Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1608/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1608/R/2009
Ședința publică din 23 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 912 din 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamanții, și alții și pe pârâții intimați PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, cons. jur., lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 9 iunie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus răspunsul solicitat de instanță la termenul anterior.
Totodată, se constată că la data de 19 iunie 2009, prin fax și la data de 23 iunie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ depune la dosarul cauzei răspunsul primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, din care rezultă că nu s-a pus în executare sentința atacată, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea recursurilor formulate, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.912 din 26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII invocate de acesta și în consecință a fost respinsă acțiunea față de acesta.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și în consecință au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubirilor echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de 10% din salariul de bază, începând cu luna decembrie 2004 și până în 18.04.2008, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva chematei în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, este întemeiată, în condițiile în care între reclamanți și pârât nu există nici un raport juridic, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, a fost admisă și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 21 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, acestea au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, astfel că instanța va respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin. 2 din Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr. 500/2002 și G nr.208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, astfel că instanța va respinge excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și va admite și cererea de chemare în garanție a acestuia.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul unităților de justiție (grefieri), raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile Codului muncii, conform art.1 din acest cod. Conform art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. Potrivit art. 3 alin. 8 din G nr. 8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raportul de timpul efectiv lucrate în aceste activități.
Este de observat că aceste prevederi normative introduc o diferență de tratament în cadrul aceluiași personal auxiliar de specialitate din unitățile de justiție, criteriul de distincție fiind categoria socio-profesională (locul de muncă). Însă, unitățile de justiție (instanțele judecătorești) desfășoară o activitate complexă, atât pe linie judiciară (activitate de judecată, contencioasă și necontencioasă), cât și pe linie conexă administrativă. Această activitate complexă se reflectă în mod direct și asupra atribuțiilor personalului auxiliar de specialitate, care concură la îndeplinirea acestei întregi activități.
Astfel, conform art. 38 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat și Hotărârea nr. 287/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii), grefierii sunt repartizați pe compartimente de activitate diferite. Ca atare, fiecare grefier are ca activitate principală și permanentă activitatea corespunzătoare compartimentului de activitate în care a fost repartizat sau delegat, pe durata acestei repartizări sau delegări.
Rezultă faptul că fiecare grefier îndeplinește atribuțiile aferente compartimentului de activitate la care este repartizat sau delegat. Însă, în toate cazurile, îndeplinește una și aceeași muncă (aceea de grefier, deci nu o muncă de natură juridică diferită), respectiv o muncă normală normată pentru acel compartiment (iar nu o muncă suplimentară, deoarece prin operațiunile juridice de "repartizare" sau de "delegare" se realizează tocmai stabilirea grefierului într-un anumit compartiment determinat de activitate pentru care îi este normată o muncă specifică, ceea ce exclude prestarea unei munci suplimentare, peste normă, atâta timp cât este în puterea respectivei repartizări sau delegări). Deci, și grefierii delegați la biroul judecătorului sindic, la biroul de carte funciară, la compartimentul de executări civile, la compartimentul de executări penale, la comisia pentru cetățenie sau la comisia pentru cercetarea averii, îndeplinesc tot o muncă (atribuții) de grefier, specifică compartimentului de activitate la care sunt repartizați sau delegați (la fel ca toți ceilalți grefieri), iar pentru a putea îndeplini această muncă, legea nu le cere condiții de studii, de treaptă sau grad profesional diferite față de alți grefieri.
De asemenea, nu este obiectiv și rezonabil a se considera faptul că munca pentru care are loc această repartizare (reorganizarea judiciară, publicitatea imobiliară, executarea hotărârilor, acordarea cetățeniei sau cercetarea averilor) ar fi mai importantă sau mai însemnată cantitativ decât cea din alte compartimente de activitate (de pildă, decât cea din ședințele de judecată), dimpotrivă există aceeași dificultate și responsabilitate.
Se poate concluziona, că grefierii (inclusiv reclamanții) sunt tratați diferențiat în funcție de criteriul discriminatoriu al categoriei socio-profesionale (locul de muncă unde sunt repartizați sau delegați), cu încălcarea principiului legal "pentru muncă egală și pregătire profesională, salariul egal", cu toate că îndeplinesc aceeași muncă, cea de grefier.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea indemnizației de 10%, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis - ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție, reclamanții prestând muncă de grefieri. Toate persoanele din acest cadru al grefierilor din unitățile de justiție, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă corespunzătoare funcției de grefier, indiferent de categoria socio-profesională (locul de muncă în care sunt repartizați sau delegați).
Deci reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu grefierii delegați la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1999 și art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută raportul de muncă și își îndeplinesc activitatea la care au fost repartizați, totuși nu primesc indemnizația de 10%, sub pretextul discriminatoriu că sunt repartizați la alte compartimente, cu faptul că îndeplinesc una și aceeași muncă de grefier.
Cu alte cuvinte, unul și același element în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de grefier produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională (locul de muncă).
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: C al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și C al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în munca de grefier în care au fost delegate sau repartizate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indemnizația de 10% din salariul brut. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în muncă la fel ca și restul grefierilor, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării indemnizației de 10%.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indemnizației este unul și același: calitatea de grefier care depune munca de grefier. În mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților (locul de muncă) pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, deoarece pentru aceeași muncă și aceeași pregătire se cuvine un salariu egal.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplul fapt al unui anumit loc de muncă (compartiment) arbitrar și discriminatoriu ales.
În concluzie, prin neacordarea indemnizației de 10%, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție sau loc de muncă) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin.1 și art.6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzată indemnizația nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia (condiția prestării muncii de grefier repartizat în muncă), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională (locul de muncă unde sunt repartizați), criteriu de diferențiere injust a grefierilor, fiind absurd și de neconceput a se accepta că munca de grefier se depune doar într-un anumit compartiment de activitate, iar în altul nu.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Potrivit prevederilor art. 283 alin. C din Codul muncii, cererile în vederea soluționării conflictului de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, astfel că instanța va admite excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC. Astfel, acțiunea fiind introdusă la data de 05.12.2007 instanța constată că pentru perioada 20.03.2004 - 04.12.2004 aceasta este prescrisă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În temeiul art. 51 alin.1 din Legea nr. 743/2001, art. 40 alin.1 din Legea nr. 631/2002, art. 47 din Legea nr. 507/2003, art. 42 din Legea nr. 511/2004, art. 26 din Legea nr. 379/2005 raportat la art. 14 din G nr. 208/2005 și a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a acoperi întreaga sumă solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită. Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din G nr. 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, și a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art. 269, art.165 și art. 292 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a invocat excepția necompetenței materiale a primei instanțe motivată de art.I din OUG nr.75/2008 și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, datorită inexistenței termenului de drept care să justifice obligarea sa la alocarea fondurilor.
Prin recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-au invocat motivele prevăzute de art.304 pct.4 pr.civ. și art.304 pct.9 pr.civ. constând în esență în lipsa termenului legal pentru acordarea drepturilor salariale.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursurile pentru următoarele considerente:
În prealabil Curtea observă că excepția necompetenței materiale invocate ca motiv de recurs nu este întemeiată, în raport de abrogarea art. din OUG nr.75/2008 prin Legea nr.76/2009.
Susținerile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
MINISTERUL PUBLIC, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Cu toate acestea, recursurile sunt întemeiate, având în vedere că problema de drept incidentă în litigiu a fost dezlegată cu caracter obligatoriu, conform art.329 alin.3 pr.civ. de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție care soluționând un recurs în interesul legii a statuat prin decizia nr.24/2008, că "Dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate."
De altfel, prin art. I din Legea nr. 97/2008, publicat în Monitorul Oficial nr. 294 din 15.04.2008 a fost abrogat art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007, astfel încât după acest moment pretențiile reclamanților sunt nefondate și din această perspectivă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, va admite recursurile, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, Lucretia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâțiiMinisterul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justițieîmpotriva sentinței civile nr. 912 din 26 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, -, -, și chemarea în garanție a Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
- - - - - -
GREFIER
- -
în semnează
prim grefier
Red./
3 ex./02.07.2009
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
