Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1045/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1045/2008
Ședința publică din 10 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Mureșan Monica Maria
- - - - judecător
- - -președinte secție
- - -grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta -, împotriva sentinței civile nr. 397/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei, se prezintă av. pentru reclamanta recurentă și av. pentru pârâta intimată
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și potrivit art.304 cod procedură civilă să fie analizat recursul sub toate aspectele, urmând a se dispune admiterea acțiunii.
Mandatarul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât din eroare în contractul colectiv de muncă a fost trecut salariu pentru o normă întreagă, dar în carnetul de muncă a fost menționat salariul corect. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr- reclamanta - a chemat în judecată pârâta SC SA Sibiu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu dintre cel negociat și înscris în contractul individual de muncă și cel plătit efectiv, contravaloarea tichetelor de masă aferente unei jumătăți de normă cum este angajată reclamanta, diferența dintre suma achitată cu titlu plăți compensatorii și cea la care ar fi avut dreptul dacă s-ar fi avut în vedere salariul corect negociat și cel înscris în contractul de muncă, efectuarea cuvenitelor modificări în carnetul de muncă, toate pe perioada 01.11.2003-15.05.2007.
În motivarea acțiunii se arată că în perioada 01.11.2003-15.05.2007 reclamanta a fost angajata pârâtei cu o fracțiune de normă de 4 ore, având un salariu de bază de 5.700.000 lei vechi.
În toată perioada desfășurării activității reclamanta a fost plătită doar cu J din suma negociată și înscrisă în contractul de muncă, iar în carnetul de muncă a fost înscris un alt salariu decât cel negociat la încheierea contractului individual de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, invocând în principal prescripția dreptului la acțiune. Pe fondul cauzei se arată că reclamanta a fost angajată cu normă parțială de 4 ore pe zi, astfel că nu poate beneficia de salariul aferent normei întregi. Cu privire la tichetele de masă se solicită a se observa că tichetul de masă se acordă pentru o zi lucrătoare, astfel că reclamanta este îndreptățită la un tichet la două zile lucrate.
Reclamanta și-a precizat acțiunea, restrângându-și pretențiile la perioada situată înăuntrul termenului de prescripție.
Prin sentința civilă nr. 397/2008 Tribunalul Sibiu a respins acțiunea formulată de reclamantă și nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei cu parțial.
Toate drepturile sale începând cu anul 2003 s-au raportat la J de normă.
Plecând de la mențiunea referitoare la cuantumul salariului înscris în carnetul de muncă, instanța a apreciat că pretențiile reclamantei sunt nejustificate și nu se pot circumscrie dispozițiilor art. 269 Codul muncii. Nu s-a reținut în sarcina pârâtei neplata integrală a salariului către reclamantă atâta cât la societatea pârâtă nu există salarii mai mari decât cel al reclamantei la categoria sa de încadrare, iar aceasta recunoaște că a lucrat în program de J de normă pentru care a și fost plătită.
Referitor la tichetele de masă, instanța a reținut prevederile art.17 din CCM care definesc durata normală a timpului de lucru, motiv pentru care reclamanta nu poate pretinde nici salariul, nici drepturile cuvenite decât pentru norma cu care a lucrat.
Pe cale de consecință au fost respinse și capetele de cerere privind acordarea plăților compensatorii și rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă.
Pârâtei nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată deoarece nu a făcut dovada acestora.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea acestuia, și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
Se susține că sentința atacată este netemeinică și nelegală din cel puțin două motive:
1) Instanța și-a depășit atribuțiile, subrogându-se în atribuțiile angajatorului, stabilindu-i alte drepturi salariale decât cele negociate în realitate.
2) Interpretând greșit actul dedus judecății, instanța de fond a schimbat atât natura actului dedus judecății cât și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Deși reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune prin care era chemată să constate că o parte contractantă nu și-a respectat în totalitate obligațiile asumate, din motivarea instanței reiese că pretențiile reclamantei ar avea natura unor despăgubiri în înțelesul art. 269 Codul muncii, ceea ce ar reprezenta o apreciere cu totul eronată.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, fiind reiterate apărările formulate în fața instanței de fond. Se evidențiază că reclamanta a lucrat cu J de normă și a fost plătită cu J din salariul care este alocat normei întregi conform grilelor de salarizare din CCM. de aproximativ 5 ani salariata nu s-a plâns de retribuția sau bonurile primite, iar la plecarea din unitate a primit fără rezerve salariile compensatorii aferente normei parțiale cu care a fost încadrată.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041cod procedură civilă, reține următoarele:
Prima critică referitoare la depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești este evident neîntemeiată având în vedere că textul art. 304 pct.4 Cod procedură civilă se referă la situația în care se înfrânge principiul separației puterilor în stat.
Depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, ea săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.
Având în vedere că recurenta invocă depășirea atribuțiilor de către instanță prin preluarea atribuțiilor ce revin angajatorului, care nu reprezintă o putere în stat în concepția Constituției, este clar că motivul invocat de către recurentă nu este întemeiat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, trebuie remarcat că prin acțiunea de față reclamanta a cerut concursul instanței pentru a i se respecta anumite clauze cuprinse în contractul individual de muncă.
Având în vedere acțiunii și poziția exprimată de pârâtă, instanța de fond a procedat la interpretarea acestor clauze și în special a celei referitoare la cuantumul salariului datorat reclamantei.
Potrivit art. 969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Pentru a se determina dacă s-a procedat la o interpretare greșită a actului juridic sau a clauzelor stabilite în el trebuie avute în vedere regulile de interpretare a contractelor, astfel cum acestea sunt determinate de Codul civil.
Unul din principiile esențiale privitoare la interpretarea contractelor este acela statornicit de art. 977 Cod civil potrivit căruia interpretarea se face "după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor". Pe de altă parte, nu se poate ignora dreptul instanței de fond de a interpreta termenii susceptibili de două înțelesuri sau clauzele obscure sau îndoielnice ale contractului. Dar o asemenea interpretare trebuie să se facă în mod evident cu respectarea regulilor stabilite în art. 977-985 Cod civil.
Tocmai având în vedere prerogativa instanței de a interpreta clauzele unui contract, în virtutea prevederilor art. 977-985 Cod civil, prima instanță a fost obligată să stabilească care a fost în realitate intenția părților la momentul încheierii acestuia.
Ținând cont de prevederile contractului colectiv de muncă și grilele de salarizare depuse la dosar pentru categoria profesională a reclamantei, coroborat cu mențiunile din carnetul de muncă care au valoarea unui înscris autentic se constată că prima instanță în mod corect a stabilit că în contractul individual de muncă al reclamantei în mod greșit s-a menționat salariul pentru o normă întreagă în condițiile în care reclamanta, lucrând cu o J de normă, era îndreptățită la J din valoarea salariului menționat în contractul individual de muncă.
De altfel, în carnetul de muncă al reclamantei este menționat salariul corect al acesteia, respectiv J din salariul înscris în contractul de muncă, salariu pe care la această valoare reclamanta l-a primit pe toată durata derulării raporturilor de muncă și cu privire la care nu a avut nici o obiecție de aproape 5 ani.
Prima instanță a reținut corect că la societatea pârâtă nu există salarii mai mari decât cel al reclamantei la categoria sa de încadrare potrivit grilelor de salarizare, astfel că dacă s-ar acorda reclamantei salariul pe care îl pretinde pentru o J de normă s-ar depăși aceste grile negociate la nivel de societate.
În consecință, în mod corect a stabilit instanța fondului că nu se poate reține în sarcina pârâtei neplata integrală a salariului în condițiile în care acesteia i s-a achitat lunar J din salariul pe care l-ar fi încasat dacă ar fi lucrat cu normă întreagă de muncă.
În privința tichetelor de masă, potrivit art.5 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masa corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea.
În convenția încheiată între angajator (pârâta) și reprezentanții salariaților se prevede că tichetele de masă se acordă pentru toate zilele lucrătoare din lună (din programul normal de lucru) lucrate. La art. 17 din Contractul Colectiv de Muncă 2004-2008 se menționează că durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână, realizate prin săptămâna de lucru de 5 zile.
Tocmai de aceea reclamantei, care a lucrat cu J de normă, i s-au acordat aceste tichet de masă proporțional cu norma lucrată, respectiv un tichet la 8 ore lucrate, ceea ce înseamnă 2 zile de lucru.
trei și patru fiind accesorii față de primul capăt de cerere au urmat soarta acestuia, în sensul respingerii lor.
Constatând că nici unul din motivele de recurs invocate de către reclamanta recurentă nu sunt incidente în cauză, soluția pronunțată de Tribunalul Sibiu fiind temeinică și legală, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea va dispune respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de către reclamantă.
Ambele părți au solicitat cheltuieli de judecată. Față de soluția pronunțată și prevederile art. 274 Cod procedură civilă, recurenta fiind cea căzută în pretenții, Curtea va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 1785 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.397/9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatei Sibiu suma de 1785 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Stoica Manuela
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red./27.11.2008
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud.fond:
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela
