Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1426/R/2009

Ședința publică din 2 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia vicepreședinte al instanței

-

GREFIER:

S-au luat spre examinare recursurile formulate de reclamanții, I, împotriva sentinței civile nr. 9 din 16 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect calcul drepturi salariale - valoare sectorială de referință.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile au fost declarate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 4 mai 2009, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamanților, iar la data de 2 și respectiv 5 iunie 2009, prin fax și apoi prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent Ministerul Justiției a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanți, prin care solicită respingerea acestuia.

Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția de tardivitate a recursului formulat de reclamanți, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată reclamanților la data de 5 februarie 2009 iar recursul promovat a fost înregistrat abia la data 23 februarie 2009, cu depășirea termenului legal de 10 zile de la comunicare.

Constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării asupra excepției invocate.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.9/16.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Clujs -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Justiției.

S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, I, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI,MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ,având ca obiect litigiu de muncă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Justiției nu este întemeiată.

Conform art. 7 din nr.HG83/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, " Ministrul justiției este ordonator principal de credite".

Calitatea Ministerului Justiției de ordonator principal de credite și de debitor al obligației de plată a drepturilor salariale cuvenite magistraților, justifică în cauză legitimarea procesuală a pârâtului.

Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:

Conform anexei la.OUG nr.27/2006, valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează indemnizațiile magistraților este de 257 lei.

Nu există un temei legal pentru care această normă juridică, aprobată prin Legea nr.45/2007, să fie înlăturată prin aplicarea altei valori de referință sectorială edictată de un act normativ special, aplicabil altor categorii profesionale.

Considerentele invocate de discriminare sau tehnică legislativă defectuoasă nu pot fi primite, având în vedere forța obligatorie a deciziei nr.819/2008 a Curții Constituționale, prin care se interzice instanțelor judecătorești să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâtul Ministerul Justiției

Reclamanții au solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocându-se faptul că pentru termenul de judecată din 14.01.2009 reclamanții nu au fost legal citați.

Pârâtul a solicitat modificarea parțială a hotărârii sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului pentru perioada în care reclamanții au avut calitatea de auditori de justiție. întrucât în această perioadă ordonatorul principal de credite era, iar ordonatorul secundar.

Recursul s-a expediat prin poștă la data de 19.02.2009 ( 3), iar hotărârea împotriva căreia s-a promovat calea de atac a fost comunicată reclamanților la 05.02.2009 (47-49 dos. fond).

În raport de natura litigiului sunt aplicabile prev. Legii nr. 168/1999.Potrivit art. 80 din acest act normativ termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Din cele anterior arătate, reiese că în raport de data comunicării hotărârii reclamanților, data la care s-a promovat calea de atac se situează temporal în afara termenului legal de exercitare.

Văzând și disp. art. 137 alin. 1, art. 301 Cod proc. civ. art. 80 din Legea nr. 168/1999,recursul reclamanților va fi respins ca tardiv.

În ceea ce privește recursul pârâtului, curtea constată că acesta este nefundat,întrucât așa cum corect a reținut prima instanță Ministerul Justiției este ordonator principal de credite potrivit art. 7 din nr.HG 83/2005.

Acțiunea fiind respinsă ca nefondată, în totalitate, nu se pune problema angajării răspunderii materiale a ordonatorului de credite, din acest punct de vedere recursul fiind pur formal, urmând a fi respins ca nefundat în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantele, I, și ca nefondat recursul pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.9 din 16 ian.2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red. dact. MV

2 ex/17.06.2009

Jud.primă instanță:,

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Cluj