Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 392

Ședința publică din data de: 12.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Andreea Vasile

JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă

JUDECĂTOR 3: Georgeta

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurentul reclamant și recurentul pârât împotriva deciziei civile nr.246A/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 08.10.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 12.10.2009 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 03.11.2005 sub nr. 14800/2005 (nr. nou -), reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, a solicitat instanței ca în baza probelor ce va administra, se pronunțe o hotărâre care sa loc de act autentic translativ de proprietate a imobilului situat in B,-, parter, sector 5, din patrimoniul pârâtului în patrimoniul reclamantului, iar în subsidiar obligarea pârâtului să îi restituie suma de 30.000 EURO reprezentând dublul arvunei plătite de reclamant la încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare, obligarea pârâtului la restituirea cheltuielilor de judecată, acestea să fie scăzute prin compensare din restul de preț care urmează să îl plătească reclamantul pârâtului, sau să îi fie restituit împreună cu suma de 30.000 Euro.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 15.10.2003, a încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în B,-, parter, sector 5, în acest contract fiind prevăzută obligația părtilor, ca până la data de 15.10.2005 să se prezinte în fața unui notar public pentru încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare.

La data semnării antecontractului, reclamantul a dat pârâtului suma de 15.000 Euro drept arvuna. După trecerea perioadei stabilite, pârâtul nu a înțeles să se prezinte la notariat pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică. Față de aceasta împrejurare, reclamantul a încheiat cu pârâtul un antecontract în mod legal, îndeplinindu-și în totalitate toate obligațiile asumate, acceptând cuantumul mare al arvunei întrucât convenise cu pârâtul să poată folosi casa din acel moment, această clauza fiind determinată pentru încheierea antecontractului, însă și la acest moment, paratul refuza încheierea contractului în forma stabilită.

Față de cele menționate, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la restituirea dublului arvunei, respectiv suma de 30.000 Euro, așa cum s-a prevăzut în antecontract la art. 3.3.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1068, 1073, 1298 Cod civ.

În dovedire, reclamantul a solicitat probele cu martori și înscrisuri.

La data de 10.05.2006, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale a instanței în raport de capătul 1 al acțiunii (capăt principal) prin care a solicitat declinarea cauzei spre competenta soluționare la Judecătoria Sectorului 5 B în a cărei rază teritorială se află imobilul, excepția de netimbrare a acțiunii principale pentru ambele capete de cerere.

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 115.pr.civ.

În combaterea acțiunii, pârâtul a solicitat proba cu acte și interogatoriu.

Prin încheierea de la 12.05.2006, instanța a dispus suspendarea judecații conform disp. art. 155 indice 1 din Codul d e procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a preciza valoarea sumei de 30.000 EURO în lei în vederea stabilirii taxei de timbru.

La data de 12.06.2007, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, și prin care a evaluat provizoriu imobilul la suma de - lei, în vederea timbrării, pentru care a achitat taxa de timbru în cuantum de 3355 Ron si timbru judiciar de 5 Ron, conform dovezii depuse la dosar - fila 51.

În cauză s-au administrat probe: înscrisuri, interogatorii, martori, în cauză fiind audiat martorul, propus de reclamant, declarația acestuia fiind luată sub prestare de jurământ și atașată la dosarul cauzei, nefiind audiat martorul propus de pârât, deoarece, deși a fost citat cu mandat de aducere nu s-a prezentat în instanță, astfel instanța, în temeiul art. 188 alin. 3 pr.civ. a trecut la judecarea cauzei.

2. Prinsentința civilă nr. 9423/06.11.2007 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3s-a respins cererea principală, cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare, ca neîntemeiată, s-a admis cererea subsidiară, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 30.000 Euro, echivalent în lei la data plații, reprezentând despăgubiri, precum și la plata a 3455 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 15.10.2003, reclamantul, a încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare - cumpărare a imobilului situat în B,-, parter, sector 5.

În antecontractul de vânzare-cumpărare se prevederea obligarea pârtilor ca până la data de 15.10.2005 să se prezinte în fața unui notar public pentru a se încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. În acest scop reclamantul a achitat pârâtului suma de 15.000 Euro drept arvună la data semnării antecontractului. Pârâtul nu s-a mai prezentat la notar împreuna cu reclamantul în vederea încheierii contractului.

Prin urmare, reclamantul a introdus prezenta cerere de chemare în judecată solicitând să se promite o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

Față de această cerere instanța a reținut ca, potrivit art. 3 pct. 2 din antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți, în cazul în care cumpărătorul se răzgândește cu privire la încheierea contractului, vânzătorul (promitentul) păstrează arvuna. Potrivit disp. art. 3 pct. 3, în cazul în care vânzătorul (promitentul) se răzgândește cu privire la încheierea contractului, trebuie să restituie cumpărătorului (beneficiarului) dublul arvunei, respective suma de 30.000 Euro.

Având în vedere aceste prevederi contractuale, instanța a reținut că ambele părți puteau să se răzgândească în privința încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu despăgubirea celeilalte părți.

Astfel fiind, văzând principiul forței obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 alin. 1 Cod civil, potrivit căreia convențiile legal făcute, cu putere de lege între părțile contractante, instanța a reținut că cererea reclamantului de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic translativ de proprietate este neîntemeiată. Astfel, din atitudinea pârâtului rezultă că acesta s-a răzgândit cu privire la încheierea contractului și în consecință se activează clauza de dezicere prevăzută în art. 3 pct. 3 din contract, arătată mai sus (în cazul în care vânzătorul - promitentul se răzgândește cu privire la încheierea contractului, trebuie să restituie cumpărătorului suma de 30.000 Euro).

În ceea ce privește susținerile pârâtului că nu a încheiat niciodată cu reclamantul antecontract de vânzare-cumpărare pe care acesta își întemeiază acțiunea, instanța a reținut că, potrivit adresei nr. 482/08 iunie 2007, Institutului Național de Expertize Criminalistice, până la data actuală nu a fost pusă la punct o metodă care să permită stabilirea cu suficientă precizie a vârstei anumitor grafisme sau a decalajului temporar dintre acestea.

Având în vedere această situație de fapt, instanța a apreciat că nici prin celelalte probe pârâtul nu a făcut dovada susținerilor sale că reclamantul ar fi redactat antecontractul pe un tipizat semnat și parafat în alb de către pârât.

3. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, la data de 07.01.2008, reclamantul, criticând-o pentru următoarele aspecte:

În fapt, prin sentința pronunțată, instanța a respins primul capăt de cerere motivând: ". instanța reține că ambele părți puteau să se răzgândească în privința încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu despăgubirea celeilalte părți. Astfel fiind, văzând principiul forței obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969, alin. 1 cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, instanța reține că cererea reclamantului de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic translativ de proprietate este neîntemeiată. Astfel, din atitudinea pârâtului rezultă că acesta s-a răzgândit cu privire la încheierea contractului și în consecință se activează clauza de dezicere prevăzută în art. 3, pct. 3 din contract."

Instanța a făcut o greșită aplicare a legii, care acordă prioritate obținerii îndeplinirii obligației asumate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1068: "creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp sau îndeplinirea clauzei penale sau aceea a obligației principale".

Prin acest text de lege legiuitorul a acordat creditorului posibilitatea de a alege modalitatea prin care prejudiciul său va fi acoperit, respectiv fie prin îndeplinirea obligației asumate de către debitor, fie prin activare a clauzei penale.

În cazul de față, a preferat să solicite îndeplinirea întocmai a obligației asumate de debitorul G, respectiv transferul dreptului de proprietate a imobilului situat în B,-, parter, sector 5, în patrimoniul sau, întrucât prin activarea clauzei penale în locul îndeplinirii obligației ar suferi un prejudiciu, având în vedere scumpirea imobilelor și faptul că primind dublul arvunei nu ar fi în măsură să-si cumpere alt imobil.

4. De asemenea, a declarat apel, la data de 26.02.2008, paratul G, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond referitoare la cererea subsidiară, menținerea hotărârii referitor la respingerea capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic translativ de proprietate a imobilului situat în B,-, parter, sector 5, dar cu o altă motivare în fapt.

A învederat că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea subsidiară a reclamantului privind obligarea apelantului - pârât la plata către reclamantul a sumei de 30.000 Euro reprezentând dublul arvunei plătite de acesta la data de 15.10.2003 cu o triplă motivare:

- că pârâtul s-ar fi răzgândit în a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, fiind aplicabilă clauza contractuală de răzgândire,

- instanța reține că potrivit adresei nr. 482 din 08 iunie 2007 Institutului Național de Expertize Criminalistice până la data actuală nu a fost pusă la punct o metodă care să permită stabilirea cu suficientă precizie a vârstei anumitor grafisme sau a decalajului temporar dintre acestea,

- având în vedere această situație de fapt (cea sus menționată), instanța reține că nici prin celelalte probe pârâtul nu a făcut dovada susținerilor sale că reclamantul ar fi redactat antecontractul pe un tipizat semnat și parafat în alb de către pârât.

Soluția pronunțată pe cererea subsidiară o consideră nelegală și netemeinică cu motivare a conținutului adresei de la. (neimputabilă părții care a solicitat proba) și a nedovedirii susținerilor pârâtului, având în vedere proba cu actele administrate la instanța de fond, dintre care amintesc de înscrisurile din dosarele anterioare dintre părți având ca obiect anularea contractului de comodat și evacuarea societății comerciale a reclamantului din locuința sa, răspunsurile pârâtului la interogatorii, contestațiile la executare formulate de acesta și societatea comercială, antecontractul de vânzare - cumpărare din septembrie 2003 intermediat de SC Imobiliare SRL și actele ulterioare legate de acesta, în fapt din toate actele depuse la dosar nerezultând de niciunde faptul că pârâtul ar fi încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare invocat ca temei de fapt al celor două cereri.

Deși prin notele scrise depuse la fond a arătat situația de fapt din septembrie 2003 și până în prezent (care este o problemă de familie, cunoscută de un număr redus de persoane, rude de gradul 1, 2 sau 3) și motivele pentru care acțiunea trebuie respinsă, instanța de fond nu a motivat de ce probele administrate (cu excepția adresei de la INEC) de pârât în combaterea acțiunii nu au făcut dovada susținerilor sale, motivând la modul general.

O ultimă critică a hotărârii instanței de fond se referă la primul motiv pentru care a fost admisă cererea subsidiară, vizează aplicarea în cauză a clauzei de răzgândire, și are legătură și cu motivarea respingerii cererii principale.

Deși soluția este corectă în fond, considera că respingerea cererii principale a rec1amantului se impunea cu o altă motivare, respectiv pe lângă inexistența totală a consimțământului pârâtului și a cauzei antecontractului, și datorită neîndeplinirii de către rec1amant anterior introducerii cererii de chemare în judecată a unor condiții de admisibilitate a unei acțiuni prin care să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act translativ al dreptului de proprietate asupra unui imobil, respectiv:

- notificarea pârâtului de a se prezenta la notariat până cel târziu la data stabilită în antecontract pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare a imobilului în formă autentică,

- punerea în întârziere a pârâtului cu privire la nerespectarea termenului de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare a imobilului în formă autentică,

- neîndeplinirea de către reclamant (promitentul - cumpărător) a obligației de plată integrală a prețului, prin consemnarea pe seama și la dispoziția promitentului - vânzător a diferenței de preț.

Deși neîndeplinirea acestor condiții a fost invocată, instanța de fond nu face nici o referire la acestea, motivarea fiind cea cunoscută.

În drept, apelantul pârât a invocat prevederile art. 282 și urm. Cod proc. civilă.

În susținerea apelului a solicitat administrarea probelor cu acte, martori, expertiză.

5. Prindecizia civila nr. 486A/08.04.2008, Tribunalul Bucureștia respins ca nefondat apelul reclamantului și a constatat nul apelul pârâtului

6. Prindecizia civilă nr. 1302/16.09.2008 a Curții de Apel București, s-a casat decizia civilă nr. 486A/08.04.2008 a Tribunalului București și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.

În faza procesuală a apelului, la rejudecare, s-a administrat proba cu înscrisuri.

7. Prindecizia civilă nr. 246 din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă în dosar nr. -, au fost respinse apelurile ca nefondate.

În motivarea deciziei, s-a reținut că părțile din prezenta cauză au încheiat, la data de 15.10.2003, un antecontract de vânzare - cumpărare pentru imobilul situat în B,-, parter, sector 5 (fila 10, dosar prima instanță), în cuprinsul căruia se prevederea obligația lor ca până la data de 15.10.2005 să se prezinte în față unui notar public pentru a se încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Conform convenției menționate, reclamantul a achitat pârâtului suma de 15.000 Euro drept arvuna la data semnării antecontractului.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 2 din antecontractul de vânzare cumpărare menționat, în cazul în care cumpărătorul se răzgândește cu privire la încheierea contractului, vânzătorul (promitentul) păstrează arvuna, iar conform prevederilor art. 3 pct. 3, în cazul în care vânzătorul (promitentul) se răzgândește cu privire la încheierea contractului, trebuie să restituie cumpărătorului (beneficiarului) dublul arvunei, respectiv suma de 30.000 Euro.

Conform prevederilor art. 1068 Cod civ. creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp sau îndeplinirea clauzei penale sau aceea a obligației principale, iar potrivit dispozițiilor art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Aceste prevederi legale, invocate de către apelantul reclamant, nu constituie norme imperative și de ordine publică, astfel încât, ocrotind interese private ale subiectelor de drept, se poate deroga de la ele. În consecință, prioritatea de aplicare au clauzele contractuale, determinate prin voința părților, față de dispozițiile art. 969 cod civil ("convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".)

Dispozițiile convenționale de mai sus, față de modul de redactare, au fost corect interpretate de prima instanță ca reprezentând clauze de dezicere (în cazul în care cumpărătorul se răzgândește cu privire la încheierea contractului, vânzătorul păstrează arvuna, iar în cazul în care vânzătorul se răzgândește cu privire la încheierea contractului, trebuie să restituie cumpărătorului dublul arvunei, respectiv suma de 30.000 Euro).

Clauza de dezicere este independentă de orice idee de culpă a părții reprezentând posibilitatea, convenită cu cealaltă parte, de a renunța unilateral la executarea convenției, fără ca partea cealaltă să poată cere executarea ei.

Așadar, potrivit acordului de voință exprimat, ambele părți au posibilitatea de a se răzgândi (termen care exclude verificarea cauzelor refuzului de a mai încheia contractul), situație în care promitentul cumpărător nu mai are posibilitatea de a executa în natură obligația principală, instanța nemaiputând pronunța o hotărâre care să țină loc de contract; pe cale de consecință, promitentul-cumpărător este obligat să execute obligația alternativă, respectiv să solicite plata sumei menționate în antecontract in cazul răzgândirii celeilalte părți.

Nu are relevanță, în acest context, faptul că apelantul reclamant ar suferi un prejudiciu determinat de scumpirea imobilelor și că, primind dublul arvunei, nu ar fi în măsură să-și cumpere alt imobil, întrucât, semnând antecontractul, a ales să se supună acestuia, inclusiv clauzelor care nu îi sunt favorabile.

În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul G, constată instanța de apel că acesta nu a făcut dovada că nu ar fi semnat antecontractul de vânzare cumpărare în litigiu. Astfel, înscrisurile din dosarele anterioare dintre părți având ca obiect anularea contractului de comodat și evacuarea societății comerciale a reclamantului din locuința sa, răspunsurile pârâtului la interogatorii, contestațiile la executare formulate de acesta și societatea comercială menționată, antecontractul de vânzare cumpărare din septembrie 2003 intermediat de SC Imobiliare SRL și actele ulterioare legate de acesta, sunt toate înscrisuri referitoare la relații contractuale și litigii ale părților distincte de obiectul prezentei cauze, stabilind cadrul raporturilor dintre acestea într-o anumită perioadă, dar nefiind apte a dovedi în concret faptul esențial al nesemnării de către apelantul pârât a antecontractului care i se opune.

Mai mult, cum a apreciat și prima instanță, potrivit adresei nr. 482/08 iunie 2007, Institutului Național de Expertize Criminalistice, până la data actuală nu a fost pusă la punct o metodă care să permită stabilirea cu suficientă precizie a vârstei anumitor grafisme sau a decalajului temporar dintre acestea, avându-se în vedere și aspectul că apelantul pârât nu a contestat semnătura propriu zisă, ci a invocat că reclamantul ar fi folosit pentru redactarea antecontractului un tipizat în alb, deja semnat de către pârât, aspect care nu a fost probat prin dovezile administrate deja în cauză și care nu poate fi atestat așadar nici printr-o probă științifică (expertiză).

Se mai reține că, înainte de introducerea acțiunii, reclamantul nu avea o obligație legală sau contractuală de a-l notifica pe pârât pentru a se prezenta la notariat până cel târziu la data stabilită în antecontract pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare a imobilului în formă autentică, iar punerea în întârziere a pârâtului cu privire la nerespectarea termenului de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare a imobilului s-a realizat prin chiar cererea de chemare în judecată.

De asemenea, neîndeplinirea de către reclamant (promitentul cumpărător) a obligației de plată integrală a prețului, prin consemnarea pe seama și la dispoziția promitentului - vânzător, este un aspect care ține de obligațiile cumpărătorului, iar nu ale promitentului cumpărător, care nu este incident atâta vreme cât contractul de vânzare cumpărare nu s-a perfectat. Mai mult, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a făcut referiri și la restul de preț pe care urmează să îl plătească (al treilea capăt de cerere), iar instanța nu a pronunțat o hotărâre care să țină loc de convenție de vânzare cumpărare, astfel încât neplata integrală a prețului convenit apare lipsită de interes.

8. Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 22.05.2009 pârâtul, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii instanței de apel, administrarea de noi probe pe capătul secundar de cerere, respectiv cea testimonială cu martori pentru subsemnatul recurent - pârât, și rejudecarea cauzei; în subsidiar, solicită modificarea în parte a hotărârii instanței de apel în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 30.000 Euro, dublul arvunei, menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor instanțelor de fond și apel referitoare la respingerea capătului din cererea principală privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic translativ de proprietate a imobilului situat în B,-, parter, sector 5.

În motivarea cererii de recurs, se arată că pârâtul a menționat modalitatea de fapt în care a fost "întocmit" antecontractul de vânzare - cumpărare în litigiu; din conținutul adresei nr. 482 din 08 iunie 2007 Institutului Național de Expertize Criminalistice rezultă imposibilitatea realizării probei științifice astfel cum a fost solicitată; de situația de fapt reală au cunoștință un număr redus de persoane, acestea fiind rude sau afini de gradul II - IV între ele, reclamantul fiind soțul nepoatei de soră, sora fiind mandatara Constanta; disp. art. 189 alin. 1 cod proc. civilă nu au caracter imperativ, a căror nerespectare să fie sancționată cu o nulitate a hotărârii pronunțat, dispozițiile alin. 2 al articolului sus menționat fiind dovada,

În exercitarea principiilor rolului activ al instanței și al aflării adevărului, respectiv a faptului dacă s-a încheiat sau nu antecontractul de vânzare - cumpărare, cu consecințe pecuniare majore în persoana recurentului - pârât G, acesta solicita să se aibă în vedere punctul de vedere exprimat în scrisoarea adresată subsemnatului apărător la data de 18 noiembrie 2005, două file, depusă la dosarul instanței de fond, urmând a fi casată hotărârea în vederea administrării de noi probe, respectiv audierea ca martori a unor membrii ai familiei.

În condițiile în care în fapt între subscrisele părți niciodată nu a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare în litigiu, iar recurentului - pârât i-a fost respinsă proba cu martori pentru dovedirea acestui fapt exclusiv cu motivarea că martorii nu pot relata o situație la care nu au participat, ignorându-se celelalte aspecte de fapt care pot dovedi susținerile pârâtului în combaterea acțiunii, consideră recurentul că a fost încălcat dreptul la apărare al acestuia, hotărârea pronunțată în apel fiind nelegală.

După administrarea noii probe solicită rejudecarea cauzei și respingerea ca neîntemeiat și a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro reprezentând dublul avansului plătit de reclamant.

In drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 și urm. cod proc. civilă.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 1678 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

9. Împotriva aceleiași decizii a formulat recurs și reclamantul, solicitând modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința modificării sentinței, admiterea primului capăt de cerere, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic translativ de proprietate a imobilului situat în B,-, parter, sector 5, din patrimoniul pârâtului în patrimoniul reclamantului; obligarea reclamantului să îi restituie cheltuielile de judecată, urmând ca acestea să fie scăzute, prin compensare, din restul de preț pe care urmează să îl plătească recurentul; ca o consecință firească a admiterii primului capăt de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic translativ de proprietate a imobilului, capătul 2 de cerere privind plata dublului arvunei va fi respins ca rămas fără obiect.

În motivarea cererii de recurs, se arată că în fapt, la data de 15.10.2003, am încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în B,-, parter, sector 5.

În acest antecontract se prevedea obligarea părților ca până la data de 15.10.2005 să se prezinte în fața unui notar public și să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. În acest scop, recurentul a achitat pârâtului suma de 15.000 EURO, drept arvună, la data semnării antecontractului.

După trecerea perioadei stabilite a cerut pârâtului să-și respecte obligația și să îl însoțească la notar în vederea încheierii contractului, dar acesta a refuzat.

Condițiile în care s-a încheiat antecontractul au fost următoarele: pârâtul oferise spre vânzare imobilul, printr-o agenție imobiliară. Ulterior găsirii unui cumpărător i-a propus recurentului să cumpăr el casa, oferindu-i posibilitatea de a achita întreaga sumă în decurs de doi ani. Pentru această facilitate i-a solicitat totuși să suporte costul rezilierii antecontractului încheiat, respectiv 2000 de dolari. Prețul a fost stabilit astfel la 35.000 de euro, adică aproximativ 30.000 de dolari, reprezentând prețul imobilului și arvuna care urma să fie restituită. Acestea au fost motivele pentru care s-a stabilit că plata întregii sume se va face în decurs de doi ani, transferându-i-se totodată folosința casei.

În dovedirea susținerilor sale, recurentul arată că a prezentat antecontractul în original, care face dovada încheierii convenției, precum și a plății avansului de 15.000 de euro. A dovedit prin proba testimonială împrejurările în care s-a încheiat antecontractul, respectiv martorul a declarat că l-a împrumutat cu suma de 5000 de euro pentru a cumpăra un imobil de la pârât și a depus și înscrisul denumit "chitanță" care făcea dovada acestui împrumut.

Pârâtul, pe de altă parte, a dat dovadă de o totală rea credință pe parcursul întregului proces. Astfel, trecând peste tergiversarea dosarului timp de doi ani de zile, a afirmat că actul este fals, contestând semnătura sa. În scopul dovedirii falsului a prezentat o serie de înscrisuri semnate de o altă persoană, pe care le-a retras când am învederat instanței că în însuși cuprinsul lot era menționată ca autor o altă persoană.

Trecând peste această tentativă de dovedirea a "falsului" a recunoscut în cele din urmă că semnătura îi aparține, dar a susținut că totuși actul ar fi fals, întrucât i-am sustras din cabinetul din Germania o hârtie semnată și parafată. Ulterior acestei susțineri a arătat că nu mai profesează de câțiva ani.

Referitor la aceste susțineri, recurentul arată că, pe de o parte nimeni nu ține albe de hârtie semnate și parafate, iar pe de altă parte, nu ar fi putut să-l viziteze la cabinet si să-i "sustrag" aceste hârtii, atâta vreme cât nu mai profesa.

A dovedit cu înscrisuri necontestate de pârât că acesta era modul în care încheia toate actele, respectiv pe foi de hârtie având antetul cabinetului său, semnate și parafate. A depus la dosar chiar înscrisuri autentice încheiate în acest mod în fața unui notar din Germania.

În încheiere se arată că, pe lângă antecontractul încheiat, recurentul a adus probe care dovedesc împrejurările în care s-a semnat acest înscris, în timp ce pârâtul nu a adus nici o dovadă în sprijinul susținerilor sale și nu a făcut altceva decât să tergiverseze soluționarea dosarului și să îl acuze de tot felul de infracțiuni, acuzații în sprijinul cărora, de asemenea, nu a adus nici o dovadă.

Se arată că legea acordă prioritate obținerii îndeplinirii obligației asumate, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil acordă posibilitatea creditorului de a fi despăgubit pentru prejudiciul suferit ca urmare a neîndeplinirii obligației de către debitor.

Prin art. 1068, legiuitorul a acordat creditorului posibilitatea de a alege modalitatea prin care prejudiciul său va fi acoperit, respectiv fie prin îndeplinirea obligației asumate de către debitor, fie prin activarea clauzei penale.

În cazul de față, recurentul a preferat să solicite îndeplinirea întocmai a obligației asumate de debitorul G, respectiv transferul dreptului de proprietate a imobilului situat în B,-, parter, sector 5, în patrimoniul său, întrucât prin activarea clauzei penale în locul îndeplinirii obligației ar suferi un prejudiciu având în vedere scumpirea imobilelor și faptul că primind dublul arvunei nu ar fi în măsură să își cumpere un alt imobil.

Atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o greșită aplicare a legii prin respingerea acțiunii, respectiva apelului. Atâta vreme cât legiuitorul oferă creditorului posibilitatea de a alege forma în care să fie despăgubit pentru prejudiciul suferit, respectiv prin îndeplinirea exactă a obligației asumate de către debitor sau prin clauza penală, concepția instanței conform căreia nu ar mai putea solicita îndeplinirea exactă a obligației contravine flagrant dispozițiilor legale.

Clauza penală se inserează în contract pentru a oferi un mijloc suplimentar de despăgubire a creditorului, dar în nici un caz nu poate duce la concluzia că reprezintă posibilitatea pentru debitor de a denunța în mod unilateral contractul.

În drept, au fost invocate prev. Art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 1678 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Pentru dovedirea cererilor de recurs formulate, recurenții nu au solicitat încuviințarea de probe noi, în afara înscrisurilor depuse deja la dosar la fond și în apel.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenți, precum și a apărărilor invocate, față de ansamblul probelor administrate, Curtea reține următoarele:

10. În ceea ce privește recursul formulat de recurentul G, se arată de către recurent că în fapt între subscrisele părți niciodată nu a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare în litigiu.

În susținerea acestei afirmații, se arată că pârâtul a menționat modalitatea de fapt în care a fost "întocmit" antecontractul de vânzare - cumpărare în litigiu; din conținutul adresei nr. 482 din 08 iunie 2007 Institutului Național de Expertize Criminalistice rezultă imposibilitatea realizării probei științifice astfel cum a fost solicitată; de situația de fapt reală au cunoștință un număr redus de persoane, acestea fiind rude sau afini de gradul II - IV între ele, reclamantul fiind soțul nepoatei de soră, sora fiind mandatara Constanta; disp. art. 189 alin. 1 cod proc. civilă nu au caracter imperativ, a căror nerespectare să fie sancționată cu o nulitate a hotărârii pronunțate, dispozițiile alin. 2 al articolului sus menționat fiind dovada.

Curtea constată, cu privire la acest prim motiv de recurs, că poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Cât privește temeinicia acestui motiv de recurs, se constată că instanța de apel a reținut că pârâtul nu a făcut dovada că nu ar fi semnat antecontractul de vânzare cumpărare în litigiu.

Astfel, înscrisurile din dosarele anterioare dintre părți având ca obiect anularea contractului de comodat și evacuarea societății comerciale a reclamantului din locuința sa, răspunsurile pârâtului la interogatorii, contestațiile la executare formulate de acesta și societatea comercială menționată, antecontractul de vânzare cumpărare din septembrie 2003 intermediat de SC Imobiliare SRL și actele ulterioare legate de acesta, sunt toate înscrisuri referitoare la relații contractuale și litigii ale părților distincte de obiectul prezentei cauze, stabilind cadrul raporturilor dintre acestea într-o anumită perioadă, dar nefiind apte a dovedi în concret faptul esențial al nesemnării de către apelantul pârât a antecontractului care i se opune.

S-a mai reținut, potrivit adresei nr. 482/08 iunie 2007, Institutului Național de Expertize Criminalistice, că până la data actuală nu a fost pusă la punct o metodă care să permită stabilirea cu suficientă precizie a vârstei anumitor grafisme sau a decalajului temporar dintre acestea, avându-se în vedere și aspectul că apelantul pârât nu a contestat semnătura propriu zisă, ci a invocat că reclamantul ar fi folosit pentru redactarea antecontractului un tipizat în alb, deja semnat de către pârât, aspect care nu a fost probat prin dovezile administrate deja în cauză și care nu poate fi atestat așadar nici printr-o probă științifică (expertiză).

Or, acest aspect nu poate reprezenta un argument în favoarea recurentului-pârât, așa cum nu poate reprezenta un argument nici în favoarea, ci pur și simplu reprezintă o limită a obiectului probațiunii, impusă de limitele științifice.

Cât privește argumentul că disp. art. 189 alin. 1 din Codul d e procedură civilă nu au un caracter imperativ, Curtea cosntată că acesta este corect, dar nu este de natură să profite recurentului, cât timp proba cu martori a fost respinsă pe alte considerente, iar nu pe motivul că martorii propuși sunt în grad de rudenie prohibit de lege. Astfel, din cuprinsul practicalei deciziei recurate, rezultă că proba testimonial a fost respinsă ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 1191 din Codul civil, având în vedere că nu se poate demonstra cu martori peste conținutul unui înscris.

C apreciază că în mod corect a fost respinsă această probă, cu această motivare, cât timp la dosar a fost depus un înscris sub semnătură privată, semnat de recurentul-pârât. Împrejurarea invocată de recurent (reclamantul ar fi folosit pentru redactarea antecontractului un tipizat în alb, deja semnat de către pârât), nu a fost probată prin dovezile administrate deja în cauză și nu poate fi atestată nici printr-o probă științifică (expertiză), așa cum s-a reținut mai sus.

Astfel, înscrisul de la fila 72 din primul dosar de fond poartă data de 18.11.2005, care este ulterioară introducerii prezentei cereri de chemare în judecată și nu poate fi considerat ca o probă, atât pentru că este postconstituit față de data cererii de chemare în judecată, cât și față de aspectul că reprezintă doar afirmații ale pârâtului, provenind de la acesta.

Au fost depuse la dosar înscrisuri din care reiese că pârâtul a formulat plângere penală împotriva reclamantului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 și 291 din Codul penal, în anul 2006, dar nu a mai fost arătat cursul acestei plângeri și modul de soluționare, astfel încât nici aceste înscrisuri nu fac dovada susținerilor pârâtului.

Se mai susține de către recurent că, în condițiile în care recurentului - pârât i-a fost respinsă proba cu martori pentru dovedirea acestui fapt exclusiv cu motivarea că martorii nu pot relata o situație la care nu au participat, ignorându-se celelalte aspecte de fapt care pot dovedi susținerile pârâtului în combaterea acțiunii, a fost încălcat dreptul la apărare al acestuia, hotărârea pronunțată în apel fiind nelegală.

Curtea a reținut deja, sub acest aspect, că proba cu martori a fost respinsă pentru alte considerente decât cele invocate de recurent, astfel încât și acest motiv de recurs este nefondat.

Pentru aceste considerente, recursul formulat de recurentul-pârât urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.

11. În ceea ce privește recursul formulat de recurentul -reclamant, in întreaga motivare a recursului, care cuprinde și un istoric al împrejurărilor de fapt, ce nu poate fi încadrat în vreunul din motivele de recurs și deci nu va fi analizat ca atare de instanța de recurs, Curtea reține ca motive de recurs următoarele afirmații ale recurentului-reclamant:

Se arată de câtre recurent că legea acordă prioritate obținerii îndeplinirii obligației asumate, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil acordă posibilitatea creditorului de a fi despăgubit pentru prejudiciul suferit ca urmare a neîndeplinirii obligației de către debitor. Prin art. 1068, legiuitorul a acordat creditorului posibilitatea de a alege modalitatea prin care prejudiciul său va fi acoperit, respectiv fie prin îndeplinirea obligației asumate de către debitor, fie prin activarea clauzei penale.

Atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o greșită aplicare a legii prin respingerea acțiunii, respectiva a apelului. Atâta vreme cât legiuitorul oferă creditorului posibilitatea de a alege forma în care să fie despăgubit pentru prejudiciul suferit, respectiv prin îndeplinirea exactă a obligației asumate de către debitor sau prin clauza penală, concepția instanței conform căreia nu ar mai putea solicita îndeplinirea exactă a obligației contravine flagrant dispozițiilor legale. Clauza penală se inserează în contract pentru a oferi un mijloc suplimentar de despăgubire a creditorului, dar în nici un caz nu poate duce la concluzia că reprezintă posibilitatea pentru debitor de a denunța în mod unilateral contractul.

Practic, ceea ce se critică din soluția instanței de apel este faptul respingerii solicitării principale din cererea de chemare în judecată, referitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și admiterea numai a cererii subsidiare, referitoare la plata despăgubirilor.

Curtea are în vedere, pentru a răspunde acestui motiv de recurs, situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanța de apel.

Astfel, la data de 15.10.2003, reclamantul, a încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare - cumpărare a imobilului situat în B,-, parter, sector 5.

În acest scop reclamantul a achitat pârâtului suma de 15.000 Euro drept arvună la data semnării antecontractului, dar pârâtul nu s-a mai prezentat la notar împreuna cu reclamantul în vederea încheierii contractului.

Prin urmare, reclamantul a introdus prezenta cerere de chemare în judecată solicitând să se promite o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

Prin art. 3 pct. 2 din antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți, se prevăd următoarele: "în cazul în care cumpărătorul se răzgândește cu privire la încheierea contractului, vânzătorul (promitentul) păstrează arvuna." Potrivit disp. art. 3 pct. 3 din același contract, "în cazul în care vânzătorul (promitentul) se răzgândește cu privire la încheierea contractului, trebuie să restituie cumpărătorului (beneficiarului) dublul arvunei, respective suma de 30.000 Euro".

Problema de drept care se ridică în prezentul recurs este calificarea acestor clauze contractuale ca fiind clauze penale sau clauze de dezicere, cu consecințele juridice diferite atrase de fiecare dintre ele.

Conform teoriei și practicii judiciare, clauza de dezicere reprezintă acea clauză prin care părțile contractante au convenit posibilitatea denunțării unilaterale a contractului, care în fapt este o condiție rezolutorie pur potestativă din partea beneficiarului acestei clauze. Întrucât este vorba despre un aspect al principiului libertății actelor juridice iar denunțarea unilaterală intervine în baza acordului părților, nu constituie o excepție de la principiul forței obligatorii.

Pentru valabilitatea unei asemenea clauze, trebuie respectate două reguli:

a) clauza de denunțare unilaterală nu ar putea fi înscrisă într-un contract declarat de lege ca fiind irevocabil;

b) clauza de denunțare unilaterală să nu reprezinte, în realitate, o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă, deoarece obligația asumată sub o astfel de condiție este nulă, față de prev. Art. 1010 din Codul civil.

Indiferent de adoptarea uneia sau a alteia dintre opiniile doctrinare, în sensul că reprezintă sau nu o excepție de la principiul forței obligatorii a unui contract reglementat de art. 969 din Codul civil, efectul juridic al inserării unei asemenea clauze este același, și anume posibilitatea pentru partea în favoarea căreia a fost prevăzută sau pentru ambele părți, dacă a fost reglementată pentru ambele părți, de a denunța unilateral contractul.

Efectul acestei denunțări unilaterale este împiedicarea continuării raporturilor juridice născute sub imperiul contractului denunțat, părțile având dreptul numai la despăgubiri.

Curtea constată că aceste condiții sunt îndeplinite, astfel că pentru a verifica dacă părțile au avut în vedere prin cele două clauze introducerea posibilității denunțării unilaterale sau numai reglementarea unei clauze penale, se va proceda la interpretarea conținutului acestor clauze prin raportare la voința reală a părților, indiferent de sensul termenilor utilizați.

Din interpretarea gramaticală a termenilor folosiți de părți la redactarea antecontractului, care are o exprimare simplă și uzuală, respectiv față de folosirea termenului de "răzgândire", Curtea constată că în mod clar părțile, la momentul redactării antecontractului, au avut în vedere o clauză de dezicere, în mod principal, prevăzând și modalitățile de repararea prejudiciului cauzat prin razgândire, dar fără ca prin aceasta să se transforme natura clauzei.

Recurentul a invocat și prevederile art. 1068 și 1073 din Codul civil. Conform prevederilor art. 1068 Cod civ. creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp sau îndeplinirea clauzei penale sau aceea a obligației principale, iar potrivit dispozițiilor art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Aceste prevederi legale, invocate de către recurentul-reclamant, nu constituie norme imperative și de ordine publică, astfel încât, ocrotind interese private ale subiectelor de drept, se poate deroga de la ele. În consecință, prioritatea de aplicare au clauzele contractuale, determinate prin voința părților, față de dispozițiile art. 969 Cod civil ("convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".)

În plus, față de calificarea acestor clauze contractuale ca și clauze de dezicere, este înlăturată aplicabilitatea normelor legale din materia clauzelor penale.

Constatând că dispozițiile convenționale de mai sus, față de modul de redactare, au fost corect interpretate de instanța de apel ca reprezentând clauze de dezicere, Curtea va respinge și recursul formulat de recurentul-reclamant ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de către recurentul reclamant și recurentul pârât împotrivadeciziei civile nr.246A/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilăîn dosar nr. -, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

Red. AV

.red.

2 ex.

Jud Apel Secția a III-a Civilă

Președinte:Andreea Vasile
Judecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta

#Judecator Andreea Vasile

Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Bucuresti