Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1349/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1349/R/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
Pe rol fiind recursurile declarate de reclamanții și alții și intervenienții și alții împotriva sentinței civile nr. 23/D din 16 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - îndemnizații 10 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat de părți judecarea cauzei în condițiile art. 242 proc.
Apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată instanța o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.23/16 septembrie 2008 a Curții de APEL CLUJ, s-a respins ca nefondată acțiunea în pretenții de drepturi salariale a reclamanților, G, și cererile de intervenție în nume propriu formulate de intervenienții, G, împotriva pârâților Ministerul Justiției, TRIBUNALUL CLUJ, Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
Așa cum rezultă din cererile formulate de reclamanți și intervenienți, problema care trebuie în principal soluționată de către instanța de fond este aceea dacă de fapt tratamentul aplicat acestora ar fi unul discriminatoriu în comparație cu personalul auxiliar din cadrul instanțelor care își desfășoară activitatea în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, respectiv în comparație cu grefierii vizați de dispozițiile art.3 alin.8 din nr.OG8/2007, aceștia primind un spor de 10% pentru activitatea depusă.
Curtea constată însă că în speță nu se poate reține un astfel de tratament discriminatoriu.
De altfel, pentru a se putea vorbi despre discriminare, este necesar să se constate că sunt întrunite condițiile stabilite prin art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Or art.2 statuează la alin.1 că "potrivit ordonanței prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Dar, situația în care se află reclamanții și intervenienții nu este egală cu cea a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești care desfășoară activități potrivit art.19 pct.3 din Legea 50/1996 respectiv art.3 alin.8 din OG8/2007, astfel că nu se poate constata incidența prevederilor legale mai sus citate, deoarece diferențierea există din faptul că grefierii care beneficiază de spor desfășoară în plus unele activități expres prevăzute de lege, apreciate de legiuitor ca mai complexe și conferind un grad mai înalt de solicitare a angajatului, în măsura în care se adaugă activității obișnuite a unui grefier. Ca atare apare ca rezonabilă remunerarea suplimentară a acestor grefieri, în condițiile în care se păstrează proporționalitatea între sporul salarial acordat și măsura în care activitatea acestora este mai complexă.
Nu se poate susține că legiuitorul nu lasă să se înțeleagă, prin textul legii, motivația acordării indemnizației, pentru a se putea verifica legitimitatea scopului urmărit. Chiar dacă nu există o exprimare expresă în acest sens, reiese din însuși textul legal ce instituie dreptul la indemnizație că aceasta corespunde muncii depuse de către grefieri în exercitarea activităților speciale ce le presupune munca în cadrul compartimentelor menționate, fiind evidentă legitimitatea remunerării efortului suplimentar al acestor grefieri.
Chiar dacă în cazul grefierilor ce beneficiază de indemnizația de 10% nu este necesară o calificare specială, nu se poate constata, așa cum solicită reclamanții și intervenienții o încălcare a dispozițiilor art.6 muncii, ale art.20 și 53 ale Constituției, respectiv ale nr.OG137/2000.
De fapt chiar prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, garantând dreptul la salariu egal pentru muncă egală, nu fac decât să justifice soluția adoptată de legiuitorul național, prin aceea că "per a contrario" se acceptă legitimitatea acordării unui salariu inegal acolo unde munca este diferită.
De altfel este de reținut și faptul că sesizată fiind și Inalta C de Casație și Justiție, cu recurs în interesul legii, referitor la chestiunea abordată și în prezenta cauză, prin Decizia nr.24/2008, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că dispozițiile art.19 alin.3 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și ale art.3 alin.8 din nr.OG8/2007, se interpretează în sensul că, indemnizația lunară de 10% din salariu de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Așa fiind, având în vedere considerentele mai sus reținute precum și faptul că potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 proc.civ. dezlegarea dată prin deciziile în interesul legii problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, acțiunea reclamanților precum și cererile de intervenție se impun a fi respinse ca nefondate.
Dar, de fapt, pretențiile reclamanților și intervenienților se impun a fi privite ca inadmisibile și prin prisma celor statuate de instanța supremă și prin Deciziile 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale prevederile art.1, 2 alin.3 și art.27 alin1. din nr.OG137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De altfel este de reținut și faptul că jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat ce nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Dar reclamanții și intervenienții nu sunt în situațiile mai sus arătate de ei, diferențierile salariale invocate având justificări în natura diferită a activităților desfășurate (cazul THLIMMENOS versus -2000).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr-.
Ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din OUG 75/2008 prin Decizia 104/20.01.2009, competența de soluționare a prezentului recurs a revenit Curții de APEL CLUJ.
Astfel, recursul reclamanților vizează nelegalitatea hotărârii atacate sub următoarele aspecte:
Recurenții susțin că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care nu a reținut calitatea lor de grefieri încadrați la o instanță specializată, Tribunalul Comercial, instanță unică în județul C, care instrumentează cauzele având ca obiect procedura insolvenței conform art.16 pr.civ.
Recurenta a învederat că este singura reclamantă din prezenta cauză căreia în mod indubitabil i se aplică dispozițiile art.19 alin.3 din Legea 50/1996 și art.8 alin.3 din OG 8/2007, situație în care susține existența unei vădite discriminări între situația ei și cea a celorlalte reclamante grefiere.
Recurenții au invocat dispozițiile art.3041pr.civ. și 316 pr.civ. solicitând astfel admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii șiobligării pârâților la plata drepturilor salariale restante reprezentând îndemnizația de 10% din salariul brut începând cu 20.03.2004 și până la introducerea acțiunii 10.11.2007 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora, precum și acordarea în continuare a acestei indemnizații de 10% până la reglementarea situației juridice a acestor drepturi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.3041și art.304 pct.9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Față de obiectul dedus judecății, instanța de fond a data eficiență dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr.24/2008 dată de Secțiile Unite în Recurs în interesul legii.
Astfel, prin această decizie, s-a statuat că dispozițiile art.19 alin.3 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată și ale art.3 alin.6 din OG 8/2007, se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariu de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus evocate.
Acțiunea reclamantilor este determinată de tratamentul discriminatoriu, în viziunea reclamantilor, în ce privesc drepturile salariale în comparație cu personalul auxiliar din cadrul instanțelor care își desfășoară activitatea în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, respectiv în comparație cu grefierii vizați de dispozițiile art.3 alin.8 din OG 8/2007, aceștia primind un spor de 10% pentru activitatea depusă.
Or, din perspectiva atât a Deciziei nr.24/2008 dată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a Deciziilor nr.818 și 819 și respectiv nr.820 și 821/3.07.2008 a Curții Constituționale și a Jurisprudenței CEDO, instanța de fond a făcut o corectă și legală interpretare a raporturilor juridice, a stării de fapt și de drept, în condițiile în care reclamanții și intervenienții nu sunt în situațiile arătate de ei, ci diferențierile salariale invocate sunt determinate de natura diferită a activității desfășurate (situație în care este incidentă jurisprudența CEDO invocată de instanța de fond - cauza Thlimmenos contra Greciei 2000).
Or, față de cele expuse, motivele de recurs invocate de recurenți, nu întrunesc cerințele art.304 pct. 9 pr.civ. situație în care recursul fiind nefondat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, și intervenienții, G, împotriva sentinței civile nr.23/D din 16.09.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - ---
Red.PE/CA
2 ex. - 7.07.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen
