Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1001/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1001/R/2009
Ședința publică din 16 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu
-
GREFIER:
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 864 din 19 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții, și pe pârâtul TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 14 aprilie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.864 din 19 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Clujs -a espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI și în consecință au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei reprezentând sporul de fidelitate în cuantum de 10% aferent perioadei 01.04.2005 - 30.06.2005 și de 15% din 01.07.2005 până la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, nstanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art. 295 alin.1 din Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamanții sunt asistenți judiciari la Tribunalul Cluj și fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În primul rând, instanța a constatat că între judecători și asistenții judiciari (aparținând toți aceleiași categorii a personalului judiciar) nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece asistenții judiciari îndeplinesc o funcție similară celei de magistrat, aceștia trebuind să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați, să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale, să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați, să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători și să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
Mai mult chiar, aceștia deliberează împreună cu judecătorii, chiar dacă au vot consultativ și au dreptul la opinie separată, drept recunoscut numai judecătorilor, au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate și nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate.
Instanța nu a putut reține susținerile Ministerului Justiției referitoare la caracterul nepermanent al muncii asistenților judiciari, având în vedere că asistenții judiciari în cauză activează la Tribunalul Cluj de 8 ani și au avut în permanență ședințe bisăptămânale de judecată, cu un număr mediu de dosare de 100 de dosare pentru fiecare ședință, asigurând, în caz de nevoie, și completele de la Tribunalul Zalău, B și Târgu- Activitatea acestora a fost considerată ca fiind de bună calitate și apreciată de conducerile instanțelor unde au activat.
Deci munca acestora este similară cu a judecătorilor și având în vedere principiile de nediscriminare, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru asistenții judiciari inclusiv a sporului de fidelitate se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu magistrații.
În al doilea rând instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, având în vedere faptul că acesta este ordonatorul de credite principal, iar potrivit art. 1, coroborat cu art. 4. alin. II. pct. 7 din HG nr. 83 din 3 februarie 2005 - privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept. Acesta fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitatea de ordonator principal de credite, precum și a unităților subordonate; repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora și coordonează și îndrumă activitatea economică, de investiții și administrativă a instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului, putând emite norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale.
Având în vedere prevederile art. 5 din Codul muncii și art. 1, art. 4. alin. II. din HG nr. 83/03.02.2005 și aspectele reținute instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, a obligat pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei reprezentând sporul de fidelitate în cuantum de 10% aferent perioadei 01.04.2005 -30.06.2005 și de 15% din 01.07.2005 până la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective și a obligat pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivare pârâta a arătat că nu există prevederi legale exprese care să instituie acordarea acestui spor pentru categoriile profesionale din care fac parte cei în cauză, art.4 din OUG nr.27/2006 cuprinzând lista limitativă a funcțiilor care sunt avute în vedere pentru acordarea sporului de "fidelitate" solicitat de reclamanți.
Nu se poate reține în cauză situația de discriminare pe care au invocat-o reclamanții în întemeierea acțiunii și care a constituit unul dintre argumentele pentru care instanța de fond a admis acțiunea. Asistenții judiciari au un vot consultativ la pronunțarea sentinței, ei nerostind dreptul, condiții în care determinarea prin lege a condițiilor în care drepturile salariale ale acestora nu sunt asimilate cu ale judecătorilor nu constituie o faptă de discriminare.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Ministerul Justiției, solicitând admiterea căii de atac promovate și casarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii formulate.
Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă întrucât prin hotărârea pronunțată și prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Având în vedere și temeiul acțiunii reclamanților, solicită să se observe că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispozițiile legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, existând posibilitatea ca într-un litigiu competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Posibilitatea de a extinde, pe cale judiciară, sfera beneficiarilor unei norme juridice, în temeiul articolelor din OG nr.137/2000, ca urmare a reținerii unei stări de discriminare instituite prin lege între categorii profesionale distincte, respectiv între asistenții judiciari și magistrați, echivalează cu încălcarea nepermisă a art.1 alin.4 din Constituție ce reglementează principiul separației puterilor în stat, precum și art.61 alin.1 din Legea fundamentală, text care conferă calitatea Parlamentului de organ unic legiuitor.
Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut la punctul 9 al art.304 pr.civ. întrucât în primul rând că soluția primei instanțe de a obliga pârâții la acordarea majorării indemnizației lunare în raport cu "vechimea în funcția de asistent judiciar" și pentru viitor, este în același timp nelegală, întrucât art.27 din OUG nr.27/2006 permite doar acordarea de despăgubiri, pentru un prejudiciu deja produs, iar nu de drepturi salariale, pentru viitor.
În mod corect, instanța de fond ar fi trebuit să constate că acest capăt de cerere, care se referă la acordarea în continuare a majorării solicitate, nu putea fi primită, întrucât se referea la un drept pretins pentru viitor, drept care nu s-a născut încă, astfel încât intimații - reclamanți nu justificau un interes actual, ci care ar putea deveni actual în mod succesiv, pe măsura derulării raporturilor de muncă.
În ceea ce privește pretențiile exprimate prin acțiune și acordarea prin sentința pe care o critică, solicită să se aprecieze că prin caracterul esențialmente temporar al îndeplinirii funcției de asistent judiciar este exclusă, în mod rațional, justificarea fidelizării față de această funcție.
Chiar dacă asistenții judiciari se bucură de durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele dintre drepturile prevăzute de lege pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, solicită constatarea că acest beneficiu este acordat tocmai în temeiul legii, care face trimitere expresă la dispozițiile aplicabile și asistenților judiciari, neputând fi extins de către instanță și nepunându-se vreun moment problema unei egalități, asimilări ori situații comparabile între cele două categorii profesionale diferite.
Cât privește durata exercitării funcției de asistent judiciar este temporară, este greu de argumentat cum se poate realiza fidelizarea persoanelor care au asemenea funcții.
În schimb, anumite categorii de personal din sistemul justiției precum judecătorii, procurorii și chiar personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor se dedică unei cariere profesionale, motiv pentru care sunt recompensate de către legiuitor cu anumite beneficii, ca majorarea indemnizației pentru vechimea în funcție, ori pensia de serviciu, tocmai pentru a stimula și recompensa fidelitatea față de funcție pe parcursul întregii cariere.
Nu în ultimul rând, solicită să se aprecieze că, în speța de față, unde se pune problema unei discriminări de natură salarială, nu se poate reține existența unor situații analoage sau comparabile, din punct de vedere al reglementărilor legale cu incidența în ceea ce privește conținutul concret al celor două funcții, de magistrat, respectiv judecător și procuror, pe de o parte, și de asistent judiciar, pe de altă parte.
Astfel, condițiile de numire și de recrutare a asistenților judiciare sunt diferite de condițiile de acces în magistratură, atribuțiile conferite de lege celor două funcții sunt diferite și există diferențe clare și în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor disciplinare și eliberarea din funcție.
În ce privește durata exercitării funcției, aspect cu o semnificație deosebită pentru a demonstra că nu avem de a face cu o situație analogă sau comparabilă, se arată încă o dată că exercitarea funcției de asistent judiciar este esențialmente temporară, aceștia fiind numiți pe un mandat cu durată limitată de 5 ani, cu posibilitatea unei reinvestiri ulterioare, în vreme ce judecătorii își exercită funcția pe durată nedeterminată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției, respectiv singurul motiv de recurs invocat de Curtea de Apel Cluj se reține că art. 110 alin. (2) Cod procedură civilă se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiței ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
Referitor la stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de fidelitate ( sporul pentru vechime în specialitatea funcției judiciare), tribunalul a analizat în mod judicios situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Așa cum a reținut și prima instanță este incontestabilă apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar (alături de judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate), deoarece asistenții judiciari: trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați; trebuie să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale; trebuie să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați; trebuie să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători; trebuie să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; li se aplică răspunderea disciplinară prevăzută pentru magistrați; se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor; se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații - asistenți; deliberează, la fel ca judecătorii; au vot consultativ, la fel ca magistrații - asistenți; au dreptul la opinie separată, drept recunoscut de lege numai judecătorilor; au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate; nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate (art.110-113 din Legea nr.304/2004). Această similitudine este reconfirmată și de reglementarea funcției de asistent judiciar și prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (de exemplu, prin art.5 al acestei legi). Ceea ce este esențial și decisiv, este faptul că asistenților judiciari, asimilați și din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006), legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit.
Conform art. 16 alin. (3) raportat la art. 1 și art. 295 alin. (2) din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca reprezintă vechime în muncă, iar o formă vechimii în muncă o constituie vechimea în specialitate (în funcție, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități într-o anumită funcție, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute. Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal judiciar, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și acumulează, în urma executării acestui raport, vechime în specialitatea funcției judiciare deținute, fiind fideli acestei funcții judiciare, deoarece își mențin activitatea în sistemul judiciar, neexercitându-și dreptul,prevăzut de art. 41 din Constituție, de părăsire din proprie inițiativă a acestui sistem în favoarea altei funcții extrajudiciare. De asemenea, asistenții judiciari respectă aceleași incompatibilități ca și magistrații, deci această fidelitate trebuie remunerată la fel. În plus, legea declară în mod expres că perioada desfășurării activității de asistent judiciar reprezintă vechime în magistratură, adică în funcția de judecător sau procuror. Oricum, cu atât mai mult, nici între asistenții judiciari și personalul auxiliar nu poate exista un tratament diferențiat sub aspectul continuității într-o funcție judiciară.
Sporul de fidelitate se acordă întregului personal de specialitate din sistemul justiției, judiciar sau doar conex, indiferent de funcția concretă deținută în acest sistem (deci indiferent de statut, recrutare, atribuții, durata funcției etc.). Acest spor recompensează alegerea făcută de titular de a munci în sistemul justiției și însuși lucrul prestat în sistemul justiției, atât timp cât acesta este prestat, deci nu recompensează doar o anumită funcție.
De asemenea, deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și una de specialitate juridică din instanțele judecătorești (iar perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură), precum și că, deși asistenții judiciari acumulează vechimea în funcția judiciară respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției în mod similar cu restul personalului judiciar, totuși, prin art. 16 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, categoria socio-profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul sporului prevăzut de art. 4 din nr.OUG 177/2002 și de art. 4 din nr.OUG 27/2006, spor ce are corespondent în cazul tuturor categoriilor de personal judiciar, a celui nejudiciar de specialitate juridică sau a celui conex fără această specialitate juridică, toate din sistemul justiției.
Deci același element, constând în dreptul la vechimea în funcția judiciară și respectarea incompatibilităților legale, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului judiciar, în funcție de criteriul discriminatoriu al apartenenței la o anumită categorie profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. (1) din OG nr. 137/2000).
Existența discriminării directe a asistenților judiciari rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, 6, 8, 39 alin. (1) lit. a, art. 40 alin. (2) lit. c și f art. 154 alin. (3), art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. (1), art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Referitor la aspectele invocate de Ministerul Justiției în sensul că perioada determinată a mandatelor asistenților reprezintă justificare obiectivă și rezonabilă pentru neacordarea sporului de fidelitate, se apreciază că nu are nicio relevanță faptul că asistenții judiciari îndeplinesc mandate determinate (de câte 5 ani cu posibilitate reinvestirii), deoarece acestea pot fi succesive în timp și nu împiedică nicidecum acumularea vechimii în funcția judiciară. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima tranșă a sporului de fidelitate, prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006, se acordă deja de la o vechime de 3 ani în funcție, deci evident anterior expirării mandatului. De altfel, în aceeași situație se află și judecătorii care pun capăt exercitării funcției și revin mai apoi din nou în sistemul judiciar (de exemplu potrivit art. 33 alin. 1 și alin. 5 din Legea nr. 303/2004), și care beneficiază în continuare și în mod corespunzător de sporul de fidelitate prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006, indiferent de eventualele întreruperi ale exercitării funcției judiciare. Același este și cazul personalului auxiliar de specialitate încadrat pe durată determinată, de pildă potrivit art. 81 lit. a din Codul muncii. Într-adevăr, sporul prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006 se acordă pentru vechimea efectivă în specialitatea funcției judiciare, iar nu pentru vechimea neîntreruptă, deci indiferent de eventualele întreruperi sau modalități de exercitare a funcției.
Drept urmare, Curtea de Apel apreciază că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale menționate anterior, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind incident în cauză.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 864 din 19.05.2008 a Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 864 din 19.05.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - PT.- - - - - PT.
în concediu de odihnă, în concediu medical
semnează președintele instanței. semnează prim-grefier
Red./Dact.
2 ex./18.05.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu
