Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1581/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1581/R/2008 | |
Ședința publică din 03 septembrie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel | - - --- |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - MEMBRU GRUP împotriva sentinței civile nr.1018/05.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe reclamantul având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului-intimat, avocat din Baroul Gorj și reprezentantul pârâtei- recurente, avocat din Baroul Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat reclamantului-intimat.
Reprezentantul reclamantului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța care atestă plata onorariului avocațial de 100 RON și întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Se înmânează reprezentantului pârâtei-recurente un exemplar din întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei-recurente depune la dosar copii după: adresa nr.1512/26.06.2008 emisă de Curtea de Apel Alba Iulia și adresa nr.3081/28.11.2007 în atenția d-nei expert contabil - Biroul local de expertize P, care reprezintă răspuns dintr-un dosar similar cu prezentul dosar. Înmânează reprezentantului reclamantului-intimat câte un exemplar din înscrisurile mai sus menționate.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declara închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, iar în temeiul art.304 pct.9, art.304 indice 1 și art.312 pr.civ. modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, și obligarea reclamantului-intimat la plata cheltuielilor de judecată. Arată că instanța de fond a luat în considerare faptul că primele de Paști și de C au fost calculate în funcție de salariul brut, dar conform disp. art.168 din contractul colectiv de de muncă aceste suplimentări se calculează în raport de salariul de bază, așa cum rezultă și din art.155 muncii. Arată că salariul brut este mai mare decât salariul de bază, iar salariul brut mediu, este mai mare decât salariul de bază mediu. Precizează că ar fi alte ajutoare care se calculează în raport cu salariul brut, dar primele de Paști și de C se calculează în raport cu salariul de bază.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar. Arată că termenul de prescripție al acțiunii este de 3 ani conform prevederilor art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, iar toate chestiunile referitoare la cuantum au fost clarificate și calculate de către expert în mod corect, conform prevederilor art.168 din contractul colectiv de muncă, și din 2004 trebuia să se acorde primele de Paști și de C în raport cu salariul brut, la fel ca și pentru fiecare alt eveniment prevăzut în contractul colectiv de muncă
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1018 din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată excepția prescripției extinctive invocată de pârâta SC SA
S-a admis acțiunea reclamantului, împotriva pârâtei SC SA, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 11.000 lei reprezentând prima de Paști și de C cuvenite pentru perioada 2005-2007, actualizată în raport cu indicele de inflație, la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei pe durată nedeterminată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului invocată de către pârâtă și întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, instanța a reținut că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Chiar pârâta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a învederat instanței de judecată că prin decizia nr. 5140 din 31 august 2007 emisă de către Comisia Paritară la nivelul s-a confirmat fără putință de tăgadă faptul că intenția reală a părților semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă a fost ca începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și totodată că începând cu 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului este nefondată câtă vreme și pârâta recunoaște că aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază, având astfel incidente în cauză prevederile art. 166 din Codul muncii, care stipulează un termen de prescripție de 3 ani, în ceea ce privește plata drepturilor salariale și a daunelor rezultate în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art. 30 alin. 1 din legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895 din 29 decembrie 2006, adaosurile la salariul de bază sunt alte adaosuri convenite la nivelul unităților și instituțiilor.
De asemenea, potrivit art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe
Din analiza textelor de mai sus rezultă în mod neechivoc că pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantului suplimentările salariale cu ocazia Sărbătorilor de paști și de
Având în vedere caracterul obligatoriu, imperativ al prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, care este rezultatul voinței juridice a părților, clauza privind plata primei de C și Paști, face parte din conținutul contractului individual de muncă și conferă reclamantului dreptul de a pretinde angajatorului plata acestor prime și, corelativ, obligația de executare ce incumbă acestuia din urmă.
S-a reținut că susținerile pârâtei potrivit cărora aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază sunt infirmate de către înscrierile făcute în carnetul de muncă al reclamantului, din care rezultă că statele de plată în care figura salariatul cuprindeau pe parcursul anului 2003 toate sporurile (de vechime, de noapte, de conducere), iar anterior anului 2003 și sporurile prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă figurau în statele de plată în mod distinct, într-o coloană separată.
Din analiza carnetului de muncă al reclamantului a reieșit că reclamantului nu i-au fost plătite suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, suplimentări salariale care nici nu au fost incluse în salariul de bază așa cum susține pârâta.
Faptul că în anul 2003 suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul nu i-au fost acordate reclamantului prin introducerea în salariu a acestora a făcut ca pe toată perioada anilor 2003-2006 reclamantul să nu beneficieze de aceste suplimentări salariale.
De altfel, din expertizele contabile efectuate în alte dosare similare aflate pe rolul aceleași instanțe, s-au identificat o serie de majorări și reașezări salariale de care a beneficiat reclamantul, dar care abia acoperă inflația pe această perioadă, și nicidecum nu reprezintă plata suplimentărilor salariale ce trebuiau acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C către reclamant, fapt care contrazice concluziile expertizei extrajudiciare depuse la dosarul cauzei.
În privința sumei cuantumului sumei datorate reclamantului, instanța a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 287 din Codul muncii nefăcând dovada că suma datorată reclamantului ar avea un alt cuantum.
Având în vedere prevederile art. 161 alin. 4 din Codul muncii, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile bănești neacordate, reactualizate în funcție de rata inflației, constatând că acesta a suferit un prejudiciu prin neplata la timp a acestor sume.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SNP SA B, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
În motivele aflate la 2-6 s-a arătat în esență că, în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2007, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculează în raport de salariul de bază mediu pe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamantului este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Reclamantul, prin întâmpinare solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantului a fost înregistrată la 19.03.2008 și privește obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2005, 2006 și 2007.
Sumele pretinse nu reprezintă drepturi salariale în sens strict, în contractul colectiv de muncă salarizarea face obiectul capitolului V, iar acordarea suplimentărilor salariale de Paști și de C reprezintă "alte drepturi" ce sunt cuprinse în capitolul VI ce reglementează "protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Chiar dacă aceste drepturi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă, s-a apreciat corect de către instanță că nu este incident termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci acela de 3 ani reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform căruia cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Între cele două dispozițiile legale mai sus menționate, cea reglementată de art. 283 alin. 1 lit. e poate fi apreciată ca normă generală.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții ce privesc încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și timpul de odihnă, salarizarea, condițiile de muncă, securitatea, protecția socială, formarea profesională, salarizarea fiind deci doar unul dintre elementele contractului.
Conform art. 242 Codul muncii, contractul colectiv de muncă se încheie pe perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.
Termenul de prescripție scurt, de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul munciia avut desigur în vedere durata limitată a contractului colectiv de muncă și urgența de a se interveni în cazul nerespectării unora dintre clauze, cum ar fi de exemplu refuzul încheierii unui contract individual de muncă, în condițiile reglementate de contractul colectiv de muncă.
Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil speței, atât în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, cât și în baza dispozițiilor cuprinse în art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Soluționarea fondului cauzei, respectiv admiterea pretențiilor reclamantului a derivat din interpretarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2007.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art. 168 alin. 1).
Susținerea pârâtei că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003, pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006, nu poate fi primită.
Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților.
Din copia carnetelor de muncă nu rezultă că salariul reclamantului ar fi crescut cu suma fixă de 1.140.000 ROL, astfel cum pretinde pârâta.
Din acest fapt se deduce că "includerea" primelor de Paști de și de C în anul 2003 în salariul de bază a reprezentat de fapt o modalitate de plată a acestor prime, în sume egale în fiecare lună a anului, iar nu o majorare a salariului de bază, începând cu anul 2003.
S-a mai precizat în art. 168 alin. 2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde regula obligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații - stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP - sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și excepția referitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin. 1 din art. 168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art. 168 alin. 1 rezultă că la evenimentele respective se plătește câte o suplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin. 2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima la suma ce rezultă din actul emis de chiar pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Cât privește susținerea că plata suplimentărilor salariale în această modalitate este confirmată de părți prin Actul adițional pe anul 2008 curtea reține că acest act poate produce efecte doar pentru viitor iar pentru trecut nu se poate face o astfel de renunțare potrivit art. 38 din Codul muncii.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
Conform art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimatului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 1018 din 05.05.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr- pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 03 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
- - - - ---
GREFIER,
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 12.09.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Sălaj
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel