Autorizare desființare lucrări (legea 50/1991). Decizia 263/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 263

Ședința publică de la 03 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu

JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier:

La ordine fiind pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de și de Primarul Municipiului I împotriva deciziei civile nr. 185 din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimata,având ca obiect autorizare desființare lucrări.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2009,susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi,ce face parte integrantă din prezenta decizie,când instanța,din lipsă de timp pentru deliberare și văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi,când:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față.

Din examinarea lucrărilor dosarului constată urătoarele.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași la data de 21.03.2008 Primarul Municipiului Ias olicitat obligarea pârâtei să desființeze extinderea construcției existente realizată fără autorizație la imobilul proprietatea acesteia din I, șos. - nr. 2 și în caz de refuz să fie autorizat să o execute pe cheltuiala pârâtei.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991.

Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 6221 din 27 mai 2008 respinge acțiunea și cererea de intervenție formulată de.

Pentru a pronunța hotărârea instanța de fond constată că pârâta deține în proprietate imobilul situat în I, șos. - la care în baza autorizației înregistrate sub nr. 1024 emisă la 10.09.2003 de Primăria municipiului Iaî nceput lucrări de înlocuire a acoperișului și reparații capitale la imobil.

Se reține că pârâta deține autorizație de construcție, iar în ce privește amploarea lucrărilor, reclamantul nu a administrat probe prin care să identifice ce lucrări s-au făcut peste autorizația de reparații.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și intervenient susținând că pârâta a efectuat lucrări peste cele autorizate care sunt dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

Pârâta este sancționată contravențional prin procesul -verbal nr. 53/4.XI.2003, necontestat în instanță, organul constatator a dispus măsuri pe care pârâta nu le-a îndeplinit, a fost somată pentru demolarea zidului.

Tribunalul Iași prin decizia nr. 185 din 25.02.2008 respinge apelul declarat de reclamant și intervenient cu aceeași motivare, că pârâta a dovedit că lucrările sunt efectuate în limite legale, iar a solicitat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Iașia declarat recurs solicitând admiterea probei cu expertiză pentru a se stabili că nu a respectat schița care a stat la baza eliberării autorizației. La dosar sunt depuse fotografii prin care se dovedește cele susținute, lucrările îl împiedică să-și exercite dreptul său de proprietate.

Reclamantul Primarul Municipiului I în recursul declarat împotriva aceleiași decizii a încadrat motivele în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Se susține că prin aplicarea greșită a legii, a încălcării art. 32 din Legea nr. 50/1991, instanțele au respins acțiunea.

Măsura solicitată se impunea fiind dovedit că lucrările sunt efectuate fără autorizație, s-a executat o extindere a locuinței deși s-a autorizat numai reparații capitale și la acoperiș.

În susținerea recursului sunt depuse înscrisuri și anume: Constatările Serviciului de Control Urbanism - Direcția de dezvoltare urbană, planșe fotografice.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor, depunând la dosar certificatul de urbanism nr. 1482/17.04.2009, schița anexă autorizația de construire nr. 1024/10.09.-2003, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 53/4.XI.2003.

Curtea constată că prin procesul verbal nr. 53/2003 s-a aplicat lui sancțiunea amenzii contravențională de 10.000.000 ROL pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 23 al. 2 lit. a din Legea nr. 50/1991. În calitate de proprietară a terenului din I șos. - nr. 102 contravenienta a executat lucrări de extindere a construcției existente pe teren, fără a deține autorizație de construire (pentru extindere).

Prin procesul -verbal, comunicat contravenientei (5-6 dosar fond) s-a dispus intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire pentru extindere după plata amenzii, fiind stabilit ca termen data de 30.01.2004.

De la data constatării contravenției4.XI.2003înlăuntrul termenului stabilit de organul constatator, și până la sesizarea judecătoriei cu prezenta acțiune -21.03.2008, timp de 5 ani, pârâta nu a adus la îndeplinire măsurile dispuse prin procesul verbal.

Din înscrisurile depuse la dosar, autorizația de construire nr. 1024 din 10.09.2003 și documentația anexă, rezultă că sunt autorizate numai lucrări de înlocuire la acoperiș și reparații capitale.

Pârâta -intimată a achitat amenda contravențională cu chitanța nr. -/19.05.2004 în valoare de 1000 RON.

Din verificările efectuate de Serviciul control urbanism la 21.09.2006 rezultă că intimata nu s-a conformat măsurii dispuse prin procesul -verbal de constatare a contravenției de a obține autorizația de construire pentru a intra în legalitate.

Recursul declarat de Primarul Municipiului I este întemeiat.

În conformitate cu art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor în cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul -verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 al. 1 din lege "organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:

a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației

b) desființarea construcțiilor realizate nelegal".

Prin plata amenzii și necontestarea procesului verbal în instanță, intimata a recunoscut că lucrările efectuate la imobilul proprietatea sa nu se încadrează în cele pentru care s-a emis autorizația de construcție nr. 1024/10.09.2003.

Intimata este persoană sancționată contravențional, care nu a adus la îndeplinire până la 30.01.2004 măsura dispusă pentru intrarea în legalitate și anume a obținerii autorizației de construire pentru extindere.

Curtea reține că sunt îndeplinite condiții cerute de art.32 din Legea 50/1991 pentru a se dispune desființarea construcției, și anume pârâta este sancționată contravențional, nu are autorizație de construire și nu a obținut-o înlăuntrul termenului stabilit de organul care a aplicat sancțiunea

Prin aplicarea greșită a legii, la situația de fapt stabilită instanțele au reținut că autorizația nr. 1024/2003 este emisă și pentru lucrările de extindere, ceea ce nu este dovedit în cauză.

Faptul că în instanța de recurs intimata a depus certificatul de urbanism nr. 1842/2009 emis în anul 2009 pentru mansardare locuință și împrejmuire nu înlătură măsura demolării, în condițiile în care nu ține loc de autorizație de construire.

Curtea are în vedere că desființarea construcțiilor realizate nelegal se dispune ca sancțiune de instanța de judecată în cazul în care cel sancționat cu amendă contravențională, în speță nu a obținut autorizația pentru lucrările de extindere a locuinței în termenul stabilit de agentul constatator.

Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă instanța admite recursul declarat de Primarul Municipiului I și rejudecă cauza în fond prin modificarea în tot a deciziei tribunalului, a admiterii apelurilor și schimbării în tot a hotărârii judecătoriei conform dispozitivului hotărârii.

Curtea reține că recursul declarat de este nul.

În conformitate cu art. 304 Cod procedură civilă modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pe motive de nelegalitate înscrise în pct. 1-9.

Recursul este nul dacă expunerea și dezvoltarea motivelor de recurs nu permite încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

În declarația de recurs intervenientul nu a formulat critici cu privire la hotărârea atacată, solicitând proba cu expertiză, deși în recurs conform art. 305 Cod procedură civilă nu se pot produce ca probe noi numai înscrisurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 185/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași. Admite recursul declarat de Primarul Municipiului I împotriva deciziei civile nr. 185/25.02.2009 dată de Tribunalul Iași, pe care o modifică în tot.

Admite apelurile declarate de Primarul Municipiului I și în cererea de intervenție accesorie împotriva sentinței civile nr. 6621/27.05.2008 dată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în tot.

Admite acțiunea și cererea de intervenție accesorie formulate de Primarul Municipiului I și împotriva pârâtei.

Obligă pârâta să desființeze extinderea construcției executată la imobilul din I,șos. - nr. 2 fără autorizație și a lucrărilor ce nu se încadrează în autorizația de construcție nr. 1024/10.09.2003 dată de Primăria Municipiului În caz de refuz Primarul Municipiului I va efectua lucrarea pe cheltuiala pârâtei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

03.07.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Valeria Cormanencu Stanciu
Judecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Cristiana Angelescu, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Autorizare desființare lucrări (legea 50/1991). Decizia 263/2009. Curtea de Apel Iasi