Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1132/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1132/R-CM
Ședința publică din 16 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind intimații-reclamanți a
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea recurentei-pârâte arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătoarea recurentei-pârâte declară că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. 6 din Legea nr.47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.
Susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea încheierii de ședință din 29 aprilie 2009 în sensul sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate la instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 11.11.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții a, a, a, a, G, A, G, -a, a, OG, G, a, escu, și au chemat în judecată pe pârâta B, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale suplimentare reprezentând prima de Paște pe anul 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei și că potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv la nivel de ramură, art. 170 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, urmau cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C să beneficieze de câte o suplimentare de drepturi salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Pârâta nu le-a acordat aceste drepturi, încălcând astfel dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996.
La data de 01.04.2009 pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima teză din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 conflictele de drepturi se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea pârâtă, respectiv de Municipiul
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima teză Codul Muncii, pârâta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 47/1992, existând o strânsă legătură între dispozițiile art. 298 teza a II-a din Codul Muncii și soluționarea cauzei, întrucât acestea sunt incidente în satbilirea competenței teritoriale a instanței.
Se arată că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 298 alin. 2 Codul muncii sunt identificate actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "sau alte dispoziții contrare", aceasta constituind temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul nr. 16/1967. Prevederile art. 62, 63 din acest decret au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Pârâta a arătat că dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate sunt art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 și art. 79 alin. 1 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Art. 284 alin. 1 din Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar alin. 2 statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Se observă că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri, este absolută.
Pentru a determina legea aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice: principiile ierarhizării normelor interne; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării. Din acest punct de vedere, după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul nr. 16/1967; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/tehnică legislativă.
Se arată că dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, respectiv în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept și ținând seama și de art. 15 din același act normativ, potrivit cu care în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative utilizându-se norma de trimitere, în cazul de față acestea fiind reglementările Legii nr. 168/1999.
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile de mai sus au în vedere principiul relativității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul de a fi coerente, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleiași chestiuni încălcând art. 6 din CEDO.
Art.1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Cum Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, se impune respectarea ei, iar Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, nu are dreptul să modifice prevederile acestei legi întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă.
Reclamanții au solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță ca inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei, toate aspectele invocate ținând în realitate de aplicarea legii, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 254/24.02.2009 și 494/2004.
Pe de altă parte, au arătat, dispozițiile contrare din cele două acte normative cu privire la competența teritorială a instanțelor de judecată în materia conflictelor de muncă nu încalcă prevederile constituționale menționate în susținerea excepției. Dispozițiile art. 284 Codul muncii sunt norme de procedură care sunt în deplin acord cu prevederea constituțională potrivit căreia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Legiuitorul este în drept să reglementeze competența instanțelor judecătorești și să modifice pentru viitor aceste reglementări în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca aceasta să aibă semnificația unei aplicări retroactive.
Prin încheierea de ședință din 29 aprilie 2009, Tribunalul Argeșa respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată.
Totodată, a respins și excepția de necompetență teritorială.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Cerințele art. 29 alin. 1 și 4 ale Legii nr. 47/1992 sunt îndeplinite în cauză întrucât excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 ultima teză din Codul munciia fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș și nu a fost declarată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții. S-a reținut că excepția a mai fost invocată în fața curții, dar a fost respinsă (Decizia nr. 254/24.02.2009).
În ceea ce privește condițiile prevăzute de alin.2 și 3 ale art.29 din Legea nr.47/1992, instanța a apreciat că deși formal se invocă neconstituționalitatea art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, în raport de dispozițiile art.1 alin.4, 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege - art.72 din Legea nr.188/1999 și art.284 Codul muncii, precum și pe modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de către instanțe.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză (liniuță), or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești, și nu a Curții Constituționale.
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp, ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale. Prin prisma acestor considerente, invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă, ci tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că, pe de o parte privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de legi în timp, iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar ale alin.2 prevăd că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Art.72 din Legea nr. 168/1999 prevede că în soluționarea conflictelor de drepturi competentă este instanța de la sediul unității. Instanța a apreciat însă că în cauză se aplică prevederile Codului Muncii întrucât această reglementare este ulterioară Legii nr. 168/1999, iar art. 298 (2) Codul muncii prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare". Cum dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare Codului muncii, rezultă că acestea au fost abrogate implicit.
În cauză, domiciliile reclamanților se află în județul A, competent în soluționarea cauzei fiind Tribunalul Argeș.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate astfel:
Soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale este rezultatul erorii săvârșite de instanța de judecată, care nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul muncii - dreptul comun în materie - cu Legea nr. 168/1999, la care trimite același cod. Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne- Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială- norma de drept comun, principiile aplicării în timp a legilor, cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării, principiile tehnicii legislative.
După apariția Legii nr. 24/2000, abrogarea implicită nu a mai fost reglementată, ceea ce înseamnă că nu mai poate produce efecte juridice.
Pe de altă parte, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
Legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că normele trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudență neuniformă.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României, Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția, cât și legile organice. Legea nr. 24/2000 reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Ca autoritate legislativă, poate modifica expres prevederile acestei legi, nu și implicit.
Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă întrucât aceasta ar contraveni dispozițiilor Constituției.
În fine, se susține, nu s-a remarcat faptul potrivit căruia Curtea Constituțională nu s-a pronunțat niciodată în legătură cu fondul unui conflict de constituționalitate între textul art. 298 alin. 2 teza finală din Codul muncii și prevederile art. 1 alin. 4) și 5), art. 73 alin. 3 lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României revizuită.
Recursul nu este fondat.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 298 alin. (2), teza ultimă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Textul criticat este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea excepției de necompetență teritorială a instanței de fond invocată în recurs de către aceeași parte care a formulat calea de atac împotriva sentinței.
Nu s-a constatat până în prezent neconstituționalitatea acestuia.
Față de aspectele analizate, excepția de neconstituționalitate este admisibilă.
Deși invocă încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României revizuită, partea nu precizează în ce constă această încălcare.
în argumentarea excepției de neconstituționalitate de la încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 și arată că abrogarea implicită - operație legislativă instituită prin textul de lege criticat - nu mai este permisă de aceste norme.
Arată apoi că dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.
Susține recurenta-pârâtă că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor sesizate cu soluționarea conflictelor de drepturi atât prin art. 72 din Legea nr. 168/1999, cât și prin art. 284 din Codul muncii constituie un paralelism, a cărui evitare trebuie urmărită în procesul de legiferare conform art.15 din Legea nr. 24/2000.
Pentru această situație trebuie avute în vedere prevederile art. 249 din Codul muncii, care trimit la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr. 168/1999.
Practic se pune în discuție modul de aplicare în timp a actelor normative, raportul dintre lege specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Abrogarea implicită vădind "neinformarea legislativă" creează, în opinia părții, dificultăți în interpretarea și aplicarea legii referitor la stabilirea competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de drepturi.
Întrucât problemele ridicate țin de aplicarea și interpretarea legii, atribuții ce intră în competența generală a instanțelor judecătorești, în mod corect s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă.
Întrucât nu se regăsesc cu privirea la încheierea atacată motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă, împotriva încheierii de ședință din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Daniel Radu, Nicoleta Simona
