Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 45/R/2009
Ședința publică din 14 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA sentinței civile nr. 1989 din 27 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții, -, -, -, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC SA membru Grup, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 ianuarie 2009, prin registratura instanței, reclamanții intimați au depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului pârâtei recurente.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pentru motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1989 din 27 oct.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și intervenienții în nume propriu -, -, -, și în contradictoriu cu pârâta SC SA B, și în consecință pârâta a fost obligată să achite reclamanților și intervenienților sumele reprezentând drepturi salariale neacordate și anume: 1526 lei, 5023,36 lei, - 3497,36 lei, - 1526 lei, 1526 lei, - 1526 lei, 9318,36 lei și 9318,36 lei.
Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții și intervenienții au fost angajați ai reclamantei având funcții diferite în cadrul.
Conform contractului colectiv de muncă pe anul 2004, respectiv disp. art. 168 alin. l din acesta, prevedeau că "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. făcându-se mențiunea la alin.2 al aceluiași articol că pentru anul 2003 suplimentările de la alin. l vor fi introduse in salariul de bază al fiecărui salariat.
În cursul anului 2003, raportat la cuprinsul contractului colectiv de muncă, drepturile salariale menționate au fost acordate reclamanților.
Deși contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004, 2005 și 2006 au menținut disp. art. 168 alin. l, reclamanții nu au beneficiat de drepturile salariale menționate, astfel că aceștia s-au adresat instanței.
S-a apreciat că acțiunea este întemeiată, prin prisma faptului că in contractele colective de muncă pe unitate, aplicabile în perioada 2004-2006, drepturile salariale menționate nu au fost acordate, neregăsindu-se nici o dispoziție similară celei din contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, conform căruia și în perioada 2004-2006 drepturile salariale menționate au fost incluse în salariul de bază.
Nu au fost primite susținerile pârâtei, conform cărora dintr-o eroare dispozițiile art. 168 s-au regăsit în aceeași formă și în contractele colective de muncă din perioada 2004-2006, în condițiile în care, conform dispozițiilor art. 236 Codul muncii, contractul colectiv de muncă implică o negociere colectivă, fiind convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, fiind greu de admis, că o asemenea dispoziție putea să treacă neobservată și să fie ignorată de către cei care participau la negocieri.
S-a reținut că în contactele colective de muncă pe unitate din anii 2004, 2005, 2006, la art. 168 alin.2 se regăsește mențiunea că "pentru anul 2003 drepturile salariale suplimentare vor fi introduse in salariul de bază al fiecărui salariat", fără a se regăsi nici o dispoziție legală potrivit căreia drepturile salariale menționate ar fi fost incluse in salariul de bază al angajaților și în perioada 2004-2006.
Mai mult chiar, conform art. 244 din Codul muncii, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Astfel, deși legal exista posibilitatea ca părțile să înlăture dispozițiile art. 168 alin. l din CCM, cu ocazia negocierilor, acestea nu au înțeles să o facă.
Potrivit dispozițiilor art. 239 din Codul muncii, prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, iar conform art. 243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Din scriptele depuse la dosar reiese că salariul mediu brut la data de 25.03.2003 la nivel de SNP B era de 980 lei/persoană, la data de 25.03.2003, 1400 lei la data de 25.01.2005, respectiv 1850 lei/persoană la data de 15.05.2006.
Constatând că reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile salariale menționate, conform art. 168 alin. l din Contractul colectiv de muncă, instanța, în temeiul art. 289 din Codul muncii coroborat cu art. 78 din Legea nr. 168/1999, a admis acțiunea și a obligat pârâta să achite fiecărui reclamant și intervenient sumele reprezentând drepturi salariale neacordate și sumele reprezentând reactualizarea drepturilor salariale neacordate cu coeficientul de inflație.
În ceea ce privește excepția prescripției invocată prin întâmpinare de câtre pârâtă, instanța a apreciat că este neîntemeiată, prin prisma faptului că sunt incidente dispozițiile art. 166 din Codul muncii, conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani, de la data de la care drepturile respective erau datorate, nefiind incidente dispozițiile art. 283 alin. l din Codul Muncii privind prescripția de 6 luni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivele aflate la 2-6 s-a arătat în esență că, în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2007, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculează în raport de salariul de bază mediu pe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamanților este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Reclamanții, prin întâmpinarea de la 29-30, solicită respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamanților a fost înregistrată la 26.05.2008 și privește obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2005, 2006 și 2007.
Sumele pretinse nu reprezintă drepturi salariale în sens strict, în contractul colectiv de muncă salarizarea face obiectul capitolului V, iar acordarea suplimentărilor salariale de Paști și de C reprezintă "alte drepturi" ce sunt cuprinse în capitolul VI ce reglementează "protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Chiar dacă aceste drepturi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă, s-a apreciat corect de către instanță că nu este incident termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci acela de 3 ani reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform căruia cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Între cele două dispozițiile legale mai sus menționate, cea reglementată de art. 283 alin. 1 lit. e poate fi apreciată ca normă generală.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții ce privesc încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și timpul de odihnă, salarizarea, condițiile de muncă, securitatea, protecția socială, formarea profesională, salarizarea fiind deci doar unul dintre elementele contractului.
Conform art. 242 Codul muncii, contractul colectiv de muncă se încheie pe perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.
Termenul de prescripție scurt, de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul munciia avut desigur în vedere durata limitată a contractului colectiv de muncă și urgența de a se interveni în cazul nerespectării unora dintre clauze, cum ar fi de exemplu refuzul încheierii unui contract individual de muncă, în condițiile reglementate de contractul colectiv de muncă.
Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil speței, atât în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, cât și în baza dispozițiilor cuprinse în art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Soluționarea fondului cauzei, respectiv admiterea pretențiilor reclamantului a derivat din interpretarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2007.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art. 168 alin. 1).
Susținerea pârâtei că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003, pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2007, nu poate fi primită.
Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților.
Din copia carnetelor de muncă nu rezultă că salariul reclamanților ar fi crescut cu suma fixă de 1.140.000 ROL, astfel cum pretinde pârâta.
Din acest fapt se deduce că "includerea" primelor de Paști de și de C în anul 2003 în salariul de bază a reprezentat de fapt o modalitate de plată a acestor prime, în sume egale în fiecare lună a anului, iar nu o majorare a salariului de bază, începând cu anul 2003.
S-a mai precizat în art. 168 alin. 2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde regula obligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații - stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP - sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și excepția referitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2007 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin. 1 din art. 168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art. 168 alin. 1 rezultă că la evenimentele respective se plătește câte o suplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin. 2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima la suma ce rezultă din actul emis de chiar pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Cât privește susținerea că plata suplimentărilor salariale în această modalitate este confirmată de părți prin Actul adițional pe anul 2008 curtea reține că acest act poate produce efecte doar pentru viitor iar pentru trecut nu se poate face o astfel de renunțare potrivit art. 38 din Codul muncii.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
Conform art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimaților reclamanți, -, -, -, suma de 4000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B împotriva sentinței civile nr. 1989 din 27.10.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților reclamanți suma de 4000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
Red.
Dact./2ex.
22.01.2009
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
