Anulare act. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 97
Ședința publică de la 17 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Antonela Cătălina
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. 1304A/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - pârâtă, reprezentată de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/15.01.2009 și intimatul - reclamant, personal și asistat de avocat din cadrul Cabinetului de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 452/08.10.2008, aflată la fila 17 din dosarul de apel.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că cererea de recurs este netimbrată.
Reprezentantul recurentei - pârâte depune chitanța CEC nr. -/1/16.02.2009, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 30 lei și timbru judiciar în valoare de 0,45 lei. Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit prin rezoluția de primire a dosarului, de către recurenta - pârâtă și procedează la anularea acestora.
Părțile prezente, prin reprezentanți, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1304A/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe fond, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Continuând, arată că în cauza de față este vorba despre o nulitate relativă și nu absolută, cum în mod greșit a reținut instanța de apel. De asemenea, precizează că nu este vorba de o acceptare tacită a succesiunii, întrucât bunurile nu reprezintă acte de acceptare tacită a succesiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului - reclamant solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1304A/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, ca nefondat și menținerea ca fiind legale și temeinice a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel. De asemenea, arată că în mod corect, cele două instanțe au respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât la dezbaterea succesiunii reclamantul nu fusese citat. Mai arată că acțiunea este imprescriptibilă. Totodată, solicită respingerea argumentelor referitoare la neacceptarea succesiunii, arătând că reclamantul a dorit să fie succesor al tatălui său. Depune concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată, întrucât le va formula pe cale separată.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 la data de 19.07.2007 sub nr. de mai sus, reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărâre a ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1671/29.06.1994 eliberat de notariatul de stat sector 3, deoarece la soluționarea dosarului succesoral nu a fost legal citat și, în plus, anterior întocmirii certificatului, acceptase în mod tacit succesiunea; să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului tată și să se constate că singurii moștenitori legali sunt rec1amantul și pârâtul, în cote de câte 172 din masa succesorală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că fratele său a reușit să devină singurul moștenitor al tatălui lor prin emiterea certificatului de moștenitor nr. 1671/1994, profitând de faptul că rec1amantul locuiește în ia și omițând să aducă la cunoștință notarului faptul că părțile deja împărțiseră anumite bunuri ale tatălui ulterior decesului acestuia.
Reclamantul a mai arătat că masa succesorală se compune din apartament sau valoarea acestuia, dacă a fost înstrăinat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, 948, 968 și art. 105 alin. 2 Civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului de a se constata nulitatea certificatului de moștenitor nr. 1671/1994, arătând că, reclamantul a cunoscut data decesului tatălui, participând la înmormântare și a cunoscut data instrumentării certificatului de moștenitor.
Prin încheierea din data de 14.11.2007 Judecătoria sector 3 respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că art. 88 din Legea nr. 36/1995 reglementează un caz de nulitate relativă, acțiunea fiind prescriptibilă în termenul general de prescripție, care începe să curgă de la data când partea prejudiciată a aflat de existența certificatului de moștenitor a cărui anulare o solicită. Prima instanta a mai reținut că reclamantul a aflat despre existența certificatului de moștenitor la data de 22.07.2004, cu ocazia întocmiri contractului de vânzare-cumpărare nr. 1200 la BNP, vânzare care a avut la bază tocmai acest certificat de moștenitor, astfel încât termenul de 3 ani nu este împlinit.
Prin sentința civilă nr. 3891/16.04.2008 Judecătoria sector 3 Baa dmis în parte acțiunea, a anulat certificatul de moștenitor nr. 1671/29.06.1994 întocmit de Notariatul de Stat sector 3, constatat deschisă succesiunea defunctului, a constatat că au calitatea de moștenitori reclamantul, în calitate de fiu cu o cotă de din masa succesorală și pârâtul, în calitate de fiu cu o cotă de din masa succesorală și a constatat că masa succesorală se compune din din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-,. 21, se. 6,. 6,. 266, sector 3.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut ca din declarațiile martorilor audiați în cauză rezulta că reclamantul, după moartea tatălui său, a luat din casa acestuia o tavă de, un serviciu de masă din porțelan și niște monede din aur, ca insuși pârâtul a recunoscut la întrebarea nr. 4 din interogatoriu că reclamantul a luat 3 monede din aur, asa incat se constată că reclamantul a acceptat în mod tacit, în termenul prevăzut de art. 700.civ. succesiunea rămasă de pe urma tatălui său, prin însușirea bunurilor din masa succesorală.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul.
În motivarea apelului, apelantul-pârât a învederat următoarele:
1.1. Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut. Din redactarea primului capăt al acțiunii reiese că reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1671/1994. Se impunea respingerea acestui capăt de cerere deoarece în cauză ar putea fi vorba despre o nulitate relativă, care are caracter personal patrimonial, și nu de o nulitate absolută.
1.2. prin capătul 2 de cerere reclamantul a solicitat să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului, or tatăl părților se numește, așa cum rezultă din actele de stare civilă. Având în vedere că reclamantul nu și-a modificat acțiunea nici până la ultimul termen de judecată, instanța nu putea să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului, cum a solicitat reclamantul și nici să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului, deoarece reclamantul nu a solicitat acest lucru.
II. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, apelantul arată că certificatul de moștenitor nr. 1671/1994 a fost instrumentat și întocmit cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată. S-a constatat că sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700.civ. în calitate de soție și în calitate de fiu.
Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor are un caracter personal patrimonial și este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data eliberării acestuia, deoarece nu se tinde la valorificarea unui drept real, ci se urmărește exclusiv desființarea actului.
III. Pe fondul cauzei, apelantul a arătat că reclamantul nu a făcut acte de administrare sau de dispoziție asupra bunurilor ce compun masa succesorală, deoarece locuia în ia. Cu privire la bunurile pe care reclamantul le-a luat din casa părinților după decesul tatălui, apelantul consideră că luarea acestor bunuri nu se încadrează în categoria de acte de dispoziție sau de administrare, acte neechivoce făcute în calitate de proprietar, ci aceste bunuri reprezintă amintiri de familie; aceste bunuri făceau parte din bunurile comune ale soților, deci nu erau bunuri ale succesiunii tatălui; reclamantul a recunoscut la interogatoriu că acele bunuri i le-a dat mama părților; reclamantul recunoaște că nu a făcut acte de dispoziție cu privire la apartamentul ce compune masa succesorală.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și urm. pr.civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat.
Prin decizia civilă nr. 1304 a/ 23.10.2008 pronuntata de Tribunalul București - Secția A Iii-A Civilă a fost espins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât în contradictoriu cu intimatul-pârât împotriva sentinței civile nr. 3891/16.04.2008 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 B în dosar nr-.
Pentru a hotari astfel instanta de apel a retinut ca rimul p. motiv de apel, prin care se susține faptul că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, nu este întemeiat intrucat potrivit art. 129 alin. 6.pr.civ, instanța este obligată să soluționeze litigiului în limitele investirii sale, în sensul că judecătorul se pronunță numai asupra obiectului cererii deduse judecății, ca, spre deosebire de obiectul litigiului, care nu poate fi schimbat de către instanță, în schimb temeiul juridic al acțiunii nu leagă instanța care, după punerea în discuția părților, trebuie să dea acțiunii calificarea juridică corect și, în funcție de aceasta, să aplice normele de drept pertinente, ca prin acțiunea cu soluționarea căreia a investit Judecătoria sector 3 reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1671/1994, însă a indicat drept motiv de nulitate faptul că nu a fost legal citat la dezbaterea procedurii notariale și prin emiterea acestuia i-au fost încălcate drepturile sale de moștenitor acceptant, ca la termenul din data de 14.11.2007, după dezbateri contradictorii, instanța a dat acțiunii calificarea juridică exactă, în sensul că potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995 cel vătămat în drepturile de moștenitor legal sau testamentar poate cere anularea certificatului de moștenitor și stabilirea drepturilor sale succesorale, ca, prin urmare, prima instanță nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, ci a dat acțiunii calificarea juridică exactă, pronunțându-se asupra cererii cu soluționarea căreia a fost investită, în limitele investirii și cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 6.pr.civ.
Instanta de apel a retinut ca nici faptul că instanța de fond a constatat deschisă succesiunea defunctului (numele corect al defunctului), în loc de (cum a menționat reclamantul în acțiune) nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii, deoarece din certificatul de moștenitor contestat, certificatul de deces și celelalte înscrisuri administrate în cauză a rezultat că numele corect al defunctului este acesta, indicarea greșită a numelui de către reclamant putând fi încadrată în categoria erorilor materiale cu privire la nume, eroare ce nu era de natură a conduce la respingerea acțiunii, așa cum arată apelantul.
În ce priveste al doilea motiv de apel, instanta de apel a retinut ca apelantul critică hotărârea sub aspectul soluției date asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, susținându-se faptul că acțiunea în anularea certificatului de moștenitor are un caracter personal patrimonial, prescriptibilă în termenul general de prescripție, ce începe să curgă de la data eliberării certificatului de moștenitor, că excepția a fost soluționată în mod corect de către instanța de fond prin prisma dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 rap. la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, deoarece acțiunea în anularea unui certificat de moștenitor formulată de un terț, adică persoana care nu a participat și nu a consimțit la emiterea actului, prin care se solicită stabilirea calității de moștenitor și a persoanei omise, precum și întinderea drepturilor succesorale, are caracterul unei petiții de ereditate, ca indiferent de calificarea dată în doctrina juridică acestei acțiuni (drept o acțiune reală sau o acțiune personală-mixtă, în funcție de compunerea concretă a activului succesoral), acțiunea în petiție de ereditate este o acțiune prescriptibilă în termenul general de prescripție, termen care începe să curgă de la data când pârâtul a făcut acte de succesor, care prin natura lor, contestă drepturile succesorale ale reclamantului, ca nu se poate considera că dreptul la acțiune al reclamantului a luat naștere la momentul emiterii certificatului de moștenitor contestat, deoarece așa cum se arată chiar de către apelant în cuprinsul apelului, intimatul-reclamant a plecat după decesul tatălui în ia unde și-a stabilit domiciliul, ca singura probă cu relevanță asupra momentului de la care se poate considera că intimatul-reclamant a avut cunoștință despre conținutul certificatului de moștenitor nr. 1671/1994 (conform adresei nr. 5013/17.07.2007 a Camerei Notarilor Publici dosarul succesoral nr. 1671/1994 nu se mai regăsește în păstrarea arhivei acestei instituții) este înscrisul reținut și de instanța de fond, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1200/22.07.2004 de BNP, care a avut la bază acest certificat de moștenitor.
Instanta de apel nu a retinut nici cel de-al treilea motiv de apel, constatând că instanța de fond a făcut o corectă apreciere, pe baza probelor administrate, a actelor făcute de către reclamant, calificându-le drept acte de acceptare tacită, ca potrivit dispozițiilor art. 689, 690.civ. constituie acte de acceptare tacită a moștenirii acele acte (fapte) pe care succesibilul nu le putea face decât în calitate de moștenitor și din care rezultă indirect dar neîndoielnic intenția de acceptare a moștenirii, ca este corectă susținerea apelantului conform căreia intimatul reclamant nu a făcut acte juridice de dispoziție sau acte de administrare definitivă asupra bunurilor succesorale, în sensul art. 690 - 691.civ, însă reclamantul nici nu a pretins acest lucru prin acțiune, ci faptul că a preluat anumite bunuri din moștenire, ca în mod corect a reținut prima instanță de fond că și săvârșirea unor acte (fapte) materiale pot fi apreciate ca fiind acte de acceptare tacită a moștenirii, ca prin natura, numărul și valoarea lor - o tavă de, un serviciu de masă din porțelan și 3 monede din aur - bunurile preluate și deținute de către reclamant nu pot fi încadrate în categoria amintirilor de familie, ci faptul însușirii lor (situație ce rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 4 la interogatoriul luat pârâtului-apelant și din declarațiile martorilor audiați în primă instanță) implică intenția de a accepta moștenirea, întrucât succesibilul se comportă asupra bunurilor ca un proprietar.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul aratand ca:
" Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut - art. 304 pct. 6.
1. Vă rugăm să observați redactarea primului capăt de cerere din acțiunea introductiva formulată de reclamant - să se constate nulitatea absolută certificatului de moștenitor nr. 1671 din 29 iunie 1994 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 B, în dosarul succesoral nr. 1671/1994 deoarece la soluționarea dosarului succesoral reclamantul nu ar fi fost legal citat.
Am arătat în fața instanței de apel că se impunea respingerea acestui capăt de cerere, deoarece în cauză ar putea fi vorba despre o nulitate relativă, care are caracter personal patrimonial, prescriptibilă în termen de 3 ani, așa cum deja constatase instanța în momentul în care s-a pronunțat pe excepția prescripției, pe care a respins-o și nu de o nulitate absolută, cum a solicitat reclamantul. Având în vedere că în cauză, instanța a admis acțiunea și a constatat existența unei cauze de nulitate relativă, și a dispus anularea certificatului de moștenitor, iar instanța de apel a menținut această soluție, instanțele au acordat ceea ce nu s-a cerut, față de formularea primului capăt de cerere și de solicitarea reclamantului, respectiv să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, deoarece acesta nu a fost citat de către notar la dezbaterea succesiunii (fapt nedovedit de către reclamant), încălcându-se prevederile Decretului Lege nr. 40/1953 și art. 105 alin. Cp.
Instanța de apel a considerat că instanța de fond a dat calificarea juridică exactă cererii astfel că solicitarea noastră este neîntemeiată. să arătăm că această cerere calificată din oficiu de către instanță nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel principiul disponibilități, cerere pe care reclamantul nu și-a precizat-o sau modificat-o sub acest aspect până la încheierea dezbaterilor.
2. Prin capătul doi de cerere reclamantul a solicitat: să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului nostru tată .
Vă rugăm să constatați că tatăl reclamantului și pârâtului se numește, astfel cum rezultă din certificatul de deces seria - nr. - eliberat de Primăria Consiliului Popular al sectorului 4 la data de 20.05.1991, din certificatul de naștere al pârâtului seria - nr. - eliberat de Consiliul Popular al sectorului 3 unde la numele tatălui figurează și din certificatului de moștenitor nr. 1671 din 29 iunie 1994 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 B, în dosarul succesoral nr. 1671/1994 în care se precizează că de pe urma defunctului au rămas următoarele bunuri.
Având în vedere că reclamantul nu și-a modificat acțiunea nici până la ultimul termen de judecată, când instanța a rămas în pronunțare, instanța nu putea să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului cum a solicitat reclamantul, deoarece în cauză nu este vorba despre această persoana și nici să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului, deoarece reclamantul nu a solicitat acest lucru și instanța nu putea da ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut. In consecință, având în vedere că instanța și-a depășit limitele investirii sale prin cererea introductivă, considerăm că și acest capăt de cerere ar fi trebuit respins și apelul admis pe acest aspect.
II. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care instanța de fond a respins-o prin încheierea de ședință de la termenul din data de 14.11.2007, soluție menținută de către instanța de apel, considerăm această soluție greșită în baza exigențelor art. 304 pct. 8 și pct. 9, pentru următoarele motive:
Certificatului de moștenitor nr. 1671 din 29 iunie 1994 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 B, în dosarul succesoral nr. 1671/1994 a fost instrumentat și întocmit cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată. S-a constatat că sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 cod civil, în calitate de soție și în calitate de fiu, în consecință în calitate de fiu a devenit unic moștenitor, revenindu-i întreaga masă succesorală.
Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor are un caracter personal patrimonial și este prescriptibila în termenul de 3 ani, de la data eliberării certificatului de moștenitor, deoarece prin aceasta nu se tinde, în primul rând la valorificarea unui drept real, ci se urmărește exclusiv desființarea actului.
Având în vedere că data emiterii certificatului de moștenitor nr. 1671 era 29 iunie 1994, termenul de prescripție se împlinea la data de 29 iunie 1997.
Astfel că instanțele au aplicat greșit aceste prevederi, punând în sarcina pârâtului să facă dovada datei la care reclamantul ar fi luat cunoștință de existența acestui certificat de moștenitor, fapt imposibil de dovedit de către pârât, fiind vorba și despre o imposibilitate morală deoarece reclamantul este fratele pârâtului și prin promovarea prezentei acțiuni nu a mai recunoscut înțelegerea inițială existența între mama părților și acestea. Cu toate acestea pârâtul-apelant a dovedit că reclamantul-intimat nu spune adevărul, prin faptul că în acțiunea sa afirmă că: Ulterior (fără a preciza data), am aflat cu stupoare - cercetând stadiul de soluționare a notificărilor referitoare la retrocedarea unor imobile naționalizate în mod abuziv - faptul că a fost întocmit certificat de moștenitor nr. (...}":
Noi am demontat această afirmație a reclamantului, demonstrând că acesta este de rea-credință, depunând la dosar antecontractul de vânzare - cumpărare nr. 1200 încheiat între reclamant și pârât la data de 22 iulie 2004.
Deci, este dar ca reclamantul a avut cunoștință de certificatului de moștenitor cu mult înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.
III. Cu privire la actele de acceptare voluntara tacită a moștenirii pe care le-ar fi făcut reclamantul intimat.
Potrivit legii, acceptarea este tacita când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii - art. 689 Cod civil.
Trebuie să fie vorba de acte de administrare, acte de dispoziție, făcute de reclamant asupra masei succesorale, acte prin care acesta s-ar comporta ca un adevărat proprietar, acte neechivoce care nu lasă loc la interpretări.
Reclamantul nu a făcut asemenea acte asupra bunurilor ce compun masa succesorală, deoarece acesta locuia în ia, iar mama părților locuia în apartamentul nr. 266 din sos. - -.
Reclamantul a fost prezent la decesul tatălui său în data de 19.05.1991, apoi a plecat în ia și nu a mai dorit să se prezinte pentru instrumentarea certificatului de moștenitor deoarece acesta era cetățean și trebuia să-și înstrăineze cota sa în termen de 1 an. Chiar în acțiunea sa acesta precizează că: de comun acord cu mama subsemnaților am hotărât să amânăm momentul dezbaterii succesiunii . Reclamantul nu precizează până când s-a amânat acest moment și ce motiv ar fi avut pârâtul, sau mama sa, să nu-l cheme pe acesta la dezbaterea succesiunii. Este clar că a fost o înțelegere de familie, având în vedere că certificatul de moștenitor s-a instrumentat la mai bine de 3 ani de la decesul tatălui nostru în data de 29 iunie 1994, că mama noastră a vândut subsemnatului pârât cota sa de din imobil prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 51908/15.12.1994, deci după instrumentarea certificatului de moștenitor. Mama mea a procedat în acest fel, deoarece eu am îngrijit-o și m-am ocupat de medicația acesteia, am suportat toate cheltuielile legate de întreținerea apartamentului și de utilități și aceasta a fost dorința ei de a-mi lăsa mie cota sa parte. Dacă mama mea ar mai fi avut pretenții asupra cotei sale părți din moștenirea de pe urma tatălui meu și soțului ei, sau această situație nu ar fi fost elucidată prin întocmirea certificatului de moștenitor (anterior), logic că ar fi dorit reglementarea această situație odată cu vânzarea a din apartament. Dar, situația era deja lămurită anterior, conform înțelegerii dintre noi trei, îmi pare rău însă că fratele meu nu mai recunoaște acest lucru și m-a acționat în instanță pretinzând că nu a avut cunoștință de existenta acestui certificat de moștenitor.
Că acesta a cunoscut despre existența acestui certificat de moștenitor, rezultă și din următoarele aspecte:
- în acțiunea sa precizează că: Ulterior, (fără a preciza data ) am aflat cu stupoare - cercetând stadiul de soluționare a notificărilor referitoare la retrocedarea unor imobile naționalizate în mod abuziv - faptul că a fost întocmit certificatului de moștenitor nr. 1671 din 29 iunie 1994 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 B, în dosarul succesoral nr. 1671/1994, refuzându-mi-se acordarea de relații;
- am demonstrat că acesta avea cunoștință despre existenta certificatului de moștenitor, dar actul pe care am putut să-l depunem în instanță a fost antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1200 din data de 22.07.2004, deci o altă situație decât cea menționată de reclamant în acțiune;
- cum se face că, doar cu o luna înainte de a se împlini termenul de prescripție față de acest act, reclamantul a introdus prezenta acțiune;
- la răspunsul la interogatoriu, întrebarea nr. 4, acesta a răspuns că nu-și mai amintește data când a aflat de existența certificatului de moștenitor;
- în data de 16.07.2007 s-a întocmit certificatul de calitate de moștenitor nr. 176 de pe urma defunctei noastre mame decedată la data de 20.02.2006, deci dacă reclamantul nu ar fi avut cunoștință de existența certificatului de moștenitor de pe urma tatălui nostru, normal că ar fi dorit ca acestea să se instrumenteze concomitent, pentru a ne ocupa de toate bunurile provenite de la părinții noștri;
- de ce a introdus acțiunea abia după decesul mamei noastre și nu încă din timpul vieții acesteia? Deoarece mama era una dintre singurele persoane care cunoștea realitatea și înțelegerea dintre noi trei;
- de ce nu a introdus mama noastră acțiune în justiție în decursul celor 15 ani de la decesul tatălui și până la decesul sau, deoarece ar fi fost prima persoană care ar fi putut să pretindă anumite drepturi succesorale și ar fi dorit reglementarea situației, dar lucrurile erau deja stabilite după cum am menționat mai sus;
- cum se face că reclamantul nu m-a acționat în instanță în decursul celor 16 ani de la decesul tatălui nostru, și abia în anul 2007, anterior nu a dorit reglementarea situației?
- Cu privire la bunurile pe care reclamantul le-a luat din casa părinților după decesul tatălui, respectiv: o tava de, un serviciu de masă din porțelan și 3 monede de aur, dorim să facem următoarele precizări:
- considerăm că luarea acestor bunuri nu se încadrează în categoria de acte de dispoziție sau de administrare, acte neechivoce făcute în calitate de proprietar, ci aceste bunuri reprezintă mai mult amintiri de familie;
- aceste bunuri făceau parte din bunurile comune ale soților, deci nu erau bunuri ale succesiunii tatălui, avându-se în vedere și faptul că în certificatul de moștenitor nu au fost trecute în masa succesorală bunuri mobile;
- acesta a recunoscut la interogatoriu, întrebarea nr. 10 că acele bunuri i le-a dat mama noastră;
- Deși, instanța de fond reține în mod eronat că asupra bunurilor ce compun masa partajabilă, respective din apartamentul nr. 266 din str. - -, reclamantul ar fi făcut acte de dispoziție, fapt care nu reiese din nici o probă a dosarului, instanța de apel confirmă punctul nostru de vedere reținând:
Este corectă susținerea apelantului conform căreia intimatul reclamant nu a făcut acte juridice de dispoziție sau acte de administrare definitivă asupra bunurilor succesorale- - pag. 4 penultimul alineat din decizia recurată.
- la întrebarea nr. 16 din interogatoriu reclamantul recunoaște că nu a făcut acte de dispoziție cu privire la acest apartament;
Dar, instanța de apel reține în mod eronat că reclamantul-intimat a făcut acte de acceptare tacită a moștenirii, când în fapt mama părților i-a dat aceste bunuri, așa cum rezultă din răspunsul intimatului la întrebarea nr. 10 din interogatoriul luat acestuia. Deci, rezultă fără putință de tăgadă că nu intimatul nu a făcut acte de acceptare a moștenirii, deoarece nu sa comportat asupra bunurilor ca un proprietar.
Practica judiciară a statuat că nu constituie acte de acceptare tacită a moștenirii luarea din patrimoniu a unor obiecte ca amintiri de familie, fotografii, bibelouri, tablouri, vase, etc. a unor obiecte cu valoare redusă, reparații urgente făcute unor bunuri succesorale, preluarea de către succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hărților de valoare pentru a le feri de pierdere sau furt, mutarea a succesibilului într-un imobil succesoral pentru a asigura păstrarea acestuia în bune condiții, etc.
Dimpotrivă, pot fi considerate că acte de acceptare tacită a moștenirii intrarea în posesia și folosința bunurilor succesorale (care prin natura, numărul și valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie și asupra cărora succesibilul se comportă ca un adevărat proprietar, ceea ce nu este cazul în speța de față), faptul mutării definitive a succesibilului în casa moștenită, demolarea unor construcții, efectuarea de lucrări care nu comporta urgență, edificarea pe terenul și gospodăria defunctului a unor construcții, încheierea de acte de dispoziție vânzare, donație, etc.
Astfel că, în opinia noastră, actele săvârșite de reclamant respectiv de a lua o tavă de, 3 monezi de aur, și un serviciu de porțelan nu reprezintă acte de acceptare tacită a moștenirii, aceste bunuri constituind amintiri de familie și care nu făceau parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului nostru tată, că aceste bunuri i-au fost date de mama părților.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că reclamantul a luat aceste bunuri imediat după decesul tatălui în mai 1991- pe care noi nu le considerăm acte de acceptare a succesiunii - după care nu a făcut nici un fel de act de acceptare a succesiunii timp de 17 ani. Nu a plătit nici măcar impozitele pentru apartament, așa cum recunoaște în întrebarea nr. 16 din interogatoriu".
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de recurs invocate, curtea retine urmatoarele:
Motivul 1 de recurs este nefondat, in mod corect instanta de apel, ca si prima instanta au retinut ca cererea trebuie analizata in raport cu motivele invocate in sustinerea acesteia, iar nu in raport de temeiul de drept invocat si numele dat de parte. Calificarea cererii ca fiind una in constatarea nulitatii absolute s-a realizat, ca urmare a dezbaterilor contradictorii, la termenul din 14.11.2007. De altfel, chiar paratul a invocat in intampinare imprejurarea ca cererea este una in constatarea nulitatii relative, invocat, raportat la aceasta calificare, prescriptia dreptului material la actiune.
Motivul 2 de recurs este, de asemenea, nefondat, in mod corect instanta de apel retinand ca indicarea prenumelui in loc de este o simpla eroare materiala. In plus, paratul nu a suferit nici o vatamare, intrucat acesta a stiut ca este vorba de tatal sau, astfel ca nu poate invoca o eventuala eroare in care s-ar fi aflat datorita mentionarii eronate a prenumelui acestuia in cererea de chemare in judecata.
Motivul II de recurs este nefondat. Astfel, termenul de 3 ani de prescriptie a dreptului material la actiunea in constatarea nulitatii relative nu curge de la data emiterii certificatului de mostenitor, asa cum sustine recurentul, ci de la momentul la care cel prejudiciat de certificatul de mostenitor a luat cunostinta de emiterea acestuia si de continutul acestuia, asa cum in mod corect au retinut atat prima instanta, cat si instanta de apel.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea recursului in sensul ca in mod gresit instantele au pus in sarcina paratului obligatia de a face dovada datei la care reclamantul ar fi luat cunostinta de emiterea certificatului de mostenitor si a continutului acestuia. Astfel, avand in vedere ca paratul a inteles sa invoce prescriptia dreptului material la actiune, acestuia ii revenea obligatia de a face dovada ca termenul de 3 ani a expirat anterior datei promovarii actiunii, respectiv ca data la care reclamantul a luat cunostinta de emiterea certificatului de mostenitor si de continutul acestuia s-a situat cu mai mult de 3 ani inainte de data promovarii actiunii. Or, paratul nu a fost in masura sa faca aceasta dovada prin nici una din probele administrate in cauza.
In consecinta, in mod corect ambele instante au retinut ca in cauza cel mai indepartat moment la care s-a dovedit ca reclamantul a cunoscut de emiterea certificatului de mostenitor si a continutului acestuia este cel al incheierii antecontractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1200/22.07.2004, antecontract invocat chiar de catre parat.
In privinta motivului III de recurs, curtea constata ca in ceea ce priveste sustinerile vizand imprejurarea ca reclamantul ar fi cunoscut de emiterea certificatului de mostenitor eliberat de pe urma defunctului anterior datei de 22.07.2004, cand a fost incheiat antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1200, acestea nu pot fi primite pentru motivele retinute la analiza motivului II de recurs.
In ce priveste sustinerile care vizeaza gresita retinere de catre cele doua instante a acceptarii tacite a mostenirii de catre reclamant, curtea retine ca acestea nu sunt fondate. Astfel, preluarea de bunuri din succesiune constituie acceptare tacita in masura in care bunurile depasesc prin valoare caracterul de simple amintiri de familie.
Recurentul sustine ca faptul reclamantului "de a lua o tavă de, 3 monezi de aur, și un serviciu de porțelan" nu constituie acceptare tacita, intrucat bunurile luate de reclamant nu ar avea o valoare deosebita si, pe de alta parte, ca i-ar fi fost date reclamantului de catre mama partilor.
Prima sustinere nu poate fi primita, intrucat parte din obiectele luate de reclamant sunt din metale pretioase si au valoare patrimoniala in sine, asa incat nu pot fi caracterizate ca fiind simple amintiri de familie, cu atat mai mult cu cat nu s-a facut dovada in cauza ca mostenirea respectiva ar fi cuprins o multitudine de astfel de obiecte sau ar fi fost de o atat de mare valoare asa incat sa se poata considera ca, raportat la valoarea masei succesorale, valoarea obiectelor preluate de reclamant ar fi total nesemnificativa.
Nici cea de-a doua sustinere a recurentului nu poate fi primita ca relevanta, intrucat pentru ca acceptarea sa fie tacita nu se cere ca luarea bunurilor ce fac parte din masa succesorala sa fie facuta fara cunostinta celorlalti mostenitori sau fara acordul acestora. Pe de alta parte, sustinerea recurentului ar fi avut relevanta doar in masura in care mama partilor ar fi acceptat mostenirea ramasa de pe urma defunctului si, in calitate de mostenitor al acestuia, ar fi dat bunurile respective reclamantului, situatie in care s-ar fi putut pune problema ca bunurile sa fie date cu titlu de dar manual. Insa, mama partilor nu a acceptat aceasta mostenire, asa cum rezulta din mentiunile din certificatul de mostenitor 1671/29.06.1994, precum si din continutul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 51908/15.12.1994 de Notariatul sectorului 3 Ca atare, acceptarea bunurilor din succesiune de catre reclamant, chiar daca aceste bunuri i-ar fi fost remise material de catre mama partilor, valoreaza acceptare tacita a succesiunii, asa cum corect au retinut instanta de apel si prima instanta.
In consecinta, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-parat, domiciliat în B,-, -. l, . 4,. 74, sector 3, impotriva deciziei civile nr. 1304A/23.10.2008 pronunțată de către Tribunalul București, Secția a III-a civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales la cabinetul Individual de Avocatura, cu sediul în B,-, sector 2,
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 17.02.2009.
Presedinte Judecator Judecator Grefier
Red.MS/2 ex.
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv, Antonela Cătălina
