Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1245/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1245/R/2009
Ședința publică din 19 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al instanței
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1134 din 16 IUNIE 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale - spor 10% 2004-2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererile de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1134 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Clujs -au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de instanță din oficiu, a pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și, în consecință, s-a respins acțiunea față de acesta.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ fiind obligați la calcularea și la plata în favoarea reclamantei a diferenței de indemnizație de conducere în cuantum de 10% pe perioada 01.01.2005-31.08.2005.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR Baf ost obligat să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 21 alin. 1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, acestea au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Instanța din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, în condițiile în care între reclamanți și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu există nici un raport juridic, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, va admite excepția invocată și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Potrivit Legii nr. 500/2002 și G nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul unităților de justiție (grefieri), raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile Codului muncii, conform art.1 din acest cod.
Instanța a reținut că, conform art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art. 3 alin. 8 din G nr. 8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raportul de timpul efectiv lucrate în aceste activități.
Aceste prevederi normative introduc o diferență de tratament în cadrul aceluiași personal auxiliar de specialitate din unitățile de justiție, criteriul de distincție fiind categoria socio-profesională ( locul de muncă ).
Însă, unitățile de justiție ( instanțele judecătorești ) desfășoară o activitate complexă, atât pe linie judiciară ( activitate de judecată, contencioasă și necontencioasă ), cât și pe linie conexă administrativă. Această activitate complexă se reflectă în mod direct și asupra atribuțiilor personalului auxiliar de specialitate, care concură la îndeplinirea acestei întregi activități.
Astfel, conform art. 38 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat și Hotărârea nr. 287/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii), grefierii sunt repartizați pe compartimente de activitate diferite.
Ca atare, fiecare grefier are ca activitate principală și permanentă activitatea corespunzătoare compartimentului de activitate în care a fost repartizat sau delegat, pe durata acestei repartizări sau delegări. Rezultă faptul că fiecare grefier îndeplinește atribuțiile aferente compartimentului de activitate la care este repartizat sau delegat. Însă, în toate cazurile, îndeplinește una și aceeași muncă (aceea de grefier, deci nu o muncă de natură juridică diferită), respectiv o muncă normală normată pentru acel compartiment ( iar nu o muncă suplimentară, deoarece prin operațiunile juridice de "repartizare" sau de "delegare" se realizează tocmai stabilirea grefierului într-un anumit compartiment determinat de activitate pentru care îi este normată o muncă specifică, ceea ce exclude prestarea unei munci suplimentare, peste normă, atâta timp cât este în puterea respectivei repartizări sau delegări ).
Deci, și grefierii delegați la biroul judecătorului sindic, la biroul de carte funciară, la compartimentul de executări civile, la compartimentul de executări penale, la comisia pentru cetățenie sau la comisia pentru cercetarea averii, îndeplinesc tot o muncă (atribuții) de grefier, specifică compartimentului de activitate la care sunt repartizați sau delegați (la fel ca toți ceilalți grefieri), iar pentru a putea îndeplini această muncă, legea nu le cere condiții de studii, de treaptă sau grad profesional diferite față de alți grefieri.
De asemenea, nu este obiectiv și rezonabil a se considera faptul că munca pentru care are loc această repartizare (reorganizarea judiciară, publicitatea imobiliară, executarea hotărârilor, acordarea cetățeniei sau cercetarea averilor) ar fi mai importantă sau mai însemnată cantitativ decât cea din alte compartimente de activitate (de pildă, decât cea din ședințele de judecată), dimpotrivă există aceeași dificultate și responsabilitate.
S-a reținut, că grefierii (inclusiv reclamanta) este tratată diferențiat în funcție de criteriul discriminatoriu al categoriei socio-profesionale (locul de muncă unde sunt repartizați sau delegați), cu încălcarea principiului legal "pentru muncă egală și pregătire profesională, salariul egal", cu toate că îndeplinesc aceeași muncă, cea de grefier.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea indemnizației de 10%, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la personalul din unitățile de justiție, reclamanții prestând muncă de grefieri.
Toate persoanele din acest cadru al grefierilor din unitățile de justiție, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă corespunzătoare funcției de grefier, indiferent de categoria socio-profesională (locul de muncă în care sunt repartizați sau delegați).
Deci acesta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu grefierii delegați la activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1999 și art. 3 alin.8 din OG nr.8/2007.
Însă, este de remarcat că reclamanta, deși își execută raportul de muncă și își îndeplinește activitatea la care a fost repartizată, totuși nu primește indemnizația de 10%, sub pretextul discriminatoriu că este repartizată la alte compartimente, cu faptul că îndeplinește una și aceeași muncă de grefier.
Cu alte cuvinte, unul și același element în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de grefier produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională (locul de muncă).
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în munca de grefier în care au fost delegate sau repartizate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indemnizația de 10% din salariul brut. Din moment ce reclamanta este într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în muncă la fel ca și restul grefierilor, rezultă că reclamanta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării indemnizației de 10%.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii acestora, deoarece criteriul acordării indemnizației este unul și același: calitatea de grefier care depune munca de grefier.
Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamantei (locul de muncă) pentru a încerca justificarea discriminării acesteia, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, deoarece pentru aceeași muncă și aceeași pregătire se cuvine un salariu egal.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplul fapt al unui anumit loc de muncă (compartiment) arbitrar și discriminatoriu ales.
În concluzie, prin neacordarea indemnizației de 10%, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție sau loc de muncă) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanta este discriminată în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât i-a fost refuzată indemnizația nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia (condiția prestării muncii de grefier repartizat în muncă), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională (locul de muncă unde sunt repartizați), criteriu de diferențiere injust a grefierilor, fiind absurd și de neconceput a se accepta că munca de grefier se depune doar într-un anumit compartiment de activitate, iar în altul nu.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil.
În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanții nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din G nr. 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că în ședința din 12 mai 2008, Inalta C de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, statuând că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de legea specială.
Acordarea indemnizației de 10% este circumscrisă unor condiții cumulative care întrunesc un grad de obiectivitate dat de natura activităților în cauză, complexitate,responsabilitate, volum de muncă și timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, arătând că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară de casă bugetară revine Guvernului respectiv Parlamentului, potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Pentru ca Ministerul Finanțelor să aloce diferite fonduri este nevoie ca acestea în prealabil să fie aprobate.
Potrivit prevederilor art.34 din Legea nr.500/2002, Ministerul Administrației și Internelor avea obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele acestuia, pentru anul bugetar următor, or propunerile în sensul includerii în buget a sumelor în discuție nu au fost făcute.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din susținerile făcute de pârâți în recursurile lor, principala problemă care trebuie reținută de către instanța de fond este aceea că de fapt tratamentul aplicat reclamantei nu este unul discriminatoriu în comparație cu personalul auxiliar din cadrul instanțelor care își desfășoară activitatea în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, respectiv în comparație cu grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă (potrivit noilor dispoziții legale, anume art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007), acesta din urmă primind un spor de 10% pentru activitatea depusă.
Curtea constată că într-adevăr nu se verifică în speță un astfel de tratament discriminatoriu.
Pentru a se putea vorbi despre discriminare, este necesar să se constate că sunt întrunite condițiile stabilite prin art. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Or, art. 2 statuează la alin. 1 că "potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Or, situația în care se află reclamanta nu este egală cu cea a categoriilor profesionale în comparație cu care aceștia își afirmă situația de discriminare, astfel încât nu se poate constata incidența prevederilor legale mai sus citate. Reclamanta contestă că nu ar fi vorba despre o situație de muncă egală, așa cum a reținut prima instanță. Or, potrivit 1998, prin "egal" se înțelege "care este la fel cu altul într-o anumită privință; (despre cetățeni, națiuni etc.) care au aceleași drepturi și aceleași îndatoriri -". Este evident că nu există egalitate între reclamantă și persoanele care beneficiază de sporul solicitat prin prezenta acțiune, prin ipoteză chiar fiind indicate punctele de diferențiere și anume desfășurarea unor activități distincte.
În sentință este invocată jurisprudența CEDO, cu definirea discriminării prin trimitere la tratamentul diferit al persoanelor aflate în situații analoage, fără a exista justificări obiective și rezonabile.
Trebuie remarcat că se verifică în speță existența unei situații analoage, date de modul în care se desfășoară munca reclamantei în comparație cu cea desfășurată de grefierii ce beneficiază de indemnizația de 10%. Prin analog nu se înțelege egalitatea de situații, ci o asemănare între acestea. Or, este evident că analogie există între cele două situații prezentate prin acțiune, dată de locul de desfășurare a activității categoriilor profesionale vizate, de exercitarea unor activități similare. Diferențierea constă din faptul că grefierii care beneficiază de spor desfășoară în plus unele activități expres prevăzute de lege, apreciate de legiuitor ca mai complexe și conferind un grad mai înalt de solicitare angajatului, în măsura în care se adaugă activității obișnuite a unui grefier. Ca atare, apare ca rezonabilă remunerarea suplimentară a acestor grefieri, în condițiile în care se păstrează proporționalitatea între sporul salarial acordat și măsura în care activitatea acestora este mai complexă. Or, o indemnizație de 10% din salariu nu poate fi privită ca exagerat de mare pentru a remunera efortul suplimentar al acestor angajați.
Nu se poate susține că legiuitorul nu lasă să se înțeleagă prin textul legii, motivația acordării indemnizației, pentru a se putea verifica legitimitatea scopului urmărit. dacă nu există o exprimare expresă în acest sens, reiese din însuși textul legal ce instituie dreptul la indemnizație, că acesta corespunde muncii depuse de către grefieri în exercitarea activităților speciale ce le presupune munca în cadrul compartimentelor menționate, fiind evidentă legitimitatea remunerării efortului suplimentar al acestor grefieri.
Chiar dacă în cazul grefierilor ce beneficiază de indemnizația de 10% nu este necesară o calificare specială, nu se poate constata, ala cum solicită reclamanta, încălcarea Convenției nr. 111 din 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei. Aceasta, deoarece și în textul acestei convenții se face referire expresă la situații de diferențiere, excludere sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendență, națională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să știrbească egalitatea de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și de exercitare a profesiei; orice altă diferențiere, excludere sau preferință având ca efect suprimarea sau știrbirea egalității de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizațiilor reprezentative ale celor care angajează și a organizațiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum și a altor organisme competente.
Ca atare, sunt valabile considerentele mai sus prezentate privind inegalitatea în care și-a desfășurat activitatea reclamanta în comparație cu grefierii care beneficiază de indemnizația solicitată, inegalitate care justifică acordarea unui salariu sporit. Nu este necesar a se verifica dacă este cerută o calificare suplimentară grefierilor care beneficiază de indemnizație, întrucât cercetarea încălcării prevederilor menționatei convenții se oprește la constatarea că nu există o știrbire a egalității de tratament, întrucât nu există egalitatea situațiilor supuse comparației.
Prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, garantând dreptul la salariu egal pentru muncă egală, nu fac decât să justifice soluția adoptată de legiuitorul național, prin aceea că per a contrario se acceptă legitimitatea acordării unui salariu inegal acolo unde munca este diferită.
Având în vedere considerentele arătate, se constată că soluția instanței de fond este greșită, bazându-se pe o interpretare incorectă a dispozițiilor legale aplicabile în speță, astfel că se impune admiterea recursului pârâtului Ministerul Justiției și modificării în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților de obligare a acestui pârât la plata indemnizației lunare de 10% din salariul brut pentru perioada 01.01.2005 până la zi.
De altfel, este de reținut și faptul că sesizată fiind și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu recurs în interesul legii referitor la chestiunea abordată și în prezenta cauză, prin Decizia nr. 24/2008, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează, în sensul că, indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Cum potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3.pr.civ. dezlegarea dată prin deciziile în interesul legii problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, raportat și la celelalte motive mai sus reținute, curtea, față și de dispozițiile art. 299 și art. 312.pr.civ. va admite recursurile pârâților și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantei îndreptată împotriva acestor pârâți.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.1134 din 16 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea promovată de reclamanta pentru obligarea pârâților la plata diferenței de indemnizație de conducere în cuantum de 10% pentru perioada 1.01.2005 - 31.08.2005 și pentru obligarea pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la alocarea și virarea fondurilor necesare pentru plata sumelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
plecat din instanță
semnează vicepreședintele
instanței
- -
Red.AR/dact.
3 ex./30.07.2009
Jud.primă instanță: /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede
