Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 105/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 105/R/2010

Ședința publică din 19 ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Ioana

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 2848 din 22 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții ȘCOALA " " CÂMPIA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent - avocat din cadrul Baroului C, lipsind reprezentanții intimaților.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei, după care

La acest termen de judecată reprezentanta recurentului depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială și concluzii scrise arătând că nu are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Solicită reprezentanta reclamantului admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2848 din 22 oct.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " "CÂMPIA, și CONSILIUL LOCAL AL MUN.CÂMPIA, având ca obiect un litigiu de muncă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că otrivit p. prevederilor art.50 alin.1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Alineatul următor din același act normativ prevede expres că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin urmare nu este vorba de tranșe de vechime la salarizare, ci de trei tranșe suplimentare care se acordă fiecărui salariat în funcție de vechimea în activitatea în învățământ, tranșe care s-au acordat membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat prezenta acțiune.

Potrivit art. 167 din Legea 84/1995 privitor la învățământul preuniversitar, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe raza cărora își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii. Se face distincție între finanțarea de bază și cea complementară, acesta din urmă realizându-se din bugetele locale (art. 168 alin. 4 din Legea nr. 84/1995).

Alineatul 7 din același articol cuprinde o prevedere expresă referitor la baza de calcul a fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale pentru finanțarea de bază, și care o reprezintă costul standard pe elev/preșcolar, în funcție de numărul de posturi/cadre legal constituite. Determinarea costului standard pe elev/preșcolar se face conform Normelor Metodologice.

Prin Hotărârea nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, Anexa l-se reiau aceleași dispoziții în ceea ce privește finanțarea care se realizează potrivit art. 16 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

Consiliul local, ca organ deliberativ al unității administrativ - teritoriale este cel care potrivit art. 28 din actul normativ de mai sus stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ pe baza unor indicatori, (este vorba de venituri stabilite prin legi anuale bugetare de stat care urmează procedura prevăzută de lege), iar art. 23 prevede că finanțarea complementară se efectuează în funcție necesitățile de cheltuieli ale unităților de învățământ preuniversitar de stat la propunerea unităților de învățământ, iar fondurile se alocă de către finanțatori: bugetul de stat, bugetul local, agenți economici, pe baza documentelor justificative. Articolele care urmează pun în evidență modul în care se face repartizarea sumelor necesare funcționării unor astfel de unități de învățământ care sunt unități bugetare și prin urmare se impune finanțarea lor potrivit dispozițiilor legale.

Articolul 40 al. 2 din Hotărârea 2192/2004 prevede că după primirea sumelor de la bugetul de stat și bugetul județului consiliile locale adaugă la sumele acestea și sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ care se comunică unităților de învățământ.

Referitor la acest aspect trebuie reținut că prin Legea nr. 154/1998 se stabilesc coeficienții de multiplicare, de ierarhizare pentru funcțiile didactice din învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau de maiștrii, dar Legea nr. 128/1997 a prevăzut cele trei tranșe de vechime suplimentare care nu au fost abrogate prin noile dispoziții, și prin urmare sunt aplicabile în speță.

Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 5 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în coeficienții de multiplicare de nivel minim din anexele nr. 1.1 și 1.2, prevăzuți la ultimele două tranșe de vechime recunoscută de 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/20 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 90 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. În coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, coeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Din analiza anexei 2 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008, act care ia în considerare tranșele solicitate și prin comparare cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la aceleași tranșe de vechime din anexa 2 din nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 și din anexa 2 din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 instanța a constatat că raportul dintre tranșele de vechime este constant, în fapt crescând doar valoarea respectivilor coeficienți.

Astfel, spre exemplificare, dacă se ia în considerare coeficientul de multiplicare prevăzut pentru tranșa de vechime 25-30 ani, respectiv 6,308 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 și se raportează la coeficientul pentru tranșa anterioară (22-25 ani, de 6,031) rezultă un grad de multiplicare de 1,0459. Respectivul raport se menține și dacă se fac operațiile respective în cazul coeficienților de multiplicare din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 unde gradele de multiplicare sunt 1,0464, respectiv 1,0459, ceea ce rezultă că n coeficienții de multiplicare din anexa 2 sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Mai mult chiar, dacă se verifică matematic includerea creșterii de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime rezultă că atât în G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 cât și în nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 se respectă includerea respectivei tranșe.

Având în vedere anexele nr. 2 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008, nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 instanța, în temeiul art.283 și urm. din Codul Muncii, a espins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că, potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii, art. 50 alin. 1 din aceeași lege prevăzând, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, tranșe de vechime suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani activitate în învățământ, pentru fiecare din aceste tranșe suplimentare de vechime acordându-se, conform alin. 2 al art. 50, o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Aceste tranșe suplimentare de vechime au fost menținute atât prin nr.OG 4/2006, cât și prin nr.OG 11/2007, și abia prin nr.OG 15/2008, începând cu data de 01.01.2008, acest spor pentru tranșele suplimentare de vechime a fost inclus în coeficientul de multiplicare.

S-a mai invocat în motivarea recursului modul eronat și total străin de cauză în care instanța de fond a înțeles să facă calculele proprii pentru a verifica care a fost evoluția în timp a coeficientului de multiplicare pentru cadrele cu o vechime de peste 30 de ani în învățământ.

În consecință, se arată în memoriul de recurs, pârâții trebuie să fie obligați la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din aplicarea art. 50 lin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 01.01.2006 și până la data de 31.12.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, împotriva sentinței civile nr. 2848 din 22.10.2009 pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în tot, după cum urmează:

Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA " " CÂMPIA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA, prin reprezentanți și în consecință:

Obligă pârâta ȘCOALA " " CÂMPIA, în calitate de angajator să calculeze salariaților FETIȚA, drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic, respectiv să plătească drepturile salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele care s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2007.

Obligă pârâta ȘCOALA " " CÂMPIA facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

Obligă pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red.DG

Dact./6ex.

26.01.2010

Președinte:Dana Cristina Gîrbovan
Judecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 105/2010. Curtea de Apel Cluj