Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 125/R/2009
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte Curtea de Apel Cluj
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 414 din 06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, și -, precum și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurenții au solicitat judecata în lipsă, instanța apreciind că se află cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 414 din 06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Clujs -au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și - în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și în consecință:
Au fost obligați pârâții Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Tribunalul Cluj la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 1700 lei reprezentând stimulente materiale, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea profesională de magistrați și asistenți judiciari la Tribunalul Cluj, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de dreptul muncii, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 295 al. 2 din Codul Muncii.
Prin Hotărârea 15/23.01.2006, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența discriminării indirecte, potrivit art. 2 al. 1- al. 2, art.6 lit. c, art.8 al.3, art. 19 al. 4 din OG 137/2000, având în vedere faptul că prin Ordinul pârâtului Ministerul Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în cuantum de 1700 lei, doar pentru magistrații care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani și s- încălcat astfel principiul egalității de tratament judiciar.
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României și art.23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu, sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală conform și art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale respectiv art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Este de neconceput faptul că, deși reclamanții au o vechime în muncă mai mare de trei ani și continuă să-și desfășoare activitatea în aceleași condiții ca și magistrații cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, contribuind în egală măsură la îndeplinirea actului de justiție, aceștia să nu beneficieze de stimulentul financiar menționat.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, potrivit art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea 27/2004 în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin prisma aspectelor reținute și având în vedere dispozițiile art. 269 Codul Muncii, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată.
În ceea ce privește obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, s-a apreciat că aceasta este o obligație solidară, solidaritatea pasivă izvorând, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții 1-3 sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale(principal, secundar, terțiar).
Practic, drepturile bănești nu pot fi plătite decât, după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). Pârâții sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
S-a reținut, raportat și la Hotărârea din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a acoperi întreaga sumă solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită.
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, s-a apreciat că aceasta este justificată raportat la dispozițiile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, or este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
S-a apreciat că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor. În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanții nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Pe baza considerentelor deja expuse și apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit. e, pct. i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, precum și dispozițiile art. 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea reclamanților, conform dispozitivului.
În conformitate cu prevederile art.3 și urm. din Decretul nr. 92/1976, angajatorul are obligația de a întocmi și completa carnetul de muncă cu toate modificările intervenite în executarea raporturilor de muncă, așa încât instanța a obligat pârâții să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă ale reclamantului.
Cu privire la excepția inadmisibilității, pentru considerentele deja expuse, s-a apreciat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe considerentul că între instituția pârâtă și reclamanți nu există nici un fel de raporturi juridice.
S-au invocat disp.art. 17 alin.1, 34 din Legea nr. 500/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției criticat hotărârea prin prisma art. 304 pct.9 Cod proc.civ.
Plata sumelor de bani ce fac obiectul acțiunii a fost dispusă prin Ordinul nr. 1921/C/15.12.2005, emis în conformitate cu disp. art. 25 din Legea nr. 146/1997.
financiar nu este un drept conferit de lege, cu caracter absolut, ci depinde de o multitudine de factori.
Nefiind un drept legal, nu constituie o creanță lichidă și exigibilă, iar discriminarea nu poate fi invocată câtă vreme, ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prev. de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s- încadrat în criteriul avut în vedere de ordonatorii de credite.
Repartizarea stimulentelor s- făcut în conformitate cu Normele interne aprobate prin Ordinul MJ nr.2404/C/2004.
Stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de OG 137/2000.
Cererea de abținere colectivă formulată de către judecătorii Curții de Apel Cluja fost respinsă prin încheierea nr. 7582/28.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), ceea ce îi conferă legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
Motivele invocate in recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Este adevărat că stimulentele ce fac obiectul acțiunii reclamanților nu se includ în categoria drepturilor salariale, însă așa cum a reținut prima instanță principiul egalității de tratament este încălcat prin faptul că doar o anumită categorie de magistrați - cu vechime între 0-3 ani - a fost considerată ca fiind îndreptățită să le încaseze.
Acordarea unui drept pecuniar -chiar dacă nu este drept salarial -dar categoric în considerarea calității de angajat doar unei anumite categorii strict determinate, pe anumite criterii (în speță, a vechimii în muncă între 0-3 ani), fără o argumentare a considerentelor ce au stat la baza alegerii acelei categorii ca să primească un drept de la beneficiul căruia ceilalți aparținători la aceeași categorie profesională au fost excluși constituie indubitabil o discriminare care nu putea fi înlăturată decât prin acordarea acelorași stimulente tuturor reclamanților.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 414 din 06.03.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC
2 ex/5.02.2009
Jud.primă instanță: ,
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Marta Carmen Vitos, Gabriella
