Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1137/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1137/R/2008

Ședința publică 23 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

- - -

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Marta

- -

- -

GREFIER:

TARȚA

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC BETON SRL împotriva sentinței civile nr. 422 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale. Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 21 mai 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.442 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC BETON SRL C și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6131 lei reprezentând drepturi salariale aferente perioadei cuprinse între 01.02.2005-05.05.2005.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de administrator, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 2608/23.03.2004. La data de 28.04.2005 reclamantul și-a depus demisia, pârâta emițând decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 25/05.05.2005.

Din actele depuse la dosar, respectiv carnetul de muncă și decizia de desfacere a contractului individual de muncă rezultă că reclamantul a prestat activitate până la data de 05.05.2005.

Potrivit prevederilor art. 154 alin. 1 și 2 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, pentru munca prestată fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani. Conform art. 161, salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestui a poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Mai mult chiar, potrivit art. 164 din Codul muncii, nici o reținere din salariu nu poate fi operată decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Potrivit prevederilor art. 287., sarcina probei în litigiile de muncă incumbă angajatorului. Acesta însă, nu a fost în măsură să probeze existența unei hotărâri AGA, ori a altei măsuri interne în baza căreia să se suspende contractul individual de muncă al rec1amantului. Atâta timp cât această instituție de drept nu a operat în raporturile de muncă ale părților, iar angajatorul a procedat la notarea încetării raporturilor de muncă începând cu 05.05.2005, rezultă ca rec1amantul a avut calitatea de salariat al pârâtei.

În ce privește revocarea mandatului de administrator al rec1amantului de către Adunarea Generală a Acționarilor, instanța a reținut că prin Sentința nr.102/C/2005 Tribunalul Comercial Cluja constatat nulitatea absolută a hotărârilor AGA din 07 martie, 16 martie, 31 martie și 07 aprilie 2005, precum și a proceselor verbale încheiate, soluția devenind irevocabilă în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prestarea efectivă a activității de către rec1amant rezultă și din depozițiile martorilor audiați în cauză. Astfel, martorul a arătat că și în perioada martie - iunie 2005 colabora cu rec1amantul în același mod, doar într-o măsură mai mică, acesta din urmă furnizându-i telefonic comenzi. Martorul a mai învederat că operatorii de la stația pârâtei efectuau comenzile făcute de către rec1amant.

Astfel, rezultă că deși nu se prezenta la birou în vederea desfășurării activității, rec1amantul presta în folosul pârâtei activitate specifică raporturilor de muncă, transmițând comenzi și încheind contracte în beneficiul societății angajatoare.

În acest sens au fost depuse la dosarul cauzei o serie de contracte de vânzare - cumpărare conform cărora în numele societății pârâte, vânzarea a fost efectuată de către rec1amant. Astfel rezultă calitatea de angajat al reclamantului, activitatea sa fiind confirmată de către pârâtă prin executarea comenzilor și contractelor astfel întocmite.

Susținerile pârâtei legate de recunoașterea formulată de reclamant în cuprinsul unei depoziții de martor nu are relevanță în cauză. Recunoașterea acestuia s-a referit la situația conform căreia scriptic a continuat să fie administrator, iar faptic nu, însă calitatea de angajat, prestarea activității în beneficiul angajatorului sunt aspecte diferite.

Având în vedere aceste aspecte legale, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale restante în cuantum de 6131 lei aferente perioadei 01.02.2005-05.05.2005.

În conformitate cu prevederile art.274 Proc. Civ. fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată la plata sumei de 700 lei, în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Beton SRL a declarat recurs prin care a solicitat desființarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului s-a susținut că reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu și nu a mai prestat activitate începând cu data de 07.03.2005. De asemenea din statele de plată, rezultă că reclamantului i s-au achitat drepturile salariale pentru lunile februarie - martie 2005.

Se critică nerespectarea de către instanța de fond a indicațiilor obligatorii ale instanței de recurs care a impus verificarea prestării efective de către reclamant a funcției de administrator.

Instanța de rejudecare cu totul eronat a reținut în considerentele hotărârii că "deși nu se prezenta la birou", reclamantul presta totuși activitatea specifică funcției, prin încheierea contractelor și transmiterea comenzilor în beneficiul pârâtei.

Funcția de administrator pe care era încadrat reclamantul presupunea atribuții și activități mult mai vaste decât simpla încheiere a două contracte în decurs de o lună.

Se critică și neluarea în considerare a depoziției martorului, iar declarația martorului este apreciată superficial.

În fine nici măcar recunoașterea reclamantului cuprinsă în declarația de martor dată cu o zi anterior dezbaterii fondului cauzei nu este interpretată ca atare de instanță. Deși această precizează expres că doar scriptic a mai ocupat funcția de administrator în perioada 15/16 martie - 5 mai 2005, însă faptic administrarea societății cu toate atribuțiile inerente acestei activități, era exercitată de alte persoane, respectiv de administratorul provizoriu și de asociați, instanța de rejudecare înlătură această probă ca nerelevantă în cauză motivând că " calitatea de angajat, prestarea activității în beneficiul angajatorului, sunt aspecte diferite" de funcția de administrator pe care reclamantul a exercitat-o doar scriptic.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În perioada de 01.02.2005 - 05.05.2005 reclamantul a exercitat funcția de administrator al societății pârâte, cuvenindu-i-se prin urmare drepturile salariale corespunzătoare.

Astfel, Curtea reține că în această perioadă reclamantul a încheiat în calitate de administrator trei contracte de vânzare-cumpărare la datele de 08.03.2005 (23 fond), 28.03.2005 (25 fond) și 12.04.2007 (27 fond), exercitându-și prerogativele și atribuțiile specifice funcției deținute.

De asemenea martorul a relatat (64 fond) că reclamantul îi comunica telefonic comenzile pe care trebuia să le efectueze în perioada în discuție și că acesta verifica personal modul de executare a comenzilor, ceea ce confirmă exercitarea autorității specifice funcției deținute.

Chiar dacă reclamantul nu s-a prezentat zilnic la locul de muncă, este de reținut pe de o parte că aceste absențe se datorează conduitei pârâtei care l-a revocat în mod nelegal din funcție, după cum s-a stabilit în mod irevocabil prin hotărârile judecătorești pronunțate (98-102 fond). Pe de altă parte, exercitarea funcției de administrator implică deplasări în afara locului de muncă, întâlniri cu parteneri contractuali și cu furnizori, contacte cu organele autorității statului, neconstituind o cerință obligatorie a postului prezența sa zilnică la serviciu.

În același context, Curtea constată că declarația martorului (63 fond) de care se prevalează recurenta prezintă un grad ridicat de subiectivism, deoarece martorul menționat era asociatul reclamantului în acea perioadă, fiind și cel care a votat pentru excluderea reclamantului din societate, ceea ce a generat un litigiu între reclamant și martor (65-67 fond).

Tot astfel, Curtea constată că susținerea recurentei privind plata drepturilor salariale pentru perioada februarie - martie 2005 este infirmată de statele de plată depuse la dosar, care nu prezintă semnătura reclamantului, contrar exigențelor art.163 Codul muncii (52 fond).

În fine, pretinsa recunoaștere a reclamantului privind neîndeplinirea activității de administrator în perioada în litigiu (154 fond) nu poate fi interpretată în mod autonom, ci trebuie raportată la ansamblul împrejurărilor cauzei din care rezultă că reclamantul și-a exercitat funcția în condițiile specifice stării conflictuale dintre părți, așadar nu cu caracter de permanență și continuitate datorită conduitei pârâtei.

De altfel, efectul constatării nulității hotărârilor AGA prin care reclamantul a fost exclus din societate este repunerea în situația anterioară respectiv redarea calității de asociat și reocuparea funcției de administrator, care reprezintă drepturi ocrotite de legislația muncii fără a i se putea opune o recunoaștere extrajudiciară de natură a fi asimilată unei renunțări la dreptul pretins.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta BETON SRL împotriva sentinței civile nr. 442 din 10 martie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința din 23 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

--- - - - - TARȚA

Red./

2 ex./06.06.2008

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Marta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1137/2008. Curtea de Apel Cluj