Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1147/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1147/R-CM
Ședința publică din 17 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții, G, G, G, G, și, împotriva sentinței civile nr.387 din data de 2.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimata-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.143 din data de 3.09.2008, emisă de Baroul Argeș -societate civilă de avocați, lipsind recurenții-reclamanți și intimații-reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimata-pârâtă, depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat în cauză.
În raport de această precizare, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate în mod separat. Arată că reclamanții prezintă o situație potrivit căreia, după concediere, solicită acordarea unor suplimente salariale, altele decât cele acordate. Apreciază că acțiunea reclamanților este prescrisă, întrucât trebuia depusă în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei de concediere. Arată că textul art.50 din contractul colectiv de muncă a fost modificat, cu acordul sindicatului, în favoarea angajaților.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 9 mai 2008, la Tribunalul Vâlcea, reclamanții, -, -, -, -, -, -, șcu G, G, șcu, G, G, G, și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite ca urmare a executării necorespunzătoare a obligației de acordare a plăților compensatorii, datorate ca urmare a încetării Contractului individual de muncă, plus dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii până la achitarea efectivă a drepturilor solicitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariați ai pârâtei.
Cu privire la reclamanții și s-a arătat că prin deciziile emise de către pârâtă s-a dispus încetarea contractelor individuale de muncă ale acestora în temeiul art.65, 66 Codul Muncii.
În ceea ce-i privește pe ceilalți reclamanți, s-a arătat că au fost salariați ai pârâtei, iar ca urmare a Programului de reorganizare al SA, aprobat prin hotărârile Consiliului de Administrație din 07.06.2005 și 09.08.2005 și prin deciziile emise de către pârâtă s-a dispus încetarea contractelor de muncă ale acestora.
Reclamanții au susținut că indemnizațiile de concediere ce le-au fost acordate nu au fost calculate în mod corect, conform clauzelor contractuale.
Astfel, s-a arătat că în conformitate cu Planul Social - anexă la contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, pct.4 "angajații disponibilizați sunt îndreptățiți a beneficia, în funcție de vechimea în societate, de indemnizații de concediere, calculate la nivelul a 12 salarii medii brute, pentru o vechime în societate de 5-15 ani și de 15 salarii medii brute în situația în care aceștia au o vechime de peste 15 ani".
Potrivit adresei nr.713/15.05.2006, emisă de, salariul mediu brut pe anul 2006 era de 1850 lei/persoană și cu toate acestea reclamanții nu au beneficiat de plăți compensatorii calculate corect, la nivelul salariului brut aferent anului disponibilizării.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.166 din Codul Muncii.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a depus în apărare planul social (versiune finală 21.04.2005), amendamentele la planul social din 09.01.2006 și 13.09.2006, precum și mai multe hotărâri judecătorești ca practică judiciară.
Reclamanții au formulat precizări cu privire la acțiune prin care au arătat că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.a Codul Muncii cu privire la termenul de contestare a deciziilor de încetare a contractelor de muncă, precizând că în speță este vorba de o conciliere colectivă guvernată de prevederile art.65 și 66 Codul Muncii, pentru motive care nu au ținut de persoana salariatului.
Au mai susținut reclamanții că prevederile art.50 din CCM au caracter obligatoriu și trebuiau respectate în totalitate, menționând în acest sens disp.art.236 și urm. din Codul Muncii în conformitate cu care, odată încheiat CCM constituie legea părților, executarea sa fiind obligatorie pentru părți.
De asemenea, reclamanții au mai arătat că nu s-a luat în calcul salariul brut de 1850 lei, nu s-a operat indexarea de 12% prevăzută în Planul social, nu s-a completat Planul social cu prevederile art.50 din contractul colectiv de muncă și nu trebuia reținut impozitul de 16%, întrucât Planul social prevedea sumele nete ce se vor primi.
Pârâta a depus la dosar o precizare cu privire la modul de calcul al indemnizației de concediere încasată de foștii salariați disponibilizați conform Planului Social.
Prin sentința civilă nr.387 din 2 aprilie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, precum și acțiunea reclamanților, reținând următoarele:
"Tribunalul a reținut că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
În raport de data acordării acestor drepturi salariale și de data promovării prezentei acțiuni, tribunalul a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanții au fost salariații pârâtei și li s- emis decizie prin care s-a dispus de către angajator încetarea raporturilor de muncă în temeiul art.65 și 66 Codul Muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, începând cu data expirării termenului de preaviz de 60 de zile, care a început să curgă din ziua următoare datei de comunicare a fiecărei decizii către sindicat.
Prin deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamanților, s-a stabilit că pârâta le va plăti acestora toate drepturile salariale aferente perioadei în care au avut calitate de angajați, precum și drepturile bănești aferente concediului de odihnă pe anul 2007, în conformitate cu prevederile art.93 alin.3 din contractul colectiv de muncă. S-a mai stabilit că valoarea netă a indemnizației de concediere va fi acordată potrivit art.50 din, completat cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea în a salariatului.
Este de netăgăduit faptul că în cauză este vorba de o concediere colectivă și sunt aplicabile dispozițiile art.50 alin.2 și 3 din Contractul colectiv de muncă, în raport de care la stabilirea indemnizației minime de concediere se va porni de la formula de calcul utilizată în cazul concedierilor individuale prevăzute de art.50 alin.1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu.
Această negociere a avut loc și a fost consemnată în Planul Social - versiunea finală din 21 aprilie 2005, la art.4, însușit de părțile contractante și care stabilește regula de acordare a plăților compensatorii.
Astfel, în ceea ce privește cuantumul indemnizației de concediere, instanța a reținut că la nivelul societății pârâte a existat, dincolo de prevederile contractului colectiv de munca la nivel de unitate, un Plan Social de concediere colectivă a cărui variantă finală a fost definitivată la data de 21.04.2005, cu valabilitate de la data semnării lui și până la data de 31.12.2010.
Conform acestui plan social, pentru fiecare salariat se acordă un număr de salarii medii brute, în funcție de vechimea în cadrul.
Atât în Planul Social, dar și în amendamentele acestuia, partenerii sociali care au compus comisia paritara la nivel de unitate au stabilit că salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acorda respectiva indemnizație de concediere.
Din acest punct de vedere, instanța a apreciat ca neîntemeiată critica formulată de reclamanți în ceea ce privește raportarea calculului plăților compensatorii la anul disponibilizării, când contractele lor de muncă au fost desfăcute.
Tot cu privire la aspectul plăților compensatorii, în Amendamentul la planul social din data de 09.01.2006 se prevede că toate contribuțiile sociale datorate de angajat ori angajator pentru indemnizația de concediere acordată în baza acestuia, vor fi suportate de companie. Așadar, comisia paritară a înțeles să oblige angajatorul să achite atât pentru el cât și pentru salariați contribuțiile sociale datorate bugetelor speciale. În această categorie nu intră și cota parte aferentă impozitului de 16%, care, în condițiile planului social, este suportată de angajator.
Referitor la includerea în cuantumul plăților compensatorii și a indemnizațiilor de concediere prevăzute de art.50 alin.1 din CCM la nivel de unitate, instanța a reținut următoarele:
Intenția părților nu a fost aceea de a cumula indemnizațiile din planul social cu cele din contractul colectiv de muncă la nivel de. Aceasta deoarece, legea părților, CCM, prevede în art.50 alin.3, că valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin negociere cu. Or, acest lucru s-a realizat și a avut ca urmare inițierea Planului Social care cuprinde prevederi superioare celor existente în contractul colectiv de muncă. Cu alte cuvinte, nu există temei pentru acordarea celor 5 salarii, conform art.50 CCM, întrucât negocierea - este o negociere realizată în limitele CCM și opozabilă părților semnatare
finală a Planului Social nu poate fi considerată o completare a CCM la nivel de unitate, de vreme ce în temeiul punctului I acesta se constituie, prin voința părților, ca o anexă la contractul colectiv de muncă, valabilitatea sa fiind de la momentul semnării și până la data de 31.12.2010. În aceste condiții, prevederile cuprinse în art.50 din CCM sunt, de fapt, incluse în rezultatul negocierilor dintre și.
În ceea ce privește creșterea salarială intervenită la nivelul anului 2007, instanța a reținut că potrivit art.128 alin.6 din CCM, la nivelul s-a stabilit o creștere a salariilor de bază, în medie cu 12%, cu aplicare de la 01.01.2007, de care vor beneficia salariații aflați în evidență la data de 01.01.2007.
Potrivit art.9 raportat la art.11 alin.1 lit. a din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă reprezintă legea părților și se aplică tuturor salariaților la nivelul la care există contractul colectiv de muncă.
Or, potrivit deciziilor de concediere a reclamanților, calitatea de salariat a reclamanților a încetat la datele dispuse prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă. În aceste condiții este evident faptul că majorarea salarială intervenită la data de 01.01.2007 nu este aplicabilă și acestora."
Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat recurs reclamanții, susținând că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
Recursul a fost încadrat în dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea acestor motive s-a susținut că în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă se impunea admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, pentru că Planul Social și amendamentele făcute la acesta, la care se face referire în considerentele hotărârii, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe ale contractului colectiv de muncă pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Se arată că amendamentul la Planul Social prin care s-a menționat că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute de art.50 din la nivel de, este nul conform art.38 din Codul Muncii, astfel că agentul economic este obligat să acorde și salariile prevăzute de la articolul sus-menționat și nu să le omită de la acordare.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Motivele de recurs încadrate în art.304 pct.7 și 8 din Codul d e procedură civilă sunt pur enunțiative, întrucât nu se regăsesc în dezvoltarea recursului.
Motivul de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, prin care se susține că au fost interpretate greșit dispozițiile legale în materie și drept urmare în mod greșit nu au fost aplicate dispozițiile art.50 din prin admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, este nefondat și urmează a fi respins.
Instanța de fond a procedat legal la respingerea acțiunii prin care reclamanții au solicitat și plata indemnizației de concediere prevăzută de art.50 din, întrucât din actele dosarului rezultă că aceștia au primit pachetul financiar conform pct.4 din Planul Social.
Rezultă că nu există nici un temei legal, respectiv o clauză legală sau convențională, care să oblige angajatorul să achite cumulativ atât indemnizația de concediere prevăzută de contractul colectiv de muncă, cât și pachetul financiar prevăzut la pct.4 din Planul Social.
Susținerile recurenților-reclamanți în sensul că amendamentul la Planul Social prin care se menționează că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute de art.50 din CCM la nivel este lovit de nulitate în raport de dispozițiile art.38 din Codul Muncii, sunt neîntemeiate și urmează a fi înlăturate.
În conformitate cu dispozițiile art.69 din Codul Muncii, angajatorului, în cazul concedierilor colective, îi revine sarcina să întocmească un plan de măsuri sociale cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților.
În speță, în conformitate cu aceste dispoziții legale s-a încheiat Planul Social la 21 aprilie 2005 prin care s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în cursul acestui an, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, în aplicarea dispozițiilor art.50 alin.3 din
Potrivit art.50 alin.3 din, legea părților, valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin negociere cu.
Cum în speță acest lucru s-a realizat, această negociere este opozabilă părților semnatare.
Verificând sentința recurată sub toate aspectele având în vedere dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, se constată că nu există nici un motiv întemeiat care să conducă la casarea acesteia.
În raport de considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art.312 (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, G, G, G, G, și, împotriva sentinței civile nr.387 din 02 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și pentru cauze cu minori și de familie.
Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/25.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
