Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1292/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1292/
Ședința publică din 27 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 187 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru, iar pârâta intimată Școala Generală "" de Mac omunicat relațiile solicitate la termenul anterior.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor, conform art. 242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 187/19 februarie 2009, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, prin reprezentant legal Sindicatul " ", în contradictoriu cu pârâții Școala Generală " " de M, Inspectoratul Școlar Județean M, Consiliul Local al comunei de M și Primarul comunei de M și, drept consecință:
- a obligat pârâții să recalculeze toate drepturile salariale ale reclamantei cu respectarea prevederilor art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și a obligat pârâții la plata în favoarea reclamantei a diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclamantei ( calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 880 lei ) și drepturile salariale plătite efectiv acesteia, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, până la data la care salariul de bază al reclamantei atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, dar nu mai mult de data de 19 februarie 2009.
- a dispus că sumele mai sus menționate vor fi reactualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice și, drept consecință, acesta din urmă a fost obligat să aloce în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M fondurile necesare plății drepturilor bănești mai sus menționate, acordate reclamantei prin hotărâre.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată, în raport de prevederile art. 13 alin.1 din nr.OUG 32/2001 și ale art. 16 și 18 din nr.HG 538/2001acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 s-a stabilit nivelul salariului de bază minim brut pentru un program de lucru complet, corespunzător fiecărei categorii profesionale, nivel care în cazul reclamantei nu a fost respectat, salariul acesteia fiind stabilit sub limita minimă cuvenită de 880 lei.
Prin urmare, s-a apreciat că, în raport de prevederile art. 41 alin. 2 și 5 din Constituția României, ale art. 11 alin.1 lit. d) din Legea nr. 130/1996 și ale art. 241 alin. 1 lit. d) din Codul muncii, acțiunea reclamantei este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale.
S-a mai susținut că lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice rezultă și din interpretarea coroborată a dispozițiilor alin. 2, teza a II-a și alin.17 ale art. 167 din Legea nr. 84/1995. Astfel, la art. 167 alin.17 lit. a - h), legiuitorul a prevăzut expres și limitativ categoriile de cheltuieli care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, între acestea neregăsindu-se cele referitoare la cheltuielile de personal, cum sunt drepturile pretinse de reclamantă în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a susținut că există totuși anumite limite în ceea ce privește incidența dispozițiilor contractului colectiv de muncă asupra unora dintre categoriile socio-profesionale semnatare ale acestuia.
Astfel, dispozițiile art.12 din Legea nr.130/1996, republicată, prevăd expres că se pot încheia "contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare", însă "prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale". Prin urmare, în ipoteza în care nivelul indemnizațiilor salariaților sunt stabilite prin acte normative speciale, dispozițiile contractelor colective în această materie sunt inaplicabile.
Or, în speță, drepturile de natură salarială ale reclamantei sunt stabilite prin act normativ special, respectiv Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care stabilește coeficienții de multiplicare, indemnizațiile și sporurile aplicabile categoriei profesionale din care face parte aceasta.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Ministerul Finanțelor Publice dispune de calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Finanțelor Publice derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Finanțelor Publice, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
Cu referire la fondul cauzei, Curtea constată că abordarea primei instanțe este, de asemenea, corectă, sub acest aspect reținându-se următoarele considerente:
Începând cu 1 ianuarie 2007, prin art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, s-a stabilit - pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare ( cazul reclamantei ) - un salariu de bază minim brut de 880 lei, corespunzător unui program complet de lucru de 170 de ore, în medie.
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 2 și 5 din Constituția României, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, acestea vizând, printre altele, și instituirea unui salariu minim brut pe țară, iar dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 11 alin.1 lit. d) din Legea nr. 130/1996, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național, clauzele acestora își produc efectele pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în același sens fiind și dispozițiile art. 241 alin. 1 din Codul muncii.
De asemenea, dispozițiile art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996 și ale art. 243 alin. 1 din Codul muncii prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Din contextul prevederilor legale enunțate rezultă fără echivoc faptul că dispozițiile art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 sunt aplicabile și personalului din învățământ, dreptul acestuia la salariul minim fiind garantat.
În speță, conform datelor furnizate de unitatea de învățământ a cărei angajată este reclamanta, aceasta ocupă funcția de profesor cu studii superioare și are un salariu de bază brut ( de încadrare ) de 762 lei, pentru un program complet de lucru de 170 de ore, prin urmare sub limita minimă de 880 lei, stabilită prin art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
Curtea nu împărtășește opinia recurentului Ministerul Finanțelor Publice, conform căreia, în raport de prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1996, dispozițiile menționate nu sunt aplicabile reclamantei, întrucât drepturile salariale ale acesteia sunt stabilite prin Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Astfel, sub aspectul invocat, trebuie avute în vedere, pe lângă cele anterior expuse, și dispozițiile art. 8 alin. 2 și 3 din Legea nr. 130/1996, conform cărora,contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Prin urmare, criticile aduse hotărârii primei instanțe se constată a fi nefondate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul dedus judecății va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M cu sediul în T M,--3, județul M - Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 187 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței |
Grefier, Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Prim-grefier |
Red.
Tehnored.
2 exp./21.07.2009
Jud.fond.;
Asist. jud. -;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
