Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1135/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1135/R-CM

Ședința publică din 16 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător

JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și avocat pentru intimații-reclamanți și intimații-intervenienți, în baza împuternicirii avocațiale nr. 6910/2008, emisă de Cabinet individual- Baroul Argeș.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătoarea recurentei-pârâte consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. 6 din Legea nr.47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

Susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea încheierii de ședință din 29 aprilie 2009 în sensul sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, invocată la instanța de fond.

Apărătorul intimaților-reclamanți și intimaților-intervenienți solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de instanța de fond în încheierea de ședință din 29 aprilie 2009, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 19.12.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, -, (pentru ), (pentru ), - (pentru ), G, au, G, -, G, a, a ta, G, -, G, G, G, l, A, G, - a, G, OG,., scu -, G, G, G, G, l, -, -, -, oiu, G, a, l, a, V, G, escu, - și au chemat în judecată pe pârâta, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata drepturilor salariale constând într-un salariu minim pe ramură reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 și până la data pronunțării sentinței, proporțional cu perioada efectiv lucrată și a ajutorului material anual egal cu contravaloarea unei cote de gaze în cuantum de 400, drepturi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății, la care să se adauge și dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanții sunt sau au fost salariați ai, iar potrivit art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pe anii 2006, 2007, 2008, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură stabilit potrivit prevederilor acestui contract.

De asemenea, art. 178 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de energie termică, petrol și gaze prevăd că salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea a 2500-4000 de gaze naturale.

Pentru perioada 2005 - 2008 reclamanții nu au beneficiat de aceste drepturi salariale suplimentare, deși executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art.243 din Codul muncii.

Nu se poate invoca de către pârâtă că drepturile salariale solicitate au fost incluse în salariul de bază întrucât aceasta ar presupune existența unui act adițional la contractul colectiv de muncă, act ce nu există.

De asemenea, pârâta nu poate nici să susțină că drepturile salariale au fost compensate prin majorarea salariului de bază, în contractele colective de muncă neexistând o astfel de mențiune, revenind angajatorului sarcina probei în acest sens.

Pentru aceleași motive, la data de 11.03.2009 au formulat cerere de intervenție în interes propriu, escu, Din, -, G, -a ta, Patru, -, ta, prin care au solicitat să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale constând într-un salariu minim pe ramură reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pe anii 2006, 2007 și până la data pronunțării sentinței, proporțional cu perioada efectiv lucrată și la ajutorul material anual egal cu contravaloarea unei cote de gaze în cuantum de 400, pe anii 2006 și 2007, iar pentru intervenienta, drepturile de mai sus pe anul 2008, drepturi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății, la care să se adauge și dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

La data de 01.04.2009 cererea a fost admisă în principiu.

La același termen de judecată, pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima teză din Codul muncii.

În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 conflictele de drepturi se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea pârâtă, respectiv Municipiul

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima teză Codul Muncii, pârâta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 47/1992, existând o strânsă legătură între dispozițiile art. 298 teza a II-a din Codul Muncii și soluționarea cauzei, întrucât acestea sunt incidente în stabilirea competenței teritoriale.

Se arată că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 298 alin. 2 Codul muncii sunt identificate actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "sau alte dispoziții contrare", aceasta constituind temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite.

Pârâta a arătat că dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate sunt art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 și art. 79 alin. 1 din Constituție.

Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Art. 284 alin. 1 din Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar alin. 2 statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Se observă că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri, este absolută.

Pentru a determina legea aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne, principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării, principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/tehnică legislativă.

Dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, respectiv în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept și ținând seama și de art. 15 din același act normativ, potrivit cu care în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative utilizându-se norma de trimitere, în cazul de față acestea fiind reglementările Legii nr. 168/1999.

Art.1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale.

La data de 29.04.2009 s-a depus o nouă cerere de intervenție de către, G, B, G, prin care au solicitat obligarea aceleiași pârâte la plata drepturilor salariale constând într-un salariu minim pe ramură reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pe anii 2006, 2007 și până la data pronunțării sentinței, proporțional cu perioada efectiv lucrată și la ajutorul material anual egal cu contravaloarea unei cote de gaze în cuantum de 400, pe anii 2006 și 2007 și până la data pronunțării sentinței, drepturi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății, la care să se adauge și dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intervenienții au invocat aceleași considerente ca în acțiunea principală, însă pentru perioada 2006, 2007.

La aceeași dată instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 teza ultimă.

Reclamanții și intervenienții au susținut oral punctul de vedere cu privire la soluționarea celor două excepții, arătând că excepția de necompetență teritorială este neîntemeiată întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 284 Codul muncii.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță au arătat că aceasta este inadmisibilă deoarece nu are legătură cu soluționarea cauzei, toate aspectele invocate țin în realitate de aplicarea legii, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 254/24.02.2009.

Prin încheierea de ședință din 29 aprilie 2009, Tribunalul Argeșa respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate.

Totodată, a respins excepția de necompetență teritorială.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Cerințele art. 29 alin. 1 și 4 ale Legii nr. 47/1992 sunt îndeplinite în cauză întrucât excepția art. 298 alin. 2 ultima teză din Codul munciia fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș și, de asemenea, nu a fost declarată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții. S-a reținut că excepția a mai fost invocată în fața curții, dar a fost respinsă (Decizia nr. 254/24.02.2009).

În ceea ce privește condițiile prevăzute de alin.2 și 3 ale art.29 din Legea nr.47/1992, instanța a apreciat că deși formal se invocă neconstituționalitatea art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, în raport de dispozițiile art.1 alin.4, 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege - art.72 din Legea nr.188/1999 și art.284 Codul muncii, precum și pe modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de către instanțe.

Pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză (liniuță), or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale.

Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp, ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale.

Prin prisma acestor considerente, invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă, ci tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.

În consecință, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că, pe de o parte privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de legi în timp, iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar ale alin.2 prevăd că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Art.72 din Legea nr. 168/1999 prevede că în soluționarea conflictelor de drepturi competentă este instanța de la sediul unității. Instanța a apreciat însă că în cauză se aplică prevederile Codului Muncii întrucât această reglementare este ulterioară Legii nr. 168/1999, iar art. 298 (2) Codul muncii prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare". Cum dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare Codului Muncii, rezultă că acestea au fost abrogate implicit.

În cauză, domiciliile reclamanților se află în județul A, competent în soluționarea cauzei fiind Tribunalul Argeș.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate astfel:

Soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale este rezultatul erorii săvârșite de instanța de judecată, care nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul muncii - dreptul comun în materie - cu Legea nr. 168/1999, la care trimite același cod. Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne- Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială- norma de drept comun, principiile aplicării în timp a legilor, cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării, principiile tehnicii legislative.

După apariția Legii nr. 24/2000, abrogarea implicită nu a mai fost reglementată, ceea ce înseamnă că nu mai poate produce efecte juridice.

Pe de altă parte, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.

Legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că normele trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudență neuniformă.

Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României, Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția, cât și legile organice. Legea nr. 24/2000 reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Ca autoritate legislativă, poate modifica expres prevederile acestei legi, nu și implicit.

Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă întrucât aceasta ar contraveni dispozițiilor Constituției.

În fine, se susține, nu s-a remarcat faptul potrivit căruia Curtea Constituțională nu s-a pronunțat niciodată în legătură cu fondul unui conflict de constituționalitate între textul art. 298 alin. 2 teza finală din Codul muncii și prevederile art. 1 alin. 4) și 5), art. 73 alin. 3 lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României revizuită.

Recursul nu este fondat.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 298 alin. (2), teza ultimă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".

Textul criticat este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea excepției de necompetență teritorială a instanței de fond invocată în recurs de către aceeași parte care a formulat calea de atac împotriva sentinței.

Nu s-a constatat până în prezent neconstituționalitatea acestuia.

Față de aspectele analizate, excepția de neconstituționalitate este admisibilă.

Deși invocă încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României revizuită, partea nu precizează în ce constă această încălcare.

în argumentarea excepției de neconstituționalitate de la încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 și arată că abrogarea implicită - operație legislativă instituită prin textul de lege criticat - nu mai este permisă de aceste norme.

Arată apoi că dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.

Susține recurenta-pârâtă că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor sesizate cu soluționarea conflictelor de drepturi atât prin art. 72 din Legea nr. 168/1999, cât și prin art. 284 din Codul muncii constituie un paralelism, a cărui evitare trebuie urmărită în procesul de legiferare conform art.15 din Legea nr. 24/2000.

Pentru această situație trebuie avute în vedere prevederile art. 249 din Codul muncii, care trimit la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr. 168/1999.

Practic se pune în discuție modul de aplicare în timp a actelor normative, raportul dintre lege specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.

Abrogarea implicită vădind "neinformarea legislativă" creează, în opinia părții, dificultăți în interpretarea și aplicarea legii referitor la stabilirea competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de drepturi.

Întrucât problemele ridicate țin de aplicarea și interpretarea legii, atribuții ce intră în competența generală a instanțelor judecătorești, în mod corect s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă.

Întrucât nu se regăsesc cu privirea la încheierea atacată motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă, împotriva încheierii de ședință din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./29.06.2009

Jud.fond: /

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Daniel Radu, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1135/2009. Curtea de Apel Pitesti