Asigurare dovezi. Decizia 1455/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1455
Ședința publică din 17 iunie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR: Dr. - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A, împotriva sentinței civile nr. 188/21 februarie 2008 Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal s-a prezentat contestatorul personal, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, copia cererii adresate Casei Județene de Pensii A și un extras din buletinul de calcul, la data de 12.06.2008, prin Serviciul Registratură.
Contestatorul depune la dosar recipisa prin care face dovada comunicării întâmpinării către recurentă.
Contestatorul, având cuvântul, invocă excepția tardivității depunerii recursului de către pârâtă, întrucât hotărârea i-a fost comunicată acesteia la data de 15 aprilie 2005, iar recursul a fost declarat la data de 5 mai 2008.
Față de faptul că recursul a fost trimis prin poștă, fiind predat recomandat la oficiul poștal la data de 24.04.2008, în baza prevederilor art. 104 Cod procedură civilă, instanța respinge excepția invocată de contestator și pune în discuție, din oficiu cazul prevăzut la art.312 alin.5 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că nu s-a motivat hotărârea instanței de fond și aceasta nu s-a pronunțat asupra deciziilor emise la 31.10.2007 și respectiv, 26.02.2007.
Contestatorul solicită respingerea recursului ca nefondat.
CU RTEA,
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 188/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad, după rejudecarea cauzei, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, conform deciziei civile nr.827/16.10.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a admis contestația formulată de contestatorul, și în consecință: s-a anulat decizia de pensionare nr.-/16.01.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii A, și fiind modificată în parte decizia de reevaluare a pensiei nr.-/1.04.2007, intimata a fost obligată la valorificarea sporurilor prevăzute în adeverințele nr.64552/20.10.2005 și nr.- din 9.02.2006, precum și luarea în calcul a adeverinței nr.614/6.12.2004/90114/12.02.2007; luarea în calcul a salariului realizat efectiv de 3735 lei în perioada 25.07.1977 la 25.10.1977 plus spor de vechime, prin aplicarea dispozițiilor art.21 din Decretul nr.162/1973 cu privire la menținerea salariului său tarifar, avut anterior datei de 25.07.1977, evaluându-i pensia pe această perioadă numai pentru salariul de 3170 lei.
Prin aceeași sentință s-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din întreg materialul probator administrat în cauză și menționat, rezultă că acțiunea este întemeiată în parte, fiind îndeplinite în drept prevederile art.155 lit.a, d, e, h și i din Legea nr.19/2000, cu modificările ulterioare.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii A, considerând-o nelegală și netemeinică, pentru motivele de modificare arătate în art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În cererea de recurs a arătat recurenta că prin decizia de evaluare / recalculare nr.-/30.05.2006, reclamantului i s-au valorificat adeverințele enumerate în dispozitivul sentinței.
De asemenea, și adeverința nr.614/6.12.2004 a fost valorificată, fiind emisă în acest sens decizia de pensionare nr.-/31.10.2007, iar în ceea ce privește salariul efectiv realizat pentru perioada 25.07.2977 - 25.10.1977, Casa Județeană de Pensii A a procedat la valorificarea salariului înscris în dispozitivul sentinței civile recurate de 3735 lei și a sporului de vechime aferent de 10%, fapt concretizat prin emiterea deciziei de pensionare nr.-/26.02.2007.
A mai învederat recurenta faptul că perioada 1.03.1993 - 1.08.1993 nu constituie vechime, întrucât angajatul nu a prestat activitate.
În concluzie, recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a conformat îndrumărilor date de instanța superioară și nu a analizat toate actele existente la dosarul cauzei, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de farul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, motivarea recursului fiind trunchiată, pârâta încercând să ducă în eroare instanța de judecată, referindu-se la valorificarea adeverințelor mai sus nominalizate, și lăsând sub tăcere în mod deliberat valorificarea sporurilor din adeverințele nr.64552/20.10.2005 și nr.-/9.02.2006, iar adeverințele nr.296/8.02.2006 și nr.138/23.02.2006 nu fac obiectul prezentului dosar.
A mai arătat că nu sunt reale nici susținerile privitoare la valorificarea salariului realizat la suma de 3735 lei pe perioada 25.07.1977 la 25.10.1977, cu sporul aferent și nici referitoare la celelalte capete de cerere.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a contestat decizia de pensionare nr. -/19.01.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii A, solicitând revizuirea acesteia, începând cu 1.09.2005 la zi, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie care să reprezinte în mod corect drepturile sale bănești rezultate ca urmare a luării în calcul a salariilor și sporurilor încasate, rezultate din adeverințele depuse la dosar în original, și obligarea pârâtei la restituirea sumelor reținute cu titlu de debit.
Precizându-și acțiunea, reclamantul a arătat că înțelege să conteste și noua decizie de recalculare a pensiei, primită la 1.04.2007, prin care pârâta i-a stabilit un stagiu de cotizare de 46 ani, 10 luni și o zi, precum și o pensie aferentă de 685 lei.
Prin decizia civilă nr. 827/16.10.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARAs -a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 617/16.05.2007 pronunțată de Tribunalul Arad, într-un prim ciclu procesual, casându-se hotărârea recurată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare în fond Tribunalului Arad, constatându-se că instanța de fond nu a verificat susținerile recurentului referitoare la neluarea în considerare a sporului de vechime, menționat în adeverințele nr.-/9.02.2006 și nr.64552/20.10.2005, cât și a drepturilor salariale înscrise în adeverința nr. 90114/12.02.2007 și nu a stabilit perioada avută în vedere de către pârâtă la calcularea debitului contestat de 122 lei.
Curtea de Apel, casând sentința cu trimitere, a recomandat instanței de fond analiza legalității și temeiniciei deciziei de pensionare nr. -/16.01.2007 și decizia nr. - comunicată la 11.04.2007, în ceea ce privește debitul de 122 lei contestat de reclamant, valorificarea sporului de vechime înscris în adeverințele nr. -/9.02.2006 și nr. 64552/20.10.2005 și posibilitatea valorificării datelor cuprinse în adeverința nr. 90114/12.02.2007, prin raportare la prevederile art. 82 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, și art. 19 din nr.HG 1550/2004.
Din examinarea sentinței civile nr. 188/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad, după rejudecare, se constată că instanța de fond nu s-a conformat îndrumărilor date de instanța de control judiciar, ignorând aceste dispoziții și în contra dispozițiilor art. 315 alin.1 Cod procedură civilă, conform cărora: "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
De asemenea, deși reclamantul făcut referiri și a depus la dosar decizia nr. - din 31.10.2007, emisă în urma reexaminării dosarului de pensionare, și decizia nr. -, emisă la data de 26.02.2007, instanța nu s-a pronunțat nici asupra legalității și temeiniciei acestora.
Ca atare, devine incident motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu răspunde în fapt și în drept la pretențiile formulate de reclamant, neanalizând apărările ambelor părți, și nici nu s-a ținut cont de recomandările date de C prin decizia de casare, situație ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare în fond aceluiași tribunal, ocazie cu care se va conforma recomandărilor date prin decizia civilă nr.827/16.10.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, urmând a se verifica și legalitatea și temeinicia deciziilor nr. - din 31.10.2007 și nr. -, emisă la data de 26.02.2007 de Casa județeană de pensii A, prin raportare la susținerile reclamantului ( Concluziile depuse la fila 7 din dosar nr-).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A, împotriva sentinței civile nr. 188/21 februarie 2008 Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu contestatorul.
Casează sentința civilă sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 17.06.2008.
Președinte, Pt.Judecător, Pt. JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu
Dr.
în concediu de odihnă în concediu de odihnă
Vicepreședinte, Vicepreședinte,
Grefier,
Red. /1.08.2008
Tehnored./1.08.2008 /2 ex.
Primă instanță: și - Tribunalul Arad.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu