Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1465/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1465/R
Ședința publică din 14 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin H, cu sediul în M C,-, împotriva sentinței civile nr.2916 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței la data de 11 iunie 2009 relațiile solicitate de instanță la termenul anterior din partea Tribunalului Harghita - Serviciul Contabilitate.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 2916 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
- s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta;
- s-a admis acțiunea civilă a reclamanților, G și a intervenientei, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H;
- au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească pe seama reclamanților sumele reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% pentru perioada iulie 2004 - iulie 2007, în cazul reclamantului G mai 2006 - iulie 2007, iar în cazul intervenientei februarie 2006 - iulie 2007;
- pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească în continuare reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu 1 august 2007, urmând ca aceste sume să fie actualizate cu indicele de inflație, calculate până la data plății efective;
- pârâtul Tribunalul Harghitaa fost obligat să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților;
- pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat casarea hotărârii atacate și în consecință respingerea acțiunii civilă formulate de reclamanți, ca neîntemeiată, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte de lege care se altor categorii de personal din sectorul bugetar, neexistând temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru JUDECĂTORI: Nemenționat
S-a mai susținut că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000. Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării.
Pe de altă parte, acordarea pentru viitor prin hotărârea pronunțată de instanța de fond a unui spor de confidențialitate înseamnă că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
Recurentul pârât a invocat, de asemenea faptul că hotărârea pronunțată de tribunal este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât teza ridicată la de principiu al dreptului muncii de către instanța de fond potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic, în mod separat îi corespunde un spor, nu are nici un temei legal sau doctrinal. Toate îndatoririle prevăzute de Legea nr. 303/2004 pentru magistrați trebuie privite în ansamblu ca o obligație de a presta munca specifică de magistrat, îndatoriri cărora le corespunde obligațiile corelativă a angajatorului de plata salariului. Din prevederile legal aplicabile magistraților rezultă cu evidență că sistemul de salarizare instituit prin lege specială pentru această categorie profesională nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate în afara prevederilor legale.
În ceea ce privește dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători, s-a arătat că acesta nu este unul recunoscut de lege, întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare și nu face obiectul art.14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În sensul celor de mai sus s-a precizat că magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat prin Legea nr. 303/2004 și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OUG nr. 27/2006. Situația judecătorilor nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu a celorlalte categorii profesionale în favoarea cărora a fost recunoscut dreptul la sporul de confidențialitate prin legi speciale (Legea nr. 360/2002, Legea nr. 656/2002, OG nr. 137/2000).
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Has olicitat casarea hotărârii atacate, admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a acestui minister, iar pe fond respingerea acțiunii, în drept fiind invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s- susținut că acest minister nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariații altor instituții. În speță raportul de serviciu a fost stabilit între reclamantă și Ministerul Justiției, respectiv Tribunalul Harghita, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să aibă vreo calitate în cadrul acestui raport juridic.
Rolul Ministerul Finanțelor Publice estre printre altele de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectând procedura reglementată prin Legea finanțelor publice.
Pârâtul a mai relevat faptul că în cauză nu s-a dovedit că Ministerul Finanțelor Publice cu încălcarea legii ar fi adus atingere unui drept sau interes legitim al reclamantei, motiv pentru care se justifică admiterea excepției invocate.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând că prin instituirea dreptului de acordare a sporului de confidențialitate prin actele normative invocate de reclamantă legiuitorul a urmărit protejarea acelor informații clasificate a căror divulgare ar avea consecințe grave, motiv pentru care a enumerat în mod expres și limitativ care sunt domeniile în care anumite informații sunt considerate ca fiind clasificate și care sunt categoriile de personal cărora li se acordă acest spor și ca atare, în cazul de față, nu se poate pune în discuție o eventuală discriminare în sensul OG nr. 137/2000.
Prevederile legii sunt clare și precise indicând în mod concret limitativ și indiscutabil, căror categorii de salariați li se acordă acest spor de 15%, acordarea acestuia fiind condiționată de desfășurarea anumitor activități care din punctul de vedere al legiuitorului sunt mai dificile și mai complexe cu impact direct asupra unor sectoare de maximă importanță.
Întrucât textul legal nu lasă loc de interpretări, drepturile salariale solicitate pot fi acordate numai în limita prevederilor legale.
Prin încheierea din 27 martie 2008 Curtea de Apel Târgu -M a dispus înaintarea dosarului la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale din OG nr. 137/2000, pe care reclamanții le-au invocat în susținerea acțiunii, excepție care a fost invocată de Ministerul Justiției.
Prin decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
După repunerea cauzei pe rol, prin încheierea civilă nr. 1237/R/26 august 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, în dosarul nr-, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul prevederilor art. I și II din OUG nr. 75/2008. Ulterior, prin decizia nr. 2915 din 12 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,Secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Târgu -M, reținându-se că dispozițiile legale sus-menționate au fost declarate neconstituționale.
Pe parcursul judecării recursurilor, reclamantul a decedat și în aceste condiții au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, respectiv și.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanții, care îndeplinesc funcția de judecători la Judecătoria Odorheiu Secuiesc, au solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri echivalente diferențelor de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate în cuantum de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară.
În susținerea acțiunii, au invocat apartenența la categoria profesională a personalului din unitățile de justiție și situația de discriminare salarială în care se află față de angajații altor instituții bugetare, cărora dreptul la sporul de confidențialitate le-a fost recunoscut prin diverse acte normative.
Prin dispozițiile art. 90 alin. 1lit.d din Legea nr. 303/2004 și ale art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic, reclamanților le-a fost impusă o obligație profesională imperativă, specială și specifică-de confidențialitate, astfel că aceasta se află într-o situație identică, iar nu doar comparabilă, cu personalul din celelalte unități bugetare, care beneficiază de adaosul salarial menționat.
Or, fiind debitor al obligației de confidențialitate, este firesc să i se recunoască reclamantei și calitatea de creditor al dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, astfel cum s-a instituit prin art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin.1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007.
Prin urmare, Curtea observă că în mod corect s-a reținut de către prima instanță existența unei fapte de discriminare, în sensul prevederilor art. 2 alin.1 - 3 și ale art. 6 din nr.OG 137/2000, deoarece dreptul la sporul de confidențialitate i-a fost refuzat reclamantei nu datorită neîndeplinirii condiției normative pentru acordarea acestuia (constând în îndeplinirea obligației de confidențialitate), ci sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesionale. Cum însă, acest criteriu este definit ca discriminatoriu de chiar prevederile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, existența stării de discriminare în care se află reclamanta nu poate fi contestată.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aceste principii fiind încălcate în situația de fapt dedusă judecății.
În plus, abordarea juridică a fondului cauzei de către prima instanță răspunde și exigențelor legislative în materie, din dreptul internațional, consacrate de art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție legală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție - care interzic discriminările și art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale - care garantează egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
De asemenea, instanța de recurs apreciază că acțiunea reclamantei este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin aceasta s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci, nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au solicitat despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii ), conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul reclamantei la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit. În ceea ce privește aspectul secundar, al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul de 15% din indemnizația lunară recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanta (dar refuzată în mod discriminatoriu acesteia), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Pe de altă parte, dreptul pretins de reclamantă a fost recunoscut și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 46/15 decembrie 2008, admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că - în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora - judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În ceea ce privește calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că și acest aspect a fost în mod corect soluționat de către prima instanță, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamantă nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul Justiției, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune și punerea în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Or, chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor are tocmai menirea de a facilita executarea în cel mai scurt timp a obligațiilor de plată stabilite în sarcina ordonatorilor de credite.
Pentru considerentele expuse, constatând că în privința hotărârii primei instanțe nu se regăsesc motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocate de către pârâții-recurenți și că niciun motiv de ordine publică nu a putut fi identificat din oficiu, Curtea va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.2916 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
pentru, fiind
în concediu de odihnă, semnează
judecător delegat,
pentru, fiind
în concediu de odihnă
semnează, judecător delegat
GREFIER,
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Grefier șef secție,
red.
tehnored. BI/2ex
jud.fond: E;
-21.08.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
