Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 119/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 119
Ședința publică de la 29 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc
JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei
ASISTENȚI JUDICIARI -
-
GREFIER -
La ordine a venit spre pronunțare acțiunea civilă pentru drepturi salariale formulată de reclamantul și intervenienții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL NEAMȚ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008,fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii de față;
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul, grefier în cadrul secției civile a Tribunalului Neamț, a solicitat în contradictoriu cu MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL NEAMȚ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ȘI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,
1)constatarea discriminării cauzate de prevederile art.14 alin.1 din legea 228/2003 coroborate cu prevederile art.1 alin.2 lit. e pct. i și ale art.27 din OG137/2000 rep. și cu dispozițiile OUG27/2006,
2)anularea situației create prin discriminare prin acordarea unor despăgubiri în cuantum de 15% din salariu de bază lunar, reprezentând echivalentul sporului de confidențialitate, pentru perioada 5 decembrie 2004- aprilie 2007, iar de la data de 1 ianuarie 2008 la zi și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data executării efective;
3) obligarea pârâtului Tribunalului Neamț, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă;
4) obligarea să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că:
În art. 1 din Legea 567/2004 cu modificările ulterioare se arată că: "In înfăptuirea actului de justiție, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru judecători si procurori, competența acestei categorii de personal și îndeplinirea corectă a sarcinilor care le revin jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea."
În exercitarea acestei activități art. 4 din același act normativ se prevede ca "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, prevăzut laart. 3, este obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte normele deontologice ale profesiei și să participe la formarea profesională continuă." iar potrivit art. 9 din Codul Deontologic aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 "Personalul auxiliar de specialitate are obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale."
De asemenea obligația păstrării secretului profesional este stipulată expres de art. 78 din Legea 567/2004 cu modificările ulterioare "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul", iar în aliniatul 2 al aceluiași text de lege se prevede că "Personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu îi este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluțiile date în dosarele despre care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu."
profesională magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din instanțe este reglementată și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în perioada 26.08 -06.09.1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile Adunării Generale nr. 40/32/29.11.1985 și 40/146/13.12.1985. S-a stabilit astfel că judecătorii au obligația de a păstra secretul profesional în ceea ce privește deliberările și informațiile confidențiale dobândite în timpul exercitării altor atribuții profesionale decât ședințele de judecată publice și nu vor fi obligați să depună mărturie în astfel de cauze.
Dispozițiile menționate mai sus sunt în perfectă concordantă și cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. 1, între altele:."informațiile privind deliberările autorităților.", "informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii", precum și "informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces ".
Corespunzător acestei obligații, în favoarea unor categorii de salariați s-a prevăzut, fie prin acte normative speciale, fie în baza anumitor proceduri, dreptul corelativ la un spor de confidențialitate, după cum urmează:
- personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice beneficiază, conform art. 13 din nr.OUG 123/2003, de un spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază;
- personalul CNSAS beneficiază, conform art. 13 din nr.OG 9/2001, de acordarea unui spor de confidențialitate de până la 30% din salariul de baza brut;
- personalul Oficiului R pentru Adopții,beneficiază de acordarea unui spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază conform art. 10 din Legea nr. 274/2004;
- muzeografii salariați în baza Legea nr. 311/2003 beneficiază, potrivit art. 25 alin. 4 din acest act normativ de acordarea unui spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază;
-personalul din Administrația Prezidențială, Oficiul
Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național
pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale beneficiază, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003 de un spor de confidențialitate ce se adaugă la salariul de bază conform actelor normative care reglementează activitatea fiecăreia dintre aceste instituții;
-personalul din administrația publică centrală
beneficiază, potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004 modificată
de un spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază;
- personalul din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării beneficiază de un spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază în baza art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000;
- personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în conformitate cu art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul de bază.
Consideră că, în situația în care personalul auxiliar de specialitate, are aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio-profesionale enumerate mai sus, fără a beneficia însă de dreptul corelativ recunoscut acestora, s-a încălcat principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Compensația bănească acordată categoriilor de salariați obligate la confidențialitate prin natura activității pe care o desfășoară trebuie apreciată ca fiind legitimă, rezonabilă și echitabilă pentru că această obligație le limitează libertatea de exprimare.
Deși aflat într-o situație analogă, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, nu i s-a acordat o compensație rezonabilă și echitabilă cu același titlu, ceea ce constituie o excludere bazată pe criteriul categoriei sociale, și care are ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege în domeniul economic și social, constituind o defavorizare pe criteriul apartenenței la o anumită categorie.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din nr.OUG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și aprobările ulterioare principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, este garantat în special și în exercitarea dreptului ".la muncă.la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare.la salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare ".
a invocat în întâmpinare, lipsa calității procesuale pasive ca, de altfel și, iar a arătat că acțiunea este nefondată.
În cauză au formulat cerere de intervenție, și.
Curtea față de dispozițiile art.19 din Legea 500/202 constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală.
Pentru motivele ce se vor expune, instanța va constata ca prescris dreptul la acțiunea pentru drepturile aferente celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii și ca nefondată acțiunea pentru restul perioadei.
În ce privește cererea principală și cea de intervenție referitoare la perioada 5 decembrie 2004- 24 martie 2005 și respectiv 1 mai 2004- 19 iunie 2005, instanța, față de dispozițiile art.27 alin.2 din OG137/2000 va respinge, pe excepția prescripției, acțiunea.
Pentru restul perioadei (discriminarea este continuă, așa încât pentru fiecare "act discriminatoriu" există un termen de prescripție de 3 ani) se apreciază că acțiunea reclamantului și intervenienților este nefondată.
Reclamanții (și intervenienții) și-au întemeiat acțiunea pe discriminare prin raportare la beneficiarii acestui spor de confidențialitate conform OG19/2006, nr.OUG 123/2003, nr.OG 9/2001, Legea nr. 311/2003
De esența litigiului este stabilirea dacă părțile sunt în situații analoage sau comparabile, iar dacă da, dacă există o justificare rezonabilă și obiectivă din partea autorităților statale în neacordarea acelorași sporuri.
Se apreciază că, în speță, reclamanții și intervenienții nu sunt în situație analoagă sau comparabilă cu personalul la care se face referire.
Acordarea acestui spor categoriilor de persoane la care s-a făcut trimitere în acțiunea principală s-a făcut prin prisma nu numai a " vocației" persoanelor respective de a opera cu informații clasificate dar și a naturii concrete a manipulării unor astfel de informații.
Hotărârea 437/ 5 noiembrie 2007 deși produce efecte doar " partes" conține considerații care-și găsesc pe deplin aplicabilitatea în speță:
". reglementările legale incidente sunt circumscrise unor condiții care ating un grad de justificare obiectivă și rezonabilă, date deoperareacu informații clasificate,statutul specialal funcționarilor,desfășurarea de activități specificeîn instituții publice cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii publice, siguranței naționale,puteriiexecutive, Guvern, anumite Ministere, Administrația prezidențială, etc.".
Mai mult decât atât, salarizarea întregului personal al autorității judecătorești (magistrați, personal auxiliar) se face în raport de drepturile și obligațiile ce se circumscriu actului de justiție în integralitatea sa, în raport de specificul funcției și muncii prestate.
Constatând, deci că nu există o situație analoagă sau comparabilă cu cea a personalului invocat în acțiunea principală, se apreciază că reclamanții nu sunt în drept să primească acest spor.
Salarizarea, inclusiv prin OG8/2007, s-a făcut ținând seama de interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal, respectiv art.78 din legea 567 din 9 decembrie 2004.
În aceste condiții, drepturile salariale acordate reclamanților prin OG8/2007sunt de natura a"include" și drepturile aferente unei asemenea obligații, respectiv de a păstra.
Față de considerentele expuse, solicitare privind obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de 15 % este nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru reclamantul pe perioada 05.12.2004-24.03.2005 și pentru intervenienții, pe perioada 01.05.2004-19.06.2005 și, în consecință, respinge ca prescrisă acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu pentru perioada menționată.
Respinge ca nefondată acțiunea pentru perioada 25.03.2005-01.04.2007 și 01.01.2008 la zi și viitor.
Respinge ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu pentru perioada ulterioară datei de 20.06.2005.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2008, cu opinia parțial separată a domnului asistent judiciar care este pentru admiterea acțiunii pentru perioada 25.03.2005-01.04.2007 și 01.01.2008 la zi și pentru viitor și a cererii de intervenție pentru perioada ulterioară datei de 20.06.2005.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
Red.sent.
Tehnored. /15 ex.
13.11./21.11.
OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI ASISTENT JUDICIAR
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 din acest cod.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 3O3 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat in situații chiar similare.
In speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție. Reclamanților, în calitate de judecători, le-a fost impusă prin lege o obligație de confidențialitate (art.99lit. ddin Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin. ldinnr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datelor cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu ( art.2 alin.4 si alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/ 999), veniturile salariate, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și re stul personalului din unitățile bugetare.
Insă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de co nfidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere in sistemul de salarizare sunt: nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea si cantitatea muncii, condițiile de munca, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul de bază(partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariate,care întotdeauna au obiective și elemente cu total speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii in timpul nopții, sau peste programul normal, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi: doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc).
In concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și1generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție ) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial neprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare, Al. "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, reclamanții sunt discriminați întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesionala, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. l din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999)care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5,art.6, art. 8, art.39 alin. l lit. a, art. 40 alia. 2 lit. e și f art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art. l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, tară discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, art. 16 alin. l, art.53 și art. 11 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării in raport cu dreptul la salariu).
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesionala)
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul din: salariu de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv, condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio- profesională din care fac parte.
Deci, este de subliniat faptul că în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume, existența obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții (sub aspect faptic), iar în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor sau a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice, salariate ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul )generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice stabilește la art. 19, pct. 3 ca exercițiul drepturilor si libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege, ce sunt necesare apărării securității naționale si ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unor sporuri, doar unor categorii de personal, a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice, aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. l din OG nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin. l din OUG nr. 123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr. 232/29.08,2007 a Consiliului Director al CNCD, instanța reține că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii), împrejurare confirmată și de art. 27 din. OG nr. 137/2000, conform cărora, acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " partes", deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale cu respectarea art. 20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii. care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Potrivit art. 16 alin. l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr. 137/2000, privind tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2 în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă oar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii si respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate emocratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul oc upării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, exc luderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță, neacordarea sporului confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pen tru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru ca sunt debitori ai obli gației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului decondențialitate:îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se afla în contradicție cu situația de față.
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acesteia,
In ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamanților este întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 161 pct. 4 din Codul muncii potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
ASISTENT JUDICIAR,
Red.op.sep.
5.12./08.12.
Președinte:Anamaria Monica BusuiocJudecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
