Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1220/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1220/R/2009
Ședința publică din data de 14 MAI 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile formulate de pârâții recurenți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 965 din 21 aprilie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ, privind și pe reclamanta -A și pe pârâta CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 12 mai 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.965 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, s-au respins excepția necompetenței materiale a instanței, excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor, excepție invocată de acest pârât.
S-a admis acțiunea reclamantei -A formulată împotriva pârâților TRIBUNALUL SĂLAJ, Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și obligă pe pârâți la plata către reclamantă a unui ajutor bănesc egal cu un salariu de bază cuvenit cu ocazia nașterii unui copil, actualizat în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanță reținut că este competentă material să soluționeze cauza deoarece reclamanta nu contestă modul de stabilire a drepturilor salariale inițial stabilite prin OG27/2006 și nr.OG8/2007, ci starea de discriminare prin neacordarea unui drept constând în ajutorul bănesc egal cu un salariu de bază, pentru nașterea unui copil, reglementat de norme juridice de dreptul muncii.
Apoi, conform art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, în calitatea reclamantei de persoană discriminată aceasta are dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă deoarece, potrivit Legii nr.500/2002, a nr.HG 208/2005 și a nr.HG 386/2007, acest minister coordonează acțiunile care sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bancar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin art.51 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007- 2010 nr.2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr.5, partea a- V- din 29 ianuarie 2007 s-a stipulat că în afara ajutoarelor prevăzute de lege, la care au dreptul salariații vor beneficia printre altele de un salariu mediu pe unitate, plătit de aceasta mamei, pentru nașterea fiecărui copil, dacă mama nu este salariată, soțul acesteia va beneficiază de plata unui salariu mediu pe unitate.
Reclamanta a dat naștere copilului la data de 14 aprilie 2005, deci în cauză sunt incidente dispozițiile art.51 CCM la nivel național pe anii 2005-2006.
Reclamanta a avut la data nașterii și are și în continuare calitatea de personal auxiliar de specialitate, deci pentru nașterea unui copil poate solicita un ajutor bănesc egal cu un salariu mediu pe unitate și nu un salariu de bază cum prevedea vechea reglementare.
Acest drept, are menirea să asigure o protecție specială femeilor care dau naștere unui copil, deci și celor care au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești. Este prevăzut într-o reglementare specială și se referă la toate femeile care dau naștere unui copil, fără deosebire de funcție și locul de muncă, deci susținerea pârâtei că trebuia să se prevadă expres femeile Magistrat sau personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești nu este legală.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a din CCM pe anii 2005-2006, clauzele contractuale, în cazul contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, deci și instituțiile publice.
Coroborând dispozițiile din CCM la nivel național cu prevederile din Codul Muncii și cele din Legea nr.567/2004 privind statul judecătorilor și procurorilor, se constată că dispozițiile care reglementează ajutorul bănesc pentru caz de naștere a unui copil, nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Câtă vreme reclamanta nu a beneficiat de ajutorul pentru nașterea unui copil, pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie specială, aceasta se află într-o situație de discriminare, de excludere de la exercitarea unui drept special acordat într-o situație specială.
Starea de discriminare a apărut datorită nerespectării prevederilor legale.
Astfel, prin art.2 alin.3 din CCM la nivel național pe anii 2007-2010 s-a stabilit obligația ca la angajare și la stabilirea drepturilor individuale, angajatorii să respecte dispozițiile legale în vigoare privind aplicarea principiului egalității de tratament față de toți salariații fără discriminări.
Discriminarea de tratament este menționată de legislația internă și internațională.
Constituția României la art.16 prevede că cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.
Art. 2 alin.1 din G nr.137/2000, definește discriminarea ca fiind, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului. sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Dispozițiile art.5 alin.1 prevăd că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Pe plan internațional, garantarea nediscriminării salariaților este asigurată prin Convenția OIM nr.100/1951 asupra egalității de remunerare, Convenția OIM nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul forței de muncă, Convenția OIM nr.10/1952 privind securitatea socială, Regulamentul nr.883/2004 a Consiliului Europei, acte juridice care obligă statele membre să prevadă în legislația internă standarde ale protecției persoanei împotriva discriminării, inclusiv asigurarea unui cadru protector copilului nou născut și familiei din care face parte.
De asemenea, Convenția M nr. 183/2000 privind protecția maternității cuprinde norme juridice imperative cu scopul de a proteja egalitatea tuturor femeilor care muncesc.
Relevante sunt și Directiva Consiliului nr.86/378/CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în regimurile profesionale de securitate socială, care, la art.5, prevede că principiul egalității de tratament implică absența oricărei discriminări, fie direct, fie indirect, cu referire în special la starea civilă sau familială mai ales în privința, printre altele, a calculului prestațiilor inclusiv prestațiilor suplimentare datorate soțului/ soției sau persoanelor aflate în întreținere, precum și condițiilor ce privesc durata și menținerea dreptului la prestații, precum și Directiva Consiliului 86/613/CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei precum și protecția maternității, care, la art.8, prevede stabilirea unor prestații în bani pentru perioada gravidității sau maternității.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL SĂLAJ.
Prin recursul formulat de Tribunalul Sălaj s- solicitat modificarea sentinței recurate și respingerea ca nefondată acțiunii reclamantei.
În motivare s-a invocat că drepturile salariale ale personalului auxiliar din instanțele judecătorești - din care face parte și reclamanta - sunt reglementate prin OG nr.8/2007, care constituie lege specială în materie. Prevederile Codului muncii și ale Contractului colectiv la nivel național constituie reglementări comune în materia raporturilor de muncă.
În mod eronat prima instanță a apreciat că reclamanta este discriminată față de acele categorii de personal care beneficiază de plata dreptului litigios.
Prin recursul declarat de pârâtaDirecția Generală a Finanțelor Publice a Jud.s-a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. respectiv să se admită excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În motivare s-a arătat că în mod greșit tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în cauza ce face obiectul dosarului de față, acesta nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică.
Prin recursul formulat de pârâtulMinisterul Justiției, s-a solicitat în temeiul art.304 ptc.4 și 9 coroborat cu art.312 pr.civ. admiterea acestuia, casarea sentinței pronunțate de prima instanță, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În memoriul de recurs s-a învederat că hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pcr.9 întrucât drepturile salariale sau de altă natură de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești sunt reglementate de legislația specială acestor categorii profesionale, acestea putând beneficia și de alte drepturi sub condiția prevederii exprese în beneficiul acestora.
Potrivit art.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național: "(1) Contractul colectiv de muncă unic la nivel național cuprinde drepturile și obligațiile patronilor și ale salariaților cu privire la condițiile generale de muncă.
În ce privește condițiile specifice de muncă, determinate conform legii, drepturile și obligațiile părților se vor stabili prin contractele colective de muncă la nivel de ramură, grup de unități, unități și instituții.
În conformitate cu art.3 alin.2 "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
De asemenea prevederile menționate mai sus rezultă faptul că drepturile salariale pentru personalul instituțiilor publice nu pot forma obiectul unor negocieri colective, drepturile respective fiind stabilite prin dispoziții legale.
Hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ.
Față de împrejurarea că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național nu pot fi aplicate decât prin prisma legislației specifice aplicabilă personalului din sistemul justiției ori în măsura în care se regăsesc în legislația specifică care însă nu reglementează dreptul afirmat de intimata-reclamantă și acordat prin hotărârea atacată.
Cererea formulată de aceasta a fost admisă în mod greșit de prima instanță în absența unui temei legal, considerent pentru care solicităm casarea hotărârii. Instanța de fond a realizat, prin sentința pronunțată, legiferarea unui drept prin depășirea flagrantă a atribuțiilor puterii judecătorești.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Întrucât o pare motivele de recurs invocate de pârâți sunt similare, cele trei recursuri nu vor fi analizate separat.
Referitor la motivul de recurs referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată.
Referitor la motivul de casare invocat deMinisterul Justițieise reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul Muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
În consecință, se apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă invocat de Ministerul Justiției nu este întemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă invocat de fiecare dintre recurenți se constată că art. 12 alin.(1) din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, respectiv art. 3 alin. (2) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevăd că "Contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
De asemenea, potrivit art. 157 alin.(2) din Codul Muncii "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
OG 8/2007 reglementează în mod expres salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, reclamanta fiind grefier la Tribunal
În consecință, în condițiile în care salariaților din instituțiile bugetare nu li se pot cuprinde în contractele colective de muncă negociate dispoziții cu privire la drepturile salariale care nu sunt reglementate prin acte normative cu putere de lege, rezultă că acestor salariați nu le sunt aplicabile în mod direct prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel național referitor la drepturilor de natură salarială.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că aplicând direct contractul colectiv de muncă la nivel național pentru acordarea dreptului solicitat de reclamantă, prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale menționate anterior, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind întemeiat.
În ceea privește ultimul motiv de recurs invocat deTRIBUNALUL SĂLAJ, se constată că prin Decizia nr.1325 din 04.12.2008 a Curții Constituționale, obligatorie conform art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, s-a statuat că dispozițiile <LLNK 12000 137131 301 0 34>Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se vor admite recursurile declarate în cauză împotriva sentinței civile nr. 965 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în parte în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei. Se vor menține dispozițiilor sentinței referitoare la respingerea excepțiilor necompetenței instanței, respectiv la lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 965 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.LD/Dact.SM
3 ex./15.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel
