Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1029/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1029/R/2008
Ședința publică din data de 13 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Marta Vitoș
JUDECĂTORI: Carmen Marta Vitoș, Lucia Ștețca Adrian
-
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC SA - MEMBRU. GRUP împotriva sentinței civile nr. 395 pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de 25.02.2008, în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă intimatul-reclamant, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța pentru a da posibilitatea părților de a se prezenta la judecarea cauzei, lasă pricina la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă intimatul-reclamant, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul-reclamant solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii civile atacate, fără cheltuieli de judecată, susținând concis concluziile cuprinse în acțiunea introductivă depusă la dosarul de fond al cauzei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 395/25.02.2008 a Tribunalului Sălajs - respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta SC SA.
S- admis acțiunea precizată a reclamantului, formulată împotriva pârâtei SC SA B, și în consecință obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 19.880,57 lei, reprezentând 8.067,40 lei salariu neachitat, 1.387,46 lei compensare concediu de odihnă neefectuat, 326,60 lei contravaloare tichete de masă și 10.099,11 lei, suplimente salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paști și C neacordate în perioada 2004-2006.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei pe durată nedeterminată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului invocată de către pârâtă și întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestui a, instanța reține că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Chiar pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar învederează instanței de judecată că prin decizia nr. 5140 din 31 august 2007 emisă de către Comisia Paritară la nivelul "s-a confirmat fără putință de tăgadă faptul că intenția reală a părților semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă a fost ca începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și totodată că începând cu 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg".
Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului este nefondată câtă vreme și pârâta recunoaște că aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază, având astfel incidente în cauză prevederile art. 166 din Codul muncii, care stipulează un termen de prescripție de 3 ani, în ceea ce privește plata drepturilor salariale și a daunelor rezultate în totalitate sau În parte a obligațiilor privind plata salariilor.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este fondată pentru motivele care succed:
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art. 30 alin. 1 din legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895 din 29 decembrie 2006, adaosurile la salariul de bază sunt alte adaosuri convenite la nivelul unităților și instituțiilor.
De asemenea, potrivit art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale În cuantum de un salariu mediu de bază pe
Din analiza textelor de mai sus rezultă în mod neechivoc că pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantului salariul și suplimentările salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata salariilor aferente lunilor februarie, martie și 5 zile din aprilie, instanța a reținut că aceste drepturi salariale nu au fost achitate reclamantului, pârâta nefăcând dovada că a achitat aceste sume, dat fiind faptul că sarcina probei revine pârâtei în conflictele de muncă.
Astfel, potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Pârâta nu a dovedit prin state de plată semnate de către angajat, în speță reclamantul, că i-ar fi achitat acestuia drepturile salariale aferente lunilor februarie, martie și celor 5 zile din aprilie, după cum prevede art.163 alin.l din Codul muncii, potrivit căruia plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Drepturile salariale neachitate reclamantului în perioada lunilor februarie, martie și 5 zile din aprilie în sumă de 7.480 lei au fost corectate cu coeficientul de inflație pentru perioada în discuție, În sumă de 533,52 lei.
Având în vedere caracterul obligatoriu, imperativ al prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, care este rezultatul voinței juridice a părților, clauza privind plata primei de C și Paști, face parte din conținutul contractului individual de muncă și conferă reclamantului dreptul de a pretinde angajatorului plata acestor prime și, corelativ, obligația de executare ce incumbă acestui a din urmă.
Susținerile pârâtei potrivit cărora aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază sunt infirmate de către înscrierile făcute în carnetul de muncă al reclamantului, din care rezultă că statele de plată în care figurau salariatul cuprindeau pe parcursul anului 2003 toate sporurile ( de vechime, de noapte, de conducere), iar anterior anului 2003 și sporurile prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă figurau în statele de plată în mod distinct, într-o coloană separată.
Din analiza carnetului de muncă al reclamantului reiese cu certitudine că reclamantului nu i-au fost plătite suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, suplimentări salariale care nici nu au fost incluse în salariul de bază așa cum susține pârâta.
Faptul că în anul 2003 suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul nu i-au fost acordate reclamantului prin introducerea în salariu a acestora a făcut ca pe toată perioada anilor 2003-2006 reclamantul să nu beneficieze de aceste suplimentări salariale.
De altfel, din expertizele contabile efectuate în cauză s-au identificat o serie de majorări și reașezări salariale de care a beneficiat reclamantul, dar care abia acoperă inflația pe această perioadă, și nicidecum nu reprezintă plata suplimentărilor salariale ce trebuiau acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C către reclamant.
În privința sumei cuantumului sumei datorate reclamantului, instanța constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.287 din Codul muncii nefăcând dovada că suma datorată reclamantului ar avea un alt cuantum. In consecință, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 19.880,57 lei, reprezentând premii de Paște și C pentru perioada 2004 - 2006.
A vând în vedere prevederile art.161 alin.4 din Codul muncii, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile bănești neacordate, reactualizate în funcție de rata inflației, constatând că acesta a suferit un prejudiciu prin neplata la timp a acestor sume.
Ar fi de dorit ca toate sporurile, adaosurile și suplimentările salariale să-i fie acordate reclamantului în mod distinctiv și să nu fie incluse în salariul de bază, pentru a putea fi urmărită astfel în mod mai facil respectarea de către pârâtă a obligațiilor sale fată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele aspecte:
Hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea art.304 pct.6 Cod proc.civ. instanța acordând mai mult decât s-a cerut.
Astfel, reclamantul solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunilor februarie - martie și 5 zile din luna aprilie, precum și diferența de bani pentru, suplimentări salariale de Paști și C pe anii 2004 - 2006 și corecția acestor sume cu indicele de inflație, însumând 17.301, 52 lei. Instanța a admis acțiunea, obligând pârâta la plata sumei de 19.880,57 lei, respectiv la plata în plus a unei sume de 2579 lei față de cea solicitată de reclamant prin acțiune.
2. S- invocat motivul de recurs prev. de art.304 pct.7 Cod proc.civ. respectiv faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în privința admiterii pretențiilor reclamantului având ca obiect drepturile salariale neacordate pe lunile februarie - martie și 5 zile din aprilie și diferența de bani pentru, întreaga motivare a instanței referindu-se exclusiv la suplimentările salariale de Paști și
3. S- invocat ca motiv de recurs art.304 pct.9 Cod proc.civ. pe considerentul că reclamantul omis să precizeze anul pentru care solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate pe lunile februarie - martie și 5 zile din aprilie, din adresele pe care le invocă neputându-se stabili clar dacă acesta este 2006 sau 2007.
Totodată, nu precizează perioada de timp pentru care solicită diferența de bani neachitată pentru
În aceste condiții, în temeiul art.133 alin.1 Cod proc.civ. instanța era ținută să anuleze cererea de chemare în judecată.
4. În ce privește acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paști și de C, recurenta a arătat că au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază în anul 2003, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2006, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2006) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2006 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculeazăîn raport de salariul de bază mediupe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamantului este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Recursul nu este întemeiat.
În ce privește primele trei motive de recurs vizând cuantumul greșit al sumei acordate de instanță, lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea și echivocul privind anul pentru care reclamantul solicită obligarea societății la plata drepturilor salariale neacordate pe lunile februarie - martie și 5 zile din aprilie și a diferenței de bani neachitate pentru concediul de odihnă, acestea sunt nefondate, urmând a fi înlăturate.
Este adevărat că suma totală pretinsă de reclamant prin acțiunea introductivă a fost de 18.544 lei, reprezentând drepturi bănești neachitate.
În cursul soluționării litigiului, s- administrat însă proba cu expertiza contabilă, care în concluziile sale a relevat faptul că reclamantul este îndreptățit la o sumă totală de 19.880, 57 lei, reprezentând suplimentări de Paști și C pe perioada 2004-2006, salariu neachitat, compensare concediu de odihnă neefectuat.
Urmare a depunerii expertizei, reclamantul și- precizat acțiunea (95 dosar fond), solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 19.880,57 lei, stabilită prin expertiza contabilă.
Reiese că instanța nu a acordat mai mult decât s- cerut, motivul de recurs prev.de art. 304 pct.6 Cod proc.civ. nefiind incident.
Lipsa motivelor pe care instanța și- întemeiat hotărârea respectiv faptul că întreaga motivare privește exclusiv problema suplimentărilor salariale de Paști și C, de asemenea este un motiv de recurs neîntemeiat.
Reiese din conținutul hotărârii primei instanțe că instanța a analizat pretenția reclamantului privind drepturile salariale neacordate pe lunile februarie - martie și 5 zile din aprilie, precum și cele aferente concediului de odihnă neefectuat, statuând asupra faptului că pârâta nu dovedit plata acestor drepturi în conformitate cu prev. art. 287.
În ce privește echivocul asupra anului pentru care reclamantul pretinde aceste drepturi, respectiv faptul că nu reiese clar dacă acesta este 2006 sau 2007, nici acest motiv nu este fondat, iar susținerea recurentei conform căreia instanța ar fi trebuit să anuleze acțiunea, urmează a fi înlăturată.
Este evident din chiar cuprinsul acțiunii introductive că reclamantul solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate pe lunile februarie - martie și 5 zile din aprilie, din anul 2006, pentru același an solicitând și drepturile aferente neefectuat.
Prima instanță reținut corect că dovada achitării drepturilor salariale nu s- făcut, întrucât: extrasele de cont ce atestă virarea drepturilor salariale sunt pentru perioada 10.01.2007 - 12.12.2007 (150 - 158 dosar fond), adică o perioadă ce nu se încadrează în cea la care face referire reclamantul.
Din adresa nr.4430/2.05.2007 (159 dosar fond), reiese situația plății salariului reclamantului pe perioada aprilie 2006 (17 zile) - aprilie 2007.
Din adresa nr.1171/1.02.2006 (160 dosar fond), rezultă situația achitării către reclamant drepturilor bănești acordate retroactiv conform sentinței nr.754/C/2005 pentru perioada iunie 2005 - ianuarie 2006.
Reiese că exact perioada reclamată de salariat că nu beneficiat de drepturi salariale - februarie, martie și 5 zile din aprilie 2006 - nu dovedită în conformitate cu disp. art.163 alin.1, de către angajator că și-ar fi îndeplinit această obligație.
Prin urmare, în mod corect instanța admis acțiunea sub acest aspect al plății drepturilor salariale neacordate pe lunile februarie - martie și 5 zile din aprilie 2006 și a zilelor de concediu neefectuate din același an.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs vizând greșita obligare a pârâtei la plata suplimentelor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paști și C, neacordate în perioada 2004 -2006, curtea reține următoarele:
Prescripția dreptului la acțiune invocată de societatea comercială pârâtă este neîntemeiată.
Așa cum a reținut și prima instanță, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.166 din Codul muncii, conform cărora, acțiunile vizând drepturi salariale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani. Având în vedere data la care s-a formulat acțiunea (1.10.2007) rezultă că pretențiile pentru anul 2004 cu titlu de drepturi de natură salarială au fost formulate în termen.
În ceea ce privește fondul cauzei se constată că motivele de recurs formulate nu sunt întemeiate.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C decâte o suplimentarea drepturilor salariale încuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art.168 alin.1).
S-a mai precizat în art.168 alin.2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde
1.regulaobligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații -stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP- sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și
2.excepțiareferitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006
nu se mai cuvin,ele fiind deja introduseîn salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin.1 din art.168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art.168 alin.1 rezultă că la evenimentele respective se plătește câte o suplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin.2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima pentru C 2004 la suma de 980 lei, din care rezultă că salariul mediu brut la nivelul societății comerciale este de 9.800.000 lei (vechi).
Față de cele de mai sus se constată că nici unul din motivele de recurs formulate de societatea pârâtă nu este întemeiat, iar sentința fiind legală și temeinică, va fi menținută în întregime.
Văzând și dispozițiile art.274 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 395 din 25 februarie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - -
Red. MV dact.GC
2 ex/22.05.2008
Jud.primă instanță: C,
Președinte:Carmen Marta VitoșJudecători:Carmen Marta Vitoș, Lucia Ștețca Adrian
