Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 69/R/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA O, împotriva sentinței civile nr. 697/LM din 1 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, G, HG, G, G, HG, G, B, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei recurente avocat, cu delegația la dosar, în substituirea avocatei, lipsă fiind reclamanții intimați.
Procedura de citare este îndeplinită cu toți reclamanții la sediul.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța din oficiu pune în discuția reprezentantei pârâtei recurente inadmisibilitatea cererii de aderare la recursul formulat de reclamanți.
Reprezentanta pârâtei recurente apreciază că prevederile art. 2931.pr.civ. sunt de strictă interpretare, astfel încât o aderare la recurs este inadmisibilă. Solicită constatarea inadmisibilității acestei cererii.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea propriului recurs și modificarea în parte a sentinței atacate. În dezvoltarea motivelor de recurs arată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale incidente, respectiv nu se impunea acordarea celor șase salarii compensatorii pe aferente anilor 2004 și 2006, întrucât aceștia au fost reîncadrați în primăvara anului 2005, iar pe perioada cât au fost disponibilizați au beneficiat de ajutor de șomaj. Referitor la prima de vacanță, arată că în mod greșit aceasta a fost acordată integral, deoarece unii reclamanți nu au lucrat un an complet, ci doar fracțiuni de an, astfel că trebuia acordată proporțional cu timpul efectiv lucrat. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 lei, conform chitanței depusă la dosar ( 187).
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 697/LM din 1 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, -, A, HG, G, G, -, G, și B, și in consecință, a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanților următoarelor drepturi bănești:
- pentru, G, G, HG, -la plata a câte 6 salarii minime brute pe unitate de la data concedierilor, aferente anilor 2004 si 2006 și câte o prima de vacanta echivalentă unui salariu minim pe unitate pentru anii 2004,2005 și 2006,aferentă perioadei lucrate.
- pentru, G, G, B, - la plata a 6 salarii minime brute pe unitate de la data concedierii, aferente anului 2006 și câte o prima de vacanta echivalentă unui salariu minim pe unitate pentru anii 2004, 2005 și 2006, aferentă perioadei lucrate. ", 8
-pentru - la plata a 6 salarii minime brute pe unitate de la data concedierii, aferente anului 2006 și o prima de vacanta echivalentă unui salariu minim pe unitate pentru anul 2006, aferentă perioadei lucrate.
-pentru - la plata a 6 salarii minime brute pe unitate de la data concedierii, aferente anului 2004 și câte o prima de vacanță echivalentă unui salariu minim pe unitate pentru anii 2004, 2005 și 2006, aferentă perioadei lucrate.
S-au respins restul pretențiilor formulate de către reclamanți.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanți a sumei de 25 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
În deciziile de concediere ale reclamanților, unitatea pârâtă a reținut ca și temei art.65 muncii, respectiv pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Din examinarea cuprinsului acestor decizii de concediere, decizii care nu rezultă că au fost revocate, anulate sau desființate, instanța a reținut că pârâta a procedat la emiterea acestora în baza Hotărârii conducerii unității și ținând seama de Proiectul de concediere.
Conform art.67 muncii, "salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".
De asemenea, sub aspectul accesului la măsurile de protecție socială, instanța a reținut că reclamanții, fiind disponibilizați în urma concedierilor colective, sunt îndreptățiți la măsurile de protecție socială prevăzute în contractele colective de muncă pe unitate sau în contractele colective pe ramură.
Sub acest aspect, instanța a reținut disp. art.80 din Contractul colectiv de muncă pe unitate din anii 2004-2005, înregistrat sub nr.113 din 28 iunie 2004, modificat prin obiecțiunile înregistrate sub nr.2072 din 27.07.2004 la B, potrivit căruia " la disponibilizarea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de disponibilizare, va primi cel puțin 6 salarii minime brute pe unitate", iar art.82 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anii 2006-2007, înregistrat sub nr.176/30.06.2006, stipulează că "la disponibilizarea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de disponibilizare, va primi cel puțin șase salarii minime pe unitate".
Instanța a reținut că alin.2 al art.82 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anii 2006-2007, prin care se stipulează măsuri de protecție socială de șase, nouă, respectiv 12 salarii, în funcție de vechime, nu este aplicabil în prezenta speță, deoarece nu rezultă că disponibilizările colective din cadrul unității pârâte au fost efectuate ca urmare a dizolvării, reorganizării, lichidării sau reorganizării juridice a unității pârâte, ci pentru motivele invocate în deciziile de concediere, motiv pentru care instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este în parte întemeiată, acestora fiindu-le aplicabile disp.art.80 modificat prin obiecțiuni din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anii 2004-2005 și art.82 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anii 2006-2007, respectiv sunt îndreptățiți, la data disponibilizării colective, la plata a șase salarii minime brute pe unitate.
Instanța a apreciat ca neîntemeiate apărările unității pârâte, întemeiate pe nota comună nr.2572/12871/30.11.2006 a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cele privind acordarea acestor drepturi doar în condițiile realizării sarcinilor de producție și realizarea de venituri corespunzătoare, a faptului că reclamanții au lucrat doar câteva 8 luni pe ani, precum și neonorarea invitațiilor adresate reclamanților de a se prezenta la angajare, avându-se în vedere în acest sens disp.art.7 alin.2 din 130/l996 republicată, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea disp. legale în vigoare au putere de lege între părți, a disp.art.239 muncii, care prevede că "prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării lor sau de afilierea lor la o organizație sindicală", precum și a disp.art.243 alin.2 muncii, conform căruia "neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta". De asemenea, invocarea de către pârâtă a Notei Comune mai sus arătate în prezenta speță nu prezintă relevanță, câtă vreme aceasta nu are putere de lege, apoi la disponibilizările colective ale reclamanților au stat disp. art.65 muncii, unitatea pârâtă înțelegând să dispună încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamanților în temeiul acestui text de lege, și nu în temeiul altor disp.legale, iar în ceea ce privește susținerea pârâtei de acordarea acestor drepturi în condițiile realizării, sarcinilor de producție, precum și faptul că aceste drepturi nu pot fi acordate condițiile în care reclamanții au lucrat doar câteva luni pe ani, instanța a reținut că în contractele colective de muncă nu au fost cuprinse dispoziții de acordare a acestor drepturi condiționat de realizarea sarcinilor de producție sau alte criterii.
Referitor la primele de concediu solicitate de către reclamanți, instanța a avut în vedere disp.art. 47 alin.4 din contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2006-2007, conform căruia "la nivel de unitate,pe lângă indemnizația de concediu, va fi plătită și o primă de vacanță, în valoare de un salariu minim pe unitate aferentă lunii În care solicită concediul de odihnă, precum și disp.art.74 al.3 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii agriculturii, pisciculturii și pescuitului pe anii 2004-2005, potrivit cărora "prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se va stabili că, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță în valoare de cel puțin un salariu minim pe unitate, pe baza criteriilor stabilite la nivel de unitate". Cu toate că prin contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anii 2004-2005 acest drept nu a fost cuprins, deși prin art. 74 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii s-a prevăzut expres acest drept de a se cuprinde în contractul colectiv pe unitate și întrucât, conform art.238, "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior", instanța a apreciat cererile formulate de reclamanți privind acordarea primelor de concediu pe anii 2004, 2005, 2006 ca fiind întemeiate, sens în care a obligat pârâta,în favoarea reclamanților, la plata a câte o primă de vacanță echivalentă unui salariu minim pe unitate, aferentă perioadei lucrate.
În temeiul disp.art.276 pr.civ. instanța, având în vedere că pretențiile reclamanților au fost admise în parte, reținând și culpa pârâtei, în temeiul acestui text de lege, a obligat pârâta, în favoarea fiecăruia dintre reclamanți, la plata sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, iar reclamanții la data de 10.04.2008 au depus o cerere de aderare la recursul pârâtei (100 dosar nr- al Curții de Apel Oradea ).
Prin aderarea la recursul pârâtei, reclamanții solicită modificarea în parte a sentinței în sensul acordării salariilor compensatorii conform vechimii și anume: 6 salarii minime la o vechime de până la 5 ani; 9 salarii minime la o vechime între 5-15 ani; 12 salarii minime la o vechime mai mare de 15 ani.
Totodată, se solicită stabilirea cuantumului drepturilor acordate pentru fiecare salariat și modificarea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Arată că admițând doar în parte acțiunea reclamanților și acordând doar 6 salarii compensatorii, instanța de fond a motivat cu prevederile art.80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul agriculturii, pisciculturii și pescuitului pe anii 2004 - 2005 înregistrat sub nr.113/28-06.2004 modificat prin Obiecțiunile nr.2072 din 27.07.2004 la B și art.82 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anii 2006-2007.
Consideră că, chiar dacă alin.1 al acestui articol prevede că "la disponibilizare colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de disponibilizare, va primi cel puțin 6 salarii minime brute pe unitate, nu înseamnă că nu se pot acorda mai mult de 6 salarii,legea spunând minim 6.
Arată că deși prin acțiune au calculat și precizat câtimea pretențiilor în sume globale, instanța a dispus doar numărul de 6 salarii compensatorii reprezentând 6 salarii minime brute pe unitate la data concedierii precum și primele de vacanță echivalente unui salariu minim pe unitate, aferent anilor respectivi.
Reclamanții arată că dispozitivul sentinței nu este susceptibil de executare silită, sintagma "6 salarii minime brute pe unitate la data concedierii și primele de vacanță echivalente unui salariu minim pe unitate aferent anilor respectivi", nu determină cuantumul concret al sumelor cuvenite fiecărui salariat, stabilirea acestuia fiind lăsată la discreția unității, împrejurare care poate deschide calea altor litigii.
În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reclamanții au depus copia contractului de asistență juridică din care rezultă că onorariul stabilit a constat într-o sumă fixă de câte 50 lei pentru fiecare reclamant și un procent de 10% din cuantumul despăgubirilor cuvenite fiecărui reclamant. Aceste cheltuieli sunt certe și stabilite printr-un contract ce poate constitui titlu executoriu, instanța urmând să le acorde în baza art.274 Cod proc.civ.
Pârâta SC SA O, prin recursul său solicită admiterea recursului cu modificarea hotărârii atacate.
În motivele de recurs cu privire la salariile compensatorii acordate arată că reclamanții, G, HG, G, HG, cărora li s-a acordat câte o despăgubire în cuantum de 6 salarii minime brute pe unitate aferente anului 2004, au fost reîncadrați la pârâtă în anul 2005, beneficiind pe perioada cât au fost disponibilizați de ajutorul de șomaj.
Reclamanții intimați au fost rechemați să se prezinte la angajare odată cu reluarea activității societății, începând cu 20.03.2007, dar nici unul nu a dat curs acestei solicitări.
reclamanți li s-au acordat câte o despăgubire în cuantum de 6 salarii minime brute pe unitate de la data concedierii, aferente anilor 2004 și 2006, 2007 în condițiile în care aceștia au fost reîncadrați la pârâtă în anul 2005, beneficiind pe perioada cât au fost disponibilizați de ajutor de șomaj, în baza aceluiași contract li s-au acordat salarii compensatorii reclamanților pe mai mulți ani consecutiv, astfel că un drept prevăzut în contractul colectiv de muncă în cuantum exact s-a acordat de mai multe ori, ceea ce este inadmisibil.
Arată că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda salarii compensatorii doar salariaților disponibilizați care nu au mai fost reangajați la unitatea ce i-a disponibilizat, faptul că reclamanții au acceptat reîncadrarea rezultă implicit că au renunțat la salariile compensatorii.
În ce privește pe reclamanții, G, G, B, arată că instanța de fond le-a acordat te o despăgubire în cuantum de 6 salarii minime brute pe unitate de la data concedierii aferente anului 2007, respectiv 2006, neobservând faptul că reclamanții au fost rechemați la angajare începând cu data de 20.03.2007, odată cu reluarea activității societății însă aceștia nu au dat curs solicitării societății.
Cu privire la reclamantul, și acesta a fost reîncadrat la societate, începând cu data de 3.05.2005, beneficiind pe perioada cât a fost disponibilizat de ajutorul de șomaj.
Cu privire la prima de vacanță, arată că în Contractul colectiv de muncă pe anul 2004 nr.2062 din 28.06.2004 înregistrat la. B sub nr.113/28.06.2004 nu a fost prevăzută acordarea primei de vacanță, astfel că s-a acordat nelegal prima de vacanță pentru anii 2004-2005 următorilor reclamanți:, G, HG, G, HG, G, G, B,.
În mod greșit și cu totul nelegal instanța a acordat prima de vacanță integrală aferentă anului 2006 reclamanților, G, HG, G, HG, G, și, în condițiile în care aceștia nu au lucrat un an complet, ci doar fracțiuni de an.
Consideră că prima de vacanță trebuia acordată de către instanță doar proporțional cu timpul efectiv lucrat și nu integrală, în condițiile în care unii reclamanți au lucrat 9-11 luni pe an.
Prin întâmpinarea formulată de reclamanți (101), reclamanții au solicitat respingerea recursului pârâtei, iar prin întâmpinarea formulată de pârâtă (114-115), pârâta invocat inadmisibilitatea cererii de aderare reclamanților la recursul pârâtei.
La termenul de judecată din 20.01.2009 și instanța din oficiu pus în discuție inadmisibilitatea cererii de aderare reclamanților la recursul pârâtei, întrucât conform art.293 civil, intimatul are posibilitatea de formula aderare la apelul părții potrivnice. Această instituție este reglementată în Titlul IV, Cap. I, "Apelul" din Codul d e procedură civilă, iar conform art.316 Cod proc.civ. numai dispozițiile de procedură privind judecarea apelului prevăzute de Cap. II din Titlul IV se aplică și în instanța de recurs, nu și dispozițiile prevăzute de Cap. I al Titlului IV.
Instituția aderării la apel este una specială, de strictă aplicabilitate, nesusceptibilă de a fi extinsă și asupra altor faze de judecată.
Întrucât hotărârea primei instanțe fost comunicată reclamanților în perioada 6.11. - 9.11.2007, data de la care curge termenul de recurs este 9.11.2007. Aderarea la recurs formulată la 10.04.2008 nu poate fi calificată nici ca recurs declarat în termen, înregistrarea fiind peste termenul legal prev. de art. 301 alin.1 Cod proc.civ. raportat la art.80 din Legea nr. 168/1999.
Pentru considerentele arătate, aderarea la recursul pârâtei formulată de reclamanți va fi respinsă ca inadmisibilă.
În ce privește recursul pârâtei, acesta va fi admis în parte, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
Așa cum reiese din CCM pe anii 2004-2005, în această perioadă salariații SC SA nu au beneficiat de prime de vacanță, acordarea acesteia fiind instituită numai pentru anul 2006.
În lipsa unei prevederi legale și contractuale de acordare a primei de vacanță, în mod nelegal prima instanță admis acțiunea reclamanților și sub aspectul acestui drept, pentru perioada 2004-2005, astfel încât în baza art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod proc.civ. recursul pârâtei vizând acest aspect va fi admis, iar sentința modificată în parte, în sensul înlăturării acestei obligații.
În ce privește recursul vizând plățile compensatorii și greșita acordare a primei de vacanță pe tot anul 2006, reclamanților care au lucrat doar fracțiuni de an, acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Este de necontestat faptul că între părți au existat raporturi de muncă, dovedit cu contractele de muncă depuse la dosarul cauzei, raporturi care s-au stins, în baza deciziilor unilaterale de desfacere a contractelor de muncă, întemeiate pe dispozițiile art.65 muncii, respectiv pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Dispozițiile art.67 muncii prevăd că salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
În acest sens, dispozițiile art.80 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2004-2005, înregistrat sub nr.113 din 28 iunie 2004, modificat prin obiecțiile înregistrate sub nr.2072 din 27.07.2004 la B, prevăd că "la disponibilizarea colectivă fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de disponibilizare va primi cel puțin 6 salarii minime brute pe unitate".
Drepturile privind plata plăților compensatorii recunoscute reclamanților prin sentință au fost prevăzute în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2005, 2006-2007 și a contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii agriculturii, pisciculturii și pescuitului pe anii 2004-2005, iar dispozițiile art.7 alin.2 din Legea 130/1996 prevăd clar că, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, au putere de lege între părți. De asemenea este de reținut că și dispozițiile art.239 muncii mai prevăd că "prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării lor sau de afilierea lor la o organizație sindicală".
Împrejurarea că o parte din reclamanți au fost rechemați pentru a fi reangajați odată cu reluarea activității societății, iar aceștia au refuzat, nu constituie un motiv pentru a fi privați de la plata plăților compensatorii. Conform CCM, acordarea acestora urmează să se facă la disponibilizarea colectivă, care a avut loc în perioada 2004-2006.
Critica vizând acordarea primei de concediu pe tot anul 2006 reclamanților care au desfășurat activitate numai o anumită perioadă din an, nu este fondată, în dispozitivul sentinței statuându-se clar că drepturile se vor acorda fiecărui reclamant proporțional cu perioada efectiv lucrată.
În temeiul art.274 alin.1, 276 Cod proc.civ. față de modalitatea de soluționare recursului pârâtei, în sensul admiterii și modificării sentinței în parte, intimații, G, HG, G, G, HG, G, B vor fi obligați să plătească recurentei suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocat (187).
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art.312 alin.1 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de aderare la recursul pârâtei, formulată de reclamanții, G, HG, G, G, HG, G,
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC SA O împotriva sentinței civile nr. 697/LM din 01.10.2007 a Tribunalului Bihor, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtei la plata primei de vacanță pentru anii 2004-2005.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe intimații, G, HG, G, G, HG, G, B să plătească recurentei suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC
3 ex/29.01.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian
