Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1133/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1133/R-CM
Ședința publică din 16 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și avocat pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr. 42/2008, emisă de Cabinet individual- Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea recurentei-pârâte, având cuvântul, consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. 6 din Legea nr.47/1992.
Susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea încheierii de ședință din 10 aprilie 2009 în sensul sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, invocată la instanța de fond.
Apărătorul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțată de instanța de fond în încheierea de ședință din 10 aprilie 2009, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 03.01.2008, reclamanții, A, I, Logica, -, escu, G, Anci, -a, a, -, -a, -, a, -, - -a, Masa, Rata a, -, -a, -, -a, n, G, -, Gh., G, I, Gh., Gh., G, -, G, Gh., R, -, -a, A, Gh, D -, I, N, G, C, E, A, N, C, D, ina, ina G, oiu, in M, N, P, A, Constanta, G G, S, n, Gh G, C, -, I, Constanta, I, N, A, G, P, escu, escu I, C, A, G, Dalu, G, -, Gh, Gh, I G, Gh, N, S a, a, I, I, che, che, a, V, E, M, S Constanta, I -a, ITN., G, GP-, HG, V, O, -, a, C, N, S a, N, G, Gh, N, -, -, I, V, C, Gh, I, V, n, G, C, G, I, N, C, l, Gh, T, D, G, N, O a, Gh, A, C, M, I, I, T, M, N, C Constanta, V, F, a -a, G, M, LăcrăN., R, M, -, I, A, Pencu, Gh, S n, A, a, C, G, I, G, G, D, D, M, N, S, S, G, ProE. I, C, Gh, - A, - A, -, - Gh, -, -, -, Gh, N, R, -, -a, A, T, G, Gh, I, P, Ș, P, a, I, N, l, G, lescu I, Stavre, escu, D Constanta, u, Gh, J, A, M, a, G, scu D, I, G, P, V, A, M, I, -, G, a, M, D G, I G, Gh, I, au chemat în judecată pe pârâta B, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale suplimentare neacordate reprezentând primele de Paște și de C pe perioada 2004-2007, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.
În motivare, în esență, reclamanții au arătat că sunt sau au fost salariații pârâtei și că deși, în conformitate cu dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv la nivel de unitate, pe anii 2004-2007 li se cuveneau drepturile de mai sus în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate, iar pârâta a refuzat să le acorde pe perioada menționată, cu motivarea eronată potrivit căreia primele au fost incluse în salariul de bază, așa cum s-a făcut în anul 2003. Din analiza art. 168 alin.2 CCM a rezultat că numai în anul 2003 s-a realizat această operațiune, pentru anii următori voința reală a părților fiind de a acorda primele distinct. Au mai susținut reclamanții că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune întrucât aplicabile în cauză sunt dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii și că acordarea acestor drepturi nu este condiționată de rezultatul favorabil al unor negocieri, dreptul existând din momentul semnării contractului colectiv de muncă.
La data de 08.04.2009 pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima teză din Codul Muncii.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999 conflictele de drepturi se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea pârâtă, respectiv Municipiul
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima teză Codul Muncii, pârâta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 pct.1, 2, 3 din Legea nr. 47/1992, existând o strânsă legătură între dispozițiile art. 298 teza a II-a din Codul Muncii și soluționarea cauzei, întrucât acestea antamează asupra modalității de soluționare a excepției de necompetență teritorială a cauzei.
Se arată că soluționarea acesteia din urmă presupune analizarea ipotezei în care Legea nr.168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art.298 alin.2 Codul muncii sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "sau alte dispoziții contrare", aceasta constituind temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul nr.16/1967. Prevederile art.62, 63 din acest decret au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Pârâta a arătat că dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate sunt art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Art.284 alin.1 din Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar alin.2 statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Se observă că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri, este absolută.
Se arată de asemenea că, față de argumentele expuse, dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea 24/2000, respectiv în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept și ținând seama și de art. 15 din același act normativ, potrivit cu care în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative utilizându-se norma de trimitere, în cazul de față acestea fiind reglementările Legii nr.168/1999.
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile de mai sus au în vedere principiul relativității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedre al aplicabilității acestora, în sensul de a fi coerente, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleiași chestiuni încălcând art. 6 din CEDO.
Art.1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Cum Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, se impune respectarea ei, iar Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, nu are dreptul să modifice prevederile acestei legi întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă, respectiv în acest caz - prevederilor art. 62 și 63 din Legea nr. 24/2000 în lumina cărora art.298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu putea modifica implicit dispozițiile legale cuprinse în Legea nr.168/1999 întrucât aceasta contravine dispozițiilor constituționale.
Reclamanții și-au expus oral punctul de vedere cu privire la soluționarea celor două excepții, arătând că excepția de necompetență teritorială este neîntemeiată întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.284 Codul muncii, iar în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2 ultima liniuță a arătat că aceasta este inadmisibilă deoarece nu are legătură cu soluționarea cauzei, toate aspectele invocate țin în realitate de aplicarea legii, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 254/24.02.2009.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin încheierea din 10 aprilie 2009, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă.
Totodată, a respins și excepția necompetenței teritoriale a tribunalului în soluționarea cauzei de față.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei încheieri, că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.29 alin.1 și 4 ale Legii nr.47/1992, întrucât excepția art. 298 alin.2 ultima teză din Codul munciia fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș și, de asemenea, nu a fost declarată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de alin.2 și 3 ale art.29 din Legea nr.47/1992, instanța a apreciat că deși formal se invocă neconstituționalitatea art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, în raport de dispozițiile art.1 alin.4, 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege - art.72 din Legea nr.188/1999 și art.284 Codul muncii, precum și pe modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de către instanțe.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză (liniuță), or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale. Astfel, prin mai multe decizii (516/11.10.2005, 43/11.01.2007) Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ca inadmisibile, reținând că autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii, însă Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată, nefiind chemată să cenzureze o eventuală aplicare neconstituțională a legii. Prin alte decizii (520/2205, 53/2001), Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se invoca de fapt neconcordanța, contrarietatea dintre legile în vigoare în aceeași materie, aceasta neputând cenzura incompatibilitatea dintre două articole de lege, ci se poate pronunța doar asupra constituționalității unui text legal raportat la prevederile Constituției
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp, ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale. Prin prisma acestor considerente, invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă, ci tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că, pe de o parte privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de legi în timp, iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar ale alin.2 prevăd că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Art.72 din Legea nr. 168/1999 prevede că în soluționarea conflictelor de drepturi competentă este instanța de la sediul unității. Instanța a apreciat însă că în cauză se aplică prevederile Codului Muncii întrucât această reglementare este ulterioară Legii nr. 168/1999, iar art. 298 (2) Codul muncii prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare". Cum dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare Codului Muncii, rezultă că acestea au fost abrogate implicit.
În cauză, domiciliile reclamanților se află în județul A, competent în soluționarea cauzei fiind Tribunalul Argeș.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâta
Se arată, în motivarea recursului formulat, că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate ridicată față de prevederile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată.
Față de acest motiv se solicită modificarea încheierii atacate în sensul sesizării Curții Constituționale cu excepția ridicată.
Deși nu a fost motivat în drept recursul formulat, față de motivul invocat se constată că acesta vizează dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
În mod corect instanța de fond, prin încheierea atacată, a respins cererea de sesizare a Curții cu excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă.
Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin.2 teza ultimă din Legea nr.53/2003 - Codul muncii - potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Întrucât în speță s-a ridicat de către pârâtă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș în soluționarea cauzei de față, textul de lege criticat are legătură cu soluționarea cauzei.
Se constată însă că, deși pârâta invocă încălcarea dispozițiilor art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p) și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită, aceasta nu precizează în ce constă respectiva încălcare.
Se arată în argumentarea excepției că menționarea "orice alte dispoziții contrare" s-ar interpreta ca o "abrogare implicită" și că după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei pentru o astfel de abrogare.
Mai susține pârâta-recurentă că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor sesizate cu soluționarea conflictelor de drepturi atât prin art.72 din Legea nr.168/1999, cât și prin art.284 din Codul muncii constituie un paralelism a cărei evitare trebuie urmărită în procesul de legiferare conform art.15 din Legea nr.24/2000 și că pentru această situație trebuie avute în vedere prevederile art.249 din Codul muncii care trimit la Legea specială pentru soluționarea conflictelor de muncă nr.168/1999.
Referitor la aceasta, Curtea reține că potrivit art.126 din Constituție legiuitorul este în drept să reglementeze competența instanțelor judecătorești și să modifice pentru viitor aceste reglementări, în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca acestea să aibă semnificația unei aplicări retroactive.
În speță, însă, se pune în discuție, de fapt, modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, recurenta fiind nemulțumită de "scăparea legislativă" care creează probleme de interpretare în stabilirea competenței.
Or, toate aspectele invocate țin de aplicarea legii și revin instanței de judecată, situație în care se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, situație în care în mod corect s-a respins cererea formulată de pârâtă.
Recursul declarat împotriva acestei încheieri este astfel nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./18.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Daniel Radu, Nicoleta Simona
