Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1395/R/2009
Ședința publică din 2 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia vicepreședinte al instanței
-
GREFIER:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 296 din 18.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe reclamanții, și și pe pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâților MINISTERUL PUBLIC și Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL CLUJ, cons. jur., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâților depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și adeverința din care rezultă că s-a efectuat o plată parțială a sumelor dispuse prin sentința civilă nr. 296/18.02.2008.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâților solicită admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 296 din 18.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar civil nr- s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor
S-au respins excepțiile de necompetență materială și lipsa calității procesuale pasive invocate de MINISTERUL PUBLIC
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC B, Parchetul de pe lângă Curtea De APEL CLUJ și Ministerul Economiei Și Finanțelor - Prin DGFP C și în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea De APEL CLUJ la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 1700 lei reprezentând stimulente materiale, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și în consecință a fost obligată chemata în garanție să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea profesională de magistrati la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, aporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de dreptul muncii, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 295 al. 2 din Codul Muncii.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
Instanța reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul Muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod, astfel că va respinge excepția de necompetență materială a instanței, excepție invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC.
Prin Hotărârea 15/23.01.2006, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența discriminării indirecte, potrivit art. 2 al. 1- al. 2, art. 6 lit c, art. 8 al. 3, art. 19 al. 4 din OG nr. 137/2000, având în vedere faptul că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în cuantum de 1700 lei, doar pentru magistrații care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani și s- încălcat astfel principiul egalității de tratament judiciar.
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României și art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu, sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală, conform și art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale respectiv art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul Muncii ).
Sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul Muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Este de neconceput faptul că, deși reclamanții au o vechime în muncă mai mare de trei ani și continuă să-și desfășoare activitatea în aceleași condiții ca și magistrații cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, contribuind în egală măsură la îndeplinirea actului de justiție, aceștia să nu beneficieze de stimulentul financiar menționat.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 al. 1 al G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Potrivit art. 21 alin. 1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea 27/2004 în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin prisma aspectelor reținute și având în vedere dispozițiile art. 269 Codul Muncii, instanța apreciază că acțiunea reclamanților este întemeiată.
În ceea ce privește obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, se apreciază că aceasta este o obligație solidară, solidaritatea pasivă izvorând, din prevederile art.44, art.35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale G nr. 177/2002 și G nr. 27/2006, conform cărora pârâții 1-3 sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale(principal, secundar, terțiar).
Practic, drepturile bănești nu pot fi plătite decât, după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă).
Pârâții sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Se va admite și cererea de chemare în garanție, raportat și la Hotărârea din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr. 1048/2005), prin care se arată că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a acoperi întreaga sumă solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită.
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, se apreciază că aceasta este justificată raportat la dispozițiile art.1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul Muncii. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Pe baza considerentelor deja expuse și apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din G nr. 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul Muncii, dispozițiile art. 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art. 269, art. 165 și art. 292 din Codul Muncii, instanța va admite acțiunea reclamanților.
Cu privire la excepția inadmisibilității, pentru considerentele deja expuse, se apreciază că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s- solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocându-se următoarele motive:
Hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucât, pe de o parte, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței în temeiul disp. OG nr. 137/2000, instanța reținând că obiectul acțiunii îl constituie drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența de soluționare revine tribunalului, iar pe de altă parte, instanța a reținut în considerentele hotărârii că exceptarea magistraților de la acordarea drepturilor pretinse presupune o discriminare la adresa puterii judecătorești.
Mergând pe ideea de discriminare, recurentul arată că erau incidente disp. art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, conform cărora competența materială revenea judecătoriei.
Un alt motiv de recurs vizează greșita respingere excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 nu fost emis de către recurent, consecința fiind aceea că discriminarea reținută de tribunal nu a fost produsă de către acesta.
MINISTERUL PUBLIC, în calitatea sa de ordonator principal de credite are atribuții de gestiune doar asupra bugetului propriu și al unităților de parchet subordonate, nu și asupra bugetului altor ordonatori principali de credite, în speță, Ministerul Justiției.
Ordinul invocat este un act administrativ emis de un ordonator principal de credite, și nu un act normativ, or, discriminarea există numai în situația în care prin dispozițiile unui act normativ două persoane aflate în aceeași situație și aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută cu argumente obiective.
Un alt motiv de recurs invocat vizează dispozițiile art. 22, 23 din OUG nr. 177/2002, act normativ în baza căruia erau salarizați magistrații la momentul emiterii Ordinului nr. 1921/C/2005 invocat ca temei al acțiunii. Aceste prevederi reglementau acordarea premiilor, nici unul dintre aceste articole de lege nefiind incident.
Un ultim motiv de recurs vizează nelegalitatea dispoziției de obligare recurentului la plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în condițiile în care recurentul, ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor solicitat la rândul său modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului și respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
În motivarea recursului pârâtul invocat că întrucât acțiunea reclamanților se întemeiază pe prevederile unui act administrativ - Ordinul MJ nr. 1921/C/2005- se impunea parcurgerea procedurii administrative prealabile în termenul prescris de lege.
Sub aspectul competenței materiale a soluționării litigiului, aceasta revenea potrivit disp. OUG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007 Curții de Apel București.
S-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii grefată pe prevederile Legii nr. 500/2002, art. 15 alin. 1.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ. curtea le va admite pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamanților se întemeiază pe prev. Ordinului MJ nr. 1921/C/15.12.2005 prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, conform anexei care face parte integrantă din ordin.
Potrivit acestei anexe, repartizarea fondului de stimulente s-a făcut pe ordonatorii din 40 de județe ale țării, Municipiul B, și Ministerul Justiției pentru: funcționari publici, personal contractual, consilieri de probațiune și JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia
Reiese din cele arătate că emitentul ordinului, în calitate de ordonator principal de credite indicat categoriile de personal care sunt angajate în sistemul al cărui ordonator de credite este ministrul justiției, care urmau să beneficieze de respectivele stimulente.
Practic, ordinul invocat este emis de un ordonator principal de credite, beneficiarii fiind angajații sistemului gestionat de acest ordonator.
Reclamanții au funcția de procuror, fiind angajați în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
Potrivit art. 70 alin. 1 și 4 din Legea nr. 304/2004, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este ordonator principal de credite.
Reiese din cele arătate că, reclamanții se prevalează de un ordin emis de un ordonator principal de credite, altul decât cel care gestionează un alt buget decât cel în vederea administrării căruia s-a emis ordinul invocat de reclamantă.
Este evident că, ordinul invocat îi vizează numai pe angajații Ministerului Justiției, iar reclamanții sunt angajații Ministerului Public.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție va fi admis, iar sentința modificată în sensul că se va respinge acțiunea reclamanților, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL CLUJ.
Urmare a respingerii acțiunii principale, se va respinge și cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 296 din 18 februarie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică, în sensul că, respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, și pentru plata drepturilor salariale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. /dact. MV
2 ex/16.06.2009
Jud. primă instanță:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia
