Anulare act. Decizia 92/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 92

Ședința publică de la 18 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru

JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile

JUDECĂTOR 3: Ileana Ruxandra

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul chemat în garanție, și de către recurenții - pârâți, împotrivadeciziei civile nr. 837A/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimații - pârâți,.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul - chemat în garanție, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/28.01.2010 și recurenta - chemat în garanție, reprezentată de același avocat, în baza aceleiași împuterniciri avocațiale și intimatul - reclamant, personal și asistat de avocat, care depune împuternicirea avocațială încheiată în baza contractului de asistență juridică nr. -/17.10.2006, lipsind recurenții - pârâți, și intimații - pârâți,.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenții - chemați în garanție, în sensul eșalonării obligației de plată a taxei judiciare de timbru în 4 rate lunare egale de 114,35 lei plătibile până la data de 25 ale fiecărei luni, prima dintre acestea având scadența la 25 februarie 2010.

Reprezentantul recurenților - chemați în garanție, depune chitanța nr. -/1/18.02.2010, emisă de Cec Bank - unitatea, cu care face dovada achitării primei rate a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 120 lei.

Se procedează la comunicarea unui exemplar al încheierii prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenților - petenți, către reprezentantul acestora.

Reprezentantul recurenților - chemați în garanție, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, arătând că prin sentința civilă nr. 2204/2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B s-a constatat dreptul de proprietate al pârâtului în contradictoriu cu numiții și, asupra imobilului în litigiu, teren identificat prin expertiza topo efectuată în dosarul nr. 12033/2001. Astfel, arată că dorește să depună această expertiză în cadrul probei solicitate.

La interpelarea Curții, reprezentantul recurenților - chemați în garanție, arată că această expertiză a fost efectuată de doamna expert.

Reprezentantul intimatului - reclamant arată că nu este utilă soluționării cauzei această expertiză, întrucât este întocmită în dosarul în privind pe și autorul părții pe care o reprezintă, Mai arată că există hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care a fost obligat să lase în deplină proprietate terenul în litigiu.

Curtea, deliberând cu privire la proba solicitată de recurenții - chemați în garanție, urmează aoî ncuviința, cu mențiunea că aceasta va fi analizată în contextul ansamblului probelor existente la dosarul cauzei și în contextul motivelor de recurs concret formulate, corespunzător exigențelor art.304 Cod procedură civilă.

Reprezentantul recurenților - chemați în garanție, depune un exemplar al raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 12033/2001 și comunică un exemplar al acestuia reprezentantului intimatului - reclamant.

Reprezentantul intimatului - reclamant invocă excepția de netimbrare a recursului formulat de recurenții - pârâți, și solicită anularea acestuia, ca netimbrat.

De asemenea, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților - chemați în garanție, arătând că aceștia invocă apărări pe capătul de cerere privind revendicarea și nu pot invoca apărări pe fond.

Reprezentantul recurenților - chemați în garanție, arată că s-au conformat motivelor expuse în cererea de chemare în judecată.

Reprezentantul intimatului - reclamant susține că posesorii neproprietari și nu au atacat hotărârea nici cu recurs și nici cu apel.

Curtea, deliberând cu privire la apărările formulate de intimatul - reclamant în contextul invocat de excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților - chemați în garanție, califică aceste apărări ca fiind unele de fond, raportat la motivele de recurs, întrucât ele vizează înlăturarea unor susțineri ale recurenților ca necorespunzând interesului și drepturilor și obligațiilor acestora care se dezbat în procesul pendinte.

Legitimarea procesuală a recurenților - chemați în garanție, se apreciază în lumina poziției acestora de chemați în garanție de către pârâții evinși potrivit hotărârilor pronunțate în etapele procesuale anterioare, așa încât urmează ca aspectele evocate anterior de apărătorul intimatului - reclamant să fie analizate ca apărări de fond în recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.

Reprezentantul recurenților - chemați în garanție, lasă la aprecierea instanței pronunțarea asupra excepției de netimbrare a recursului formulat de recurenții - pârâți,.

Având cuvântul pe recursul formulat de părțile pe care le reprezintă, solicită admiterea recursului, modificarea în parte sentinței civile nr. 5735/18.09.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și deciziei civile nr.837A/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă și rejudecând, respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, având în vedere că pârâții - chemați în garanție, la momentul înstrăinării suprafeței de teren de 324. erau proprietarii de drept ai terenului pe care l-au dobândit prin sentința civilă nr. 2204/2002.

De asemenea, arată că titlul autorului său a fost obținut cu un an și J înainte de a obține reclamantul titlul său de proprietate. Totodată, susține că terenul său a putut fi identificat și materializat. Mai arată că la interogatoriu reclamantul a recunoscut că nu a stăpânit niciodată terenul. Precizează că din probele administrate la dosarul cauzei nu rezultă că terenul său s-a suprapus cu terenul reclamantului. Cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului - reclamant solicită respingerea recursului formulat de recurenții - chemați în garanție, împotriva sentinței civile nr. 5735/18.09.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și deciziei civile nr.837A/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă, ca neîntemeiat. Precizează că terenul în litigiu a fost vândut de recurentul și în mod corect s-au comparat titlurile de proprietate. Cu cheltuieli de judecată, pe care le va solicita pe cale separată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B la data de 27.11.2006, sub nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună:

a - constatarea nulității absolute a Actului de și Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții, și autentificat de BNP sub nr.3279/29.08.2003;

b - constatarea nulității absolute a Actului de și Contractului de Vânzare Cumpărare încheiat între pârâții, și, autentificat sub nr.2995/08.09.2004;

c - constatarea dobândirii de către reclamant prin accesiune imobiliară artificială a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul situat în B,- și nr. 17A, sector 6, teren în suprafață totală de 324. care face parte din Titlul de proprietate nr.24203 din 15.11.1995 emis de Comisia Mun. B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra terenurilor, astfel cum acest teren este identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Lolica în dosarul civil nr.13892/2002 al judecătoriei Sector 6 B, cu obligarea reclamantului de a achita paraților, care au edificat aceste construcții, contravaloarea materialelor și prețul muncii;

d - obligarea pârâților să îi lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilele teren, în suprafață totală de 324. și construcțiile edificate pe acest teren, situate în B,- și nr,17A, sector 6, terenul făcând parte din Titlul de proprietate nr. 24203 din 15.11.1995, emis de Comisia Mun. B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, astfel cum acest teren este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert Lolica în dosarul civil nr.3892/2002 al Judecătoriei Sectorului 6 B; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin titlul de proprietate nr.24203 din 15.11.1995 emis de Comisia Mun. B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, titlu transcris în registrul de în data de 21.02.1996 sub nr.2407-2408-2409-241, i-a fost reconstituit, în temeiul Legii nr.18/1991, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 2360. de teren, făcând parte din tarlaua 33, parcela 5.

Între pârâtul și numiții și a fost încheiat un act sub semnătură privată, prin care aceștia din urmă se obligau să îi vândă pârâtului o suprafață de teren de 1058. situat în B,- A, sector 6. Ca urmare a neîncheierii contractului în formă autentică, a fost pronunțată de către Judecătoria sector 6 sentința nr.2204/01.03.2002, prin care a fost constatat dreptul de proprietate al pârâtului, în contradictoriu cu numiții și, asupra terenului în suprafață de 1058. situat în B,-, sectorul 6.

Prin cererea care a format obiectul dosarului nr. 13892/2002 al Judecătoriei Sector 6 B, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2360. teren asupra căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul susmenționat. în cadrai acestui proces, pârâtul s-a apărat, invocând sentința civilă nr.2204/01.03.2002, pronunțată în contradictoriu cu numiții și, sentință care nu îi este opozabilă reclamantului.

Prin sentința civilă nr.3655/211.05.2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B în dosarul civil nr. 13892/2002, pârâtul a fost obligat să îi lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 324. făcând parte din tarlaua 33, parcela 5 din titlul de proprietate nr.24203/15.11.1995. în urma dezbaterilor, instanța a reținut că, din suprafața totală de teren, aflată în proprietatea reclamantului, și din suprafața totală de teren de 1058. dobândită de pârâtul în baza sentinței civile nr.2204/0L03.2002 pronunțată de Judecătoria sector 6 B, doar o suprafață de 324. se suprapune cu terenul proprietatea reclamantului și doar această suprafață de teren este deținută de pârâtul.

Așa cum a reținut Judecătoria sector 6 B prin sentința civilă nr.3655 din 21.05.2003 și, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert Lolica, raport omologat de către instanță, numiții și, care au promis vânzarea către pârâtul a terenului în suprafață de 1058. situat în B,-, sector 6, pronunțându-se ulterior o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, respectiv sentința civilă nr.2204/01.03.2002, nu erau proprietari ai terenului pe care s-au obligat să îl vândă pârâtului, terenul făcând parte din Cadastrală, iar numiții erau proprietari ai terenului din Cadastrală.

Având în vedere aceste considerente, pârâtul a fost obligat, prin sentința civilă nr. 3655/21.05.2003 pronunțată de Judecătoria sector 6 în dosar nr. 13892/2002, să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 324. făcând parte din tarlaua 33, parcela 5 din titlul de proprietate nr.24203/15.11.1995, reținându-se, în urma dezbaterilor, că doar această suprafață de teren, proprietatea reclamantului, este deținută efectiv în posesie de către pârâtul.

Mai susține reclamantul că, după pronunțarea sentinței susmenționate, deși pârâții și, nu erau proprietari ai terenului în suprafață de 324. prin actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții și, și autentificat de BNP sub nr.3279/29.08.2003, pârâții au dezmembrat terenul în suprafață de 1058. și au vândut pârâților și tocmai suprafața de teren de 324. pe care au fost obligați să o lase în deplină proprietate și posesie reclamantului, mai exact o suprafață de 300,30. După încheierea actului autentic, prin actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții și și, autentificat de BNP sub nr.2995/08.09.2004, pârâții au dezmembrat terenul în suprafață de 300,30. cumpărat de la pârâții prin actul susmenționat, teren pe care au obținut numărul poștal 17 din str. P -, sector 6, și au înstrăinat lotul nr.2, în suprafață de 200,28. către pârâtul.

Pârâții, și au edificat, pe întreaga suprafață de teren de 324. construcțiile care se află în prezent la numerele poștale 17 și 17A din str. P -, sector 6, aceștia având posesia terenului susmenționat precum și a construcțiilor edificate pe acest teren.

Se mai susține că, față de considerentele sus-menționate, actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții, și, autentificat de BNP sub nr.3279/29.08.2003 precum și actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții, și, autentificat de BNP sub nr.2995/08.09.2004 sunt lovite de nulitate absolută pentru cauza ilicită, vânzătorii din actele susmenționate nefiind proprietari ai imobilului care a făcut obiectul vânzării. Dreptul de proprietate asupra imobilului aparține reclamantului, fiind opozabil erga omnes, prin transcrierea în registrul de, la data de 21.02.1996, a titlului de proprietate nr.24203/15.11.1995. Astfel, întreaga practică judiciară cât și literatura de specialitate sunt în sensul că vânzarea-cumpărarea lucrului altuia, fiind o operație speculativă, aer o cauză ilicită și, deci, este nulă absolut, în baza art.984 Cod civil. De asemenea, în baza disp. art. 492, 494 Cod civil, se solicită a se constata că reclamantul a dobândit, prin accesiune imobiliară artificială, dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate de pârâți, cu materialele lor, pe terenul situat în B,- și nr.l7A, sector 6, cu obligarea reclamantului de a achita pârâților, care au edificat aceste construcții, contravaloarea materialelor și prețul muncii. Se mai arată că, chiar și în cazul unei comparări de titluri, respectiv a drepturilor autorilor de la care ar proveni aceste titluri, dreptul autorului de la care provine titlul reclamantului este preferabil dreptului autorului de la care ar proveni titlul pârâților, acesta fiind obligat prin Sentința civilă nr.3655/21.05.2003, înainte de a înstrăina acest imobil pârâților, să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul susmenționat reținându-se de către instanță că titlul de proprietate al reclamantului este preferabil titlului pârâtului.

În drept, au fost invocate disp.art.480, 492, 494, 948, 966, 968, 984 Cod civil.

2. La data de 18.01.2007, pârâții și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, arătând în motivare următoarele:

Referitor la primul capăt de cerere, se solicită a se observa că pârâții au dobândit imobilul cu bună credință, de la un proprietar posesor și nicio împrejurare exterioară nu a dovedit la acea dată contrariul. Imobilul proprietatea pârâților și a fost dobândit în baza sentinței civile nr.2204/2002, rămasă definitivă și irevocabilă. în fapt, pârâții au deținut terenul încă din anul 1995 de la, care le-a înstrăinat o suprafață de 1200. din totalul de 13,765. pe care acesta îl deținea, la rândul său, în baza titlului de proprietate nr.8321/6.06.1994 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului a Municipiului B și a procesului verbal de punere în posesie nr.2a/22/l 6.07.1993. Așa cum reiese din cuprinsul titlului de proprietate și expertiza efectuată în dosarul prin care instanța a fost investită cu constatarea proprietății soților, terenul situat în str. -. - - face parte din cadastrală, lot 94. La data încheierii actului de vânzare-cumpărare, notarul a solicitat un extras de carte funciară, din care reieșea, fără echivoc, că imobilul nu este urmărit, nu are sarcini, și nu era înscris niciun litigiu pe rolul vreunei instanțe judecătorești. Mai mult, vânzătorii au declarat pe proprie răspundere, în cuprinsul actului de vânzare, că pentru terenul înstrăinat nu există litigii judecătorești cu nicio persoană fizică sau juridică, că imobilul nu este înstrăinat, nu este grevat de sarcini sau ipoteci. De asemenea, în vederea dezmembrării, Primăria sector 6 eliberat certificatul de urbanism nr.l841/217D din data de 24.07.2003, precum și certificatul fiscal din care reieșea că pentru proprietatea pârâților nu există datorii, iar suprafața totală deținută de aceștia era de 1058. referitor la susținerile reclamantului că pe rolul Judecătoriei Sector 6 existat un dosar având ca obiect revendicarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2360. teren, în contradictoriu cu autorul pârâților, se solicită a se observa că, deși reclamantul susține că instanța 1-a obligat pe dl. să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 324. făcând parte din Tarlaua 33, parcela 3 din Titlul de proprietate nr.24203 din 15.11.1995, numitul are în proprietate un teren situat în cadastrală, lot 94. Acest din urmă teren are la bază titlul de proprietate 8321/6.06.1994 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului a Municipiului B emis pe numele G, or, acest titlu nu a fost niciodată anulat ori contestat în instanță, ceea ce duce la concluzia că suprafața deținută de soții și ulterior de pârâții este confirmată ca făcând parte din 37, lot 94.

Referitor la capătul 2 de cerere, se solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat, arătându-se, în motivare, că familia este, ca și familia, cumpărător de bună credință. Singura rațiune pentru care a fost înstrăinată suprafața de 200. a fost de ordin economic, la data vânzării neexistând branșament la rețeaua de energie electrică, fiind nevoiți să înstrăineze o parte din teren pentru a acoperi costurile ocazionate de racordarea la rețeaua de energie.

Referitor la capătul 3 de cerere, se solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat, arătându-se că imobilul situat în B,-, sector 6 fost construit de către pârâții în anii 2005-2006, având la bază certificatul de urbanism 2235/277p din 01.09.2005, imobil format din două camere și bucătărie. Se mai precizează că imobilul este înscris pe rolul administrației financiare și că pârâții sunt plătitori de taxe și impozite atât pe teren cât și pe construcție. Se mai solicită instanței ca, în măsura în care va aprecia cererea reclamantului ca întemeiată, să se observe că sunt cumpărători de bună credință și să se dispună, în temeiul art.494 alin. final civ. obligarea reclamantului la plata contravalorii acestei construcții, inclusiv prețul muncii depuse, precum și la plata unei sume egale cu aceea a creșterii valorii fondului. La data cumpărării terenul era mlăștinos, teren pe care l-au consolidat, a fost racordat la rețeaua de energie, iar valoarea acestuia a crescut substanțial, apreciind că valoarea casei se ridică la 70.000 RON.

În ceea ce privește capătul 4 de cerere, se solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat, cu motivarea că terenul a fost dobândit cu bună credință și au construit pe el o locuință personală, unde în prezent locuiesc 3 persoane, în baza unor acte autentificate și care au fost înscrise în cartea Funciară. în situația în care se va considera că terenul înstrăinat pârâților nu îi aparținea numitului, se solicită a se lua act că s-a formulat o cerere de chemare în garanție a autorului pârâților, în temeiul art.60 Cod procedură civilă care, la data cumpărării, le-a garantat pentru evicțiune, în baza art.1337 și urm. Cod civil, și să fie obligat acesta să suporte restituirea prețului actualizat la data restituirii, cheltuielile ocazionate de prezentul proces, precum și daune în valoare de 100.000 de RON.

In drept au fost invocate disp.art.115 Cod procedură civilă, art.1898 alin.l Cod civil. art.1337 cod civil și art.494 Cod civil.

3. La aceeași dată, pârâții și au formulat cerere de chemare în garanție a numiților și, în baza art.1337 și urm. Cod civil rap. la art. 60-63 Cod procedură civilă, solicitând prin aceasta: restituirea integrală a prețului terenului, primit actualizat la valoarea de circulație, sporul de valoare constând în cheltuielile efectuate cu ridicarea construcției (valoare efectivă și manopera), cheltuielile pe care vor fi obligați să le suporte în cazul în care vor trebui despăgubite fam. și, cheltuielile necesare și utile, în cazul în care acestea nu vor putea fi recuperate de la reclamant, daune constând în prejudiciul suferit în valoare de 100.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate disp.art.1344 Cod civil.

4. La data de 18.01.2007, reclamantul a precizat că valoarea construcțiilor menționate la pct. c al cererii de chemare în judecată este de 2500 lei și a depus chitanța reprezentând taxă judiciară de timbru.

La data de 01.02.2007, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că, pe capătul c) și d) al cererii de chemare în judecată înțelege să se judece cu toți pârâții.

5. La termenul de judecată din data de 01.02.2007, pârâții și au formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâții și au invocat excepția lipsei calității procesuale a lui, în motivarea căreia au arătat că în actul de vânzare-cumpărare nr.2995/08.09.2004 prin care a dobândit de la soții suprafața de 300,30. din-, sector 6 nu se face nicio mențiune în ceea ce privește calitatea pârâtei. De asemenea, prin acțiunea introductivă de instanță nu se solicită și anularea titlului prin care a fost cumpărată suprafața de teren de 200,28. situată în-, sector 6, astfel că, față de acest contract, se invocă lipsa calității procesual pasive a lui. Totodată, se mai susține că, edificarea celor două construcții edificate pe terenul din-, sector 6, nu s-a făcut pe terenul altuia, în speță pe terenul lui, astfel cum se lasă a se înțelege din motivele acțiunii, ci au fost edificate, în calitate de proprietari ai terenului în suprafață de 200,28. dobândit printr-un act sub semnătură privată în anul 2005 și prin contract autentic încheiat la notar în anul 2006. Se mai susține că transmiterea terenului situat în- s-a făcut cu buna credință, nefiind niciodată, pe parcursul anilor, nici pârâta și nici vânzătorul notificați, în sensul că le este contestat dreptul de proprietate, că terenul este revendicat de altcineva sau că nu ar fi identificat în mod corect în zonă. Singurul obiect ce l-ar putea avea prezenta acțiune, în contradictoriu cu pârâții de față, ar fi revendicarea prin compararea de titluri, întrucât sunt doi proprietari care au dobândit de la același autor -Primăria Sector 6, trebuind să se constate al cărui titlu este preferabil sau mai bine caracterizat.

La întâmpinare, pârâții și au depus în copie antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4841/24.11.2006 emis de și.

6. La termenul din 22.02.2007, pârâții și au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în ceea ce privește capătul 3 al cererii de chemare în judecată. In motivarea excepției, pârâții au arătat că, pe toată durata în care au stăpânit terenul, nu au ridicat niciun fel de construcție pe acesta. Construcțiile aflate pe terenul situat în B, - - - nr.17, sector 6 au fost edificate de către promitenții cumpărători, și. în speță, se arată că pârâții, conform art.492 Cod civil, sunt proprietari ai terenului, dar nu și proprietari ai construcțiilor edificate pe terenul respectiv. De asemenea, prin aceeași întâmpinare, pârâții și au solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului 2 al cererii de chemare în judecată. In motivare, se arată că apreciază reclamantul că ar interveni sancțiunea nulității absolute, întrucât, la momentul încheierii actului juridic dintre pârâții și pârâtul, autentificat sub nr.2995/08.09.2004 de BNP, vânzătorii nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului, ce a făcut obiectul respectivului act. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul s-a bazat pe conținutul cărții funciare, document care îi arăta ca proprietari pe și.Tot în același contract se arăta și dinamica dreptului de proprietate, precizându-se că terenul respectiv fusese dobândit de vânzători prin cumpărare. autentic - de la și, care, la rândul lor, dobândiseră terenul în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile - de asemenea, act autentic. Așadar, autorii cumpărătorului au dovedit că dobândiseră terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare printr-unul din modurile prevăzute de lege, astfel că nu se poate pune problema lipsei calității de proprietari a acestora. Aceleași considerente sunt valabile și pentru respingerea capătului 1 al cererii de chemare în judecată. De asemenea pârâții au solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a capătului 4 al cererii de chemare în judecată, arătând că părțile se află în prezența unei revendicări prin comparare de titluri, urmând ca instanța să compare titlurile și să dea câștig de cauză părții care deține un titlu mai caracterizat. în acest caz se impune compararea titlului reclamantului cu titlul autorului pârâților, Din această perspectiva, este de observat că autorul lor, G, are un titlu mai vechi decât al reclamantului și că titlul său de proprietate a fost transcris în registrul de transcripțiuni înainte de titlul reclamantului.

7. La termenul din data de 15.03.2007, pârâții și au invocat următoarele excepții: excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul 4 al cererii de chemare în judecată cu privire la pârâții și: excepția lipsei calității procesuale pasive în privința capătul 4 al cererii de chemare în judecată pentru pârâții; excepția lipsei calității procesuale în privința capătului 4 al cererii, în ceea ce-i privește pe pârâții și.

La termenul de judecată din data de 15.03.2007, reclamantul a precizat că înțelege să se judece cu pârâții doar pe primul capăt de cerere, privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare intervenit între familia și familia, nu și pe capătul 4 de cerere,motiv pentru care parații au renunțat la excepția autorității de lucru judecat.

Tot la același termen de judecată instanța, în baza art. 137 alin.2 proc.civ. a unit excepțiile lipsei calității procesuale pasive în privința capătul 4 al cererii de chemare în judecată pentru pârâții și a lipsei calității procesuale în privința capătului 4 al cererii, în ceea ce-i privește pe pârâții și și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, pe capătul 3 de cerere, privind accesiunea imobiliară, invocate de pârâții, apreciind că pentru soluționarea acestor excepții sunt necesare administrare de dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Prin aceeași încheiere, instanța a luat act că pârâții au precizat că solicită valoarea de circulație a terenului de la și pentru suprafața de 100 de cât și pentru construcțiile existente pe teren.

La termenul de judecată din data de 12.04.2007, în baza art.480 și art.492 Cod civil, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând chemarea în judecată și a pârâților și - pentru constatarea dobândirii de către reclamant, prin accesiune imobiliară artificială, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate și de acești pârâți pe terenul în suprafață de 200,28. teren care face parte din suprafața de 324. proprietatea reclamantului, precum și obligarea acestor pârâți să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilele teren în suprafață de 200,28. dobândit în posesie de la pârâții, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4841/24.11.2006, teren care face parte din suprafața totală de 324. identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert Lolica în dosarul nr. 13 892/2002 al Judecătoriei sector 6, precum și construcțiile edificate pe acest teren, cerere pe care instanța a respins-o, motivat.

La termenul de judecată din data de 27.09.2007, în baza art.164 Cod procedură civilă instanța a dispus conexarea dosarului nr- la prezenta cauză, având în vedere că între cele două dosare există o strânsă legătură.

8. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 B, la data de 2.05.2007, sub nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții, și, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună constatarea dobândirii de către reclamant, prin accesiune imobiliară artificială, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate de pârâți pe terenul în suprafață de 200,28. situat în B, sector 6, și care face parte din terenul în suprafață de 324. - proprietatea reclamantului, în baza Titlului de proprietate nr.24203/15.11.2005 emis de Comisia Mun. B pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, astfel cum acest teren este identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Lolica în dosar nr. 13 892/2002 al Judecătoriei sector 6; obligarea acestor pârâți să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilele teren în suprafață de 200,28. dobândit în posesie de la numiții și, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP și sub nr.4841/24.11.2006, teren situat în B, sector 6, și care face parte din suprafața de teren de 324. identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Lolica în dosar nr. 13892/2002 al Judecătoriei sector 6, precum și construcțiile edificate pe acest teren, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii conexe, reclamantul a expus aceleași argumente de fapt si de drept ca cele invocate in cadrul cererii principale.

9. Prin sentința civilă nr.5735/18.09.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 6 B în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pe capătul 4 de cerere (acțiune în revendicare) cu privire la terenul de 99,95. situat în B,-A, sector 6, și la construcțiile de pe acesta.

A fost respins capătul 4 de cerere (acțiune în revendicare) formulat de reclamant împotriva pârâților cu privire la terenul de 99,95. și la construcțiile de pe acesta, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și pe capătul 4 de cerere (acțiune în revendicare) cu privire la terenul de 200,28. și construcțiile aferente, ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pe capătul 3 de cerere (accesiune imobiliară).

A fost respins capătul 3 de cerere privind constatarea dreptului de proprietate, prin accesiune imobiliară, asupra construcțiilor ridicate pe terenul de 200,28. formulat împotriva pârâților, ca fiind introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, pe cererea principală - capetele 3 și 4 de cerere (accesiune și revendicare), ca neîntemeiată.

A fost dmisă în parte cererea principală formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și, și -, și, și și a fost admisă cererea conexă, formulată de reclamantul împotriva pârâților, și -.

Au fost respinse capetele 1 și 2 din cererea principală privind constatarea nulității absolute a Actului de și Contractul de Vânzare-Cumpărare încheiat între pârâții, și autentificat de BNP sub nr. 3279/29.08.2003 și constatarea nulității absolute a Actului de și Contractului de Vânzare Cumpărare încheiat între pârâții, și, autentificat de BNP sub nr.2995/8.09.2004, ca neîntemeiate.

Au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului terenul de 99,95. situat în B,- A, sector 6.

Au fost obligați pârâții, și, și să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului terenul în suprafață de 200,28. situat în B, P - nr.17, sector 6.

S-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor ridicate de pârâții pe terenul de 99,95. și asupra construcțiilor ridicate de pârâții și, și pe terenul de 200,28. prin efectul accesiunii imobiliare.

Au fost obligați pârâții, și să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie construcțiile ridicate pe cele 2 terenuri situate în B,-, sector 6 și-, sector 6.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâții a sumei de 59.379 lei, reprezentând contravaloare materiale și prețul muncii aferente construcțiilor ridicate de aceștia pe terenul de 99,95.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâții, și a sumei de 38.352 lei, reprezentând contravaloare materiale și preț al muncii aferente construcțiilor ridicate pe terenul în suprafață de 200,28.

A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție precizată, formulată de pârâții împotriva chemaților in garanție.

Au fost obligați chemații în garanție la plata către pârâții a sumei de 13.399 lei, reprezentând valoarea de circulație a terenului de 99,95.

A fost respins capătul de cerere din cererea de chemare în garanție privind obligarea chemaților în garanție la plata valorii de circulație a construcțiilor, ca neîntemeiat.

Au fost obligați pârâții la cheltuieli de judecată către stat, în cuantum de 232,55 lei.

Au fost obligați pârâții și la cheltuieli de judecată către stat, în cuantum de 779,13 lei.

Au fost obligați pârâții și la cheltuieli de judecată către stat, în cuantum de 1.209,68 lei.

Au fost obligați chemații în garanție la cheltuieli de judecată către stat, în cuantum de 1.560,09 lei.

Au fost obligați pârâții la cheltuieli de judecată către reclamant, în cuantum de 1.094 lei.

Au fost obligați pârâții și la cheltuieli de judecată către reclamant, în cuantum de 571 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de reclamant și pârâții și a fost obligat reclamantul la diferența de cheltuieli de judecată de 350 lei către pârâții.

Au fost obligați pârâții și la cheltuieli de judecată către reclamant, în cuantum de 260 lei.

A fost obligat reclamantul la cheltuieli de judecată către pârâții, în cuantum de 200 de lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de pârâții și de chemații în garanție și au fost obligați chemații în garanție la diferența de cheltuieli de judecată de 2.686,2 lei către pârâții.

S-a dispus debitarea reclamantului pentru suma de 14.530 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, sumă ce se va achita în 32 rate lunare, din care primele 31 rate sunt în cuantum de 467,5 lei fiecare, iar cea de a 32-a este de 37,5 lei, începând cu luna septembrie 2008, până la achitarea integrală a taxei judiciare de timbru, obligația de plată urmând a fi adusă la îndeplinire până la data de 25 ale fiecărei luni.

S-a dispus comunicarea hotărârii către Administrația Financiară sector 6 B, care va răspunde de încasarea taxelor judiciare de timbru menționate.

S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară sector 6 B pentru evidențieri, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile.

S-a dispus comunicarea hotărârii către Administrația Finanțelor Publice sector 6 B, pentru evidențiere, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că în baza sentinței civile nr. 2204/2002, și care constituie titlul de proprietate al pârâților și, aceștia din urmă au procedat la dezmembrarea terenului în suprafață totală de 1058. în 2 loturi, după care au înstrăinat lotul nr.l, de 300.24. către pârâții și, toate aceste operațiuni juridice fiind confirmate de actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3276/29.08.2003.

La rândul lor, pârâții au împărțit terenul cumpărat de la familia în alte două loturi, înțelegând să vândă lotul nr.2, în suprafață de 200,28. către pârâții și.

Celălalt lot de 99,95. a rămas în continuare în proprietatea și posesia familiei, teren pe care pârâții și-au construit o casă, identificată de expert prin raportul de expertiză întocmit în cauză, împrejurările de fapt privind posesia și edificarea construcției de către pârâți pe terenul lor rezultând cu prisosință din probele de la dosar (interogatoriu, martori, expertiză).

Familia în schimb a încheiat cu pârâții, și - un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul de 200,28. prin care au promis să vândă și respectiv să cumpere imobilul în litigiu, promisiune neurmată până la soluționarea acestei cauze de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenului a rămas în continuare în patrimoniul familiei, născându-se în favoarea promitenților-cumpărători doar un drept de creanță, acela de a obține înstrăinarea imobilului.

Coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța reține că pârâții mai sus-menționați -, împreună cu pârâtul - au ridicat construcția găsită de expert la fața locului și menționată în raport, având totodată și posesia întregului imobil (teren + casă).

Această situație de fapt este confirmată de pârâții-posesori și recunoscută totodată de familia, având cunoștință despre aceasta inclusiv familia.

Conform adreselor depuse la dosar - adresa nr- emisă de - Serviciul și adresa nr.018-7-03725/5.04.2007 emisă de Primăria sector 6 - terenul familiei a dobândit nr.l7 de la adresa din str.- - -, sector 6, iar terenul familiei a primit numărul poștal 17 - aceeași stradă.

Instanța a reținut, în legătură cu primele 2 capete de cerere, că reclamantul solicită nulitatea absolută a celor 2 acte de dezmembrare și contractele de vânzare-cumpărare succesive intervenite între pârâți pentru cauză ilicită, motivându-se că este vorba de vânzarea lucrului altuia, care este o operație speculativă și care trebuie sancționată în acest mod, conform art. 966 Cod civil.

O condiție esențială, însă, care trebuie îndeplinită într-o astfel de convenție, încheiată de vânzător în frauda dreptului proprietarului, este complicitatea sau cel puțin riscul cumpărătorului; numai o astfel de atitudine venită și din partea cocontractantului cumpărător poate să conducă la nulitate absolută, în virtutea cunoscutului "frauda corupe totul" ("fraus omnia corrumpit").

Prin urmare, se pune în discuție, pe primele 2 capete de cerere, dovedirea relei-credințe a pârâților și în momentul încheierii convențiilor de vânzare-cumpărare a celor 2 terenuri, dovadă ce trebuie să fie făcută de reclamant, conform art. 1899 alin.2 Cod civil, care instituie cu valoare de principiu universal valabil prezumția bunei-credințe.

Instanța a constatat că din probele administrate nu rezultă o astfel de dovadă, cele 2 contracte de vânzare-cumpărare nefăcând vorbire despre înscrierea vreunui litigiu la Cartea funciară (dimpotrivă, se precizează de familia în contract că nu există litigii judecătorești cu nicio persoană fizică sau juridică, în condițiile în care înstrăinarea suprafeței de 300,24 mp s-a făcut după pronunțarea sentinței civile nr.3655/21.05.2003).

de Carte Funciară eliberate la data de 28.08.2003 și respectiv 8.09.2004 întăresc, de asemenea, prezumția de bună-credință a pârâților, prin faptul că acestea confirmă lipsa mențiunilor privind înregistrarea litigiului, fapt recunoscut, de altfel, și de reclamant în cadrul probei cu interogatoriu.

Din coroborarea dovezilor de la dosar administrate pe acest aspect, rezultă că nu s-a adus la cunoștința pârâților existența procesului privind acțiunea în revendicare formulată de reclamant împotriva pârâtului, nici pe calea înregistrării litigiului la cartea Funciară, nici pe altă cale, reclamantul aflând de noii proprietari abia după ridicarea construcțiilor pe cele 2 terenuri, așa cum singur recunoaște la interogatoriu.

Nici martorii audiați în cauză nu au știut de existența litigiului dintre reclamant și pârâtul și cu atât mai puțin de aducerea la cunoștința pârâților înainte de vânzare și respectiv de edificarea construcțiilor a acestui eveniment litigios.

Discuțiile vagi la care fac referire pârâții, la interogatoriu, avute cu înainte de vânzare cu privire la existența unui litigiu între acesta și reclamant, litigiu în legătură cu care au primit asigurări că a fost câștigat de vânzător, nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de bună-credință, atât timp cât aceștia au fost diligenți la încheierea contractului, obținând extras de Carte funciară, de natură să lămurească situația juridică existentă la momentul perfectării convenției.

Cum nu există nicio altă dovadă care să vorbească despre cunoașterea problemelor litigioase pe care le ridica terenul (martori, interogatoriul luat reclamantului), instanța constată că cele 2 familii- și au încheiat contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se cere, cu bună credință și, prin urmare, nu poate fi aplicată sancțiunea invocată de reclamanți, motiv pentru care au fost respinse primele 2 capete de cerere ca neîntemeiate.

În condițiile în care atât reclamantul cât și pârâții și exhibă titluri de proprietate valabile, instanța a procedat la soluționarea acțiunii în revendicare cu privire la cele 2 terenuri, prin compararea titlurilor.

În ceea ce-i privește pe pârâții, instanța a constatat că titlul lor vizează doar suprafața de 200,28. și, prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora pe capătul 4 de cerere (acțiunea în revendicare) cu privire la celălalt teren de 99,95 mp. este întemeiată, urmând ca instanța să o admită și să respingă acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, calitate ce le revine pe acest teren pârâților.

În ceea ce privește compararea de titluri, instanța a reținut că titlurile reclamantului și ale pârâților și provin de la autori diferiți, autorul celor din urmă fiind pârâtul.

Drepturile celor 2 părți, reclamantul și pârâtul au fost analizate și comparate deja de o altă instanță sub aspectul preferabilității, dându-se câștig de cauză primului, prin admiterea acțiunii în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr. 13892/2002.

Astfel, sentința civilă nr.3655/21.05.2003 a stabilit, în mod definitiv și irevocabil, că cele 2 terenuri se suprapun pe o porțiune de 324. iar titlul reclamantului este mai vechi decât al pârâtului, care și-a mărit patrimoniul cu dreptul de proprietate pe teren abia la data pronunțării hotărârii judecătorești, care a consfințit actul sub semnătură privată intervenit între acesta și moștenitorii lui G, hotărârea fiind constitutivă de drepturi (cu efecte pentru viitor).

După pronunțarea sentinței civile mai sus menționată (care ulterior a devenit și definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului), pârâtul a înstrăinat exact suprafața de teren pe care a fost obligat să o lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie, către pârâții.

Instanța a constatat că este vorba de același teren, în baza cercetărilor efectuate de expert (fila 400), care în urma identificării imobilului a ajuns la această concluzie.

Prin urmare, instanța reține că pârâtul-vânzător a transmis un drept de proprietate pe care îl pierduse în fața instanței de fond (soluție ce ulterior s-a consolidat prin respingerea căii de atac).

Făcând aplicarea principiului "nemo dat quod non habet" (nimeni nu poate da/transmite ceva ce nu are) se poate trage cu ușurință concluzia că pârâții și, ulterior, au dobândit un drept incert la momentul contractării și care s-a dovedit a fi inexistent la final, ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare promovată de reclamant.

În aceste condiții, instanța a apreciat că mult mai bine caracterizat este titlul reclamantului, pârâții, deși de bună-credință (calitate care nu le desființează titlul) au însă dezavantajul că opun un drept dobândit de la o persoană care tocmai îl pierduse în favoarea aceluiași reclamant.

În ceea ce privește apărările pârâților care propun o comparare de titluri alegându-l ca autor pe G (tatăl promitenților cumpărători care au înțeles să-i înstrăineze terenul lui prin act sub semnătură privată), instanța a apreciat că nu este decât o capcană de care se folosesc aceștia pentru a putea invoca un titlu mai vechi decât cel al reclamantului.

În aceste condiții, și reclamantul și-ar putea alege din lanțul de dobândiri /înstrăinări succesive un alt autor mai îndepărtat pentru a putea opune un titlu și mai vechi, fără ca acest "joc" să se mai epuizeze vreodată.

Acest mecanism juridic acceptat de doctrină ca fiind cel mai rezonabil și utilizat în practica instanțelor în vederea soluționării acțiunii în revendicare, de comparare a titlurilor prin prisma drepturilor autorilor părților litigante își propune ca verificarea să plece de la primul autor, în ordine cronologică (și care, pentru pârâții proprietari este ). Numai în măsura în care drepturile autorilor de rangul 1 ar fi la fel de bine caracterizate și nu se poate face în aceste condiții o departajare, se merge mai departe, la autorii autorilor ().

În cazul de față, nu este necesar ca raționamentul juridic să fie extins spre autori mai îndepărtați, situația juridică fiind lămurită doar prin analiza primului autor -, care se dovedește în final că a transmis un drept pierdut în instanță în favoarea reclamantului.

Nici cea de a doua propunere, formulată de pârâți, nu poate fi primită, aceea de a reanaliza situația juridică verificată de instanța de fond ce a pronunțat sentința civilă nr.3655/21.05.2003, în sensul de a se identifica terenul reclamantului, precum și terenul pârâtului și de a se compara, pe motiv că hotărârea judecătorească mai sus amintită își produce efectele doar între părțile implicate în proces, deoarece în noțiunea de "părți" vizată de principiul relativității efectelor unei hotărâri judecătorești și, implicit, de principiul autorității de lucru judecat, este inclusă (alături de succesorii universali și cu titlu universal) și categoria dobânditorilor cu titlu particular, în privința hotărârilor obținute împotriva autorului lor, anterioare actului de transmitere a bunului.

Instanța a apreciat că într-o asemenea situație se află și pârâții și, întrucât cele două contracte de vânzare-cumpărare, ce le conferă acestora calitatea de proprietari, s-au încheiat după pronunțarea sentinței civile nr.3655/21.05.2003.

Prin urmare, pârâții nu sunt terți, așa cum susțin, ci se regăsesc în categoria dobânditorilor cu titlu particular,hotărârea dată împotriva autorului lor ( ) fiind anterioară celor 2 acte translative de proprietate, această calitate prezentând dezavantajul de a le face opozabilă hotărârea judecătorească de soluționare a primei acțiuni în revendicare.

În condițiile în care s-ar da curs apărărilor formulate de pârâți, în sensul că aceștia sunt terți față de prima judecată, s-ar perpetua același raționament și față de eventualii dobânditori ai aceluiași drept (în cazul în care, de exemplu, după pronunțarea soluției, în speța de față s-ar continua șirul de înstrăinări de la pârâți către alte persoane) astfel încât reclamantul ar fi condamnat la nesfârșit să-și construiască de fiecare dată aceleași apărări în contradictoriu cu dobânditori succesivi, apărări menite să dovedească valabilitatea dreptului său în raport cu primul autor. Cu alte cuvinte, s-ar crea situația inechitabilă pentru reclamant, de a produce aceleași dovezi, prin care să tindă la desființarea dreptului adversarului său -, autor al tuturor dobânditorilor săi ulteriori, fără ca analiza făcută deja de prima instanță în cadrul dosarului nr. 13892/2002 să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat.

Odată cu pronunțarea soluției privind revendicarea, instanța a motivat și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pe cererea principală - capetele 3 și 4 de cerere, și a pârâtei, pe capătul 4 de cerere, excepții invocate de pârât prin întâmpinare și de către pârâții, în sensul că pârâții și, alături de ceilalți pârâți - și, au calitate procesual pasivă pe acțiunea în revendicare, nu în virtutea vreunui drept real, care, într-adevăr, nu s-a transmis în patrimoniul lor, ci în virtutea posesiei efective, pe care o exercită atât asupra terenului, cât și asupra construcției ridicate de aceștia, faptul posesiei fiind dovedit, așa cum s-a arătat deja.

Cu acest prilej, instanța s-a pronunțat și asupra excepției lipsei calității procesual pasive a lui privind capătul 3 de cerere - accesiunea imobiliară -, în sensul respingerii acestei excepții, deoarece, din interogatoriile administrate terții cumpărători, și, cât și, au contribuit la ridicarea construcției de pe terenul familiei.

Prin urmare, constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcțiilor mai sus arătate, prin efectul accesiunii imobiliare, trebuie să se facă în contradictoriu cu toți cei care au edificat imobilul, printre care și (care a susținut că a construit, fapt confirmat de pârâta și necontrazis de celelalte părți interesate).

Din aceleași considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților pe capătul 3 de cerere, întrucât aceștia nu au pretins calitatea de constructori ai clădirii ridicate pe terenul proprietate lor și, prin urmare, nu justifică legitimarea procesuală de a face apărări pe acest aspect.

Ca urmare a recunoașterii în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate pe cele 2 terenuri în litigiu, operează în favoarea acestuia prezumția instituită de art. 492 Cod civil, pârâții posesori ai terenului fiind în situația reglementată de art. 494 Cod civil, aceea a de bună-credință, în sensul că au edificat cele 2 case pe un teren ce au crezut că le aparține (situație de fapt deja analizată), necunoscând la momentul ridicării construcțiilor viciile titlului în baza căruia au început a poseda (, în calitate de proprietari, ceilalți pârâți, în calitate de promitenți cumpărători).

Fiind stabilite împrejurările în care s-a construit, reclamantul, în calitate de proprietar (calitate obținută prin admiterea acțiunii în revendicare), devine obligatoriu și proprietar al celor 2 construcții, cu obligația (asumată deja prin cerere), de a-i dezdăuna pe constructori.

Potrivit art. 494 alin.3 Cod civil, în situația de bună-credință, proprietarul terenului nu va putea cere ridicarea celor 2 imobile, dar va avea dreptul de a opta pentru întinderea despăgubirii: să achite contravaloarea materialelor și a muncii sau să plătească o sumă egală cu creșterea valorii fondului, ca urmare a efectuării construcției (sporul valorii fondului), opțiune manifestată deja de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin indicarea primei variante.

În aceste condiții, făcând aplicarea textelor de lege mai sus enunțate, instanța a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor ridicate de pârâții pe terenul de 99,95. și asupra construcțiilor ridicate de pârâții, și, pe terenul de 200,28. prin efectul accesiunii imobiliare, clădirile fiind identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză și care urmează a fi omologat.

Din considerente ce țin de afirmarea calității de posesori neproprietari, ca urmare a intervenirii accesiunii imobiliare, cu privire la cele 2 construcții, pârâții mai sus amintiți au fost obligați să lase reclamantului (care se regăsește în ipostaza proprietarului neposesor) în deplină proprietate și liniștită posesie construcțiile ridicate pe cele 2 terenuri în litigiu, o asemenea obligație de restituire născându-se din dispozițiile art. 480 Cod civil, ca efect al respectării dreptului de proprietate, cu toate prerogativele sale.

Dând eficiență până la capăt instituțiilor juridice reglementate de art. 492, 494 Cod civil, în virtutea obligației asumate de reclamant prin cerere, obligație corelată cu dreptul său de opțiune recunoscut de lege, instanța l-a îndatorat pe reclamant la plata către pârâții a sumei de 59.379 lei, reprezentând contravaloare materiale și prețul muncii aferente construcțiilor ridicate de aceștia pe terenul de 99,95. precum și la plata către pârâții, și a sumei de 38.352 lei, reprezentând contravaloare materiale și preț al muncii aferente construcțiilor ridicate pe terenul în suprafață de 200,28. valorile stabilite fiind calculate de expert în cadrul raportului efectuat de acesta.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție,formulată de pârâții în contradictoriu cu familia și, astfel cum a fost precizată la termenul din 22.02.2007 și 15.03.2007, instanța a reținut că pârâții au înțeles să solicite, pe această cale, de la chemații în garanție, contravaloarea terenului și a casei, calculate la valoarea de circulație, în temeiul art.1344 Cod civil.

Verificând condițiile evicțiunii invocate de pârâți și reglementate de art.1337 și urm. Cod civil, instanța reține că acestea sunt îndeplinite, familia aflându-se în situația de a fi tulburată în exercitarea dreptului său de proprietate asupra terenului cumpărat de la și (prin admiterea acțiunii în revendicare), cauza evicțiunii fiind anterioară vânzării și necunoscută de pârâți la momentul cumpărării terenului (s-a demonstrat deja buna-credință a familie, chemații în garanție fiind citați cu mențiunea "personal la interogatoriu", fără ca aceștia să se prezinte în instanță pentru a formula răspunsuri, împrejurare ce atrage incidența art.225 Cod procedură civilă).

Obligația de garanție fiind dovedită, aceasta urmează a-și produce efectele în sensul arătat de art. 1341-1343 Cod civil coroborat cu art. 1344 Cod civil, și constă în aceea de a-i restitui cumpărătorului prețul primit, precum și diferența între preț și sporul de valoare dobândit de lucru (teren) între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau dacă sporul a fost sau nu previzibil ori vânzătorul de bună sau rea-credință.

Altfel spus, pârâții sunt îndreptățiți să primească de la vânzători echivalentul valorii de circulație a terenului în suprafață de 99,95. (cu cât au rămas după dezmembrare), în sumă de 13.399 lei, conform evaluării stabilite de expert.

În ceea ce privește construcția, instanța a apreciat că aceasta nu constituie o sporire a valorii terenului în sensul arătat de art.1344 Cod civil, atrăgând mai degrabă incidența art.492-494 Cod civil și întrucât profită terțului evingător, acesta are în primul rând îndatorirea să-1 despăgubească pe cumpărător, ceea ce s-a și făcut prin admiterea cererii de obligare a reclamantului la plata contravalorii materialelor și a prețului muncii aferente.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța a stabilit cheltuielile de judecată ce trebuie să fie suportate de fiecare parte, proporțional cu cererea admisă împotriva sa

In ceea ce-l privește pe reclamant, instanța a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 3.07.2008 a fost admisă cererea de eșalonare a diferenței de taxă de timbru în cuantum de 15.500 lei pentru o perioadă de 34 de luni, stabilindu-se o lunară de 467,5 lei, plătibilă până pe data de 25 ale fiecărei luni, obligații ce au fost îndeplinite de reclamant până la data soluționării dosarului, astfel cum rezultă din cele 2 chitanțe depuse la dosar la ultimul termen de judecată și care fac dovada plății unei taxe judiciare de timbru de 970 lei. În privința acestor rate lunare, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 27 alin.3 din Ordinul nr.760/1999 pentru aplicarea Legii nr.146/1997.

10. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, apelantul-reclamant, apelanții-pârâți, și și apelanții-pârâți, și.

11. Prin motivele de apel formulate de apelantul-reclamant acesta a solicitat desființarea in parte a sentinței atacate, susținând că hotărârea atacata este legala si temeinica cu excepția respingerii de către instanța a celor doua capete de cerere privind nulitatea actelor de dezmembrare si contractelor de vânzare-cumpărare precum si în privința omisiunii instanței de a compensa si dispune obligarea paraților la plata către reclamant a contravalorii întregii taxe judiciare de timbru la care a fost obligat, respectiv si suma de 14.520 lei.

S-a arătat cu privire la aceste aspecte că întreaga practica judiciara cât si literatura de specialitate sunt in sensul ca vânzarea-cumpărarea lucrului altuia, fiind o operație speculativa, are o cauza ilicita si deci este nula absolut in baza art. 984.Civ. Or, in speța, parații au vândut paraților, in data de 29.08.2003, suprafața de teren de 324 mp. proprietatea reclamantului, după ce Judecătoria Sectorului 6 B, prin sentința civila nr. 3655/21.05.2003 pronunțata in dosar nr. 13892/2002, i-a obligat sa îi lase in deplina proprietate si posesie suprafața de teren susmenționata.

Reținerea ca nu s-a făcut dovada relei credințe a paraților si la încheierea contractelor este vădit netemeinica, in speța putându-se retine si complicitatea la frauda a paraților, având in vedere ca, așa cum rezulta din răspunsul acestora la interogatoriu, parații si aveau cunoștința despre existenta litigiului si, cu toate acestea, au acceptat sa cumpere terenul fără a face nici un demers pentru a verifica in ce stadiu este litigiul si ce soluție a fost pronunțata de instanța de judecata, neputându-se retine inexistenta vreunei culpe din partea acestora prin simplul fapt ca s-au bazat pe cuprinsul Cârtii Funciare atâta timp cat au avut cunoștința de litigiu.

Mai departe, parații au vândut paratului, din aceasta suprafața de teren, o suprafața de 200,28 mp. deși nici unul dintre transmițători nu era proprietar al bunului vândut, acest din urma contract fiind lovit de nulitate absoluta având in vedere si principiulrezoluto jure dantis, rezolvitur ius accipientis.

In ceea ce privește cheltuielile de judecata, instanța a avut in vedere in mod nelegal doar sumele achitate de subsemnatul cu titlu de taxa judiciara de timbru, timbrul judiciar si onorariul de expert doar pana la data pronunțării hotărârii atacate.

Or, atâta timp cat, prin chiar hotărârea atacata reclamantul a fost dat in debit cu privire la plata sumei de 14.520 lei reprezentând rest de taxa judiciara de timbru, hotărâre executorie sub acest aspect, trebuia sa aibă in vedere si aceasta suma atunci când a dispus cu privire la cheltuielile de judecata si sa se dispună obligarea paraților la plata si a acestei sume, având in vedere ca aceștia au căzut in drepturile lor.

12. Apelanții șiau criticat sentința în ceea ce privește obligarea paraților si sa-i lase in deplina proprietate reclamantului suprafața de teren de 300,23. soluție contrară, în opinia acestora, cu cele reținute de instanță privind prezumția de cumpărători si constructori de buna-credința a familiilor si.

Susțin apelanții că nu se poate vorbi de un lanț de dobândiri succesive a unui alt autor mai îndepărtat pentru a putea opune un titlu si mai vechi (așa cum se afirma in hotărârea de fond in mod părtinitor in favoarea reclamantului), ci de 2 titluri de proprietate (al reclamantului si al lui G) obținute după căderea regimului comunist in baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 18/1991. Instanța de fond in mod greșit a apreciat ca titlul reclamantului este mai preferabil din punct de vedere al vechimii autorilor lor, aspect total neadevărat.

Pe de altă parte, se poate observa îngăduința exagerata din partea instanței, care a permis timp de 6 luni reclamantului sa tergiverseze plata taxei judiciare de timbru (încălcându-se prin aceasta dispozițiile legale in vigoare), la fiecare termen acceptând orice justificare privind neplata taxei, ca in final sa dispună o reducere destul de considerabila a platei de taxa judiciare de timbru.

De asemenea, nu se poate retine răspunderea chemaților in garanție pentru evicțiunea prevăzuta de art.l337C.civil deoarece titlul de proprietate al chemaților in garanție ( 2204/2002 - definitiva si irevocabila) este un titlu valabil, autentic, obținut pe cale judecătoreasca.

S-a mai arătat că atât reclamantul, in cererea de chemare in judecata, cat si instanța de fond, fac referire la raportul de expertiza tehnica din dosar nr. 13892/2002 efectuat de d-na expert Lolica, expertiza pe care reclamantul o considera favorabila acestuia, dar care in realitate evidențiază o împrejurare de fapt cu totul diferita decât cea prezentata de reclamant si confirmata de asemenea, de raportul de expertiza tehnica-imobiliara întocmit de domnul expert ing. in aceasta cauza.

Deci pe baza acestui tip de raport de expertiza reefectuat de d-na expert, raport întocmit de d-na expert pe bâjbâite, fără de care nu s-a putut materializa la locului situația de fapt, s-a pronunțat 3655/2003 si s-a încălcat totodată dreptul de proprietate al paratului.

Totodată, in nr. 3655/2003, instanța de judecata nu a avut in vedere si faptul ca reclamantul trebuia sa-i cheme in judecata pe ambii coproprietari, așa cum prevede legea (pentru a-i fi opozabila hotărârea si celuilalt coproprietar ) si nu numai pe paratul.

Având în vedere că documentele existente nu conțin repere concrete care sa permită localizarea precisa a terenului reclamantului in suprafață de 2360 mp. situat, conform nr. 24203/1995 in tarlaua, lotul 5, pentru a se putea constata daca terenul in litigiu, cu suprafața de 324 mp se suprapune peste terenul in suprafață de 1058 mp. respectiv peste terenul cu suprafața de 300,24 mp. pe care parații si au edificat construcții.

13. Apelanții siau solicitat prin motivele de apel formulate în cauză schimbarea in parte a hotărârii atacate si respingerea ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul.

Referitor la admiterea de către instanța a capetelor 2 si 3 ale cererii de chemare in judecata, s-a susținut că instanța in mod greșit a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale paraților si pe de o parte, iar pe de alta parte, a reclamantului, admițând implicit si dreptul de accesiune imobiliara asupra construcțiilor edificate pe teren în condițiile în care nu s-a putut stabili cu certitudine prin nici o proba administrata ca terenul in suprafața de 300 mp vândut soților si de către si este unul si același cu terenul pe care d-ul la câștigat in baza sentinței civile 3655/21.02.2003 pronunțata in Dosarul 13892/2002 de Judecătoria sectorului 6 Nici din expertiza efectuata in dosarul nr, -, ce a avut ca obiectiv si stabilirea identității dintre terenul vândut soților si terenul in litigiu de 324 mp, nu reiese fără dubiu ca terenurile sunt identice.

In cazul in care totuși instanța ar proceda la compararea de titluri, in mod normal si firesc trebuie comparate titlul autorului vânzătorului emis de aceeași Comisie pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Municipiului B, respectiv titlul provenind de la G si nu titlul lui, care a fost obținut printr-o hotărâre judecătoreasca, in temeiul unei acțiuni in constatare, in urma efectuării unei expertize la locului, care nu a identificat la acea data un alt proprietar pe teren decât pe d-ul.

14. Apelanții, și,au solicitat prin motivele de apel admiterea apelului, desființarea in tot a sentinței civile nr. 5735/18.09.2008 a Judecătoriei sectorului 6, ca netemeinica si nelegala, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

15. Apelanții au formulat și întâmpinarefață de apelul declarat de reclamantul, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

S-a susținut pe această cale că instanța in mod corect a respins primele doua capete de cerere ca neîntemeiate si a reținut ca familiile si au încheiat contractele de vânzare-cumpărare cu buna credința si prin urmare nu s-a putut aplica sancțiunea nulității celor doua contracte invocate de reclamant. S-a mai arătat că prin acest proces reclamantul încearcă sa obțină o îmbogățire fără justă cauză, deoarece mai mulți ani nu i-a deranjat pe parați si după ce a văzut edificându-se pe acest teren niște construcții, a solicitat nulitatea unor contracte valabil încheiate. Pe de altă parte, în cazul in care s-ar compara cele 2 titluri: titlul de proprietate nr. 24203/15.11.1995 (titlul reclamantului), trecut in registrul de transcripțiuni sub nr.2407-2408-2409-2410 din 21.02.1996 si titlul de proprietate nr. 8321/06.06.1994 (titlul autorului paraților ), trecut in registrul de transcripțiuni sub nr. 1282-93 din 31.01.1995, titlul reclamantului este cel anulabil, întrucât este posterior emiterii titlului autorului acestora defunct G, care a devenit proprietarul acestui teren in anul 1994, cu un an înainte de a obține titlu reclamantul.

In ceea ce privește afirmația reclamantului in cererea de apel, respectiv ca la stabilirea cheltuielilor de judecata, instanța de fond ar fi avut in vedere doar sumele achitate de reclamant cu titlu de taxa judiciara de timbru doar pana la data pronunțării hotărârii atacate, se apreciază ca reclamantul din nou încearcă sa obțină "o îmbogățire fără justa cauza", întrucât, chiar daca reclamantul a fost dat in debit cu privire la plata sumei de 14.520 lei, reprezentând rest de taxa judiciara de timbru, acesta nu poate solicita sa i se plătească de către parații o suma de bani pe care acesta nu a achitat-o integral si pentru care nu se poate anticipa ca acesta o va achita. În plus, exista prevederi legale, prin care acesta ulterior reclamantul, după ce va achita debitul stabilit de instanța de fond, poate sa se îndrepte cu o acțiune împotriva paraților de recuperare a acestui debit.

16. Apelanții si auformulat întâmpinare la apelul formulat de intimatul apelant, solicitând respingerea apelului, ca neîntemeiat.

S-a arătat că față de cererea de chemare in judecata formulata de reclamant, instanța de fond in mod corect a respins primele doua capete de cerere, constatând ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 966 civil in sensul ca nu a existat o vânzare pentru cauza ilicita, atât timp cat nu a existat complicitatea autorilor actului, in încheierea unei convenții in fraudarea dreptului proprietarului. Apelantul-intimat nu-si poate invoca propria culpa pentru neînscrierea litigiului in cartea funciara, invocând "neîntreprinderea oricăror demersuri la Tribunal pentru a se vedea stagiul dosarului" de către familia, care pe de o parte nu a știut ca exista un litigiu vis-a-vis de terenul pe care l-a cumpărat, iar pe de alta parte n-ar fi avut calitate sa verifice un dosar in care nu erau părți.

In ce privește principiul invocat de reclamant, acela al anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului principal, in speța de se regăsește una dintre excepțiile de la acest principiu, anume cazul subdobânditorului de buna-credința si cu titlu oneros al unui imobil.

17. Prin încheierea din data de 22.05.2009 tribunalul a admis excepția netimbrării apelului declarat de apelanții-pârâți, și

Tribunalul a încuviințat în apel proba cu înscrisuri.

18. Prin decizia civilă nr.837 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a civilă în dosar nr-,a fost anulat apelul formulat de apelanții-pârâți, și ca netimbrat; au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelantul-reclamant și de apelanții-pârâți, și; au fost dați în debit apelanții și cu suma de 2351,57 lei reprezentând taxă judiciară de timbru neachitată, sumă ce se va achita în 41 rate lunare de 56 lei, plus o de 55,57 lei, începând cu luna septembrie 2009, obligația de plată urmând a fi adusă la îndeplinire până la data de 25 fiecărei luni; au fost dați în debit apelanții și cu suma de 1642,69 lei reprezentând taxă judiciară de timbru neachitată, sumă ce se va achita în 41 rate lunare de 39,50 lei plus o de 23,19 lei, începând cu luna septembrie 2009, obligația de plată urmând a fi adusă la îndeplinire până la data de 25 fiecărei luni; s-a dispus comunicarea prezentei decizii către Administrația Financiară Sector 6 B care va răspunde de încasarea debitului.

În motivarea deciziei, s-au reținut următoarele:

Apelul declarat în cauză de reclamantul a fost considerat nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Principalele critici aduse de apelant sentinței se referă la respingerea celor două capete de cerere privind nulitatea absolută a actelor juridice, actul de dezmembrare și contractele de vânzare-cumpărare succesive intervenite între pârâți.

Tribunalul, având în vedere că se invocă ca motiv de nulitate a actelor cauza ilicită, analizată prin prisma unei vânzări a lucrului altuia calificată ca fiind o operațiune speculativă, a constatat că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză stabilind că în speță nu reiese existența motivului de nulitate invocat.

Astfel cum s-a arătat și prin sentința apelată, era esențială, față de temeiul juridic al acțiunii în anulare (constatare a nulității) promovate de reclamant, dovedirea complicității dintre părți la perfectarea contractului sau cel puțin analizarea atitudinii subiective a cumpărătorului, exclusiv în contextul stabilirii cerințelor pe care trebuie să le întrunească, ca element al actului juridic, cauza acestuia. Trebuie deci stabilit dacă ambele părți au fost de rea-credință la momentul perfectării contractului, stabilindu-se, după caz, existența unei înțelegeri între părțile contractante și a unei conivențe în vederea atingerii unui scop speculativ.

Or, din probele aflate la dosar nu rezultă această intenție de prejudiciere a apelantului reclamant, intenție care nu poate fi prezumată.

Se reține că vânzătorii au declarat pe proprie răspundere in cuprinsul actului de vânzare ca pentru terenul înstrăinat nu exista litigii judecătorești cu nicio persoana fizica sau juridică, că imobilul nu este înstrăinat, nu este grevat de sarcini sau ipoteci, iar extrasele de carte funciară din data de 28.08.2008 și respectiv, 8.09.2004 confirmă lipsa mențiunilor privind înscrierea litigiului. Pe de altă parte, reclamantul a recunoscut că a aflat de noii proprietari abia după ridicarea construcțiilor pe terenuri, iar din depozițiile martorii rezultă că au știut de existența litigiului dintre reclamant și pârâtul înainte de vânzare.

Susținerile apelantului în sensul că pârâții ar fi recunoscut la interogatoriu existența litigiului fapt pentru care ar fi evidentă reaua lor credință sunt neîntemeiate, în condițiile în care aceștia au primit asigurări că procesul a fost câștigat de vânzător, iar aceștia au solicitat extrasul de carte funciară pentru a fi eliminate orice fel de suspiciuni privind situația juridică a imobilului.

Având în vedere sistemul actual al cărților funciare, sistemul publicității materiale, prin care se garantează atât existența, cât și valabilitatea drepturilor reale înscrise în folosul terților dobânditori de bună-credință, nu pot fi primite afirmațiile apelantului-reclamant că pârâții trebuiau să facă și alte demersuri pentru a se lămuri dacă există litigii pe rol privind imobilul înstrăinat. Conform art. 33 din Legea nr. 7/1996, dacă în cartea funciară s-a înscris în condițiile legii, un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrariul, iar pe cale de consecință, cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul acelora care și-au înscris vreun drept real în cartea funciară dobândit prin act juridic cu titlu oneros sau gratuit, dacă în momentul dobândirii dreptului nu a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei sau dacă nu a cunoscut, pe altă cale, această inexactitate (art. 34).

Referitor la retroactivitatea efectelor nulității actului juridic și restabilirea situației anterioare anulării actului care au ca și consecință anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, întrucât o persoană nu poate transmite alte drepturi decât cele care se regăsesc în propriul patrimoniu, trebuie arătat că și acest context se impune analizată buna credință a terțului subdobânditor. Prima instanță a reținut deci în mod justificat în considerentele sentinței apelate că nu s-a dovedit reaua-credință a cumpărătorilor și, prin urmare, nu s-ar putea ajunge la constatarea nevalabilității actului juridic având ca obiect un imobil aparținând unui terț.

In ceea ce privește criticile aduse de apelant față de modul de stabilire a cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe, tribunalul a constatat că și acestea sunt neîntemeiate, întrucât în lipsa unor prevederi exprese în nr.OUG 51/2008 vizând acest aspect, sunt incidente normele dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 274.proc.civ. față de care reclamantul nu poate solicita obligarea pârâților decât la plata cheltuielilor de judecată suportate efectiv în cauza dedusă judecății, făcând dovada plății sumelor solicitate.

În privința apelurilor formulate de apelanții-pârâți și, respectiv, de apelanții-pârâți și, tribunalul a constatat că acești apelanți invocă prin motivele lor de apel aceleași aspecte de nelegalitate și netemeinicie a sentinței apelate în ceea ce privește admiterea capetelor de cerere având ca obiect revendicarea imobiliară, situație în care se va răspunde acestor critici prin considerente comune.

Astfel apelanții critică sentința, susținând că instanța de fond a procedat în mod greșit la compararea titlurilor de proprietate, apreciind că este preferabil titlul exhibat de reclamant, fără a se ține seama nici de incidența unei legi speciale, Legea nr. 18/1991, nici de împrejurarea că din actele dosarului și expertiza întocmită în cauză nu se poate stabili cu certitudine localizarea terenului reclamantului.

Tribunalul a constatat însă că față de cele reținute privind valabilitatea titlurilor de proprietate ale părților, compararea titlurilor rămâne singura soluție ce poate fi adoptată în cadrul acestei acțiuni reale petitorii.

In acest sens, s-a apreciat corect că titlurile reclamantului și ale pârâților și provin de la autori diferiți, autorul celor din urmă fiind pârâtul, precum și faptul că drepturile reclamantului și pârâtului au fost analizate și comparate deja de o altă instanță sub aspectul preferabilității, dându-se câștig de cauză primului, prin admiterea acțiunii în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr. 13892/2002.

Prin urmare, nu pot fi primite de tribunal criticile apelanților referitoare la modul în care s-a tranșat litigiul anterior prin sentința civilă nr.3655/21.05.2003 a Judecătoriei Sectorului 6, sentință prin care s-a stabilit, în mod definitiv și irevocabil, că cele 2 terenuri se suprapun pe o porțiune de 324. (situație confirmată, contrar celor susținute de apelanți, și de raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză). Vor fi deci înlăturate și susținerile referitoare la modul în care s-ar fi efectuat expertiza în acel dosar, aceste afirmații fiind - față de cele arătate anterior - lipsite de orice relevanță în cauza dedusă judecății.

Prin urmare, trebuie menținute concluziile primei instanțe în sensul că pârâtul-vânzător a transmis un drept de proprietate pe care îl pierduse în fața instanței, iar pârâții și, ulterior, au dobândit un drept de la o persoană care tocmai îl pierduse în favoarea aceluiași reclamant, fiind deci mult mai bine caracterizat titlul reclamantului.

Întrucât cele două contracte de vânzare-cumpărare prin care pârâții și au dobândit dreptul de proprietate s-au încheiat după pronunțarea sentinței civile nr. 3655/21.05.2003, este evident că aceștia fac parte din categoria dobânditorilor cu titlu particular, fiindu-le opozabilă situația juridică tranșată printr-o hotărâre obținută împotriva autorului lor, anterioară actului de transmitere a bunului - neputând fi primite nici criticile apelanților referitoare la lipsa opozabilității acelei hotărâri.

Astfel, cum s-a reținut de instanța de fond, fiind stabilite împrejurările în care s-a construit, reclamantul, în calitate de proprietar al terenului, devine proprietar al celor două construcții edificate pe acesta, cu obligația de a-i dezdăuna pe constructori, făcându-se aplicarea corectă în cauză și a dispozițiilor art. 494 alin.3 civ.

În ceea ce privește criticile apelanților vizând soluționarea cererii de chemare în garanție,tribunalul a constatat că acestea sunt vădit neîntemeiate, neexistând nici un impediment pentru ca obligația de garanție să nu fie reținută în sarcina acestora, avându-se dispozițiile art.1337 și urm. civ.

Împrejurarea că titlu de proprietate al chemaților în garanție este un titlu autentic, obținut pe baza unei hotărâri judecătorești (constitutivă de drepturi), nu constituie un asemenea impediment, cât timp printr-o hotărâre judecătorească ulterioară opozabilă chemaților în garanție s-a statuat asupra dreptului lor - esențial sub aspectul analizat fiind că apelanții-pârâți au fost tulburați în exercitarea dreptului său de proprietate asupra terenului cumpărat de la chemații în garanție, iar cauza evicțiunii este anterioară vânzării și necunoscută de pârâți la momentul cumpărării terenului.

Tribunalul a remarcat totodată că aspectele învederate de apelanți în legătură cu modul în care prima instanță a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor legale în materie referitoare la asistența judiciară acordată în cauză la solicitarea reclamantului nu pot constitui critici de nelegalitate a hotărârii apelate, văzând pe de altă parte și faptul că aceleași dispoziții au fost aplicate de instanța de apel în favoarea acestor apelanți, cu consecința menținerii unui echilibru procesual firesc între părțile litigante.

In consecință, în baza art. 296.proc.civ. tribunalul a respins ca nefondate apelul formulat de apelantul-reclamant și apelurile formulate de apelanții-pârâți, respectiv, de apelanții-pârâți și.

Întrucât printr-o încheiere interlocutorie dată în cauză s-a admis excepția netimbrăriicererii de apel formulată de apelanții-pârâți, și, apelul declarat de aceștia a fost anulat ca netimbrat, în conformitate cu dispoz. art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Văzând că la judecarea cauzei în apel s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanții-pârâți, și apelanții-pârâți și, iar eșalonarea taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina apelanților presupune achitarea ratelor și ulterior pronunțării deciziei, tribunalul a dat în debit apelanții cu plata acestora și va dispune comunicarea prezentei decizii către Administrația Financiară Sector 6 B care va răspunde de încasarea acestui debit, conform dispozițiilor art. 27 alin.3 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/1999 pentru aplicarea Legii nr.146/1997.

19. Împotriva acestei decizii au formulat recurs la data de 21.11.2009 (data poștei) pârâții și, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța de apel a încălcat disp. art. 129 din Codul d e procedură civilă, referitor la rolul activ al judecătorului.

Instanța de apel, fără nicio probă administrată la dosar (deoarece a fost respinsă cererea recurenților de a se efectua expertiză topografică), care să dovedească că suprafața de teren de 324 mp face parte din terenul proprietatea reclamantului, a stabilit fără temei legal (fără a se avea în vedere concluziile rapoartelor de expertiză în sensul că terenul proprietatea reclamantului nu se poate identifica) ca pârâții să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 324 mp.

Totodată, cele două instanțe nu au avut în vedere disp. art. 32-33 din Legea nr. 7/1996, din care rezultă că înscrierea unui drept real în cartea funciară în folosul unei persoane duce la prezumția că dreptul există. este de bună creidnță dacă în cartea funciară nu este înregistrată existența vreunei acțiuni prin care se contestă cuprinsul cărții funciare.

Rezultă că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au stăruit pentru aflarea adevărului și evitarea unei greșeli de judecată, încălcând disp. art. 129 din Codul d e procedură civilă. Astfel, se impune respingerea acțiunii, deoarece pârâții-chemați în garanție din prezenta cauză, la momentul înstrăinării suprafeței de teren de 324 mp, erau proprietarii de drept ai terenului pe care l-au dobândit prin sentința civilă nr. 2204/2002, iar la o analiză atentă se confirmă aspectul că cei 324 mp nu se suprapun cu terenul reclamantului, acest teren făcând parte din cadastrală A 37, lot. 94 și nu din cadastrală a reclamantului A 33.

A fost stabilită o taxă judiciară de timbru în cuantum de 457,4 lei și timbru judiciar de 5 lei aferente cererii de recurs.

Prin încheierea de ședință din 04.02.2010, s-a dispus eșalonarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru în 4 rate lunare egale de 114,35 lei plătibile până la data de 25 ale fiecărei luni, prima dintre ele având scadența la 25 februarie 2010.

20. Împotriva aceleiași decizii au formulat recurs pârâții, la data de 24.11.2009 (data poștei), solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale (art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă). În mod greșit instanța de apel a apreciat că titlul reclamantului este preferabil.

Prin serviciul registratură al instanței, li s-a pus în vedere recurenților să timbreze cererea de recurs cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

La termenul din 18.02.2010, Curtea a pus în discuție din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs formulat de recurenții ,.

21. Pentru dovedirea recursului, recurenții, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță prin încheierea de ședință din 18.02.2010.

La același termen, intimatul - reclamant a invocat excepția de netimbrare a recursului formulat de recurenții - pârâți, și excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților - chemați în garanție, arătând că aceștia invocă apărări pe capătul de cerere privind revendicarea și nu pot invoca apărări pe fond, ultima fiind calificată de C ca apărări de fond, raportat la motivele de recurs, întrucât ele vizează înlăturarea unor susțineri ale recurenților ca necorespunzând interesului și drepturilor și obligațiilor acestora care se dezbat în procesul pendinte.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenți, precum și a apărărilor invocate de intimați, față de situația de fapt așa cum a fost stabilită de instanțele de fond, Curtea reține următoarele:

22. Asupra excepției netimbrării recursului formulat de recurenții, Curtea reține următoarele:

de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, instanța retine ca, in caz de neplata a taxei judiciare de timbru, intervine sancțiunea nulității cererii, independent de existenta unei vătămări, nulitate care nu intervine in mod automat, ci instanța trebuie sa acorde un termen pentru plata taxei de timbru, iar numai daca aceasta nu se plătește in termenul acordat, cererea va fi anulata ca netimbrată.

Prin citația emisă pentru termenul de judecată din 28.01.2010, deși li s-a pus în vedere recurenților să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței și nu a fost depusă dovada îndeplinirii acestei obligații procesuale până la momentul terminării ședinței și al deliberării asupra cauzei.

de cele expuse, Curtea urmează sa admită excepția netimbrării și să anuleze recursul ca netimbrat.

23. Cu privire la recursul formulat de recurenții și, Curtea reține următoarele:

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța de apel a încălcat disp. art. 129 din Codul d e procedură civilă, referitoare la rolul activ al judecătorului.

În primul rând, Curtea nu va analiza criticile făcute de recurenți cu privire la sentința dată de judecătorie, cât timp obiectul recursului îl poate reprezenta numai decizia dată în apel d e tribunal. Astfel, Curtea va răspunde numai acelor critici care se referă strict la decizia din apel sau la ambele decizii, dar cu referire strictă la modul de soluționare a apelului.

Din analiza tuturor acestor critici, așa cum au putut fi identificate de către instanța de recurs, Curtea reține că motivul de recurs invocat de recurenți este art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, coroborat cu nerespectarea prevederilor art. 129 din Codul d e procedură civilă.

În ceea ce privește critica legată de respingerea probei cu expertiză de către instanța de apel, Curtea constată că prin încheierea de ședință din 22.05.2009, tribunalul ca instanță de apel a respins ca nefiind utilă soluționării apelului proba cu o nouă expertiză tehnică. În motivarea încheierii, s-a reținut că față de obiectivele noii expertize propuse de părți în raport de expertiza efectuată în cauză în fața primei instanțe, aceasta a răspuns aspectelor litigioase dintre părți legate de identificarea imobilelor, în funcție de titlurile de proprietate prezentate de acestea.

Obiectivele solicitate de apelanți erau: să se stabilească dacă terenul proprietatea reclamantului poate fi identificat; să se precizeze dacă titlul de proprietate sau procesul verbal de punere în posesie conține vecinul de pe latura de est, pentru a se ști de unde începe proprietatea reclamantului; să se precizeze dacă documentele existente la dosarul cauzei conțin repere concrete pentru a localiza precis terenul reclamantului; dacă terenul proprietatea reclamantului poate fi materializat sau trasat în fapt.

Curtea constată că în fața primei instanțe s-a dispus, prin încheierea de ședință din 07.06.2007, refacerea raportului de expertiză, iar la raportul refăcut au fost încuviințate obiecțiuni, prin care expertul a arătat că terenul de 340 mp înstrăinat este unul și același cu terenul care a făcut obiectul sentinței civile nr. 3655 / 21.05.2003 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 în dosar nr. 13892/2002.

Curtea reține că pe calea recursului, se poate invoca nelegalitatea admiterii sau respingerii unui mijloc de probă, raportat la prev. art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Verificând legalitatea respingerii probei cu expertiză de către instanța de apel, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă această probă, față de aspectul că nu s-a justificat necesitatea unei noi expertize (a treia în cauză, de la debutul procesului de față) față de cele administrate deja, care au răspuns aspectelor litigioase dintre părți legate de identificarea imobilelor, în funcție de titlurile de proprietate prezentate de acestea. De altfel, ultimele două obiective propuse de recurenți (să se precizeze dacă documentele existente la dosarul cauzei conțin repere concrete pentru a localiza precis terenul reclamantului; dacă terenul proprietatea reclamantului poate fi materializat sau trasat în fapt) sunt incluse în obiectivul generic de identificare a terenului proprietatea reclamantului, cu privire la care recurenții nu au arătat de ce era necesară o nouă expertiză.

Obiectivele noii expertize propuse de părți în raport de expertiza efectuată în cauză în fața primei instanțe sunt de fapt aceleași obiective analizate deja și supuse unui probatoriu complex în fața primei instanțe de judecată, ceea ce e și determinat durata de 2 ani de soluționare a cererii în primă instanță, astfel încât efectul devolutiv al apelului nu trebuie interpretat ca și obligație procesuală a instanței de apel, ci numai în măsura justificată de invocarea unor aspecte materiale sau procesuale noi. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.

Se mai susține de către recurenți că instanța de apel, fără nicio probă administrată la dosar care să dovedească că suprafața de teren de 324 mp face parte din terenul proprietatea reclamantului, a stabilit fără temei legal ca pârâții să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 324 mp.

Cu privire la acest aspect, care ar putea fi încadrat la greșita aplicare a prev. art. 480 din Codul civil, Curtea reține că în mod corect tribunalul a constatat că față de cele reținute privind valabilitatea titlurilor de proprietate ale părților, compararea titlurilor rămâne singura soluție ce poate fi adoptată în cadrul acestei acțiuni reale petitorii.

In acest sens, s-a apreciat corect că titlurile reclamantului și ale pârâților și provin de la autori diferiți, autorul celor din urmă fiind pârâtul, precum și faptul că drepturile reclamantului și pârâtului au fost analizate și comparate deja de o altă instanță sub aspectul preferabilității, dându-se câștig de cauză primului, prin admiterea acțiunii în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr. 13892/2002.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de către instanța de apel că nu pot fi primite criticile apelanților referitoare la modul în care s-a tranșat litigiul anterior prin sentința civilă nr. 3655/21.05.2003 a Judecătoriei Sectorului 6.

Prin sentința civilă nr. 3655/21.05.2003 a Judecătoriei Sectorului 6 s-a stabilit, în mod definitiv și irevocabil, că cele 2 terenuri se suprapun pe o porțiune de 324.

Această situație de fapt a fost reținută de instanța de apel ca fiind confirmată și prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză, așa cum s-a menționat mai sus cu ocazia analizării primului motiv de recurs.

Au fost deci în mod corect înlăturate și susținerile referitoare la modul în care s-ar fi efectuat expertiza în acel dosar, aceste afirmații fiind - față de cele arătate anterior - lipsite de orice relevanță în cauza dedusă judecății.

Prin urmare, trebuie menținute concluziile instanței de apel în sensul că pârâtul-vânzător a transmis un drept de proprietate pe care îl pierduse în fața instanței, iar pârâții și, ulterior, au dobândit un drept de la o persoană care tocmai îl pierduse în favoarea aceluiași reclamant, fiind deci mult mai bine caracterizat titlul reclamantului.

Întrucât cele două contracte de vânzare-cumpărare prin care pârâții și au dobândit dreptul de proprietate s-au încheiat după pronunțarea sentinței civile nr. 3655 /21.05.2003, este evident că aceștia fac parte din categoria dobânditorilor cu titlu particular, fiindu-le opozabilă situația juridică tranșată printr-o hotărâre obținută împotriva autorului lor, anterioară actului de transmitere a bunului - neputând fi primite nici criticile recurenților referitoare la lipsa opozabilității acelei hotărâri.

Astfel, cum s-a reținut de instanța de apel, fiind stabilite împrejurările în care s-a construit, reclamantul, în calitate de proprietar al terenului, devine proprietar al celor două construcții edificate pe acesta, cu obligația de a-i dezdăuna pe constructori, făcându-se aplicarea corectă în cauză și a dispozițiilor art. 494 alin. 3.civ.

Recurenții mai invocă faptul că instanța de apel nu a avut în vedere disp. art. 32-33 din Legea nr. 7/1996, din care rezultă că înscrierea unui drept real în cartea funciară în folosul unei persoane duce la prezumția că dreptul există. este de bună credință dacă în cartea funciară nu este înregistrată existența vreunei acțiuni prin care se contestă cuprinsul cărții funciare.

Curtea reține că acest motiv de recurs este lipsit de interes pe aspectul revendicării, cât timp buna credință a dobânditorului poate fi invocată numai de către dobânditor, iar nu și de înstrăinătorul de rea credință. În plus, în mod corect instanța de apel a menținut constatarea primei instanțe, în sensul că din probele administrate nu rezultă dovada relei credințe a dobânditorilor, cele 2 contracte de vânzare-cumpărare nefăcând vorbire despre înscrierea vreunui litigiu la cartea funciară (dimpotrivă, se precizează de familia în contract că nu există litigii judecătorești cu nicio persoană fizică sau juridică, în condițiile în care înstrăinarea suprafeței de 300,24 mp s-a făcut după pronunțarea sentinței civile nr.3655/21.05.2003).

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurenții și ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării cererii de recurs formulate de recurenții ,.

Anulează recursul formulat de recurenții, împotrivadeciziei civile nr. 837 A/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, intimații - pârâți, și cu recurenții, ca netimbrat.

Respinge recursul formulat de recurenții, împotrivadeciziei civile nr. 837 A/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, intimații - pârâți, și cu recurenții, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red./2. ex

Decizia civilă nr. 837 A/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în dosar nr-

judecători fond-, I

Președinte:Georgeta Stegaru
Judecători:Georgeta Stegaru, Andreea Vasile, Ileana Ruxandra

Vezi şi alte speţe de drept civil: