Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1141/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1141/R/2009
Ședința publică din 5 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Laura
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 7/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Curtea d e Apel Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererea de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 7/15.01.2009 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea reclamanților, ȘI, și în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ să plătească reclamanților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, în procent de 50 %, începând cu data de 02.06.2008 și până la data de 15 ianuarie 2009, actualizată la data executării.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare executării creanței de mai sus.
Pentru a pronunța această sentință, instanța reținut următoarele:
Reclamanții, și, au calitatea de magistrați la Curtea de Apel Cluj.
Prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 Inaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În esență s-a reținut că dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 care prevăd că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, făcând parte dintr-o lege organică își produc în continuu efectul, deoarece nu puteau fi abrogate prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, câtă vreme pe calea unei ordonanțe simple de guvern, act normativ de inferior unei legi, nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică adoptată de Parlamentul României.
De altfel, s-a mai conchis că neaplicarea dispoziției de abrogare prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 este impusă și de prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale întrucât o atare măsură, adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat reglementarea dreptului vizat, ea aducând atingere însăși existenței acelui drept, fără ca aceasta să fie de o cauză de utilitate publică.
De fapt intenția legiuitorului, când a instituit sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prin Legea nr.50/1996, a fost de a recompensa efortul intelectual și consumul psihic inerent actului de justiție, care impune personalului implicat efectiv în activitatea de judecată și urmărire penală atribuții obligatorii și restricții specifice.
Dar cum decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanțe conform art.329 alin.3 proc.civ. față de cele mai sus reținute Curtea a admis în parte acțiunea reclamanților în sensul obligării pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Cluj să le plătească sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară în procent de 50% începând cu data de 2.06.2008 și până la data de 15. ian. 2009 data pronunțării sentinței, aceste drepturi neputându-se acorda și pentru viitor, astfel cum au solicitat reclamanții pentru că acordarea lor se reglementează exclusiv prin lege.
În temeiul art.19 din Legea nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale acordate reclamanților, sub acest aspect acest pârât având calitate procesuală pasivă, calitate ce derivă din atribuțiile conferite potrivit reglementărilor mai sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii împotriva sa, invocând motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9.pr.civ.
În motivarea recursului s-a susținut că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului respectiv parlamentului potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigură însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum și supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetară și a contului general anual de execuție.
În continuare recurentul arătat că, din interpretarea coroborată disp. art. 1-3, 20, 21 din Legea nr. 90/2001, nu se poate pune semnul egalității între Guvern și Ministerul Economiei și Finanțelor în ceea ce privește sfera atribuțiilor acestora privitoare la aprobarea bugetului.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că, acordarea drepturilor salariale solicitate de reclamanți este nelegală, întrucât raportarea la prevederile deciziei nr. XXI/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se mai justifică, ulterior datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 821/2008 Curții Constituționale, potrivit căreia, instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând în mod direct sau indirect că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță, pretenția reclamanților se întemeiază pe prev. art. 47 din Legea nr. 50/1996, care fost abrogată expres prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Motivul întemeiat pe prevederile Legii nr. 90/2001, respectiv faptul că nu se poate pune semnul egalității între Guvern și Ministerul Economiei și Finanțelor, în ceea ce privește sfera atribuțiilor acestora privitoare la aprobarea bugetului este atât nefondat, cât și total străin de obiectul și natura pricinii. Reclamanții solicitând obligarea pârâților chemați în judecată la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, au chemat în judecată și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca acest pârât să aloce fondurile necesare plății, în baza atribuțiilor conferite prin art. 19 din Legea nr. 500/2002.
Reclamanții nu au chemat în judecată Guvernul României, astfel încât referirile recurentului la actul normativ privind organizarea și funcționarea Guvernului României și ministerelor, cu referire strictă la alcătuirea Guvernului și a aparatului de lucru al acestei instituții, nu prezintă nicio relevanță în speță.
Nici motivul vizând inaplicabilitatea deciziei 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ulterior pronunțării deciziei nr. 821/2008 a Curții Constituționale, nu este fondat.
Efectul obligatoriu al deciziei pronunțate în recurs în interesul legii sub aspectul dezlegării date problemelor de drept judecate este reglementat de art. 329 alin. 3 Cod proc.civ.
Așa cum s-a reținut prin hotărârea recurată, prin decizia nr. XXI/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe calea recursului în interesul legii s-a statuat asupra dreptului persoanelor expres menționate în dispozitivul deciziei la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, ca urmare faptului că disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, care reglementau acest drept nu puteau fi abrogate printr-o ordonanță Guvernului, ierarhia actelor normative neputând fi încălcată.
Prin Decizia nr. 821/2008 a Cur ii Constitu ionale, aceast instan ță statuat asupra neconstitu ionalit ății prev. art. 1, art. 2 alin. 3 i art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în sura în care din acestea se desprinde în elesul instan ele judec tore ti au competen a anuleze ori refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând sunt discriminatorii i le înlocuiasc cu norme create pe cale judiciar sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Este adev rat potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 decizia prin care se constat neconstitu ionalitatea unei legi sau ordonan e ori a unei dispozi ii dintr-o lege sau dintr-o ordonan ță în vigoare este definitiv i obligatorie, iar potrivit alin. 3 deciziile sunt obligatorii de la data public rii lor în Monitorul Oficial al României i produc efecte numai pentru viitor, îns în spe ță, raportarea pe care o face recurenta între cele dou decizii - XXI/2008 a Înaltei Cur i de Casa ie i Justi ie i 821/2008 a Cur ii Constitu ionale - concluzionând cea dintâi i pierde aplicabilitatea dup pronun area celei din urm, este nefondat.
Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale vizează neconstituționalitatea unor dispoziții din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin decizia nr. XXI/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că persoanele menționate în dispozitivul deciziei au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, întrucât pe calea unei ordonanțe simple Guvernului, act normativ de inferior unei legi, nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică, acest procedeu contravenind normelor constituționale și Legii nr. 24/2000.
În considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție se face referire și la noțiunea de discriminare, făcându-se trimitere la practica în materie Curții Europene a Drepturilor Omului, la art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și la dispozițiile Constituției. Referirea la dispozițiile OG nr. 137/2000 se face strict în considerarea faptului că acesta este actul normativ care în legislația internă privește prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Această aserțiune din cuprinsul deciziei nr. XXI/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are însă ca și consecință inaplicabilitatea sa, ulterior pronunțării deciziei nr. 821/2008 Curții Constituționale, cele două decizii păstrându-și independent caracterul obligatoriu. Cele statuate prin decizia nr. XXI/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție își păstrează pe deplin valabilitatea, considerentele ce stau la baza acestei decizii fiind de ordin constituțional, de tehnică legislativă și de discriminare prin prisma dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocolului adițional nr. 12 la convenție, practicii și dispozițiilor constituționale, care nu pot fi înfrânte și înlăturate printr-o decizie care constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale din dreptul intern.
Obligativitatea respectării de către toate instituțiile statului, inclusiv de către Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România rezultă din însăși prevederile Constituției - art. 11, 20, 148.
Împrejurarea că ulterior pronunțării unei decizii în recurs în interesul legii -XXI/2008 - în considerentele căreia s-a făcut referire la o prevedere legală - art. 1 din OG137/2000 - Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acelui text de lege -prin decizia nr. 821/03.07.2008, publicată în nr. 537/16.07.2008 - nu are ca și consecință înlăturarea caracterului obligatoriu a celor statuate pe calea recursului în interesul legii. Pe de o parte, dispoziția legală cu privire la care s-a constatat neconstituționalitatea nu constituie unicul temei ce a stat la baza soluționării recursului în interesul legii, iar pe de altă parte, decizia XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat la data de 10.03.2008 și s-a publicat în nr. 444 la data de 13.06.2008, adică anterior deciziei nr. 821/2008, care își produce efectele numai ulterior datei de 16.07.2008, când s-a publicat în
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, constatând că nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. și nici alte motive de ordine publică, va respinge ca nefondat, conform art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.7 din 15 ianuarie 2009 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC
2 ex/7.05.2009
Jud. fond:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Laura
