Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1448/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1448/R/2009
Ședința publică din 9 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
-
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN S și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 667 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul civil nr-, privind și pe reclamanții și, precum și pe pârâta CURTEA DE APEL CLUJa vând ca obiect calcul drepturi salariale - spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Instanța constată că prin memoriile de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. pârâții recurenți Tribunalul Sălaj și Ministerul Economiei și Finanțelor prin au solicitat judecarea cauzei și în lipsă. De asemenea, constată că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, și au fost comunicate părților.
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 667 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul civil nr-, s-a admis acțiunea reclamanților și împotriva pârâților TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și în consecință au fost obligați primii 3 pârâți în solidar să le plătească reclamanților sumele actualizate în funcție de rata inflației reprezentând spor de risc si solicitare neuropsihică în procent de 50%, calculate la salariul de baza brut lunar, pentru perioada 08.10.2004 si până la zi, astfel: - 71.733 lei și - 65.470 lei.
Au fost obligați pârâții să acorde lunar sporul de risc si solicitare neuropsihică în continuare.
Totodată a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că între reclamanți și această instituție nu există raporturi de muncă, urmează ca instanța să respingă această excepție dat fiind faptul că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care alocă fondurile necesare plății acestor drepturi către pârâtul Ministerul Justiției.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50 % pentru risc și solicitare neuropsihică, instanța apreciază că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă deoarece ne aflăm în prezența unui raport de muncă tipic, un raport juridic de natură contractuală care implică actul de voință al părților, chiar dacă între părți nu se încheie efectiv un contract individual de muncă în formă scrisă.
Potrivit art. 2 alin.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, tribunalul judecă conflictele de muncă, iar potrivit art.284 pct.1 din Codul muncii judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, urmând ca instanța să respingă excepția necompetenței materiale și să se investească cu soluționarea cauzei.
Acțiunea reclamanților nu vizează modul de stabilire a drepturilor salariale în sensul art. 36 alin.1 din nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, ci se referă la neacordarea unor drepturi legale, a unor drepturi stabilite de legiuitor, ceea ce ține de modul de executare a raporturilor de muncă.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct.Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamanți este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Tribunalul Sălaj, solicitând admiterea acestuia și respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților.
În motivare pârâtul arată că, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, a fost reglementat prin prevederile art.47 din Legea nr.50/1996.
Acest text a fost abrogat prin art.50 din Ordonanța de Urgență nr.83/2000 și a fost aprobată prin Legea nr.334 din 6 iulie 2001.
Prin urmare, în speța dedusă judecății nu sunt încălcate norme de tehnică legislativă astfel cum acestea sunt reglementate prin Legea nr.24/2000.
Prin recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, s-a solicitat admiterea acestuia cu desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii dec hemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca inadmisibilă.
În motivare pârâta a arătat că prima instanță a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice, Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, fiind singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar, motiv pentru care cererea sa de chemare în garanție este inadmisibilă.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției, prin care solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de trei ani, de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art.1, art.3, art.7 și art.8 din decretul nr.167/1958 și ale art.283 din Codul muncii, arătând că drepturile solicitate pentru perioada 08.10.2004-18.12.2004 sunt prescrise.
Pe fondul cauzei, consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din pr.civ întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevede "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
În textul de lege sus-menționat a fost abrogat prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Astfel, art.I pct.42 din actul normativ menționat prevede: "Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, se modifică și se completează după cum urmează: 42, articolul 47 se abrogă".
Totodată, având în vederea calitatea reclamanților, și anume aceea de asistenți judiciari, solicită respingerea acțiunii ca fiind vădit neîntemeiată, sporul în cauză nefiind prevăzut în favoarea acestei categorii de salariați, așa cum reiese fără echivoc din conținutul art.47 din Legea nr.50/1996, care se referă doar la magistrați și la personalul auxiliar de specialitate.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată că recursurile sunt parțial fondate, urmând să le admită în parte pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice se reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la recursul declarat deMinisterul Justițieise constată că primul aspect invocat în recurs relativ excepția prescripției dreptului la acțiune este parțial corect. Astfel, în condițiile în care acțiunea reclamanților a fost înregistrată în data de 18.12.2007, iar drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2004 trebuiau plătite în luna decembrie 2004, Curtea apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 08-31 octombrie 2004, excepție care în opinia instanței de recurs este întemeiată.
În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la fondul cauzei invocate de recurenți se reține că prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Prin urmare, Curtea constată că susținerile recurenților referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins contravin deciziei menționate, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care sunt apreciate ca neîntemeiate.
De acest spor beneficiază și asistenții judiciari motivat de faptul că potrivit art.17 (1) din Ordonanța nr.83/2000, asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr.92/1992, cu modificările și completările ulterioare, sunt remunerați cu indemnizația lunară corespunzătoare unui judecător de judecătorie iar potrivit art.15 din OUG 177/2002 care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți s-a stabilit că aceștia beneficiază de indemnizația lunară prevăzută la anexa A pct.28-32 în funcție de vechimea în magistratură, respectiv a judecătorilor de la judecătorii. Aceleași criterii de salarizare sunt stabilite și prin Ordonanța nr.27/2006 la art.16.
Acordarea unui anumit spor judecătorilor fără ca acesta să fie acordat și asistenților judiciari ar reprezenta o discriminare ce nu are la bază un criteriu rațional, obiectiv, atâta timp cât potrivit textelor legale mai sus arătate asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor.
În consecință, Curtea de Apel apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat, decât așa cum s-a arătat anterior, referitor la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se vor admite în parte recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 667din 07 aprilie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în parte în sensul că se va admite în parte acțiunea. Se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 08-31 octombrie 2004 și, în consecință se va respinge acțiunea cu privire la perioada 08-31 octombrie 2004 ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 667 din 07 aprilie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 08-31 octombrie 2004. Respinge acțiunea cu privire la perioada 08-31 octombrie 2004 ca fiind prescrisă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - --- - -
Red.D/Dact.
3 ex./29.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
