Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1219/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1219/R/2009
Ședința publică din data de 14 MAI 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile formulate de reclamantul recurent și de pârâta recurentă TRANSILVANIA B împotriva sentinței civile nr. 96/F din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 12 mai 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 96/F din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, a admisă în parte acțiunea completată și precizată de reclamantul, împotriva pârâtei SC " Transilvania" SRL B și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata drepturilor bănești în sumă de 1819 lei, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, reprezentând diferențe drepturi salariale, indemnizație concediu de odihnă și adaos 2%, potrivit raportului de expertiză contabilă - varianta I, pentru perioada l octombrie 2004 - l5 iunie 2007.
A fost obligată pârâta să vireze contribuțiile datorate bugetului de stat și bugetului de asigurări sociale aferentei perioadei l octombrie 2004- l5 iunie 2007.
A fost anulată Decizia nr. S 8/l august 2006, ca nelegală.
A fost dispusă rectificarea mențiunii în carnetul de muncă al reclamantului la poziția 90.
A fost respinsă cererea de anulare a celorlalte decizii.
A fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a dispoziției de concediere nr. 2/2007.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la anularea deciziilor înscrise în carnetul de muncă, excepție invocată de către pârâtă.
A fost obligată intimata să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul, a fost angajatul pârâtei în funcția de consilier juridic, prin contractul de muncă nr. l/01.10.2004 înregistrat la ITM sub nr. - din 14.10.2004,cu o normă de 4 ore/zi, un salariu de 2.800.000 lei lunar.
În clauzele contractului de muncă, părțile au convenit ca angajatului să i se acorde concediu de odihnă de 15 zile lucrătoare.
Acest contract de muncă a fost modificat prin acordul părților prin două acte adiționale, după cum urmează:
1. - act adițional nr. 1 din 29.12.2004 prin care s-a majorat salariul de 2.800.000 lei la 3.100.000 lei lunar, și s-a convenit ca reclamantul să mai beneficieze de un spor de 2 % din valoarea litigiilor câștigate de unitate ca urmare a prestațiilor de serviciu ale reclamantului și un spor de 3% din valoarea unor sume încasate prin procedura executării silite, dispozițiile actului adițional urmând a-și produce efectele de la 01.01.2005;
2. - act adițional nr. 1 din 30.12.2005 - cu efecte de la 1 ianuarie 2006 prin care s-a majorat salariul reclamantului de la 3.100.000 lei la 3.300.000 lei.
Prin dispoziția nr. 1 din 15.06.2007 reclamantului i-a încetat raportul de muncă cu societatea pârâtă în baza art.65 alin. 1 din Codul muncii, determinată de desființarea locului de muncă, stabilindu-se totodată prin această dispoziție faptul că preavizul de l5 zile a expirat la data de 15.06.2007.
Deși raportul de muncă al reclamantului s-a modificat prin acordul părților numai prin actele adiționale arătate mai sus, în carnetul de muncă al acestuia s-au înscris și alte dispoziții care nu sunt conforme acestor acte adiționale. Astfel la pozițiile nr. 85 s-a înscris contractul de muncă; la poziția 86 s-a înscris majorarea salariului conform actului adițional nr. 1/2005 la 3.100.000 lei; la poziția 87 s-a înscris mențiunea referitoare la denominarea aceluiași salariu care din 3.100.000 ROL a devenit 310 lei RON, la poziția 88 s-a înscris majorarea salariului la 330 lei potrivit actului adițional nr. 1/2006, la poziția 89 s-a înscris majorarea salariului la 370 lei RON; la poziția 90 reclamantului prin decizia S 8/2006 i s-a diminuat salariul de la 370 lei la 250 lei, iar la poziția 91 s-a înscris majorarea salariului la 440 lei prin decizia S 4/2007.
Operațiunile de înscriere în carnetul de muncă pozițiile 86-91 s-au efectuat de către unitatea pârâtă prin deciziile nr. 1/2005, nr. 41/01.07.2005, nr. 1/2006, S 6/2006, S 8/2006 și Decizia S 4/2007, necomunicate cu reclamantul, după cum rezultă din dosarul cauzei.
Reclamantul a susținut că pârâta nu i-a achitat în întregime salariul cuvenit pentru perioada lucrată, iar după data de 01.01.2006, deși trebuia să i se acorde salariul cu valoarea corespunzătoare studiilor superioare stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel național, nu i-a fost acordat acest salariu, ci dimpotrivă, în mod unilateral, salariul a fost modificat, mențiuni înscrise și în carnetul său de muncă. A mai arătat că plata salariului său se face prin stat de plată sub semnătură, iar pentru lunile în care nu a semnat statele de plată nu a încasat salariul cuvenit, după cum nu a încasat nici indemnizația de concediu de odihnă pentru 15 zile lucrătoare.
Statele de plată depuse de către pârâtă la dosarul cauzei nu sunt semnate în totalitate de către reclamant.
Pentru a verifica susținerile reclamantului referitoare la neplata tuturor drepturilor sale salariale, inclusiv indemnizația de concediu și sporurile convenite cu pârâta prin actul adițional nr. 1/2004, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile de specialitate, expertiză ce a avut ca obiectiv principal stabilirea tuturor drepturilor cuvenite reclamantului și neacordate de pârâtă potrivit actelor contabile și obligațiilor asumate de către părți. Concluziile expertizei efectuate de către expertul se găsesc la filele 173-204, 246 -258.
Asupra cererilor reclamantului referitoare la nulitatea dispoziției de concediere nr. 1/2007 pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la preaviz și nulitatea deciziilor înscrise în carnetul de muncă la pozițiile 86-91, instanța a apreciat că acestea sunt întemeiate în parte pentru următoarele motive:
Prin dispoziția nr. 1/2007 raportul de muncă al reclamantului încheiat cu pârâta a încetat la data de 15.06.2007, dată la care a încetat și preavizul de 15 zile. Din actele dosarului, respectiv corespondența unității cu reclamantul, rezultă că părțile au convenit asupra încetării raportului de muncă, corespondența societății cu acesta fiind primită de reclamant, acesta semnând confirmarea de primire la data de 8.06.2007.
Din fișele de pontaj rezultă că reclamantul nu a prestat muncă la unitate începând cu luna aprilie și până la 25 mai, iar din 27 mai 2007 până la 15 iunie 2007 este pontat cu activitate în condiții de preaviz, ceea ce face dovada respectării de către unitate a clauzei din contractul de muncă referitoare la preavizul de 15 zile dar și a dispozițiilor art. 73 din Codul muncii. Chiar dacă reclamantului i s-ar fi desfăcut contractul de muncă fără să i se acorde preavizul, sancțiunea nu este nulitate absolută a deciziei de încetare a raportului de muncă, ci obligarea unității la plata salariului cuvenit pentru perioada de preaviz. În speță, în măsura în care drepturile salariale, nu s-au achitat reclamantului pentru perioada de preaviz arătată, urmează ca aceasta să se aibă în vedere la stabilirea despăgubirilor, astfel că cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a dispoziției nr. 1/2007 este neîntemeiată. Pentru aceleași motive, a fost respinsă și cererea de rectificare a carnetului de muncă prin înscrierea ca dată a încetării raportului de muncă la 06.07.2007.
În ceea ce privește deciziile înscrise în carnetul de muncă al reclamantului poziția 86-91, s-a reținut că, prin completarea de acțiune, reclamantul a solicitat nulitatea absolută totală sau parțială a deciziilor nr. 1/2005 poziția 86, nr. 41/01.07.2005 poziția 87, nr. 1/2006 poziția 88, S 6/1.06.2006 (poziția 89 din carnetul de muncă), S 8 din 08.2006 poziția 90 din carnetul de muncă și Decizia S 4 din 1.04.2007, care nu i-au fost comunicate și care, în opinia sa, reprezintă modificări unilaterale ale contractului de muncă.
Analizând aceste decizii, prin prisma contractului de muncă și al actelor adiționale ulterioare, tribunalul a apreciat că deciziile nr. 1/2005 (poziția 86), 41/2005 (poziția 87), 1/2006 (poziția 88), S 6/2006 (poziția 89) și S 4/2007 (poziția 91) sunt emise în conformitate cu actele adiționale în ceea ce privește nivelul salariului reclamantului, chiar dacă nu i-au fost comunicate, acestea nu au fost de natură a-i produce vreun prejudiciu și nu pot fi apreciate ca o modificare unilaterală a contractului de muncă al reclamantului, motiv pentru care cererea sa de constatare a nulității absolute parțiale sau totale a acestora apare ca neîntemeiată.
Cu totul alta este situația în ceea ce privește Decizia S 8 din l august 2006, poziția 90 din carnetul de muncă, care reprezintă o modificare unilaterală a contractului de muncă al reclamantului. Prin actul adițional nr. 1 din 29.12.2004 semnat de ambele părți a fost stabilit un salariu de 310 lei, majorat ulterior la 330 lei luna și apoi la 370 lei/lună (Decizia 6/2006).
Cu toate acestea, prin Decizia S 8 din 1.06.2006 necomunicată reclamantului, acestuia i s-a diminuat în mod unilateral de către pârâta salariul prin care i s-a stabilit un salariu de 280 lei lunar corespunzător normei de 4 ore.
Această decizie este lovită de nulitate, aceasta reprezentând modificări unilaterale ale contractului de muncă al reclamantului cu referire la un element ale acestuia, respectiv salariul. Potrivit art. 41 alin. 1 și 3 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților și se consideră ca și modificare a contractului individual de muncă, orice modificări care se referă printre alte elemente ale acestuia și cele referitoare la salariul și timpul de muncă. Dispoziția privind posibilitatea modificării contractului de muncă lunar prin acordul părților constituie o prevedere imperativă, nerespectarea acesteia fiind sancționată cu nulitatea actelor unilaterale de modificare.
Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a deciziilor înscrise în contractul său de muncă este întemeiată în parte, în ceea ce privește nulitatea Deciziei S 8/2006, pentru care a fost admisă, a fost anulată decizia arătată, iar pentru celelalte decizii analizate a fost respinsă.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, după precizarea acțiunii reclamantului cu privire la nulitatea deciziilor, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al acestuia în raport de dispozițiile art. 283 lit. "a" și "d" din Codul muncii, fiind expirat atât termenul de 30 de zile prevăzut la litera "a" iar contractul de muncă fiind încetat, legalitatea acestuia nu mai poate fi analizată în condițiile literei "d" din textul de lege invocat.
Față de actele și lucrările dosarului, excepția invocată este neîntemeiată, fiind respinsă.
Este de necontestat în dosar, că deciziile atacate nu au fost comunicate reclamantului, acesta luând la cunoștință despre existența acestora doar în cadrul procesului, când s-a depus copia carnetului de muncă (carnetul fiind deținut de unitate până la 15.10.2008) și copia deciziilor, pârâta nefăcând dovada că le-ar fi comunicat în vreun fel reclamantului, ori în raport de data depunerii lor la dosarul cauzei de 5 decembrie 2007, este evident că cererea reclamantului din 22.10.2007, este formulată înăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 283 lit."a" din Codul muncii.
Nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 283 lit."d"din Codul muncii deoarece reclamantul nu a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra nulității contractului de muncă sau a unor clauze ale acestuia ori ale actelor adiționale, ci dimpotrivă respectarea acestora în modul în care a fost convenit cu pârâta, prin anularea actelor de modificare unilaterală a acestora.
Asupra pretențiilor bănești ale reclamantului, astfel cum au fost ele precizate în cauză, constând din diferite salarii neachitate pe perioada l octombrie 2004 - 06.07.2007 (când susține că în realitate i-a expirat preavizul), indemnizația de concediu de odihnă aferentă a 15 zile lucrătoare, sporul de 2% din valoarea litigiilor câștigate, daune interese reprezentând salariu până la eliberarea carnetului de muncă, instanța a reținut că acestea sunt întemeiate în parte.
Din analiza statelor de plată a reclamantului pe perioada în litigiu, s-a constatat că, deși pârâta susține că drepturile salariale s-au achitat acestuia în fiecare lună, statele nu sunt semnate în totalitate de reclamant, care nu era deținător de card bancar de salarii pentru ca dovada achitării salariului să se facă cu ordin de plată.
Potrivit art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice documente justificative care demonstrează efectuarea plății salariului către salariatul îndreptățit, ori în speță, aceste dovezi nu s-au făcut în totalitate, astfel că pentru perioadele pentru care pârâta nu a făcut dovada plății salariului în condițiile legii, tribunalul a apreciat că plata drepturilor salariale nu s-a făcut.
La calculul cuantumului sumelor cuvenite reclamantului cu titlu de salariu se are în vedere și salariul datorat pentru o normă de 4 ore până la data încetării raportului de muncă, respectiv 15.06.2007.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei, la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru 15 zile lucrătoare, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată și prin prisma acestei statuări s-a dispus calcularea indemnizației de concediu de odihnă cu respectarea dispozițiilor art. 145 din Codul muncii în raport de salariul avut și cuvenit reclamantului pe perioada în litigiu.
Referitor la cererea reclamantului de obligare a societății pârâte la plata sumei reprezentând 2% din valoarea litigiilor câștigate, tribunalul a apreciat că acesta este întemeiată.
Chiar dacă în mod impropriu părțile au calificat acest drept ca și "spor" prin contractul de muncă, este evident că acest drept nu este un spor ci un adaos în sensul art. 155 din Codul muncii și a dispozițiilor din Contractele colective de muncă unice la nivel național.
Potrivit art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar, potrivit dispozițiilor cuprinse în contractele colective de muncă unice la nivel național, salariul cuprinde aceleași elemente, iar adaosurile la salariul de bază sunt adaosuri de acord, premiile acordate din fondurile de premiere și alte adaosuri cuvenite la nivelul unității, iar cel în discuție face parte din această ultimă categorie.
Din actele dosarului, rezultă că acest adaos este datorat cu privire la Decizia civilă nr. 517 din l9.12.2006 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar civil nr. 6781/2006, valoarea litigiului fiind de 101.937,01 lei și la Decizia comercială nr. 85 din 08.03.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar civil nr. 7521/2006, valoarea litigiului fiind de 28.500 lei.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unor daune materiale reprezentând salariul său pe perioada situată între data încetării raportului de muncă și cea a eliberării carnetului său de muncă (15.10.2008), deoarece din cauză neeliberării acestuia nu s-a putut angaja la o altă societate, tribunalul a apreciat că acesta este neîntemeiată, reclamantul nefăcând dovada că nu s-a putut angaja la o altă societate din acest motiv, mai ales că legislația prevede mijloace legale prin intermediul cărora salariatul să intre în posesia carnetului său de muncă și pe care reclamantul nu le-a folosit.
Având în vedere considerentele expuse, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, în sensul arătat mai sus, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești restante, constând din diferențe salariale neacordate, indemnizație pentru concediu de odihnă calculate la nivelul arătat, adaosul de 2 % în cuantum de total de 1819 lei, potrivit raportului de expertiză contabilă, actualizate cu rata inflației la data plății, potrivit art. 78 din Codul muncii, obligând totodată pârâta să plătească contribuțiile datorate bugetului de stat și de asigurări sociale, toate pentru perioada 1 octombrie 2004 - 15.06.2007.
A fost anulată decizia S 8/1.08.2006, dispunându-se rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă la poziția 90.
Au fost respinse ca neîntemeiate petitele privind constatarea nulității absolute a deciziei de concediere și de anulare a celorlalte decizii.
Au fost respinse, așa cum s-a arătat în considerente și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului cu privire la anularea deciziilor atacate.
Văzând și dispozițiile art. 274.pr.civ, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul declarat de reclamantul s-a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata unor despăgubiri totale de 20.948 lei, în locul sumei de 1.819 lei și a anulării tuturor deciziilor unilaterale de modificare a contractului individual de muncă, înscrisă la poziția 89-91 din carnetul de muncă, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului s-a susținut că deciziile unilaterale emise de pârâtă contravin actelor adiționale comune negociate și semnate de părți (nr. 1/29.12.2004 și nr. 1/30.12.2005) și prevederile legale în materie, precum și că deciziile depuse de pârâtă în instanță nu coincid cu cele menționate în carnetul de muncă, fiind înscrisuri constituite ulterior,pro causa.
Se contestă cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, apreciindu-se că în mod greșit s-a reținut că salariul de 2.800.000 ROL corespunde unui program de muncă de 2 ore/zi, ceea ce a atras înjumătățirea despăgubirilor.
Recurentul mai arată că în mod eronat s-a apreciat că părțile au stabilit de comun acord că data desfacerii contractului individual de muncă este 08.06.2007, făcând confuzie între elementele prezentului litigiu cu cele ale altui litigiu similar în care este parte reclamantul.
Reclamantul contestă comunicarea legală a deciziei de concediere, arătând că încetarea raporturilor de muncă a avut loc la 06.07.2007, după expirarea termenului de preaviz, cu consecința îndreptățirii sale la plata drepturilor salariale pentru această perioadă.
Prin recursul declarat de pârâtă s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului s-a invocat, în esență, că reclamantul solicitând suma de 2607 lei, cu titlu adaos de acord, și-a modificat acțiunea, contrar limitelor impuse de art. 132 și art. 134. proc. civ. având în vedere că inițial a solicitat această sumă cu titlu de spor salarial.
Pârâta a invocat, prin notele scrise depuse la dosar, nulitatea absolută a acestei clauze contractuale, însă prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii.
Se invocă, de asemenea, nelegalitatea încheierilor de ședință din 105.12.2007, ca urmare a primirii de către prima instanță a mai multor completări și modificări ale acțiunii inițiale, contrar art. 132. proc. civ. precum și excepției prescripției extinctive cu fondul cauzei.
Recurenta pârâtă critică și modul de cuantificare a despăgubirilor acordate, arătând că din raportul de expertiză a fost întocmit în două variante, care atestă în condițiile excluderii sporului de 2% că reclamantul a primit drepturi salariale mai mari decât cele la care era îndreptățit.
Se invocă și excepția prescripției dreptului de a constata nulitatea deciziilor de modificare, conform art. 283 lit. a și d muncii.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Motivul de casare invocat de recurenta pârâtă, constând în omisiunea soluționării prin hotărârea atacată a unei cereri este întemeiată.
Astfel, pârâta a invocat prin notele de ședință depuse la dosar la data de 13.11.2008 ( 229-232 dosar fond), nulitatea absolută a clauzei contractuale de acordare a sporului/adaosului de 2% din valoarea sumelor câștigate.
Nu are relevanță pentru instanța de recurs forma sub care pârâta a invocat nulitatea (pe cale reconvențională sau pe cale de excepție), deoarece prima instanță avea obligația să analizeze și să răspundă acestei probleme de drept de care depinde cererea de acordare a drepturilor salariale.
De asemenea, Curtea observă că prima instanță a considerat că data încetării raporturilor juridice de muncă este cea de 15.06.2007, fără a avea în vedere că, potrivit art. 75. muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului, iar în speță, înscrisul reținut de prima instanță ca dovadă de comunicare ( 24 dosar fond) emană de la altă persoană străină de cadrul procesual litigios.
Se impune, prin urmare, efectuarea unor verificări suplimentare asupra datei încetării raporturilor juridice de muncă dintre părți, în funcție de momentul comunicării acesteia și cu luarea în considerare a duratei preavizului, deoarece de această dată depinde întinderea drepturilor salariale pretinse de către reclamant, a cărui critică în acest sens este întemeiată.
Cum obligația comunicării și termenul de preaviz sunt atașate deciziei de concediere, neputând fi examinate în mod de sine stătător, Curtea apreciază că nu a fost examinată sub toate aspectele cererea de constatare a nulității acestei decizii, observând și că, probabil dintr-o eroare materială, prima instanță s-a pronunțat asupra dispoziției nr. 2/2007, și nu asupra dispoziției nr. 1/2001, care a fost atacată.
În fine, în cadrul motivelor care concură la casarea hotărârii, este inclusă și nemotivarea înlăturării completării raportului de expertiză ( 246-258 dosar fond) din ansamblul probator administrat în cauză și pe care reclamantul își întemeiază parțial motivele de recurs.
În temeiul acestor motive, Curtea de Apel, conform art. 312 alin. 5,. proc. civ. va admite în parte recursurile părților, va casa în parte sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe cu privire la cererea de plată a drepturilor salariale, de virare a contribuțiilor aferente de constatare a nulității deciziei de concediere și de constatare a nulității clauzei de acordare a 2% din valoarea cauzelor câștigate.
Soluția dată de prima instanță asupra cererii de constatare a nulității deciziilor de modificare, înscrisă în carnetul de muncă la pozițiile 86-91, va fi menținută, deoarece reclamantul nu justifică vreun interes în atacarea unor decizii care, chiar necomunicate, nu l-au vătămat, ci chiar i-au profitat, cu excepția deciziei S 8/01.08.2006, prin care pârâta care, în mod evident,aduce atingere principiului interdicției renunțării la drepturile salariale (art. 38. muncii), astfel încât și această critică a pârâtei este neîntemeiată.
De asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anularea dispozițiilor menționate anterior este nefondată, având în vedere că termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 283 lit. a muncii, curge de la comunicarea dispozițiilor, obligație pe care însă angajatorul nu a respectat-
În mod accesoriu, va fi menținută și dispoziția de rectificare a mențiunii din carnetul de muncă de la poziția 90, care a fost în mod corect anulată de prima instanță.
În rejudecare, conform art. 315 alin. 1. proc. civ. prima instanță se va pronunța motivat asupra legalității clauzei de acordare a 2% din valoarea proceselor, asupra datei încetării raporturilor juridice de muncă raportat la comunicarea deciziei de concediere și termenul de preaviz, asupra întinderii drepturilor salariale cuvenite reclamantului raportat la perioada lucrată și norma de muncă, cu motivarea opțiunii pentru una din variantele de expertiză și înlăturarea celeilalte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursurile declarate de reclamantul și de pârâtaSC TRANSILVANIA SRLîmpotriva sentinței civile nr. 96/F din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, pe care o casează în parte și, în consecință, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe cu privire la cererea de plată a drepturilor salariale, de virare a contribuțiilor la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, de constatare a nulității deciziei de concediere nr. 1/2007 și de constatare a nulității clauzei de acordare a 2 % din valoarea cauzelor câștigate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.SD/dact.
3ex./27.05.2009
Jud.fond: /
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel
