care instituie o condiție de validitate pentru încheierea actului juridic).
Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes (părțile actului juridic, avânzii cauză ai părților, alte persoane ce nu au participat la încheierea actului juridic, dar care ar justifica un interes propriu, de instanță din oficiu, de procuror, precum și de alte organe prevăzute de lege).
Prin urmare, chiar părțile actului juridic a cărui nulitate absolută se solicită a se constata pot promova o astfel de acțiune. Cu atât mai mult această acțiune poate fi promovată de moștenitoarea uneia dintre părțile contractante, prin acesta neîncălcându-se principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegaus".
Cum, în speță, s-a invocat nulitatea absolută a contractului de donație pentru fraudă la lege, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 18/1991. Curtea constată că, în mod corect instanțele de fond și apel au apreciat că reclamanta putea să promoveze o astfel de acțiune.
Nefiind incidente dispozițiile art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. 155 din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
.
2ex./08.07.2009
-3.-;
Jud.C-Gh.
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
