Autorizare desființare lucrări (legea 50/1991). Decizia 249/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 249

Ședința publică din data de: 07.05.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu

JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta - reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULU B împotriva deciziei civile nr. 1665A /16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - pârât, reprezentat de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. 53490/2009, lipsind recurenta - reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULU

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta - reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. De asemenea, arată că au fost comunicate motivele de recurs către intimatul - pârât.

Reprezentantul intimatului - pârât invocă excepția netimbrării recursului promovat de către partea adversă și solicită admiterea acestei excepții și anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra excepției de netimbrare a recursului promovat de către recurenta - reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULU B împotriva deciziei civile nr. 1665A /16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 24.10.2007, reclamanta Primăria Municipiului Bac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la aducerea la starea inițială a imobilului situat în-, sector 1, în privința căruia a efectuat lucrări de construire, prin realizarea unei împrejmuiri, fără a deține autorizație, potrivit Legii nr. 50/1991, republicată.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a contravenției, cerere calificată de prima instanță ca având natura unei cereri reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 3781/19.03.2008, judecătoria a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtului, al cărui nume a fost schimbat pe cale administrativă în acela de, potrivit dispoziției nr. 1654 din 9.11.2007, precum și cererea reconvențională.

Judecătoria a reținut în motivarea sentinței că măsurile dispuse în baza procesului verbal prin care s-a constatat efectuarea fără autorizație a lucrărilor de construire, nr. 6708/5.01.2001, nu au caracter definitiv, câtă vreme împotriva acestui act a fost formulată contestație.

În ce privește cererea reconvențională, s-a reținut caracterul nefondat al apărărilor pârâtului, în sensul că agentul constatator nu avea competență de a constata și a-l sancționa, cu motivarea că această competență este dată în sarcina inspectorilor din cadrul primăriilor chiar prin dispozițiile Legii nr. 50/1991, lucrarea efectuată necesitând autorizare, potrivit dispozițiilor art. 11 lit. a din aceeași lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Primăria Municipiului B, criticând-o ca nefiind legală și temeinică.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Prin încheierea din 15.10.2008, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel.

La termenul ce a urmat acestei calificări, pârâtul a formulat cerere de aderare la apel, solicitând modificarea sentinței în ce privește soluția dată cererii reconvenționale, în sensul admiterii acesteia și anulării procesului verbal de contravenție.

Prin decizia civilă nr. 1665 din 16.12.2008, tribunalul a respins atât apelul principal cât și pe cel incidental, cu motivarea că la data sesizării instanței cu cererea principală, nu fusese comunicat contravenientului pârât reclamant procesul verbal de contravenție, astfel încât în mod greșit apelantul reclamant a procedat la sesizarea instanței, în baza art. 28 și următoarele din Legea nr. 50/1991.

În ce privește apelul incident, au fost considerate nefondate criticile aduse de apelantul pârât reclamant, potrivit motivării avute în vedere de prima instanță.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Primăria Municipiului B, criticând-o ca fiind nelegală.

Prin rezoluția de primire a cererii de recurs, Curtea a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și de a aplica un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Deși citată cu această mențiune, pentru termenul de azi, apelanta nu s-a prezentat și nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale de timbrare a cererii de recurs, astfel încât Curtea a pus în dezbaterea părților excepția de netimbrare a căii de atac. Asupra căreia a rămas în pronunțare.

Excepția este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat.

Neachitarea taxelor judiciare de timbru în termenele stabilite se sancționează cu anularea cererii, potrivit alin.3 al aceluiași articol, sancțiune ce se aplică și în raport de neîndeplinirea obligației de plată a timbrului judiciar, potrivit art. 9 alin.2 din OG nr. 32/1995.

În raport de aceste considerente, Curtea va dispune anularea recursului de față ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.1665 A/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

-

GREFIER

.red./2 ex.

22.06.2009

Tribunalul București S. a IV-

Președinte:Elena Viviane Tiu
Judecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Autorizare desființare lucrări (legea 50/1991). Decizia 249/2009. Curtea de Apel Bucuresti