Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1466/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1466/R/2009
Ședința publică din 9 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței civile nr. 2863 din 8 decembrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR, având ca obiect calcul drepturi salariale, disjuns din dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Instanța constată că prin memoriul de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. reclamantele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2863 din 8 decembrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, s- respins ca nefondată acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR, pentru plata sporului de dispozitiv de 25 %.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanții sunt personal contractual încadrat în muncă la Consiliul local.
Această categorie de personal este salarizată conform Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, nr.OG 24/2000 aprobată prin Legea nr. 383/2001 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și nr.HG 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare.
Nici un act normativ enumerat nu prevede spor de dispozitiv pentru personalul contractual.
Dispozițiile art. 47 și 49 din Legea nr. 138/1999 prevăd că personalul civil din aceste instituții, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.
Or, reclamanții nu își desfășoară activitatea în instituțiile enumerate în art. 1, 47 și 49 din Legea nr. 138/1999, pe de o parte, iar pe de altă parte, polițiștii nu sunt asimilați cadrelor militare, fiind funcționari publici cu statul special, conform Legii nr. 360/2002.
Prin urmare, personalul contractual din cadrul Consiliului local - care face parte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, nu se raportează la cadrele militare, deci nu pot beneficia de unele drepturi salariale cuvenite unei alte categorii de personal cu o reglementare distinctă privind natura activității și drepturile salariale.
Potrivit art. 11 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, "Polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații".
Rezultă în mod clar că sporul pentru misiune permanentă se acordă numai polițiștilor, în nici un caz personalului contractual. Această concluzie se întemeiază pe faptul că sporul pentru misiune permanentă are în vedere activitatea specifică polițiștilor, se raportează la drepturile speciale ale polițiștilor, iar drepturile salariale ale personalului contractual sunt reglementate de alte cate normative.
Așadar, în sistemul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu este reglementată nici indemnizația de dispozitiv, nici sporul de misiune pentru personalul civil contractual și nici nu se poate prelua acest spor din legislația aplicabilă exclusiv personalului din instituțiile nominalizate de art.1 din Legea nr. 138/1999.
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003, practic nu este emis în aplicarea Legii nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nici nu are forța juridică pentru a dispune peste lege, anume peste legile și ordonanțele guvernului mai sus precizate.
Împrejurarea că alte categorii de personal din alte sisteme de muncă și de salarizare beneficiază de sporul de dispozitiv, constituie o opțiune a legiuitorului privind salarizarea personalului care se află în situații diferite.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească faptul că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantele și, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în consecință, ca urmare a rejudecării fondului, să se dispună admiterea cauzei astfel cum a fost formulată.
În motivare reclamantele arată că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că acțiunea reclamantelor s-a bazat pe o prevedere legală, potrivit dispozițiilor pct.9.2 din Ordinul nr.496/28.07.2003 a Ministrului Administrației și Internelor, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, indemnizație care la nivel național și în foarte multe departamente teritoriale este recunoscută ca un drept legal și plătită efectiv, iar potrivit art.31.1 "Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor".
Acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază este reglementat de dispozițiile art.13 din Legea nr.138/1999, care prevede dreptul cadrelor militare în activitate să beneficieze de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25%.
Acest drept salarial, reglementat prin pct.9.2 din Ordinul 496/2003 este recunoscut și plătit la nivel național precum și în alte departamente administrativ teritoriale.
Indemnizația de dispozitiv este un spor cu caracter permanent ce trebuie luat în considerare și la calculul pensiilor, motiv pentru care au solicitat ca Primăria comunei să dispună serviciului competent consemnarea în carnetele de muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual a "indemnizației de dispozitiv" retroactiv începând cu data de 01.01.2005 și în continuare pentru beneficiarii acestui drept.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamantele și-au întemeiat pretențiile sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Consiliului Județean B N, a cărui salarizare este reglementată prin OUG 24/2000.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 (42-43 fond), care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
De asemenea, în ceea ce privește discriminarea care ar exista între reclamante și alte categorii de salariați se reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003) instanța de contencios constituțional a statuat că egalitatea de tratament se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică. În cazul unor situații diferite, determinate de factori obiectivi, precum este aceea a posibilității financiare a angajatorului de a suporta costul tichetelor de masa, tratamentul juridic diferit aplicat salariaților nu este de natura sa creeze discriminări între aceștia.
Constată că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizației de dispozitiv, Curtea reține că lipsește premisa existenței unei discriminări în sensul art. 1 din Legea 137/2000.
În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea, apreciază că nu este cazul în prezenta speță.
Având în vedere aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale invocate anterior și a art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 2863 din 08.12.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - --- - -
Red.D/Dact.
2 ex./29.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
