Brevete de invenții. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 181R
Ședința publică de la 31 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr. 1082/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în prezenta cauză s-a acordat termen de judecată, în vederea discutării perimării cererii de recurs.
Curtea, din oficiu, invocă excepția perimării prezentei cereri de recurs și reține cauza în vederea soluționării excepției invocate.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 31.08.2006 sub nr-, reclamanta - SRL a solicitat obligarea pârâtei - SRL la plata sumei de 4.000 Euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând repararea prejudiciilor cauzate reclamantei, ca urmare a nerespectării de către pârâtă a drepturilor protejate de Legea nr. 64/1991.
În motivarea cererii, reclamanta arată că este o societate română care este asociată cu societatea belgiană și că între societatea belgiană asociată și societatea pârâtă - SRL a fost încheiat în data de 18.01.2001 un contract de furnizare mărfuri, privind furnizarea de către societatea pârâtă către reclamantă a unor produse și anume modele de scaune "" și "", modele puse la dispoziție de către societatea belgiană, modele create de.
Mai arată reclamanta că, ulterior semnării contractului, între cele două părți a intervenit un act adițional încheiat în data de 28.02.2001, prin care societatea pârâtă, - SRL și-a asumat obligația de a nu comercializa sau produce "modele identice cu cele comandate de și că pe parcursul derulării contractului - SRL nu și-a respectat obligațiile contractuale, în sensul că marfa ce a livrat-o reclamantei nu a corespuns condițiilor calitative strict impuse fapt ce i-a creat reclamantei prejudicii materiale, întrucât scaunele nu puteau fi livrate beneficiarilor din Belgia.
La data de 16.03.2004 administratorul reclamantei a depus la OSIM o cerere de înregistrare a modelelor de scaune nr. F 10149/16.03.2004, iar ulterior a cedat către - SRL drepturile sale de invenție.
A mai arătat reclamanta că la nivelul anului 2003, pe parcursul derulării contractului de furnizare cu clauza de exclusivitate, - SRL a vândut către Local din GHm odele de scaune create de, lucru constatat prin procesul verbal nr. 8/2006, din care reiese că au fost comercializate fără drept 100 scaune, fiind astfel încălcate prevederile contractuale.
Reclamanta a mai arătat că nu are o reprezentare concretă a întregii cantități de scaune modelele și, comercializată de terți către pârâtă, impunându-se ca aceasta să comunice documentele financiare și comerciale, pentru ca reclamanta să efectueze o estimare reală a prejudiciului suferit.
Prin sentința civilă nr. 1082/2007 Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând în esență că reclamanta nu poate pretinde despăgubiri pentru operațiunea de vânzare-cumpărare încheiată de pârâtă întrucât la acea dată nu era titulara drepturilor protejate prin certificatul menționat, fiind lipsit de relevanță sub acest aspect nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor pe care și le-a asumat prin acordul de exclusivitate încheiat cu societatea.
S-a mai reținut că din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că potrivit evidențelor contabile ale pârâte, după data constituirii depozitului național reglementat în favoarea reclamantei, profitul pârâtei realizat ca urmare a operațiunilor de comercializare a scaunelor, model și, este inexistent, fiind vândut un singur scaun din aceste model.
Prin urmare Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 33 din Legea nr.129/1992, întrucât reclamantei nu i s-a produs nici un prejudiciu al drepturilor sale recunoscute conform certificatului nr. -/23.02.2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea pronunțată la data de 04.03.2008 Curtea de Apel București Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a dispus în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendarea judecării recursului declarat de recurenta reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr. 1082/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a Civilă.
La data de 09.03.2008 cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării excepției de perimare a judecării recursului.
Față de prevederile art. 248 Cod procedură civilă, Curtea urmează a constata perimarea recursului pentru următoarele considerente:
În conformitate. cu dispozițiile legale menționate, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă că la termenul de judecată din data de 04.03.2008 cauza s-a suspendat întrucât instanța a constatat lipsa nejustificată a părților legal citate și care nu au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
De la acea dată cauza a rămas în nelucrare, niciuna dintre părți neînțelegând să efectueze vreun act de procedură din care să rezulte intenția de a continua judecata, astfel încât instanța constată îndeplinite condițiile art. 248 Cod procedură civilă, în sensul perimării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul formulat de recurenta - reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr. 1082/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
-
Red.SP
.red.
2 ex./01.04.2009
Jud. Fond Secția a V-a Civilă
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Antonela Cătălina Brătuianu, Mihaela