Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1254/R/2009

Ședința publică din 19 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției

JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al instanței

- -

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâții recurenți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1156 din 26 mai 2008, pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, și, având ca obiect calcul drepturi salariale - prima de vacanță 2003-2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererile de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.

CURTEA:

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr.1156/26 mai 2008, TRIBUNALUL SĂLAJa respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2003 și 2004, necompetenței materiale a instanței, și a lipsei calității procesuale pasive, excepții invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.

A admis acțiunea reclamanților, împotriva pârâților TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, pârâții fiind obligați să plătească reclamanților drepturile salariale constând în prima de vacanță aferentă perioadei 2003 - 2006, actualizată în raport cu indicele de inflație.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării acestor plăți.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

Începând cu anul 2000 reclamanții - judecători au avut dreptul la prima de vacanță, recunoscut prin OG83/29 aug.2000.

Acest drept a fost ulterior suspendat, prin OG33/2001, până la 1 ian. 2002. Ulterior dreptul a fost suspendat succesiv până în anul 2006 prin legile bugetului de stat.

Suspendarea dreptului nu echivalează cu stingerea lui ci are ca efect imposibilitatea realizării în intervalul pentru care s-a dispus suspendarea.

Având în vedere prevederile art.1 din OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de vacanță suspendate pe perioada 2001-2006, s-a admis acțiunea așa cum s-a arătat în dispozitiv.

Cu privire la excepțiile invocate, s-a reținut că are calitate procesuală pasivă având în vedere atribuțiile ce-i revin din Legea 500/2002 iar tribunalului îi revine competența materială de soluționare a cauzei, având în vedere că instanța a fost investită cu soluționarea unui litigiu de muncă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, Curtea de APEL CLUJ, prin S și Ministerul Justiției, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.

TRIBUNALUL SĂLAJa arătat că, prima instanță greșit a reținut ca temei al hotărârii pronunțate OUG146/2007, în condițiile în care, această lege nu are dispoziții cu privire la categoria socială din care fac parte reclamanții.

Curtea de APEL CLUJa arătat de asemenea că nu există temei legal pentru acordarea drepturilor solicitate de reclamanții - JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede aceștia având drept la prima de vacanță numai pentru anii 2001-2002, așa cum s-a interpretat de prin decizia XXIII, în soluționarea recursului în interesul legii.

Sai nvocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2003-2004 și a necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj având în vedere art.36 din OUG27/2006.

S-a mai invocat lipsa calității procesuale pasive a care nu se află în raporturi juridice directe cu reclamanții și atribuțiile conferite de Legea 500/2002 sunt altele decât cele avute în vedere de prima instanță.

Ministerul Justiției a criticat sentința invocând Decizia nr.XXIII/2005 pronunțată de care a reținut existența dreptului reclamanților la prima de vacanță numai pentru perioada anilor 2001-2002, dispozițiile legale ce prevedeau acest drept fiind abrogate cu începere din 1 ianuarie 2003.

Așadar, pretențiile reclamanților pentru plata primei de vacanță aferentă anilor următori nu mai are nici un temei legal.

Recursurile sunt întemeiate.

Astfel, prima instanță a admis acțiunea având în vedere dispozițiile OUG146/2007.

Potrivit art.1 din acest act normativ, prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor de concediu, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.

2 al primului articol indică personalul căruia îi sunt aplicabile prevederile între OUG care nu se regăsesc magistrații.

Dar acest text face referire și la "alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare".

Nici în temeiul acestei dispoziții acțiunea reclamanților nu putea fi găsită a fi întemeiată, pentru următoarele considerente:

Dreptul judecătorilor la prima de concediu a fost reglementată prin art.41/1 alin1. din Legea 50/1996 (introdus prin art.1 pct.38 din nr.OG83/2001). Acest drept ulterior a fost suspendat, prin OUG33/2001 și Legea 386/2001.

Prin OUG177/2002, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2003, dispozițiile legale de mai sus au fost abrogate. În consecință, dreptul magistraților la prima pentru concediu de odihnă, a încetat începând cu anul 2003, dreptul lor ce a fost suspendat subzistând doar pentru anii 2001-2002, așa cum s-a decis de către prin Decizia nr.XIII/12 decembrie 2005 pronunțată în interesul legii.

Așadar, acțiunea reclamanților întemeiată pe dispozițiile OUG146/2007 este lipsită de temei, aceștia neputând fi considerați a face parte din categoria generic denumită de legiuitor ca fiind, personal ce beneficiază de primă de concediu în temeiul unor legi speciale, întrucât în intervalul 2003-2006, magistrații nu au avut reglementat un asemenea drept.

Admițând acțiunea reclamanților, prima instanță a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală, privită prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 proc.civ. recursurile urmând a fi admise și sentința, în temeiul art.312 alin.1-3.proc.civ. modificată, în sensul respingerii acțiunii.

Criticile formulate de S referitoare la excepțiile de tardivitate și necompetență sunt nefondate, având în vedere că se solicită admiterea acțiunii în temeiul unui act normativ emis în anul 2007 prin care se recunoaște dreptul anumitor categorii de personal bugetar, retroactiv din anul 2001 iar dispozițiile art.36 din OUG27/2006 sunt străine cauzei, întrucât reclamanții nu au contestat salarizarea stabilită în temeiul acelui act normativ.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la nereținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a având în vedere faptul că acest minister a fost chemat în judecată tocmai având în vedere atribuțiile pe care i le conferă Legea 500/2002 cu privire la elaborarea și rectificarea bugetului anual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, P S, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1156 din 26 mai 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, și, pentru plata primei de concediu.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

în concediu odihnă

semnează

PRIM GREFIER

Red.GP

Dact./3ex./16.07.2009

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Cluj