Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 10/D/2009 | |
Ședința publică 20 ianuarie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Laura Dima | - - |
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos Carmen | - - - |
ASISTENT JUDICIAR | - |
ASISTENT JUDICIAR | |
GREFIER: |
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL CLUJ și CURTEA DE APEL CLUJ având caobiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale 15% spor de periculozitate.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 ianuarie 2009 pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de intervenție ca fiind neadmisibilă în principiu, iar la data de 16 ianuarie 2009, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar, prin registratura instanței întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de intervenție.
Se constată că prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au solicitat judecare cauzei în condițiile prevederilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea de chemare în judecată din data de 21 noiembrie 2008 înregistrată la Curtea de APEL CLUJ sub numărul - formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL CLUJ, Curtea de APEL CLUJ Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, s-a solicitat obligarea pârâților de rd. 1-3 la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, începând cu luna noiembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, plus dobânda legală la zi, cu precizarea că: pentru magistrat începând cu data de 01.07.2008 iar pentru magistrat începând cu 01.08.2008 (data numirii lor ca judecători la nivelul instanței).
Obligarea pârâtelor de rd. 2 și 3 la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, în sensul evidențierii sporului solicitat.
Obligarea pârâtului de rd. 4 să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu și să li se acorde anual câte 3 zile în plus la concediu de odihnă, începând cu C aferent anului 2005 ( prin compensare în bani pentru trecut) și în continuare pentru viitor, cu precizarea că în cazul magistraților și solicitarea este valabilă începând cu anul 2008.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că fiind magistrați și respectiv personal auxiliar de specialitate la nivelul Judecătoriei D e j, îndeplinesc o activitate de risc social, care a fost recunoscută de legiuitor inițial prin dispozițiile art. l din Legea nr. 50/1996, reluată ulterior prin dispozițiile art. 59 din Legea 567/2004 și respectiv art. 2 din nr.OUG 27/2006.
Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. l din OG 8/2007 și art. 7 alin. l din nr.OUG 27/2006, se prevede că, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare, periculoase, magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, li se acordă un spor de 15% din salariul de încadrare brut lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
La alin. 2) al art. 22 din OG 8/2007 se prevede că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru personalul auxiliar, se face prin ordin al ministrului justiției, al președintelui, a procurorului general al Parchetului de pe lângă sau, după caz, al procurorului șef al în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
La alin. 2) al art. 7 din OUG27/2006 se prevede că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru magistrați, se face de către ordonatorul principal de credite sau după caz, de procurorul șef al DNA, în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
Or, în acest sens, deși personalul de justiție își desfășoară activitatea în prezența a două categorii deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, nu i-a fost recunoscut de către ordonatorul principal de credite decât sporul pentru condiții vătămătoare, pe baza expertizelor de nocivitate.
Pentru a da eficiență prevederilor legale anterior menționate, măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora, trebuiau stabilite și aprobate de administratorii justiției mai sus-enumerați, ca ordonatori de credite, împrejurare ce nu a beneficiat de o reglementare.
Dreptul la spor de periculozitate este distinct prevăzut și la art. 41 alin. 3 din CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 2895/2006, la nivel național pentru anii 2007-2010, așa cum era stipulat și prin contractele colective de muncă anterioare ( nr. 53518/2000; nr. 54171/2001; nr. 1285/2002; nr. 1116/2003; nr. 2001/2005).
Astfel cum rezultă din conținutul articolului mai sus arătat, se face distincție clară între drepturile cuvenite pentru sporul de periculozitate ( art. 40 alin. 3 lit. a și C de nocivitate art. 40 alin. 3 lit. ).
Prevederile art. 9 alin. 1 din amintit, relevă că, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Potrivit alin. 2) a aceluiași articol, părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Potrivit alin. 3), pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin. 1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.
De altfel, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase este stabilit în amintite, context în care au fost avute în vedere și noile prevederii din Codul muncii cuprinse în art. 241 alin. 1) lit. c și art. 295 alin. 2) din Legea nr. 53/2003, modificată, și art. l lit. d) din Legea nr. 130/ 1996, privind la nivel național.
Personalul din justiție și implicit reclamanți, se regăsesc în prezența a două categorii deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite le-a recunoscut, pe baza expertizelor de nocivitate, numai sporul de condiții vătămătoare.
Însă, gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților și a personalului auxiliar este evidențiat exprese și fără echivoc de dispozițiile art. 27 din nr.OUG 27/2006, modificat, respectiv de prevederile art. 682din Legea nr. 567/2004, modificată, unde se disting cu claritate condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.
De asemenea, trebuie avute în vedere în acest context și dispozițiile incidente cuprinse în Legea nr. 319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă, act normativ ce se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât și private, reținând art. 5 lit. a) - b), lit. n), art. 7 și urm.
Nu în ultimul rând, un asemenea spor este recunoscut în procentul amintit tuturor celor care lucrează în astfel de condiții în sectorul bugetar, fără deosebire, conform prevederilor art. 1 teza finală și art. 8 alin. l lit. a) teza I-a din nr. 281/1993.
Conform Deciziei 2000/CE/78, relativă la crearea Codului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, se sancționează atitudinea omisivă în recunoașterea și valorificarea echitabilă prin plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite, în acest context fiind și prevederile art. 7, art. 23 din Carta Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la muncă în condiții de echitabile și satisfăcătoare, art. 14 din Carta europeana privind garantarea drepturilor omului, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție, art. 4 și urm. din Carta socială europeană revizuită, dar și art. 5-8, art. 39 alin. l lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și j, art. 154 alin. 3, art. 155, art. 165 din Legea nr. 53/2003.20, art. 16 alin. 1, art. 53 și 41 din Constituția României, care garantează dreptul la un salariu drept, care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă.
Temeiul de drept enunțat, este aplicabil potrivit dispozițiilor art. 1, 5, 239, 241, 243 și 259 din Legea 53/2003, Codul muncii și potrivit art. 73 din legea 56/2004.
Referitor la C de-al patrulea capăt de cerere, deși reclamanții lucrează în condiții grele, periculoase și vătămătoare, având recunoscut doar de sporul pentru condiții vătămătoare/de - conform art. 8 lit. a din nr. 281/1993, totuși nu beneficiază de C puțin 3 zile în plus la concediul anual de odihnă, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 142 din Codul muncii, respectiv: "Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare. beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de C puțin 3 zile lucrătoare. "
Acest articol se aplică obligatoriu și reclamanților, deoarece legislația lor specială nu conține dispoziții specifice derogatorii ( art. 1 alin. 2 din Codul muncii ). Mai mult decât atât, acest drept la suplimentar nu poate face nici obiectul unei renunțări din partea reclamanților și nici a unei tranzacționări (art. 38 CM). Iar în baza dispozițiilor art. 40 pct. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a le acorda toate drepturile ce decurg din lege. Pentru că, în caz contrar, potrivit art. 269 alin. 1 din același cod, deși "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul", totuși "refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente". ( art. 269 alin. 2 din CM).
De aceea, reclamanții solicită instanței recunoașterea acestui drept legitim al lor începând cu concediul de odihnă aferent anului 2005 (pentru anii 2005-2007, solicită compensarea în bani a acestor minim 9 zile de CO) și în continuare, pentru viitor, cu precizarea făcută prin petit în cazul reclamanților magistrați și.
Prin cererea de intervenție, intervenienții, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Cluj în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, TRIBUNALUL CLUJ, Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, au solicitat instanței de judecată ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
obligarea pârâților de rd. 1 -3 la plata către fiecare intervenient a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, începând cu luna noiembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, plus dobânda legală la zi,
II. obligarea pârâtelor de rd. 2 și 3 la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale intervenienților, în sensul evidențierii sporului solicitat.
III. obligarea pârâtului de rd. 4 să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu;
IV. să se acorde câte 3 zile în plus la concediu de odihnă, începând cu C aferent anului 2005 ( prin compensare în bani pentru trecut) și în continuare pentru viitor, cu precizarea că în cazul magistraților și solicitarea este valabilă începând cu anul 2008. Cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară de la data angajării și în continuare, respingerea cereri de chemare în judecată ca fiind în mod vădit neîntemeiată.
Față de data introducerii acțiunii și perioada pentru care au fost solicitate drepturile, Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că dispozițiile art. 22 din OG8/2007 și art. 7 din nr.OUG 27/2006 nu pot fi interpretate în sensul acordării sporului de 15% de mai multe ori, în cazul existenței cumulative sau separate a condițiilor de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. Se consideră ca, sporul în discuție este unic pentru condiții de muncă deosebite, în urma aprecierii de ansamblu a unui expert de specialitate asupra existenței în cadrul fiecărei instanțe în parte a condițiilor grele, vătămătoare sau periculoase despre care face vorbire art. 7, respectiv art. 22 din OUG8/2007.
În ceea ce privește aplicabilitatea Contractelor colective de muncă unice la nivel național acestei categorii profesionale, s-a învederat instanței că acestea nu constituie temei legal pentru acordarea sporului solicitat atâta timp cât printre părțile semnatare nu figurează la poziția instituții publice Ministerul Justiției.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru perioada 2003-2007, nu pot fi negociate clauze privind drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Prin urmare, toate drepturile salariale ale personalului auxiliar sunt reglementate prin legislația privind salarizarea acestora, astfel încât nu ar putea forma obiectul aplicării contractului colectiv de muncă.
În al treilea rând, față de capătul de cerere referitor la acordarea a 3 zile de concediu de odihnă în plus începând cu anul 2005 și pentru viitor, s-a precizat că doar legiuitorul este în drept să specifice condițiile în care se pot acorda sporuri și alte indemnizații pe lângă salariile de bază și cuantumul acestora, având totodată, și prerogativa de a modifica concediul de odihnă la care are dreptul personalul încadrat.
În al patrulea rând, în privința modalității de actualizare la care a reclamanții solicită instanței obligarea pârâților, respectiv actualizarea cu indicele de inflație precum și acordarea dobânzii legale până la data plății efective, s-a arătat în primul rând că, potrivit art. 1088.civ. "La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate. - nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care după lege, dobânda curge de drept".
În al cincilea rând, cu privire la capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, s-a menționat că acesta nu poate fi primit, deoarece se referă la drepturi salariale care nu sunt prevăzute de lege.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanții, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare s-a invocat, pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Econmiei și Finanțelor întrucât instituția pârâtă nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții, astfel încât, aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia, pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. Ori, calitatea de pârât aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Procedura elaborării proiectului de buget se declanșează la mijlocul anului, pentru ca până la sfârșitul anului respectiv legea bugetară să poată fi aprobată și în noul an să intre în funcție noul buget. Ministerele, instituțiile centrale, administrațiile locale, organisme de asigurări și proiectări sociale, transmit încă de la începutul lunii iunie, Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitările privind modificările veniturilor și cheltuielilor în anul care urmează față de bugetul anului în curs. De regulă solicitările se pot face numai în cazul majorării veniturilor, respectiv al reducerii cheltuielilor, iar în cazul în care apar divergențe opiniile se analizează prin intermediul guvernului și se transmit comisiilor pentru buget, ce funcționează ca organisme specializate pe lângă fiecare cameră a Parlamentului.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului respectiv Parlamentului, care potrivit art. 17 alin. 1 din legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de guvern.
rolul Guvernului la art. 18 din aceeași lege, stabilește că, acesta asigură însăși elaborarea proiectelor, legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului precum și, supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetară și a contului general anual de execuție.
Pe de alta parte, potrivit art. 20 și 21 din aceeași lege, Ministerul Economiei și Finanțelor nici nu are calitatea de ordonator de credite, iar rectificarea bugetară nu se poate efectua decât în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite. Legea bugetară anuală poate fi modificată în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare care sunt elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate și adoptate de Parlamentul Romaniei.
Analizând prioritar conform art. 137 alin.(1) Cod procedură civilă excepțiile invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor (analizată anterior excepției prescripției dreptului la acțiune, deoarece cursul prescripției poare suferi modificări care trebuie analizate și prin raportare la persoana în favoarea căreia curge termenul de prescripție) se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor se va respinge.
În ceea ce privește excepția prescripției excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune în ceea ce îi privește pe intervenienți pentru perioada noiembrie 2000 - 28 decembrie 2005 invocată de pârâtul Ministerul Justiției, se reține că în conformitate cu art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii în situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În condițiile în care reclamanții și-au formulat pretențiile începând cu noiembrie 2005, iar cererea de intervenție a fost înregistrată în 28.12.2008, excepția invocată este întemeiată, urmând a fi admisă, iar acțiunea respinsă ca atare pentru această perioadă.
Referitor la fondul cauzei se reține că reclamanții sunt magistrați, respectiv personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei D e j, iar intervenienții sunt grefieri la TRIBUNALUL CLUJ.
Potrivit art. 7 alin. 1) din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției,Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. (2) Condițiile de acordarea sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite sau, după caz, de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii".
De asemenea, conform art. 22 din OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unități din sistemul justiției "Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. (2) Locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin ordin al Ministrului Justiției, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare și periculoase stabilite, potrivit legii. "
Art. 41 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010 Sporurile minime ce se acorda in condițiile prezentului contract sunt:
a) pentru condiții deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de baza;
b) pentru condiții nocive de munca, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate".
În consecință, se constată că sporul prevăzut de art. 7 alin. 1) din nr.OUG 27/2006 și art. 22 din OG8/2007 include atât sporul pentru condiții deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, cât și C pentru condiții nocive de muncă, reglementate de Contractul colectiv de muncă menționat anterior, sintagma "condiții vătămătoare" fiind sinonimă cu cea de "condiții nocive".
Mai mult, art. 8 alin. (1) lit. a) din 17 iunie 1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare prevede că "pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective". Drept urmare, contrar celor invocate de reclamanți și intervenienți, sporul prevăzut de dispoziția legală menționată anterior este reglementat în mod similar și în art. 7 alin. 1) din nr.OUG 27/2006 și art. 22 din OG8/2007.
Deși au invocat Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, reclamanții nu au precizat care sunt categoriile de salariați față de care se consideră discriminați. Art. 2 alin. (2) pct. a) din directivă prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit.
De asemenea, diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în mod expres că " Toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală". Carta Social Europeană revizuită (ratificată de România prin Legea 74/1999) instituie necesitatea adoptării (de către statele care au acceptat art. 4 relativ la o salarizare echitabilă), măsurilor necesare în vederea garantării a unei salarizări echitabile, care să țină cont inclusiv de dreptul la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală. În mod similar, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptat în 1966 și ratificat de România prin Decretul 212/1974) conține dispoziții relative la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu echitabil și o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală.
Deși aceste prevederi internaționale au prioritate în raport cu întreaga legislație română (conform art. 20 alin. 1 din Constituție), Curtea de Apel apreciază că, în condițiile în care nu s-a precizat care sunt categoriile de salariați față de care reclamanții și intervenienții se consideră discriminați, pentru a se analiza în concret, pe baza criteriilor menționate anterior, dacă reclamanții se află într-o situație comparabilă cu aceste categorii de salariați, nu se poate reține existența discriminării.
De asemenea, așa cum a statuat în mod constant și instanța de contencios constituțional în jurisprudența relativă la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție ( e exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003), se reține că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc. prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Referitor la susținerile reclamanților potrivit cărora dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit de art. 16 din Constituția României se reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității.
Pentru aceste considerente, și reținând și că în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de munca prin contractele colective de munca încheiate pentru instituțiile bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, Curtea de Apel apreciază ca nefondat petitul principal din acțiunea reclamanților și intervenienților referitor la acordarea sporului de periculozitate.
Având în vedere caracterul accesoriu al capetelor de cerere referitoare la completarea carnetelor de muncă, alocarea fondurilor necesare pentru plata sporului, respectiv acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă, se vor respinge și acestea ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiunea promovată de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Dej - P-ța 16 Februarie, nr. 2-4, Județul C împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, TRIBUNALUL CLUJ cu sediul în C-N,--4, Județul C, Curtea de APEL CLUJ cu sediul în C-N, P-ța - C M, nr. 1, Județul C, având ca obiect litigiu de muncă pentru perioada 21 noiembrie 2000 - 21 noiembrie 2005.
Respinge ca nefondată acțiunea acelorași reclamanți în contradictoriu cu pârâții având ca obiect litigiu de muncă pentru perioada 21 noiembrie 2005 până la zi, precum și pe viitor.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiunea promovată de intervenientele, și, toți cu domiciliul ales în cadrul Tribunalului Cluj Calea -, nr. 2-4, Județul C, pentru perioada noiembrie 2000 - 28 decembrie 2005.
Respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de aceleași interveniente în contradictoriu cu pârâții având ca obiect litigiu de muncă pentru perioada 28 decembrie 2005 până la zi și în continuare.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
ASISTENȚI JUDICIARI
-
GREFIR,
RED.
DACT.
46 EX./18.02.2009.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Marta Carmen Vitos Carmen
