Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1535/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civil, de munc și asigurri sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL Nr. 1535/R/2009
Ședința public din data de 16 iunie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 521 din 24 martie 2008, pronunțat de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, și, având ca obiect litigiu de munc - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal fcut în ședinț public, la a doua strigare a cauzei, se prezint reprezenta intimatului Ministerul Aprrii - consilier juridic, lipsind restul prților.
Procedura de citare este realizat.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a fcut referatul cauzei, dup care
Reprezentanta pârâtei intimate arat c nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de alt natur, instanța declar închis cercetarea judectoreasc și acord cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicit admiterea recursurilor declarate.
Curtea reține cauza în pronunțare
CURTEA
Deliberând, constat urmtoarele:
Prin sentința civil nr.521 din 24.03.2008, pronunțat de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, astfel cum a fost îndreptat prin încheierea civil nr.218/CC/15.05.2008, a fost a fost respins excepția de necompetenț material a instanței și a inadmisibilitții acțiunii invocate de pârâtul MINISTERULUI PUBLICB - PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și excepția de necompetenț material a instanței și a lipsei calitții procesuale pasive invocat de pârâtul MINISTERUL APRRII
A fost admis acțiunea formulata de reclamanții, și împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL APRRII B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecinț au fost bligați pârâții MINISTERUL PUBLIC și PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE la plata ctre reclamanții, și a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorrilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, iar pentru reclamanții pân la data de 20.03.2007 și pentru pân la data de 20.11.2007, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 01.02.2007 și pân la data plții efective și s efectueze mențiunile corespunztoare în carnetele de munc ale reclamanților.
A fost admis cererea chemare în garanție formulat de pârâtul MINISTERUL APRRII B împotriva chematei în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecinț a fost obligat chemata în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR s aloce fondurile necesare efecturii plților.
Pentru a hotrî astfel, s-a reținut c Instanța specializat în litigii de munc este competent material s soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul s pretind despgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere c faptele de discriminare direct sunt svârșite de instituțiile la care sunt încadrate în munc, în cadrul raporturilor de munc, despgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridic și practica judiciar.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.1 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de munc ale reclamanților, precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzice discriminarea în raporturile de munc.
Instanța a reținut c reclamanții fac parte din categoria magistraților, unitți bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de munc ale acestora fiind guvernate și de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminrii reclamanților, prin neacordarea majorrilor salariale anuale, instanța urmeaz s cerceteze situația în care se afl reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplic acestora, justificrile și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munc și condițiile de angajare în vederea definirii și constatrii discriminrii directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neaprat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de munc, guvernat de Codul muncii, prestând o munc și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabil, satisfctoare, fr limitri și restrângeri datorate devalorizrii monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se afl în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Îns, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorrile salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorri au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judectorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitțile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitțile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrrii Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din strintate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitțile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esenț, fundamentul necesitții acordrii majorrilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 faț de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizrii datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit c, în nici un caz, temeiul acordrii acestor adaosuri salariale nu a fost o msur de protecție social a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai sczute decât cele ale reclamanților, deoarece majorrile au fost aplicate deopotriv și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judectorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorrile salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorit incompatibilitților, interdicțiilor și incapacitților legale) alte venituri decât cele salariale, care îns, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevrului faptul c prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece aceast lege nu indexeaz indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotriv, aceast lege nu face decât s reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorit constatrii de ctre Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii a unei alte discriminri a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța a constatat c este inadmisibil operarea unei noi discriminri (constând în neacordarea majorrilor anuale destinate contracarrii erodrii salariilor datorit creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlturrii unei discriminri preexistente (cea a neacordrii sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarial anual pentru acoperirea devalorizrii monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitțile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumit categorie socio - profesional.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizrii care determin condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de baz, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de dou principii fundamentale: cel al egalitții de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de munc.
Ca atare, principiul egalitții de tratament în salarizare implic recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabil. Deci, toate persoanele care se afl în aceeași situație (a depunerii unei activitți în munc și a erodrii salariului datorit creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie s li se recunoasc, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexrile salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identic (nu doar comparabil) cu restul personalului din unitțile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezult c reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu faț de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu exist nici o justificare obiectiv și rezonabil excluderii lor, deoarece criteriul acordrii indexrilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 faț de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul c, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminrii, relevanț are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexrii anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizri echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de munc prestat în aceste condiții și a plții în moneda național (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale.
Simplul fapt c o persoan face parte dintr-o categorie socio-profesional (cea judiciar a judectorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectiv și rezonabil pentru decderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarial echitabil nerestrâns de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesional este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordrii indexrilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invoc elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminrii acestora, îns acest element este total nepertinent și neconcludent în aceast analiz, neavând nici o legtur cu fundamentarea indexrilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de munc, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului c aceast diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de baz (partea fix a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexrile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregtiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în munc, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorrile anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se afl în aceeași situație juridic și faptic care fundamenteaz și genereaz adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridic și practica judiciar au statuat în mod unanim și constant existența discriminrii în materie de munc, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexrile salariale pe anul 2007 nu datorit faptului c nu ar îndeplini condiția normativ de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul c aparțin la o anumit categorie socio-profesional, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminrii directe a reclamanților rezult și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universal a Drepturilor Omului (care garanteaz dreptul tuturor la protecție egal a legii împotriva oricrei discriminri și dreptul la o remunerație echitabil și satisfctoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garanteaz dreptul la condiții de munc juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fr nici o distincție); art. 14 din Convenția european privind aprarea drepturilor omului și a libertților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la aceast Convenție (care interzic discriminrile); art. 4 din Carta social european revizuit (ratificat prin Legea nr.74/1999) care garanteaz dreptul la o salarizare echitabil; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garanteaz plata integral a drepturilor de natur salarial, fr discriminri, restrângeri sau limitri); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garanteaz aplicarea principiului nediscriminrii și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la munc și care nu poate face obiectul unor limitri discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetțenii sunt egali în fața legii și a autoritților, fr privilegii și discriminri, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificrile și completrile de ulterioare, principiile egalitții între cetțeni, al excluderii privilegiilor și discriminrilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la munc, la libera alegere a ocupației, la condiții de munc echitabile și satisfctoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru munc egal, la o remunerație echitabil și satisfctoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universal a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este aprat împotriva oricror discriminri, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertților sale, fiecare persoan este supus doar îngrdirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurrii, recunoașterii și respectului drepturilor și libertților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunstrii generale într-o societate democratic.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza crora acțiunea este considerat întemeiat.
Pentru stabilirea cuantumului despgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorri prevzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despgubiri, iar pe de alt parte, art.3 din Codul civil oprește instanța s invoce lacuna legislativ.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o gsește admisibil, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arat c debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executrii, cu toate c nu este de rea credinț din partea sa, afar numai dac nu va justifica faptul c neexecutarea provine dintr-o cauz strin ce nu-i poate fi imputat. În prezenta cauz, pârâții sunt în culp pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor msuri care s aib finalitate eliminarea acestor discriminri.
Împotriva acestei hotrâri, au declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Aprrii.
Prin recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii principale și a cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului s-a invocat excepția lipsei calitții procesuale pasive a recurentului neavând calitate de angajator a reclamanților, iar pe fondul cauzei, s-a susținut c în baza Legii nr.500/2002 Guvernul și parlamentul dețin rolul esențial în procesul bugetar.
Prin recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competent soluționare Judec toriei Cluj -
În motivarea recursului, s-a invocat c hotrârea atacat a fost pronunțat cu înclcarea competenței altei instanțe deoarece reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile OUG nr.137/2000 care prin art.27 alin.1, stabilește competența de judecat în condițiile dreptului comun.
S-a susținut c prin admiterea acțiunii prima instanț a depșit limitele probei judectorești, adugând la legea special de salarizare a magistraților (OUG nr.27/2006) în condițiile în care OG nr.10/2007 nu recunoaște dreptul reclamanților de a beneficia de indexri.
Nu sunt întrunite condițiile art.2 alin.2 din OUG nr.137/2002 pentru constata c reclamanții sunt discriminați prin neacordarea majorrilor salariale faț de alte categorii profesionale.
În fine, recurentul a susținut c nu exist temei legal pentru înscrierea în buget propriu a unei asemenea cheltuieli.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Aprrii s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competent soluționare Curții de Apel Bucure ști în temeiul art.36 din OUG nr.27/2006.
S-a invocat motivul de recurs prevzut de art.304 pct.4 pr.civ. constând în depșirea limitelor probei judectorești, prin extinderea fr temei legal a dispozițiilor OG nr.10/2007 în favoarea reclamanților.
Recurentul a invocat excepția lipsei calitții sale procesuale pasive în cadrul motivului de recurs prevzut de art.304 pct.9 pr.civ. susținând c, în calitate de angajator a respectat OG nr.10/2007, care nu îi include pe reclamanți în categoria beneficiarilor majorrilor salariale.
Pe fondul cauzei, recurentul a susținut c reclamanții nu sunt discriminați în raport de alte categorii profesionale.
Examinând hotrârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursurile pentru urmtoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice se reține c, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciar, stipuleaz c activitatea instanțelor și parchetelor este finanțat de la bugetul de stat.
Totodat, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordoneaz acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregtirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similar cu reglementarea anterioar din HG 386/2007) "elaboreaz pe baz de metodologii proprii, menținând în permanenț un echilibru bugetar corespunztor, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificrile corespunztoare".
Ministerul Aprrii, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobrii rectificrii bugetului cu sumele necesare, se afl în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bnești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a rspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodat, legea instituie rspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat dup aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea msurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unitților subordonate, la fel ca și Ministerul Aprrii, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Îns Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecat în considerarea calitții sale de instituție public cu rol de sintez în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul creia exercit anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecinț, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesual pasiv în virtutea calitții sale de instituție public cu rol, de sintez în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciaz c interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calitții procesuale pasive a acestui pârât.
Întrucât motivul prevzut de art. 304 pct. 4.pr.civ, este comun recursurilor declarate de Ministerul Aprrii și MINISTERUL PUBLIC, cele dou recursuri nu vor fi analizate separat.
Curtea de Apel reține c tribunalul nu a depșit atribuțiile puterii judectorești deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezint acordarea unor despgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: s anuleze ori s refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici s le înlocuiasc cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție). Deci, dreptul la acțiunea în despgubiri nu poate fi îngrdit de nici o decizie a Curții Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despgubirilor cuvenite, instanța apreciaz c, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabil cu reclamanții (dar refuzat în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța s invoce lacuna legislativ.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ s fac aplicarea prioritar și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția european pentru aprarea drepturilor omului și libertților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificrii existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem c, în cauza de faț, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedus judecții este admisibil, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru aprarea drepturilor omului și libertților fundamentale, care garanteaz "dreptul la acces la instanț". Deci instanța român trebuie s dea dovad de o jurisdicție deplin, fiind obligat s aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotrârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Ca atare, instanțelor de judecat le revine deplina competenț de a face aplicarea principiului egalitții în drepturi, în situațiile concrete supuse judecții, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru aprarea drepturilor omului și libertților fundamentale, împreun cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțional, pentru a putea pronunța hotrâri în acest sens al aplicrii principiului egalitții în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezum doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilitții doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecții (aceast competenț revenind exclusiv instanțelor de judecat, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
Pentru aceste considerente, Curtea apreciaz c acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedur civil (invocat de aceiași doi recurenți) referitor la aplicarea greșit a dispozițiilor OG nr.137/2000, se reține c așa cum în mod corect a reținut și prima instanț reclamanții, care sunt procurori militari sunt discriminați în raport de beneficiari OG 10/2007, respectiv personalul bugetar salarizat potrivit OUG 24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate public.
Existența discriminrii directe a reclamanților rezult și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universal a Drepturilor Omului (care garanteaz dreptul tuturor la protecție egal a legii împotriva oricrei discriminri și dreptul la o remunerație echitabil și satisfctoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garanteaz dreptul la condiții de munc juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fr nicio distincție); art.14 din Convenția european privind aprarea drepturilor omului și a libertților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceast Convenție (care interzic discriminrile); art.4 din Carta social european revizuit (ratificat prin Legea nr.74/1999) care garanteaz dreptul la o salarizare echitabil; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garanteaz plata integral a drepturilor de natur salarial, fr discriminri, restrângeri sau limitri); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garanteaz aplicarea principiului nediscriminrii și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la munc și care nu poate face obiectul unor limitri discriminatorii).
De asemenea, Curtea European a Drepturilor Omului a statuat c diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminrii, numai atunci când autoritțile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fr ca acestea s se bazeze pe o justificare rezonabil și obiectiv, ceea ce Curtea de Apel apreciaz în temeiul considerentelor enunțate anterior c este cazul în prezenta speț.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munc și condițiile de angajare (invocat de reclamanți) prevede c exist discriminare în situația în care dou persoane aflate în situație asemntoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordrii indexrilor prin OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioad determinat, în mod evident reclamanții sunt discriminați faț de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afecteaz în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
De asemenea, se mai reține c în temeiul OUG 75/2008 s-a dispus, fr a se proceda la executarea silit, plata parțial a acestor drepturi salariale.
Drept urmare se apreciaz c nici motivul de recurs prevzut de art. 304 pct. 9 Cod procedur civil nu este întemeiat, instanța de fond interpretând corect dispozițiile legale incidente în cauz.
În privința motivelor de recurs privind necompetența material a primei instanțe, Curtea reține c în mod corect a fost sesizat prin hotrârea recurat, diferența dintre prezenta acțiune, având ca obiect nu stabilirea unui drept de natur salarial, ci acordarea sa, și acțiunea prevzut de art.42 alin.1 din OUG nr.177/2002 și art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2006 care are ca obiect modul de determinare, de stabilire a drepturilor salariale.
Astfel, Curtea de Apel constat c sub acest aspect, hotrârea recurat a respectat normele de competenț prevzute de art.2 alin.1 lit. c pr.civ. care atribuie tribunalelor competența soluționrii litigiilor de munc.
De asemenea, Curtea de Apel apreciaz c în conformitate cu art.27 alin.1 din G nr.137/2000, reclamanții, ca persoane discriminate, au dreptul s pretind despgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere c faptele de discriminare direct sunt svârșite de instituțiile la care sunt încadrate în munc, în cadrul raporturilor de munc, despgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. Într-adevr, art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizeaz sintagma determinat "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generic "potrivit dreptului comun", care se determin, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecții, raport în cadrul cruia s-a ivit discriminarea. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de munc ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminrile în raporturile de munc. În consecinț, nu era necesar îndeplinirea procedurii prealabile prevzute de OUG nr.27/29.03.2006.
Excepția lipsei calitții procesuale pasive a Ministerului Aprrii nu este fondat în raport de dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr.304/2004, conform crora " Drepturile materiale și bnești ale personalului instanțelor și parchetelor militare și mijloacele materiale, inclusiv cele auto, necesare funcționarii instanțelor și parchetelor militare, secției sau serviciului din cadrul Parchetului de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și secției sau serviciului din cadrul Parchetului Național Anticorupție se asigur de Ministerul Aprrii Naționale."
Și ultimul motiv din recursul MINISTERULUI PUBLIC întemeiat pe imposibilitatea înscrierii acestor sume în bugetul propriu nu este pertinent, deoarece acest aspect aparține etapei executrii hotrârii, neputând fi opus dreptului reclamanților.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedur civil se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauz.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâțiiMinisterul Economiei și Finanțelor, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Aprriiîmpotriva sentinței civile nr. 521 din 24.03.2009 a Tribunalului Cluj pronunțat în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabil.
Dat și pronunțat în ședinț public, azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./30.06.2009
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Ana Ionescu, Sergiu Diaconescu
