Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1116/R/2009
Ședința publică din 5 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Adrian Repede Lucia Ștețca
- - - președintele secției
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamantul, pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 781/08.05.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, și, și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale - spor risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții recurenți, și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au formulat cereri de aderare la recursul reclamantului - de către reclamanții, și,.
Totodată, se constată că la data de 4 mai 2009, prin serviciul de registratură al instanței, Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare la cererea de aderare la recurs formulată de reclamanți, prin care solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă.
La termenul de azi, reclamanții, și depun la dosar o cerere prin care își precizează cererile de aderare la recursul formulat de -, ca fiind cereri de declarare a recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanții solicită admiterea propriilor recursuri, modificarea sentinței instanței de fond în sensul acordării sporului de risc și suprasolicitare și pentru viitor. Cu privire la recursurile pârâților solicită respingerea acestora. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.781 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția necompetenței materiale, a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CLUJ, Tribunalul Cluj, pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Justiției, fiind obligați în solidar, la plata actualizată, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 12.03.2005 și până în prezent, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant.
Curtea de APEL CLUJa fost obligată la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
S-a respins cererea privind obligarea plății sumelor menționate și pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Tribunalului Comercial Cluj.
În Legea nr.50/1996 era prevăzut sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în art.47, care a fost abrogat de Guvernul României prin OG 83/2000.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Prin urmare, abrogarea parțială a unui act normativ prin OG nr. 83/2000 reprezintă o modificare a acestuia efectuată printr-un act normativ de nivel inferior legii, respectiv printr-o ordonanță de guvern și nu se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000.
Această intervenție a Guvernului României a prejudiciat magistrații și personalul auxiliar, deoarece ca urmare a specificului activității aceștia erau îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare. Chiar dacă ulterior acestei intervenții au fost alte acte normative care au majorat indemnizațiile reclamanților, ele nu au privit acest spor, ci au adaptat în context general salariile persoanelor care lucrează în activitatea judiciară la situația economică a statului.
Întrucât toate aspectele avute în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate inclusiv a reclamanților, aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, dreptul reclamanților este actual și evident.
În acest sens, sunt de amintit și prevederile Directivei nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, care prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Ca urmare, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Așadar, afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia, iar abrogarea s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
Raportat la art.57 din Legea nr. 24/2000, dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În consecință, excepțiile ridicate de pârâți nu sunt întemeiate. Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității chemării in judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost ridicată în considerarea faptului că acest pârât ar fi obligat la plata sumelor din bugetul propriu ceea ce nu este real, deoarece în acțiune acest minister a fost chemat pentru a efectua toate demersurile legale ce se impun în vederea asigurării acestor drepturi salariale.
Excepția prescripției nu a fost luată în considerare, deoarece față de prevederile art.41 alin.2 și 53 din Constituția României abrogarea unui text legal făcută cu încălcarea Constituției nu a produs nici un efect în afară de acela al suspendării cursului prescripției extinctive.
Potrivit Deciziei 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -secțiile unite, în dosar nr.5/2008 s-a statuat faptul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizie care conform art.329 alin.3 pr.civ. este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Fiind vorba de drepturi salariale considerate ca stabilite și actuale, excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a fost respinsă, nefiind aplicabile prevederile art.36 alin.2 din OUG 27/2006. Totuși, drepturile salariale vor fi acordate până la data pronunțării, întrucât obligația angajatorului de a plăti salariul este stabilită în baza unei legi pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat-o ca deplin valabilă și nu în baza hotărârii judecătorești care trebuie să se raporteze la legislație, în vigoare la data pronunțării, neputând constitui bază pentru un drept salarial în viitor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și reclamanții, și precum și cerere de aderare la recurs formulată de reclamanții, și.
Ministerul Justiției, a solicitat admiterea recuruslui.
În motivare a arătat că ribunalul a admis cererea cu ignorarea dispozițiilor care reglementează instituția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material, deoarece stabilirea obligației de plată în sarcina pârâților pentru o perioadă în care pretențiile corespunzătoare nu mai pot fi valorificate cu succes, întrucât s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum și de art. 283 din Codul muncii, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Arată că motivarea instanței cu privire la suspendarea cursului prescripției extinctive nu poate fi reținută, întrucât prevederile Decretului nr. 167/1958 stabilesc expres cauzele de suspendare, printre care nu se regăsește și recursul în interesul legii.
Mai arată că art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".
Art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din - și intrată în vigoare la -.
Consideră că susținerile instanței de fond că la emiterea OG 83/2000 au fost încălcate prevederile constituționale sunt vădit neîntemeiate deoarece: OG 83/2000 a abrogat expres și în totalitate art. 47 din Legea 50/1994, modificare emisă în raport de dispozițiile exprese ale art. 115 din Constituția revizuită.;
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost introdus în Legea 50/1996 de OG 56/1997 care a completat OG 9/1997 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, acte normative cu valoare egală OG 83/2000. A admite ca o ordonanța simpla precum cele menționate, nu ar putea modifica o lege ordinară ar da naștere unei succesiuni de excepții de neconstituționalitate vădit neîntemeiate.
Mai arată că adoptarea OG 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
OG 83/2000, față de reglementările Legii 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât si coeficientul de multiplicare.
Față de cele expuse, neexistând nici un impediment în a accepta și a recunoaște că OG 83/2000 și-a produs pe deplin efectele, solicită să se constate ca art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat cu respectarea tuturor dispozițiilor constituționale și legale, astfel pretențiile intimaților reclamanți sunt neîntemeiate, iar soluția Tribunalului Cluj, materializată în sentința civilă 781/08.05.2008 este nelegală.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și după rejudecare, respingerea acțiunii reclamanților față de acest pârât.
În motivarea recursului a arătat că în temeiul prevederilor art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006, privind salarizarea judecătorilor, procurorilor hotărârea a fost dată de o instanță necompetentă material, competența de soluționare a acestor litigii aparținând Curții de Apel București, în cauză fiind aplicabile prevederile art.108(l) pr. civ.
Mai arată că reclamanții nu au avut și nu au nici un fel de raporturi de muncă încheiate cu Ministerul Economiei și Finanțelor și acesta, conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice nu poate face nici o cheltuială din fonduri publice dacă aceasta nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi legale.
Reclamanții, prin recursul lor solicită admiterii recursului, modificarea sentinței în sensul obligării pârâților în solidar, la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare și pentru viitor, raportat la data pronunțării sentinței atacate, 8 mai 2008,obligarea pârâtei CURTEA DE APEL CLUJ la efectuarea mențiunilor corespunzătoare acestor plăți pentru viitor, precum și obligarea pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la alocarea sumelor necesare efectuării acestor plăti pentru viitor.
În motivarea recursului aprecieză că sentința atacată este lipsită de temeinicie în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata, pentru viitor, a drepturilor corespunzătoare sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculate la indemnizația brută de încadrare și pentru viitor, raportat la data pronunțării sentinței atacate, 8 mai 2008, dispoziția primei instanțe în acest sens fiind bazată pe o greșită interpretare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996,republicată.
Astfel, argumentul potrivit căruia obligația angajatorului de a plăti salariul este stabilit printr-o lege în vigoare (art. 47 din Legea nr. 50/1996,republicată) și nu printr-o hotărâre judecătorească, care trebuie să se raporteze la legislația în vigoare la data pronunțării, deși valabil sub aspect formal, nu poate conduce în nici un caz la concluzia că solicitarea reclamanților pentru acordarea acestor drepturi și pentru viitor este lipsită de temeinicie, deoarece această cerere este întemeiată tocmai pe refuzul angajatorului de a plăti această parte a salariului, datorată unei interpretări divergente a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pe care angajatorul apare aoc onsidera abrogată.
Consideră că poziția angajatorului este contrară dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, astfel cum acestea au fost interpretate cu forță obligatorie și opozabilitateerga omnesprin decizia nr. XXI/10 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 5/2008 de ICCJ - Secțiile Unite, publicată în Of. nr. 444/13 iunie 2008, partea 1, din care rezultă indubitabil că efectele juridice ale art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, continuă să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, deoarece au supraviețuit dispozițiilor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și În art. IX alin. (2) din nr.OG 83/2000.
Argumentul primei instanțe nu poate fi primit nici din perspectiva faptului că drepturile solicitate pentru viitor nu ar avea caracter cert, lichid și exigibil, deoarece caracterul lor cert rezultă din faptul că sunt acordate direct prin lege (art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată), caracterul lichid rezultă din faptul că indemnizația se plătește întotdeauna în bani, conform art. 3 alin. 1 coroborat cu anexa OUG nr. 27/2006, actualizată, iar solicitarea de plată a acestor drepturi vizează plata lor la scadențele corespunzătoare și nu anticipat, o astfel de cerere fiind admisibilă inclusiv prin prisma dispozițiilor art. 110 alin. 2 și 3.proc.civ.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de părți, Curtea reține următoarele:
Este de necontestat faptul că prin decizia nr.21 din 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii promovat de Procurorul general s-a stabilit că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Cum dispozițiile deciziei în interesul legii, respectiv dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 proc.civ. criticile pârâților îndreptate împotriva admiterii de principiu a acțiunii reclamanților trebuie privite ca nefondate.
Trebuie observat însă faptul că instanța de fond a acordat reclamanților drepturile doar până la data pronunțării sentinței.
Această concluzie a instanței de fond este greșită, reclamanții având dreptul de a primi în continuare sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, evident în condițiile în care își păstrează calitatea vizată de decizia
De fapt, prin această decizie, nu s-a făcut altceva decât că s-a dat o interpretare a unei dispozițiuni legale și nu o "legiferare", și cum normele și actele de interpretare a unei dispoziții legale își produce efectele de la data intrării ei în vigoare și cât timp ea este în vigoare este lesne de înțeles că reclamanții sunt îndreptățiți și în continuare la a li se plăti sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, până la abrogarea dispoziției legale care a instituit acest spor sau pierderea calității de magistrați, ori personal auxiliar de specialitate.
Ca atare, sub acest aspect, se impune admiterea recursului reclamanților, și cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâților la plata către reclamanți și în continuare a sporului arătat mai sus, în funcție de perioada lucrată într-una din funcțiile vizate de decizia
Se mai reține că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința și prin prisma faptului că acțiunea a fost admisă greșit împotriva sa, el neavând calitate pasivă procesuală.
Critica nu este fondată.
În susținerea acestei concluzii se impune a se remarca faptul că pârâtul nu a fost chemat în judecată în calitatea sa de parte în vreun raport de muncă cu reclamanții ci pentru ca în virtutea obligației ce îi revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția celuilalt pârât sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale la care angajatorul este obligat prin aceeași hotărâre judecătorească.
De fapt, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, iar în acest context pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport cu pârâtul care nu dispune de fonduri decât după alocarea acestora de către chematul în garanție, este necesar ca acesta să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării creditelor pe care reclamanții le au asupra pârâtului, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei unități bugetare cum este în speță pârâtul Ministerul Apărării.
Așa cum s-a arătat la începutul considerentelor prezentei decizii reclamanții, și, au formulat cereri de aderare la recurs pentru modificarea sentinței, în sensul obligării pârâților de a le achita și pe viitor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Dar, trebuie observat că instituția aderării este reglementată în Codul d e procedură civilă, în titlul IV "Apelul", Capitolul I "Termenul și formula apelului", mai precis în dispozițiile articolului 2932.proc.civ. legea instituind așadar posibilitatea formulării unei cereri de aderare la apel și nu a unei cereri de aderare la recurs.
Deși în susținerea cererii lor, reclamanții au invocat dispozițiile art.316 proc.civ. trebuie reținut că ele nu justifică cererea reclamanților, în condițiile în care, "dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs", ori dispozițiile cu privire la aderarea la apel, sunt dispoziții care nu se referă la judecata în apel ci așa cum mai sus s-a menționat, fac parte din capitolul I "Termenul și formula apelului".
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite recursul reclamanților, și, va respinge ca nefondate recursurile pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și ca inadmisibile cererile de aderare la recurs formulate de reclamanții, și.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 781/08.05.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-.
Admite recursurile declarate de reclamanții, și, împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe pârâți la plata în favoarea reclamanților a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca inadmisibile cererile de aderare la recurs formulate de reclamanții, și.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.AR
Dact./3ex.
10.06.2009
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede Lucia Ștețca
