Brevete de invenții. Decizia 391/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.391

Ședința publică din data de: 12.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Andreea Vasile

JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă

JUDECĂTOR 3: Georgeta

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotrivadeciziei civile nr. 455A/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilăîn contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 08.10.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 12.10.2009 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin Hotărârea Comisiei de Invenții din cadrul OSIM nr. 6612.06.2008, pronunțată în dosar nr. 09/2008, s-a respins contestația formulată de contestatorul împotriva Hotărârii nr. 6/157/10.12.2007 de respingere a nr. a 2005 00898 din 21.10.2005 cu titlul "Principiul - reducerea opțională a consumului de energie electrică, prin folosirea întrerupătoarelor electrice economice ", a Comisiei de examinare din cadrul OSIM, hotărâre pe care a menținut-

Pentru a se pronunța astfel, Comisia de reexaminare a invențiilor a reținut în considerentele hotărârii că, prin cererea înregistrată sub nr. A 2005 00898, solicitantul a formulat cererea de eliberare a brevetului pentru invenția cu titlul " Principiul - reducerea opțională a consumului de energie electrică, prin folosirea întrerupătoarelor electrice economice ", cererea fiind soluționată prin respingerea de către Comisia de examinare invenții, care a reținut prin Hotărârea nr. 6/157 din 10.12.2007 că invenția se referă la un întrerupător electric pentru instalații electrice de iluminat, întrerupătorul, conform invenției, având în componență un circuit de alimentare cu curent, conținând un element semiconductor redresor, precum și două butoane, unul pentru conectarea/ deconectarea elementului semiconductor, iar celălalt pentru conectarea/ deconectarea consumatorului electric (becul de iluminat) și care poate fi montat într-un întrerupător obișnuit în doza de aparat sau într-o doză de pe circuitul electric de iluminat, problema tehnică pe care își propune să o rezolve invenția fiind reducerea consumului de energie electrică utilizată pentru iluminat. Comisia de examinare a reținut că din cercetarea tehnică documentară efectuată în domeniu s-a regăsit în stadiul anterior al tehnicii documentul RO a 2000 00787, cu data de depozit 07.08.2000 și data publicării 28.12.2001, nr. 12/2001, rezultând din analiza comparativă că soluția din cererea de brevet a 2005 00898 nu este nouă, fiind conținută în cererea de brevet RO a 2000 00787. Astfel, revendicările din cererea de brevet în discuție se regăsesc în revendicările 2, 3 și 4 ale cererii de brevet de invenție anterioare, domeniul de aplicare, instalația de iluminat și economisirea energiei electrice din cererea de BI prezentă fiind același cu cel din cererea de BI RO a 2000 00787, aceste observații fiind comunicate solicitantului cu notificarea OSIM nr. -/12.10.2007, notificare la care nu s-a răspuns.

Comisia a reținut în concluzie că cererea de BI nu îndeplinește condițiile de existență a unei invenții brevetabile conform legii nr. 64/1991 rep. respectiv condiția de a fi nouă, conform art. 10 din legea invențiilor, și conține elemente care se regăsesc în totalitate în conținutul stadiului anterior al tehnicii.

Comisia a reținut de asemenea că s-a formulat contestație împotriva hotărârii Comisiei de examinare, susținându-se că invenția cuprinsă în a 2005 00898 este o noutate absolută, deoarece până la data depozitului nu a fost cuprinsă în stadiul tehnicii printr-o descriere. scrisă sau orală, ori prin folosirea unui procedeu asemănător - întrerupător economic pentru ENERGIEI ELECTRICE și de asemenea nu există nici o revendicare comună celor 2 cereri de brevete de invenție, în cererea anterioară fiind revendicat exclusiv un dispozitiv de mărire a duratei de viață a becurilor, nefăcându-se referire la întrerupătoare economice. În consecință, autorul RO a 2000 0787 premeditat numai economia de becuri și la data depozitului, nu a avut cunoștință despre modul de reducere a consumului energetic, deci nu i se poate oferi paternitatea ideii și brevetării întrerupătoarelor economice.

Comisia OSIM de reexaminare invenții a reținut că nu este întemeiată contestația, în raport de dispozițiile legii nr. 64/1991, modif. prin legea nr. 203/2002, sub imperiul căreia s-a depus cererea de brevet de invenție, prin care se prevede că una din condițiile de brevetabilitate pe care invenția trebuie să le îndeplinească este noutatea, în aprecierea acestei condiții fiind reținută Regula 37, lit. 6 din Regulamentul de aplicare a legii, privind stabilirea noutății unei invenții brevetabile (alin. 13), conform art. 8 și 9, în raport de conținutul revendicărilor și al domeniului de aplicare precizat în descriere, nefiind luată în considerare problema tehnică pe care o rezolvă invenția în acest context. De asemenea, la stabilirea noutății unei invenții nu poate fi luat în considerare, de regulă, decât un singur document din stadiul tehnicii, cel considerat a fi cel mai aproape de invenția revendicată. În aplicarea acestor prevederi, a reținut că soluției tehnice revendicate în cererea contestatorului solicitant i s-a opus în examinarea de fond soluția tehnică revendicată în a 2000 00787, cele două soluții fiind identice din punct de vedere tehnic, pentru că ambele constau în introducerea în circuitul filamentului unei lămpi de iluminat incandescent a unei diode semiconductoare prin ale cărei caracteristici se modifică puterea consumată de filament.

a mai reținut că în a 2000 00787 se revendică un dispozitiv care este dioda semiconductoare care poate fi amplasată într-un fasung, într-un întrerupător sau în alt sistem de contact, întrerupătorul economic fiind o denumire dată de autorul cererii de brevet de invenție, contestatorul solicitant, unui dispozitiv care se regăsește în schemele electrice din cererea de brevet de invenție a 2000 00787, inclusiv forma de undă a tensiunii electrice aplicată la bornele lămpii incandescente, fiind lipsită de noutate în consecință soluția revendicată, contestația fiind nefondată.

Împotriva Hotărârii nr. 66/12.06.2008 a, menționată mai înainte, a formulat apel în termen legal contestatorul, arătând în motivarea acestuia că OSIM, prin examinatorul de specialitate a nu a respectat prevederile din legea nr. 64/1991, rep. și Regulamentul de aplicare a legii HG nr. 499/2003. Astfel, susține apelantul, în încercarea de a stabili noutatea invenției revendicate din în discuție și cercetând stadiul tehnicii, s-a descoperit invenția din a 2000 00787, iar prin compararea celor două invenții s-au încălcat prevederile Regulamentului de aplicare a legii, întrucât termenul de "produs" ce face obiectul invenției revendicate (reglementat de Regula 1) a fost asimilat termenului "procedeu", care face obiectul invenției cuprinse în stadiul tehnicii, reglementat de Regula 12 din HG 499/2003.

Apelantul arată că OSIM a încălcat și prevederile de la Regula 14 (descrierea invenției), cu privire la titlul invenției (lit. a), pentru a crea o similitudine artificială între invenții, deși diferența dintre titlurile celor două invenții comparate este evidentă.

Cu privire la domeniul tehnic în care este folosită invenția (lit. b), apelantul arată că domeniul tehnic al celor 2 invenții este iluminatul electric cu becuri de incandescență, dar, conform Regulii nr. 37, domeniul se poate divide în subdomenii: invenția din stadiul tehnicii se referă la sub domeniul consumului de becuri, iar invenția revendicată se referă la sub domeniul consumului energetic, existând deci diferențe neobservate de OSIM.

Apelantul susține, cu privire la precizarea stadiului tehnicii, că OSIM în mod greșit a ales din stadiul tehnicii invenția "metode de mărire a duratei de viață a becurilor cu incandescență de până la zece ori, întrucât această invenție a fost brevetată ilegal, cu nerespectarea art. 13 și art. 47 din legea invențiilor, privind aplicabilitatea industrială, nerespectarea Regulii 14 privind descrierea invenției, a Regulii 14 referitor la problema tehnică. Astfel, invenția din stadiul tehnicii, care nu face nici o referire la întrerupătoarele economice, asigură economisirea becurilor, dar nu poate fi aplicată industrial, pe când invenția revendicată asigură economia de energie electrică și confortul vizual pe durata de folosire. De asemenea, efectul de economie energetică îi lipsește invenției opuse de OSIM, acesta încălcând și disp. Regulii 37, lit. A, lit. B și lit.

Anexat apelului s-au depus înscrisuri: descrierea invenției montaj electric pentru întrerupătoare, revendicări, rezumat, schiță, metode de mărire a duratei de viață a becurilor cu incandescență de până la zece ori, revendicări, schița, Hot. OSIM 66, ds. nr. 09/2008.

Prin Încheierea din 14.10.2008, tribunalul a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242, pct. 2.pr.civ. față de lipsa nejustificată a părților, apelantul formulând cerere de repunere pe rol a cauzei la 16.10.2008, cauza fiind repusă pe rol la data de 09.12.2008.

OSIM a depus la dosarul cauzei de apel concluzii scrise și dosarul nr. 9/2008, în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu apel.

Prindecizia civilă nr. 455 A/ 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă în dosar nr-, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul împotriva Hotărârii nr. 66/12.06.2008 pronunțată de Comisia de reexaminare a cererilor de brevet de invenție din cadrul OSIM.

În motivarea deciziei, tribunalul a constatat că apelantul critică soluția Comisiei de Invenții care a respins contestația formulată împotriva deciziei Comisiei de examinare invenții a OSIM, privind respingerea cererii de brevet de invenție, făcând referire la diferențele între termenul de "produs" ce face obiectul invenției revendicate a apelantului și termenul "procedeu", care face obiectul invenției cuprinse în stadiul tehnicii, OSIM încă1când și prevederile din Regulamentul la legea invențiilor cu privire la titlul invenției, fiind de asemenea diferite sub domeniile corespunzătoare invențiilor comparate de OSIM.

Cu privire la aceste susțineri, tribunalul a constatat că nu sunt fondate și le- respins ca atare, reținând că cererea înregistrată de apelantul solicitator nr. a 2005 00898 cu titlul "Principiul reducerea opțională a consumului de energie electrică, prin folosirea întrerupătoarelor electrice economice " a fost soluționată în mod corect de Comisia de examinare invenții, prin respingerea acesteia.

Astfel, tribunalul a reținut că s-a procedat la o analiză comparativă a invenției revendicate a apelantului solicitant, cu invenția aflată în stadiul tehnicii nr. a 2000 -, OSIM conc1uzionând că invenția în discuție este conținută în cererea de brevet anterioară, întrucât revendicările din cererea prezentă se regăsesc în revendicările 2,3 și 4 ale invenției anterioare, iar domeniul de aplicare, instalația de iluminat și economisirea energiei electrice din cererea de brevet de invenție a apelantului este același cu cel din cererea de brevet de invenție RO a 2000 00787.

În consecință, nu este îndeplinită condiția noutății, cerută de disp. legii nr. 64/ 1991, modificată, tribunalul urmând să înlăture susținerea apelantului, conform căreia nu există nici o revendicare comună celor două cereri de invenții comparate, atâta timp cât s-a stabilit în mod corect că din punct de vedere tehnici cele două soluții sunt identice, pentru că ambele constau în introducerea în circuitul filamentului unei lămpi de iluminat incandescent a unei diode semiconductoare, prin ale cărei caracteristic se modifică puterea consumată de filament, în opusă revendicându-se un dispozitiv care este dioda semiconductoare, care poate fi amplasată într-un întrerupător sau în alt sistem de contact. De asemenea, denumirea de întrerupător economic, aleasă de apelantul autor al a 2005 - pentru un dispozitiv care se regăsește în schemele electrice din cererea de invenție anterioară, inclusiv sub formă de undă a tensiunii electrice aplicate la bornele lămpii incandescente, nu conferă noutate soluției revendicate de apelant, așa cum corect a reținut OSIM.

Tribunalul a înlăturat și susținerile apelantului privind nerespectarea de către OSIM a dispozițiilor legii și ale regulamentului de aplicare a legii cu privire la invenția a 2000 00787, întrucât invenția opusă nu face obiectul discuției în prezentul apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 01.06.2009 recurentul, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, anularea Hotărârii nr. 66 din 12.06.2008 a Comisiei de reexaminare a cererilor de brevet de invenție din cadrul OSIM și obligarea OSIM la eliberarea brevetului de invenție pentru invenția cuprinsă în cererea de brevet de invenție nr. a- cu denumirea "Principiul - reducerea opțională a consumului de energie electrică, prin folosirea întrerupătoarelor electrice economice ".

Se mai solicită constatarea în principiu de către instanță a producerii unui prejudiciu în dauna recurentului, pe motiv de superficialitate în analiză, de încălcare a prevederilor legale și tergiversarea în mod nejustificat a acordării brevetului de invenție în vederea introducerii obiectului său în fabricație.

În motivarea cererii de recurs, se arată că instanța de apel nu s-a pronunțat în legătură cu încălcarea de către OSIM a prevederilor cuprinse în Regulamentul din 18 aprilie 2003 de aplicare a Legii nr. 64/1991, modificată, privind brevetele de invenție, respectiv regula 37 litera A punctul 10, referitoare la examinarea noutății ca și condiție a îndeplinirii criteriilor de brevetabilitate.

Se arată că potrivit acestei reguli, invenția este nouă și dacă se referă la un element sau un număr limitat de elemente selectate dintr-o clasă mai larg cunoscută.

În invenția din stadiul tehnicii invocată de OSIM se folosește termenul de "diodă", în timp ce în invenția revendicată se folosește exclusiv termenul de "element semiconductor de redresare".

Conform clasificărilor cuprinse în toate manualele de electronică și componente electronice studiate în liceele de profil, din categoria mai largă a elementelor (dispozitivelor) semiconductoare fac parte: dioda, tranzistorul și tiristorul.

Prin folosirea termenului de "element semiconductor de redresare", invenția este funcțională cu oricare dintre elementele cuprinse în clasificare, inclusiv tranzistorul și tiristorul, care nu sunt menționate în invenția invocată de OSIM. Aceasta creează diferența esențială dintre cele două invenții și asigură condiția de noutate reglementată de Regula 37 litera A punctul 10 lit. c din Regulament.

Se arată că autorul invenției revendicate a folosit termenul de diodă redresoare doar între paranteze, o singură dată și numai cu titlu de exemplu, ca fiind cel mai uzual.

Alte deosebiri importante, invocate de recurent, sunt:

- invenția din stadiul tehnicii este o invenție prin fixarea diodei în circuit în locurile indicate fără a se mai putea exclude (fasungul becului sau egreta din spatele de siguranțe), iar invenția revendicată este activă, putând fi folosită în mod opțional prin șuntarea sau deșuntarea elementului semiconductor;

- invenția din stadiul tehnicii nu are aplicabilitate industrială, și pentru că nimeni nu monitorizează durata de viață a becurilor prin comparație cu invenția revendicată, care permite economia de energie electrică și optimizarea confortului vizual, fiind interesați atât fabricanții de întrerupătoare, cât și utilizatorii de pretutindeni.

Prin respingerea brevetării invenției revendicate, OSIM, în afara încălcării unei prevederi legale clare, își rațiunea propriei sale existențe, deoarece împiedică fabricația unor produse cu arie largă de răspândire.

Prin analiza superficială a cererii de brevetare revendicată și dezbaterea problemelor în instanțele de judecată se compromite grav caracterul confidențial al invenției înainte de brevetare, aducându-se grave prejudicii inventatorului.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs, precum și a probelor deja administrate în fața instanțelor de fond, Curtea reține următoarele:

Într-o primă critică adusă deciziei recurate, recurentul arată că instanța de apel nu s-a pronunțat în legătură cu încălcarea de către OSIM a prevederilor cuprinse în Regulamentul din 18 aprilie 2003 de aplicare a Legii nr. 64/1991, modificată, privind brevetele de invenție, respectiv regula 37 litera A punctul 10, referitoare la examinarea noutății ca și condiție a îndeplinirii criteriilor de brevetabilitate.

Curtea constată că această critică nu este fondată, din conținutul considerentelor deciziei recurate reieșind că instanța de apel a făcut o judecată asupra problemei noutății, statuând în sensul că invenția nu are caracter de noutate. Astfel, nu se poate reține o nepronunțare a instanței pe această problemă de drept.

În ceea ce privește soluția dată acestei probleme, recurentul arată că, potrivit acestei reguli, invenția este nouă și dacă se referă la un element sau un număr limitat de elemente selectate dintr-o clasă mai larg cunoscută.

Pentru a răspunde acestei critici aduse deciziei instanței de apel, Curtea va avea în vedere situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanța de apel.

Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. A 2005 00898, solicitantul a formulat cererea de eliberare a brevetului pentru invenția cu titlul "Principiul - reducerea opțională a consumului de energie electrică, prin folosirea întrerupătoarelor electrice economice ".

Cererea a fost soluționată prin respingerea de către Comisia de examinare invenții, prin Hotărârea nr. 6/157 din 10.12.2007, care a reținut că invenția se referă la un întrerupător electric pentru instalații electrice de iluminat, întrerupătorul, conform invenției, având în componență un circuit de alimentare cu curent, conținând un element semiconductor redresor, precum și două butoane, unul pentru conectarea/ deconectarea elementului semiconductor, iar celălalt pentru conectarea/ deconectarea consumatorului electric (becul de iluminat) și care poate fi montat într-un întrerupător obișnuit în doza de aparat sau într-o doză de pe circuitul electric de iluminat, problema tehnică pe care își propune să o rezolve invenția fiind reducerea consumului de energie electrică utilizată pentru iluminat.

Comisia de examinare a reținut că din cercetarea tehnică documentară efectuată în domeniu s-a regăsit în stadiul anterior al tehnicii documentul RO a 2000 00787, cu data de depozit 07.08.2000 și data publicării 28.12.2001, nr. 12/2001, rezultând din analiza comparativă că soluția din cererea de brevet a 2005 00898 nu este nouă, fiind conținută în cererea de brevet RO a 2000 00787.

Astfel, se reține că revendicările din cererea de brevet în discuție se regăsesc în revendicările 2, 3 și 4 ale cererii de brevet de invenție anterioare, domeniul de aplicare, instalația de iluminat și economisirea energiei electrice din cererea de BI prezentă fiind același cu cel din cererea de BI RO a 2000 00787, aceste observații fiind comunicate solicitantului cu notificarea OSIM nr. -/12.10.2007, notificare la care nu s-a răspuns.

Comisia a reținut în concluzie că cererea de BI nu îndeplinește condițiile de existență a unei invenții brevetabile conform legii nr. 64/1991 rep. respectiv condiția de a fi nouă, conform art. 10 din legea invențiilor, și conține elemente care se regăsesc în totalitate în conținutul stadiului anterior al tehnicii.

Comisia a reținut de asemenea că s-a formulat contestație împotriva hotărârii Comisiei de examinare, susținându-se că invenția cuprinsă în a 2005 00898 este o noutate absolută, deoarece până la data depozitului nu a fost cuprinsă în stadiul tehnicii printr-o descriere. scrisă sau orală, ori prin folosirea unui procedeu asemănător - întrerupător economic pentru ENERGIEI ELECTRICE și de asemenea nu există nici o revendicare comună celor 2 cereri de brevete de invenție, în cererea anterioară fiind revendicat exclusiv un dispozitiv de mărire a duratei de viață a becurilor, nefăcându-se referire la întrerupătoare economice. În consecință, autorul RO a 2000 0787 premeditat numai economia de becuri și la data depozitului, nu a avut cunoștință despre modul de reducere a consumului energetic, deci nu i se poate oferi paternitatea ideii și brevetării întrerupătoarelor economice.

Comisia OSIM de reexaminare invenții a reținut că nu este întemeiată contestația, în raport de dispozițiile legii nr. 64/1991, modificată prin legea nr. 203/2002, sub imperiul căreia s-a depus cererea de brevet de invenție, prin care se prevede că una din condițiile de brevetabilitate pe care invenția trebuie să le îndeplinească este noutatea, în aprecierea acestei condiții fiind reținută Regula 37, lit. 6 din Regulamentul de aplicare a legii, privind stabilirea noutății unei invenții brevetabile (alin. 13), conform art. 8 și 9, în raport de conținutul revendicărilor și al domeniului de aplicare precizat în descriere, nefiind luată în considerare problema tehnică pe care o rezolvă invenția în acest context.

De asemenea, la stabilirea noutății unei invenții nu poate fi luat în considerare, de regulă, decât un singur document din stadiul tehnicii, cel considerat a fi cel mai aproape de invenția revendicată.

În aplicarea acestor prevederi, a reținut că soluției tehnice revendicate în cererea contestatorului solicitant i s-a opus în examinarea de fond soluția tehnică revendicată în a 2000 00787, cele două soluții fiind identice din punct de vedere tehnic, pentru că ambele constau în introducerea în circuitul filamentului unei lămpi de iluminat incandescent a unei diode semiconductoare prin ale cărei caracteristici se modifică puterea consumată de filament.

a mai reținut că în a 2000 00787 se revendică un dispozitiv care este dioda semiconductoare care poate fi amplasată într-un fasung, într-un întrerupător sau în alt sistem de contact, întrerupătorul economic fiind o denumire dată de autorul cererii de brevet de invenție, contestatorul solicitant, unui dispozitiv care se regăsește în schemele electrice din cererea de brevet de invenție a 2000 00787, inclusiv forma de undă a tensiunii electrice aplicată la bornele lămpii incandescente, fiind lipsită de noutate în consecință soluția revendicată, contestația fiind nefondată.

Curtea constată că revendicările din cererea de acordare a brevetului de invenție, așa cum au fost descrise de recurent, sunt următoarele: "montaje electrice economice, aplicabile întrerupătoarelor electrice în scopul reducerii consumului electric la iluminatul cu becuri și optimizarea confortului vizual, realizate prin conectarea în serie în circuitul electric de curent alternativ a unui elementsemiconductor (dioda) de redresare, care blochează trecerea unei alternanțe a curentului (+ sau -) și permite trecerea celeilalte alternanțe (- sau +), rezultând un curent electric pulsatoriu, având tensiunea rezultantă la jumătatea din tensiunea nominală a rețelei electrice. Conectarea conform, schemelor prezentate, la bornele oricărui întrerupător electric pentru iluminat, având două sau mai multe butoane, a uneidiode redresoare, astfel încât, de la unul din butoane să se producă schimbarea regimului de funcționare (economic sau normal) prin șuntarea-deșuntarea din circuit adiodei redresoare, iar de celălalt (celelalte ) buton (butoane) să se realizeze aprinderea-stingerea becurilor, cu referire atât la întrerupătoarele aflate în exploatare, la cele deja fabricate, cât și la cele ce urmează a fi fabricate."

În explicațiile în rezumat, se vorbește pe de o parte despre înserierea unui element semiconductor de redresare, iar pe de altă parte despre montarea unei diode redresoare în spatele unui întrerupător clasic.

Revendicările specifice invenției din cadrul stadiului tehnicii se referă la punctul 2 la un dispozitiv pentru mărirea duratei de viață becurilor de tip fasung unde dioda se introduce înseriată în circuit între cele 2 fasunguri tip "tată" și tip "mamă", prin intermediul punctului de contact de pe izolator. Acest dispozitiv se poate fabrica în 4 mărimi constructive pentru toate tipurile de fasung existente (mic, normal, mare, fără filet), cu sau fără condensatori de filtraj.

La punctul 3 se descrie un dispozitiv pentru mărirea duratei de viață a becurilor tip întrerupător, unde dioda se montează în paralel cu întrerupătorul fie în varianta întrerupătorului cu un singur buton, fie în cazul comutatorului cu 2 butoane.

La punctul 4 se descrie un dispozitiv pentru mărirea duratei de viață a becurilor tip egretă, unde dioda se montează înseriată pe circuitul becului în doza sau tablou prin intermediul unei egrete.

Un prim argument adus de recurent, în susținerea îndeplinirii condiției noutății, este acela că în invenția din stadiul tehnicii invocată de OSIM se folosește termenul de "diodă", în timp ce în invenția revendicată se folosește exclusiv termenul de "element semiconductor de redresare".

Or, din lecturarea revendicărilor, așa cum au fost redate mai sus, rezultă în mod clar că recurentul s-a referit în mod expres la "diodă", iar termenul de "semiconductor de redresare" a fost folosit o singură dată.

Conform clasificărilor tehnice, necontestate de părți, din categoria mai largă a elementelor (dispozitivelor) semiconductoare fac parte: dioda, tranzistorul și tiristorul, raportul logic dintre diodă și semiconductoare fiind acela de la special la general.

Recurentul susține că prin folosirea termenului de "element semiconductor de redresare", invenția este funcțională cu oricare dintre elementele cuprinse în clasificare, inclusiv tranzistorul și tiristorul, care nu sunt menționate în invenția invocată de OSIM. Se arată că aceasta creează diferența esențială dintre cele două invenții și asigură condiția de noutate.

Cu toate acestea, Curtea constată că recurentul a folosit cu predilecție termenul de "diodă", iar termenul de element semiconductor apare citat mai mult cu titlu de exemplu. Astfel, se reține o situație exact inversă celei invocate de recurent, care arată că a folosit termenul de diodă redresoare doar între paranteze, o singură dată și numai cu titlu de exemplu, ca fiind cel mai uzual. Ca urmare, din chiar descrierea revendicărilor, rezultă că invenția are la bază dioda, iar nu elementul semiconductor.

Potrivit dispozițiilor Regulii 37 litera A punctul 10 lit. c din Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție (aprobat prin HG Nr. 499/2003), în vigoare la data formulării cererii de brevetare de către petent, invenția revendicată este nouă și dacă se referă la un element sau un număr limitat de elemente, selectate dintr-o clasă mai largă, cunoscută.

Pe aceste dispoziții legale se întemeiază recurentul, susținând că a folosit termenul de diodă redresoare doar între paranteze, o singură dată și numai cu titlu de exemplu, ca fiind cel mai uzual.

Or, Curtea a constatat deja că recurentul a folosit cu predilecție termenul de "diodă", iar termenul de element semiconductor apare citat mai mult cu titlu de exemplu. Astfel, este corectă concluzia instanței de apel în sensul că cele două soluții sunt identice din punct de vedere tehnic, pentru că ambele constau în introducerea în circuitul filamentului unei lămpi de iluminat incandescent a unei diode semiconductoare prin ale cărei caracteristici se modifică puterea consumată de filament.

În plus, potrivit literei A alineatele 1 și 2 din Regula 37 din Regulament, noutatea unei invenții brevetabile se stabilește, în conformitate cu prevederile art. 8 și 9, în raport cu conținutul revendicărilor și al domeniului de aplicare precizat în descriere; la stabilirea noutății unei invenții problema tehnică pe care o rezolvă invenția nu este luată în considerare.

Recurentul a susținut că invenția din stadiul tehnicii nu are aplicabilitate industrială, și pentru că nimeni nu monitorizează durata de viață a becurilor prin comparație cu invenția revendicată, care permite economia de energie electrică și optimizarea confortului vizual, fiind interesați atât fabricanții de întrerupătoare, cât și utilizatorii de pretutindeni.

Ceea ce invocă recurentul în esență este faptul că autorul invenției anterioare a premeditat numai economia de becuri și, la data depozitului cererii, nu a avut cunoștință despre modul de reducere a consumului energetic și nu i se poate oferi paternitatea ideii și brevetării întrerupătoarelor economice.

Or, ținând cont că soluția tehnică creată de recurent este identică cu cea din stadiul tehnicii, faptul că autorul invenției anterioare nu a cunoscut încă un efect tehnic benefic al invenției, nu creează dreptul pentru recurent de a solicita protecția unui drept al său distinct asupra invenției; descoperirea unui nou efect tehnic al aceleiași invenții nu întrunește condițiile de brevetabilitate.

Curtea mai adaugă ca argument în susținerea acestei concluzii faptul că domeniul de aplicare, instalația de iluminat și economisirea energiei electrice sunt identice în conținutul celor două cereri de brevet de invenție.

Se invocă de către recurent, ca și deosebire importantă față de invenția anterioară, faptul că invenția din stadiul tehnicii este o invenție prin fixarea diodei în circuit în locurile indicate fără a se mai putea exclude (fasungul becului sau egreta din spatele de siguranțe), iar invenția revendicată este activă, putând fi folosită în mod opțional prin șuntarea sau deșuntarea elementului semiconductor.

Sub acest aspect, se reține de către instanța de recurs că din punct de vedere tehnic, cele două soluții sunt identice pentru că ambele constau în introducerea în circuitul filamentului unei lămpi de iluminat incandescent a unei diode semiconductoare prin ale cărei caracteristici se modifică puterea consumată de filament. În cererea de brevet de invenție din stadiul tehnicii, se revendică un dispozitiv care este dioda semiconductoare ce poate fi amplasată într-un fasung, într-un întrerupător sau într-un alt sistem de contact. . economic este o denumire dată de autorul cererii de brevet de invenție din cauză, unui dispozitiv care se regăsește în schemele electrice din cererea de brevet de invenție din stadiul tehnicii, inclusiv forma de undă a tensiunii electrice aplicată la bornele lămpii incandescente.

Astfel, Curtea reține că soluția revendicată este lipsită de noutate, simplul aspect al introducerii posibilității șuntării sau deșuntării elementului semiconductor nefiind de natură să reprezinte o activitate inventivă, astfel încât nici noutatea nu poate fi reținută.

Se mai invocă faptul că, prin respingerea brevetării invenției revendicate, OSIM, în afara încălcării unei prevederi legale clare, își rațiunea propriei sale existențe, deoarece împiedică fabricația unor produse cu arie largă de răspândire.

Acest argument, dincolo de aspectul că nu este unul concret, nu poate fi reținut, cât timp scopul verificării condițiilor de acordarea a brevetului de invenție corespunde interesului general al societății și intereselor particulare ale altor deținători de brevete, de a nu se acorda un nou brevet pentru un produs care nu îndeplinește condițiile de brevetabilitate.

În sfârșit, recurentul mai invocă faptul că, prin analiza superficială a cererii de brevetare revendicată și dezbaterea problemelor în instanțele de judecată se compromite grav caracterul confidențial al invenției înainte de brevetare, aducându-se grave prejudicii inventatorului.

Cu privire la acest argument, Curtea reține faptul că procedura de soluționare a contestațiilor cu privire la respingerea cererii de brevet de invenție, prin caracterul public al ședințelor de judecată, nu este de natură să producă prin ea însăși prejudicii recurentului, cât timp consultarea dosarului se poate face numai de către părți, care cunosc deja conținutul acestuia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul împotrivadeciziei civile nr. 455A/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosar nr-,în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red. AV

Tehnored. AP

2 ex.

Secția a III-a civilă

Judecători apel:

C

Președinte:Andreea Vasile
Judecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Brevete de invenții. Decizia 391/2009. Curtea de Apel Bucuresti