Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1478/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1478/R/2008

Ședința publică din 25 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

- -

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel

- -

- -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA împotrivasentinței civile nr. 125/F din 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, privind și pe reclamanta având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC SA, avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost depus și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei recurente arată că nu mai sunt cereri în probațiune și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente susține recursul potrivit memoriului scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

CURTEA:

Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 125/F/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei B, și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de crăciun din anii 2004, 2005 și 2006 precum și a celor de Paști din anii 2005, 2006 și 2007, calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății B din anii 2004, 2005, 2006 și 2007, actualizate cu indicele inflației pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plății efective, fiind obligată să plătească reclamantei suma de 993 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că acțiunea este fondată în parte, astfel fiind admisă, în parte, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de Paști și C, sume actualizate la data plății efective.

În acest sens, a reținut că prin CCM nr. 8080 din 23.05.2000, modificat succesiv la începutul fiecărui an, în favoarea angajaților pârâtei s-au prevăzut, în art. 168, drepturi salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paști și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" S-a prevăzut că "pentru anul 2003" aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Această mențiune a fost reiterată și în contractul colectiv de muncă valabil pe anul 2004.

În anul 2005 conținutul aliniatului 2 al art. 168 fost din nou modificat în sensul că în loc de expresia " pentru anul 2003 " suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, s-a folosit expresia " în anul 2003 " suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază.

Această expresie se regăsește și în Contractul colectiv de muncă valabil pentru anii 2006 și 2007.

Potrivit aceluiași CCM salariații " " beneficiază anual de o creștere procentuală a salariilor de bază, creștere prevăzută în art. 128.

Tribunalul a solicitat pârâtei să comunice în copie deciziile în baza cărora s-au făcut înscrieri privind " reașezarea salariului", însă pârâta nu a depus copiile actelor solicitate.

Instanța a constatat că în anul 2003 reclamanta a beneficiat doar de reașezarea și majorarea salariului de bază, prevăzută de art. 128 din CCM.

Cum în anul 2003 suplimentările salariale solicitate nu au fost acordate prin includerea lor în salariul de bază, s-a impus acordarea separată a acestor suplimentări (cu ocazia fiecărui eveniment) în anii 2004, 2005, 2006 și 2007.

Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare solicitate de reclamantă nici în anul 2003, nici în anii următori, instanța a constat că reclamanta în calitate de angajată a pârâtei a fost îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.

În baza textelor de lege arătate tribunalul a admis în parte acțiunea în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de C din anii 2004, 2005 și 2006 precum si a celor de Paști din anii 2005, 2006 și 2007 calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății "" B din anii 2004, 2005, 2006 și 2007 și nu în funcție de salariul mediu brut, așa cum a solicitat reclamanta, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plății efective.

Această modalitate de acordare s-a dispus tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamantei având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau a fi acordate aceste drepturi și data acordării cât și rata inflației.

Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului suplimentărilor salariale, instanța a reținut că acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. 1 din CCM, vor fi calculate la nivelul salariului de bază mediu pe și nu la salariul mediu brut pe unitate, reținându-se în acest sens adresa emisă de nr. 2.022/ 04.09.2007 din care a rezultat un cuantum mai mic al salariului mediu de bază, față de cuantumul salariului mediu brut pe "", cele două salarii fiind noțiuni distincte.

În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 993 lei reprezentând onorariu avocațial, conform actelor justificative depuse la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare s-a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât contrar susținerilor primei instanțe, Contractul colectiv de muncă din anii 2003 și 2004 nu prevede obligația societății de a majora anual salariul de bază n raport cu indicele de inflație, astfel de prevedere fiind adoptată doar în anul 2005. În anul 2005 părțile au modificat alin.2 al art.168, noul text fiind în sensul că " în anul 2003, suplimentările salariale de la al.1 al prezentului articol au fost introduse salariul de bază al fiecărui salariat ". Din acest text rezultă cu claritate recunoașterea părților n sensul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al salariaților. Mai mult, includerea suplimentărilor salariale în salariile de bază rezultă și din Adresele nr. 1154/2003 și nr. 1453/2003 (anexate), ambele semnate și de președintele 5., unde se indică fondul de salarii pe anul 2003 și se precizează că "Fondul de salarii cuprinde și efectele aplicării prevederilor Actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă, înregistrat cu nr. 1602/2003, prin care suplimentările salariale de la al. 1 art. 168 din au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat." (Adresa 1453/2003).

Suma de 1.140.000 lei vechi introdusă în anul 2003 în salariile de bază nu a mai fost scoasă niciodată din salariul de bază, fapt care rezultă din chiar copiile de pe carnetele de muncă depuse de reclamanți la dosar și din statele de plată pentru anii 2004-2007, unde se poate observa că din 2003 și până în prezent salariile reclamanților nu au mai scăzut niciodată (fie au rămas la fel, fie au crescut ca urmare a altor majorări). Prin urmare, din 2003 și până în prezent, salariații încasează în fiecare lună, pe lângă salariul negociat cu ocazia angajării și suma de 1.140.000 lei vechi (inclusă în salariul de bază în 2003 și menținută și în prezent).

După ce aceste prime au fost introduse în salariul de bază în anul 2003 și au fost ulterior menținute în salariul de bază (acest salariu nu s-a mai micșorat niciodată cu suma de 1.140.000 lei vechi), introducerea primelor în salariul de bază din nou în anii 2004. 2005 și 2006 ar fi însemnat ca societatea să plătească aceste prime de mai multe ori în fiecare an.

Recurenta a mai învederat că menținerea în contractele colective de muncă din anii 2004-2007 prevederilor al. 1 din art. 168, potrivit cărora "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C." nu este în contradicție cu prevederile al. 2 al aceluiași articol, potrivit căruia primele au fost incluse în salariul de bază. Abrogarea al. 1 după introducerea primelor în salariul de bază ar fi înlăturat dreptul salariaților la aceste prime și societatea noastră ar fi avut dreptul să scoată din salariul de bază suma de 1.140.000 lei vechi.

Al treilea motiv de recurs invocat se referă la prescrierea acțiunii. Invocându-se dispozițiile art. 283, al. 1 lit. c) din Codul Munciis -a arătat că textul legal nu face nici o distincție în privința obiectului clauzelor contractului colectiv de muncă. Prin urmare, el este susceptibil să se aplice și cazul neexecutării acelor clauze care prevăd suplimentări salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).Mai mult, în raport cu prevederile art. 283 al. 1 lit.c, cele de la lit. e au un caracter special și prin urmare se aplică cu prioritate în raport cu primele(specialia generalibus deroganl).

În concluzie, având în vedere faptul că dreptul reclamantului la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă și că cererea acestuia privește suplimentările care i s-ar fi cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2004, 2005 și 2006, în opinia recurentului acțiunea reclamantului este în prezent prescrisă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 și 274 Cod procedură civilă.

Intimata-reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.

Art. 283 alin. (1) din Codul Muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;

e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul Muncii.

Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul Munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.

Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii.

În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată în 04.09.2007 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.

Referitor la motivele de recurs care privesc fondul cauzei, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 și 2006 salariații SNP SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA, stabilirea valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiile și criteriile și beneficiarii urmând să fie stabilite prin negociere între și patronat.

(2) al art. 168 din Contractele colective de muncă menționate anterior prevede că pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat, fapt ce reprezintă în opinia Curții de Apel o modalitate concretă de acordare a suplimentărilor salariale valabilă pentru anul 2003.

Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță includerea celor două prime, de Paști și C, în salariul de bază în anul 2003 nu înseamnă că pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006. În caz contrar dispozițiile alin. (1) din art. 168 menționat anterior ar fi inutile întrucât ar prevedea o obligație care a fost executată încă din anul 2003.

Având în vedere aceste considerente și reținând că în cauză ne este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod.pr.civ. invocat de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) Cod.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.

Conform art. 274 alin. (1) Cod.pr.civ. pârâta-recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimatei-reclamante suma de 993 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC " " SA. împotriva sentinței civile nr. 125/F din 03 martie 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

RED.

DACT. 2 EX./04.07.2008.

JUD.FOND.,.

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1478/2008. Curtea de Apel Cluj