Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1012/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1012
Ședința publică din 7 mai 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Vasilica
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, B G și pârâții PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE și JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - S, împotriva sentinței civile nr. nr.288 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați -, PARCHETUL de pe lângă CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal au fost lipsă reclamanții recurenți, B G, pârâții recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lingă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții intimați, și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.288 din 14 octombrie 2007 Tribunalului C-S, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții:, B G și, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
Pârâții:Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au fost obligați să achite reclamanților, cu titlu de drepturi salariale, drepturi bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit fiecărui reclamant începând cu luna decembrie 2003 și până la data de 1.XII.2004, pentru reclamantul, până la data de 1.XII.2004 pentru reclamantul, până la data de 1.04.20067 pentru reclamantul, până la data de 1.XII.2004 pentru reclamanta, până la data de 1.XII.2004 pentru reclamantul B G, până la data de 4.04.2006 pentru reclamantul, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Pârâții au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, să asigure alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi.
Prin aceeași sentință s-au respins pretențiile reclamanților referitoare la sporul de vechime aferent perioadei iulie - noiembrie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt magistrați, iar dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996, în vigoare, trebuie să aibă aplicabilitate și în cazul magistraților nu numai personalului auxiliar de specialitate, iar prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, pentru care s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea 50/1996, se creează un tratament diferențiat discriminatoriu pentru aceeași categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
A mai reținut tribunalul că măsura de a nu se acorda sporul de vechime magistraților, nu poate fi apreciată ca având un scop legitim, cât timp prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime, magistrații găsindu-se într-o situație discriminatorie și în raport cu deputații și senatorii, aspecte ce atrag incidența dispozițiilor art.21 alin.1 din nr.OG137/2000.
În ce privește excepția necompetenței materiale a tribunalului, a fost respinsă, cu motivarea că litigiul a fost calificat ca fiind un litigiu de muncă, care se soluționează în primă instanță de tribunal, potrivit art.2 (1) lit.c Cod procedură civilă.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților privind sporurile de vechime aferente perioadei iulie - noiembrie 2003, tribunalul a constatat că prezenta cerere a fost înregistrată de reclamanți la data de 21.12.2006, fiind depășit termenul de 3 ani prev. de art.283 pct.1 lit.c din Codul muncii.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, și B G și pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor C-
În declarațiile de recurs atașate la dosar, reclamanții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prin acordarea sporului de vechime începând cu luna decembrie 2003 numai până la data de 1.XII.2004 pentru reclamanta, până la data de 4.09.2006 pentru reclamantul și respectiv până la data de 1.XII.2004 pentru reclamantul B G, dată la care au trecut din structura Parchetului T în structura Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș, instanța nu a rezolvat în totalitate fondul cauzei și nu a dat dovadă de rol activ.
Au argumentat că au beneficiat de sporul de vechime în muncă și după numirea în cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Timiș, având același statut de magistrați, considerând că și după data de 1.XII.2004 până în luna februarie 2007 li se cuvine sporul de vechime în muncă, fiindu-le aplicabile drepturile legale ce au constituit temei al acordării sporului de vechime pentru perioada anterioară.
În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că față de soluția dată în recursul în interesul legii, promovat de procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform deciziei nr. XXXVI, obligatorie, potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, înțelege să critice doar capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, considerând că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, iar fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.486/27.XII.2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de instanță.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice " nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ", iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă coroborat cu art.3041Cod procedură civilă.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru nelegalitate, sub aspectul admiterii greșite a cererii de chemare în garanție, considerând-o inadmisibilă, deoarece această instituție nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu poate fi confundat cu cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul acestui minister, în calitate de ordonator principal de credite fiind de a răspunde de elabolarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursurile neîntemeiate.
Instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor legale incidente în speță.
Conform art.33 din Legea nr.50/1996, modificat prin nr.OUG83/2000, sporul de vechime nu s-a mai aplicat magistraților, dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Prima instanță a reținut în mod just că prin eliminarea aplicării prevederilor legale prin Legea nr.50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraților, s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de legalitate a dreptului de egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De altfel, în legătură cu problema de drept supusă atenției în prezenta speță, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia XXXVI, pronunțată în ședința constituită a Secțiilor Unite, a admis recursul în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit acestei decizii, dispozițiile art.33 alin. 1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că:"Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiază și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege ", decizia fiind obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, acest minister având rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art.19 din Legea nr.500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite, ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea finanțelor publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești, această din urmă instituție fiind finanțată din bugetul statului.
Critica cu privire la actualizarea sporului de vechime cu indicele de inflație este de asemenea nefondată.
Actualizarea în raport de rata inflației are menirea de a conserva sumele datorate pentru a avea valoarea reală din momentul în care ar fi trebuit achitate, aceasta și în virtutea respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale.
Pretențiile reclamanților-recurenți pentru acordarea sporului de vechime, în continuare până în luna februarie 2007, nu pot fi reținute, pentru următoarele considerente:
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ( DIICOT ) a fost înființată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.7/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr.508/2004, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform dispozițiilor art.5 din Legea nr.508/2004 cu modificările și completările ulterioare, fondurile destinate Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se asigură de la bugetul de stat, fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție.
Prin urmare, întrucât recurenții nu au formulat cererea de chemare în judecată și în contradictoriu cu DIICOT, pentru garantarea principiilor reglementate de dreptul procesual civil, în mod corect sporul de vechime nu le-a fost acordat de la data când au trecut din structura Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș în structura Direcției de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile reclamanților, B G și cele ale pârâților PARCHETULUI de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - S, declarate împotriva sentinței civile nr. 288 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./27.05.2008
Thred./27.05.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib. C-
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Maria Ana Biberea, Vasilica
