Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1164/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1164/R/2009
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 964 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamantul intimat precum și pe pârâții intimați PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - stimulente.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj - consilier juridic, lipsind reclamantul intimat și reprezentanții celorlalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj susține excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Curtea reține cauza în pronunțare
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 964 din 29 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-au espins excepțiile necompetenței materiale și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
Au fost obligați pârâții de rândul 1-3 la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1700 lei reprezentând stimulente materiale, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul de rând 1 să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
Totodată s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință a fost obligat acesta să includă în bugetul pe anul 2008 suma solicitată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul de justiție. Prin adresa înaintată ordonatorilor secundari de credite, s-a pus in vedere acestora de către Ministerul Justiției să se acorde stimulentele de 1700 Ron judecătorilor de la judecătorii cu o vechime de judecător cuprinse intre 0 și 3 ani.
Faptul că pârâtul prin această prevedere referitoare la beneficiarii de stimulent nu a stabilit criterii obiective, de performanță individuală pentru acordarea lor ci doar vârsta, este discriminatorie în raport cu disp din OG 137/2000 si încalcă principiul egalității de tratament consacrat de art. 292-293 din Codul Muncii si art. 16 din Constituția României. Acest lucru a fost constatat de altfel si prin Hotărârea nr. 15/2006 a CNCD.
Prin urmare, acțiunea s-a admis.
Excepția Ministerului Public de necompetență materială a instanței s-a respins întrucât litigiul este conflict de muncă pentru care competența in primă instanță aparține tribunalului, secția specializată, potrivit art. 67-68 din Legea 168/1999 si a Legii 53/2003 ( Codul Muncii ). De asemenea, se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive al pârâtului pe motiv că acesta are raporturi juridice directe cu reclamantul.
De asemenea, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive si a inadmisibilității invocate de Ministerul Economiei si Finanțelor, întrucât el a fost chemat in judecată pentru a vira sumele necesare efectuării plăților, atribuție care îi revine potrivit Legii finanțelor publice nr. 500/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare pârâtul arată că, în primul, în mod neîntemeiat instanța respins excepțiile invocate de către Ministerul Economiei și Finanțelor respectiv excepția lipsei calității procesuale - lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât nu a avut și nu are nici un fel de raporturi juridice cu reclamantul astfel încât acesta să fie îndreptățit să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
S-a mai învederat că raportat la art. 17, 20 și 21 din Legea finanțelor publice nr.500/2002 în mod greșit a fost respinsă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți direct împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea, recurentul a arătat că în mod neîntemeiat instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulata de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat casarea sentinței recurate și, în consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reținând în mod netemeinic că prevederile Ordinului Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 se aplică în mod corespunzător și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unităților de parchet subordonate acestuia.
S-a mai invocat că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești solicitate cu titlu de despăgubiri în valoare de 1700 RON, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamantului fiind inadmisibilă.
A susține că acordarea unor astfel de premii unei anumite categorii de judecători sau procurori este discriminatorie, este similar cu a susține că acordarea salariului de merit numai salariaților merituoși - în funcție de aprecierea conducătorului unității - este discriminatorie, acest salariu de merit necesitând a fi acordat tuturor salariaților.
Ca atare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000, modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr.77/2003 și aprobată prin Legea nr.27/2004, potrivit cărora "sunt discriminatorii potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
S- mai invocat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate, cu indicele de inflație, în situația în care Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În mod greșit tribunalul a obligat a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, deoarece în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă sporul solicitat de reclamant nu se include în retribuția tarifară și nu face astfel obiectul înscrierii în carnetul de muncă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.3, 4 și 9, respectiv art. 3041Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se apreciază că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care reclamantul a solicitat un drept de natură salarială, iar recurentul este ordonator principal de credite al angajatorului reclamantului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
De asemenea, se reține că prima instanță nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei. În consecință, nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
În mod judicios a reținut tribunalul că stimulentele salariale solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială în sensul art. 155 din Codul muncii, acestea fiind cheltuieli de personal potrivit art.25 din Legea nr.146/1997. Mai mult, art.2 alin. (1), art.6 lit. a) și c) și art.8 din OG 137/2000 ocrotesc în mod egal toate drepturile sociale acordate în temeiul raportului de muncă.
Așa cum a reținut și prima instanță pârâții au operat o selecție arbitrară între criteriile de acordare a stimulentelor considerând prioritar și peremptoriu criteriul vechimii în funcție până la 3 ani a beneficiarilor, în detrimentul criteriilor de performanță profesională. Acest criteriu exclusivist și discriminatoriu a fost aplicat însă numai judecătorilor, nu și celorlalte categorii de personal, stimulentele acordându-se următoarelor categorii socio-profesionale: pentru întregul personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției, indiferent de funcție sau vechime; din cadrul personalului instanțelor judecătorești, numai pentru judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, consilierii de reintegrare, funcționarii publici, personalul contractual (aceștia din urmă fără deosebire de vechime).
Drept urmare, în mod legal și temeinic s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (2) din OG 137/2000, respectiv art.5 lin. (4) din Codul muncii fiind nelegal nu numai tratamentul discriminatoriu, care presupune intenția directă de a discrimina, dar și impactul discriminatoriu, care presupune o atitudine neutră, care are însă consecințe discriminatorii. Astfel, criteriile după care s-au acordat stimulentele au fost categoria socio-profesională și vechimea în muncă, însă acest din urmă criteriu a fost utilizat numai cu referire la judecători. În același sens s-a statuat și prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În consecință, în mod legal tribunalul constatând existența unei discriminări între reclamanți (judecători cu o vechime mai mare de 3 ani) și judecătorii cu o vechime de până la 3 ani, respectiv celelalte categorii socio-profesionale a dispus în temeiul art.27 din OG 137/2000 obligarea pârâților la despăgubiri în cuantum de 1700 lei pentru fiecare reclamant.
Pentru aceste considerente, reținând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Referitor la actualizarea sumelor datorate reclamantului, Curtea apreciază că actualizarea sumelor cuvenite acestuia este justificată prin aceea că neacordarea sporului solicitat se analizează conform art. 40 alin. (2) lit. c din Codul Muncii, iar conform art. 161 alin. (4) din Codul muncii " întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Drept urmare, neacordarea drepturilor cuvenite la timp atrage obligația de a le plăti actualizate cu rata inflației, pentru a acoperi astfel prejudiciul produs reclamanților prin devalorizarea monedei naționale între momentul când dreptul era cuvenit și cel când se plătește efectiv. În caz contrar, nu s-ar produce o reparare totală a prejudiciului suferit. În consecință, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Nici motivul lipsei de culpă nu poate fi reținut, având în vedere că de discriminarea creată se fac vinovate toate organele competente să reglementeze această situație, astfel încât în final statului îi revine obligația de a repara prejudiciul creat, care gestionează sumele cuvenite magistraților cu titlu de indemnizație. În fine, este irelevantă apărarea recurentului referitoare la insuficiența fondurilor bugetare și la încălcarea dispozițiilor OG22/2002, deoarece aspectele invocate privesc modul de executare a hotărârii și nu dreptul reclamanților la plata sporului menționat.
Ultimul motiv de recurs este întemeiat. Potrivit art.8 din Metodologia privind colectarea, gestionarea și evidența fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției "stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, contribuția la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția pentru pensie suplimentară. În aceste condiții, reținând și faptul că în conformitate cu art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 în carnetul de muncă se include numai salariul de bază și alte drepturi ce se includ în acesta, Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță a dispus înscrierea acestui drept în carnetul de muncă.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 3041și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 964 din 29 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în parte în sensul că se va respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtului Ministerul Public de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Referitor la motivele de recurs invocate de Ministerul Finanțelor Publice (care pot fi încadrate în art. 304 pct.9 Cod procedură civilă) se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv a admis cererea de chemare în garanție.
Contrar celor invocate de recurent, tribunalul nu l-a obligat direct la plata stimulentului pretins de reclamant, ci doar la alocarea fondurilor către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce reprezintă o aplicare a dispozițiilor legale menționate anterior.
Drept urmare, reținând că tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat și, în consecință, urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 964 din 29 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtului Ministerul Public de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./Dact.
3 ex.10.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel
