Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 118/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.118/

Ședința publică de la 29 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc

JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei

ASISTENȚI JUDICIARI -

-

GREFIER -

La ordine a venit spre pronunțare acțiunea civilă pentru drepturi salariale formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL NEAMȚ, CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

CURTEA

- deliberând -

Asupra acțiunii de față:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL NEAMȚ, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat următoarele:

1. obligarea în solidar a primilor trei pârâți la plata - în favoarea fiecăreia dintre cele șase reclamante - a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, reprezentând diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în funcție de treapta profesională a fiecăreia și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii și, respectiv, drepturile salariale primite efectiv de reclamante care au fost calculate în funcție de treapta profesională a acestora și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori, diferențe calculate începând cu data de 27 ianuarie 2007 și până la data încetării efective a stării de discriminare.

2. obligarea celui de-al patrulea pârât să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamantelor a despăgubirilor salariale solicitate mai sus.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că:

Reclamantele îndeplinesc funcția de grefier-arhivar, respectiv grefieri-registratori în cadrul Tribunalului Neamț.

Prin adoptarea Legii nr. 17/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, arhivarii și registratorii au fost integrați - în mod firesc și necesar - în corpul profesional al grefierilor ( art. 3 din lege ),ele făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.

Din analiza Statutului grefierilor arhivari și registratori rezultă, fără echivoc - că este identic cu cel al celorlalte categorii de grefieri sub toate aspectele, numire în funcție, promovare, suspendare din funcție,a drepturilor, îndatoririlor dar și a răspunderii profesionale.

Atribuțiile concrete de serviciu ale grefierilor sunt aceleași pentru toate categoriile de grefieri, astfel încât, în mod firesc, nu operează nicio diferență de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni/documentariști ( anexa nr. 1 la OG nr.8/2007), deși atribuțiile concrete ale acestora sunt diferite.

Se observă că, în mod total nejustificat, o astfel de distincție se face numai față de grefierii arhivari/registratori.

Astfel, din punct de vedere al atribuțiilor de serviciu și al dificultății muncii, aceștia îndeplinesc o activitate net mai solicitantă decât celelalte categorii de grefieri, având în vedere în special categoriile statisticieni/documentariști ( urmând a se avea în vedere dispozițiile art. 62 din nr. 387/2005 dar și răspunderea pe care implică, în condiții optime, a tuturor acestor atribuții stabilite în sarcina lor și volumul concret de muncă ce este sintetizat în aceste dispoziții legislative).

Din alt punct de vedere, criteriul atribuțiilor de serviciu nu poate fi reținut ca și criteriu de diferențiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat și celorlalte categorii de grefieri cu studii medii.

Se poate observa că nici criteriul numirii în funcție nu poate fi reținut ca fiind diferențiator. Se reține similitudinea dintre condițiile de numire în funcția de grefier cu studii medii potrivit art. 33 alin.1 lit. a - f din Legea nr. 567/2004 și condițiile de numire a grefierilor arhivari/registratori - art. 38 alin.1 din același act normativ, cu excepția a două elemente: absolvirea Școlii Naționale de Grefieri și cunoștințele de operare PC și dactilografiere.

Privitor la condiția absolvirii Școlii Naționale de Grefieri, însăși legiuitorul, prin art. 36 din Legea nr. 567/2004 permite excepții de la acest criteriu, excepție în care s-au încadrat și reclamantele la momentul ocupării prin concurs a funcțiilor în care își desfășoară activitatea și astăzi.

Privitor la cunoștințele de operare PC este de reținut că nu se cere un atestat (diplomă) în acest sens, ci doar ca persoana care desfășoară activitatea de grefier arhivar/statistician să posede aceste cunoștințe, ori este de notorietate că, în condițiile în care toate instanțele sunt informatizate - programul ECRIS - iar reclamantele îndeplinesc atribuții de a înregistra, repartiza,etc. dosare prin folosirea acestui program informatic, este de necontestat că posedă cunoștințe de operare PC.

O altă atribuție a grefierilor arhivari/statisticieni este de a elibera certificate de rol privind dosarele înregistrate la primul termen și de a face diferite adrese dictate de șefii ierarhici superiori, astfel încât, rezultă fără echivoc, că posedă și cunoștințe de dactilografiere, fără acestea fiind imposibil să-și desfășoare activitatea în cadrul instanței.

Pentru considerentele expuse mai sus, s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâților în solidar la plata unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite reclamantelor, calculate în funcție de treapta profesională a fiecăreia și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri - statisticieni și grefieri - documentariști, cu studii medii și, respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamante, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a acestora și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii - arhivari și grefierii - registratori, diferențe calculate începând cu data de 27 ianuarie 2007 și până la încetarea efectivă a stării de discriminare și de obligare a Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamantelor și a despăgubirilor salariale cuvenite.

Ulterior, reclamantele și-au precizat ( completat ) acțiunea arătând că: solicită ca drepturilor salariale reprezentând diferența între coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor ( inclusiv grefierii informaticieni, grefierii statisticieni și grefierii documentariști) cu studii medii și coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor arhivari și grefierilor registratori să fie acordate atât retroactiv așa cum au solicitat prin acțiunea inițială, cât și în continuare și pe viitor până la prevederea lor și pentru grefierii arhivari și grefierii registratori - în legea specială de salarizare.

Acțiunea este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru cele ce succed:

Cu privire la aplicabilitatea.820/3 iulie 2008 Curții Constituționale ( invocată în apărare de Ministerul Justiției prin întâmpinare ), instanța apreciază următoarele:

Decizia 820 / 3 iulie 2008 are în vedere cazul în care instanțele de judecata ar înlocui norme cu putere de lege cu norme create pe cale judiciara sau norme cuprinse in alte acte normative, ceea ce nu este cazul în speța, întrucât prin cererea dedusa judecații reclamanții au solicitatdespăgubiri,iar nu drepturile cuprinse in alt act normativ. Ea nu înlătură dreptul și obligația instanței de a acorda despăgubiri. De vreme ce art. 2 alin. 11 din OG137/2000 este in vigoare si prevede răspunderea civila in cazul existentei unei discriminări, in lipsa unei dezdăunări, noțiunea de răspundere civila ar fi golita de conținut si fără efecte juridice.

Mai mult chiar, contenciosul constitutional a constatat prin. 447/2005: "Astfel, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condițieca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului activității pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror alte elemente specifice. "

Chiar dacă decizia Curții Constituționale ar fi interpretată in sensul că instanțele de judecata nu ar putea acorda despagubiri în caz de discriminare între salariați, aceasta ar contraveni normelor conventionale. Astfel, decizia Curtii Constitutionale are caracterul uneilegi, general obligatorii. Ea reprezintă norma internă. Art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă norma internațională. Apreciindu-se că între norma internă și norma internațională există neconcordanță, instanța va da prevalență normei de drept internațional, constatând că norma internă este neconvențională.

II. Cu privire la fondul cauzei instanța constată următoarele:

Conform adresei emise de TRIBUNALUL NEAMȚ, nr. 1574/19A/11 august 2008 - fila 65 dosar - reclamantele au funcția de grefier - arhivar, beneficiind în prezent de coeficienții de multiplicare aferenți, conform OG8/2007.

Discriminarea invocată de către reclamante este raportată la faptul că, prin Legea nr. 567/2004, arhivarii au fost integrați ca și grefieri - arhivari, dar OG8/2007 acordă acestora drepturi inferioare celorlalți grefieri, respectiv grefier - documentariști, grefieri - statisticieni, grefieri ( de ședință ).

Dincolo de faptul că, dacă discriminarea s-ar raporta-/2004, s-ar pune problema intervenirii prescripției ( art. 27 al.2 din OG nr. 137/2000), trebuie remarcat un aspect foarte important: schimbareatitulaturiidin arhivar în grefier - arhivar nu poate constitui prin ea însăși o discriminare față de ceilalți grefieri.

De asemenea, grefieri - documentariști și cei statisticieni au avut și potrivit vechii legi ( Legea 50/1996 )calitatea de grefierideci, ei nu au primit o altă titulatură.

Faptul că reclamantele au primit atribuții noi, legate, în special, de înregistrarea dosarelor în sistem informatic, nu este o chestiune care implică o discriminare salarială față de ceilalți grefieri. Aceasta pentru că, pe de o parte lucrul cu calculatorul a ușurat oarecum activitatea premergătoare primului termen de judecată ( emiterea citativului, a citațiilor, înregistrarea dosarelor ), iar pe de altă parte, toți grefierii ( de ședință ) au primit atribuții noi ( și prin preluarea atribuțiilor ce reveneau dactilografilor).

În condițiile unei non-identități între grefierii-statisticieni, grefierii-documentariști și grefierii-arhivari, raportată la specificul muncii fiecăruia, se apreciază că nu poate fi vorba despre o situație identică sau asemănătoare, care să implice un tratament ( în ce privește remunerarea ) egal. În caz contrar s-ar ajunge la un arbitrariu, fiecare salariat din sistemul bugetar sau privat, apreciind că este discriminat față de un altul care lucrează în același sistem.

Modalitatea de remunerare a unei categorii de salariați este alegerea statului, doar în cazul unei inegalități de tratament între persoane aflate în situații identice sau asemănătoare ( ceea ce nu s-a constatat în speța dedusă judecății ) instanța poate acorda despăgubiri.

Față de cele expuse, va respinge acțiunea așa cum a fost completată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, cu domiciliul ales la TRIBUNALUL NEAMȚ,- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL NEAMȚ, CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, astfel cum a fost completată, ca nefondată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2008, cu opinia separată a domnului asistent judiciar, care este pentru admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și completată.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

red.sent.

tehnored. /13 ex.

14.11/19.11.

OPINIA SEPARATĂ DOMNULUI ASISTENT JUDICIAR

care este pentru admiterea acțiunii, pentru următoarele considerente:

Cu privire la fondul cauzei, instanța retine ca reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, mai precis a grefierilor cu studii medii(fiind grefieri-arhivari si grefieri-registratori),raporturile juridice ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 si art.295 alin.2 din acest cod.

Instanța retine ca în trecut(sub imperiul Legii 50/1996 si pana la data adoptării Legii nr.17/2006), funcția de arhivar si registrator au fost reglementate în afara corpului profesional al grefierilor, cu alte cuvinte, persoanele care exercitau funcția de arhivar sau de registrator nu erau grefieri si nu puteau beneficia de salarizarea prevăzuta pentru aceasta categorie socio-profesionala.

Intr-adevăr, prin Anexa 2 Legii nr. 50/1996, au fost stabiliți coeficienți de multiplicare diferiți pentru arhivarii-registratori fata de coeficienții stabiliți pentru grefieri.Insă,prin modificările intervenite in statutul acestui personal, ca efect al art.3, alin.1 si 2 din Legea nr. 567/2004, arhivarii si registratorii au fost integrați, în mod firesc, în corpul profesional al grefierilor, aceștia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.

Din analiza grefierilor arhivari si a celor registratori, rezulta faptul ca acesta este identic cu al tuturor celorlalți grefieri, sub aspectul numirii in funcție, al promovării, al suspendării din funcție, al eliberării din funcție, al derogării, al transferului, a drepturilor si îndatoririlor profesionale si al răspunderii profesionale.

In ceea ce privește aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor, instanța constata ca legiuitorul nu a operat nicio diferențiere de salarizare intre grefierii cu studii medii, indiferent daca aceștia sunt grefieri de ședința, grefieri informaticieni sau grefieri documentariști (anexele nr. 1 la OG nr.8/2007), deși este evident ca aceștia au atribuții diferite. Aceasta diferențiere s-a acut numai fata de grefierii arhivari si registratori.

Insă, pe de o parte, nu se poate afirma ca atribuțiile si gradul de solicitare al grefierilor arhivari si registratori ar fi mai redus decât cel al grefierilor documentariști, ci dimpotrivă. Pe de alta parte, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat ca si criteriu de diferențiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat si celorlalți grefieri din corpul grefierilor cu studii medii - grefieri de ședința, statisticieni si documentariști.

In cele din urmă, ar rămâne de analizat condițiile de numire in funcție. Condițiile generale de numire in funcția de grefier cu studii medii sunt reglementate de art.33,alin.1, lit.a-f din Legea 567/2007.Aceste condiții generale de numire sunt păstrate si in cazul grefierilor arhivari si a celor registratori(de art.38 alin.1 din aceeași lege), cu excepția a două elemente: condiția absolvirii Scolii Naționale de Grefieri si condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere.

În ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este peremtorie și nu are relevanță în cauză, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, art. 36 din Legea nr. 567/2004 permite exceptarea de la această condiție și a tuturor celorlalți grefieri.

Cu privire la a doua condiție, este de remarcat că legiuitorul nu a introdus o condiție de studii ( nu se cer studii în domeniu, dovedite prin diplomă de studiu ), ci doar simple deprinderi ( adică deprinderi, abilități, verificabile prin probe practice). Însă, este de notorietate că instanțele de judecată au fost informatizate ( inclusiv prin introducerea sistemului informatic ECRIS) iar grefierii-arhivari și registratori, prin însăși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit în acest sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabilă a îndeplinirii condiției - cunoștințele pe calculator. Este vorba, de pildă, de atribuții de serviciu precum înregistrarea și repartizarea dosarelor nou intrate în sistemul informatizat, de operare în sistemul informatizat a numerelor de dosar, a materiei juridice, stadiului procesual, a obiectului dosarului, a părților, a numărului dosarului nou-sosit, data sosirii dosarului, secția de la care a sosit, stadiul procesual avut, tipul de decizie pronunțată, numărul și data deciziei, înregistrarea în sistemul informatic a actelor depuse la dosar și evidența acestora, întocmirea conceptelor și citațiilor pentru primul termen - în sistemul informatic; arhivarea dosarelor în calculator, Ca atare, este evident că nici sub acest aspect nu se justifică o diferențiere de tratament a grefierilor-arhivari și a celor registratori.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea coeficientului de salarizare aferent corpului profesional al grefierilor cu studii medii, instanța trebuie să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/1978 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neapărat în situații chiar similare.

În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanții prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii. Deci, sub aspectul analizat, ei se află într-o situație identică cu restul grefierilor cu studii medii.

Însă, este de remarcat că reclamanții, deși au fost scoși din cadrul personalului conex ( prin efectul Legii nr. 567/2004) și încadrați în corpul grefierilor cu studii medii totuși, prin nr.OG 8/2007, salarizarea grefierilor-arhivari și registratori a fost lăsată în continuare la nivelul personalului conex, operându-se astfel o discriminare evidentă în cadrul corpului grefierilor cu studii medii.

Cu alte cuvinte, unul și același element, constând din apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.

Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării, care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor. Or, sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale:

- cel al egalității de tratament ( art. 154 Codul muncii );

- cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele și gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.

Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a încadrării în corpul profesional al grefierilor cu studii medii trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic, generative de drept salarial, același elemente salarial, același coeficient salarial.

Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul grefierilor cu studii medii, rezultă că ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, față de restul personalului, prin refuzul acordării coeficientului de salarizare corespunzător profesiei.

Aceasta cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordării coeficientului salarial este unul și același: apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.

ASISTENT JUDICIAR,

tehnored.

28.11./02.12.

Președinte:Anamaria Monica Busuioc
Judecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 118/2008. Curtea de Apel Bacau