Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 161/R/2008
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de APEL CLUJ
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Adrian Repede
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 2039 din 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă la data de 18 ianuarie 2008 întâmpinare, formulată de intimatul Ministerul Justiției.
Având în vedere că reclamantul prin cererea aflată la fila 4 din dosar, a solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242.proc.civ. Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2039 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocată de către pârâtul Ministerul Justiției, pentru perioada 01.01.2002 februarie 2004.
S-au respins excepțiile de necompetență materială a Tribunalului Cluj și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ și în consecință pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale reprezentând sporul din indemnizația de încadrare lunară, aferent perioadei martie 2004 - iulie 2005 de 30 respectiv 40% în cuantum de 16.212 lei, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației.
Pârâții au fost obligați să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamantului.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate în urma aplicării prevederilor HG403/2001.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor reprezentând 30% din indemnizația de încadrare lunară, aferent perioadei 01.01.202-30.04.2004 și plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 40% din indemnizația lunară pentru perioada 01.05.2004 - 31.03.2005. S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a retragerii procentului de majorare a indemnizației lunare brute prevăzute de HG 403/2001 începând cu 08.05.2005 până la data pensionării efective.
Tribunalul a reținut că prin dispozițiile art. 28 alin. (4) din nr.OUG 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. (1)-(3) și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară.
Ulterior, prin nr.OUG 24/2004, textul art. 28 alin. (4) din nr.OUG 43/2002 a fost modificat, în sensul că procurorii din cadrul și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000 cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a îndemnizației de încadrare brute lunare.
La rândul ei, nr.OUG 24/2004 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 601/2004, aplicarea art. 28 alin. (4), devenit alin. (5), fiind extinsă și la toți judecătorii înaltei Curți de Casație și Justiție, la toți procurorii parchetului de pe lângă această curte, precum și la toți procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, fără a se face vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții, ca în cazul celorlalți procurori și judecători.
Instanța a reținut că acordarea unui anumit spor salarial judecătorilor care soluționează cauze de corupție, precum și procurorilor generali, judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorilor de la parchetul de pe lângă această curte reprezintă o discriminare ce nu are la bază un criteriu rațional, obiectiv, între magistrați.
Pentru că este vorba despre drepturi patrimoniale prevăzute de legea în vigoare, acestea constituie bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din acest motiv, salarizarea magistraților încalcă art. 1 alin. (1) din Protocolul 1 privind protecția proprietății și art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția privind drepturile omului și libertățile fundamentale.
Salariul nu are legătură cu corupția, în ceea ce privește lupta împotriva corupției în general, nici în ceea ce privește lupta împotriva ei în interiorul sistemului judiciar. Salariul nu trebuie să reprezinte nici un stimulent pentru promovarea în funcții de execuție, întrucât aceasta trebuie să aibă la bază interesul pentru tot ceea ce privește perfecționarea profesională.
Textele legale menționate introduc o discriminare ce nu are la bază un
criteriu obiectiv și rațional între judecătorii ce compun completele specializate și ceilalți judecători, respectiv procurorii de ședință, precum și procurorii care instrumentează cauzele de corupție ce nu intră în competența, fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție. La data intrării lor în vigoare, aceste texte aduceau atingere și independenței judecătorilor, consacrată prin dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție.
Egalitatea în drepturi consacrată de art. 16 alin. (1) nu trebuie raportată la dispozițiile art. 4 alin. (2) din legea fundamentală privind inegalitatea de tratament, respectiv nu trebuie să ne aflăm neapărat în fața unei forme de discriminare dintre cele prevăzute de art. 4 alin. (2) referitoare la rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.
Chiar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 constatat existența unei discriminări directe potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și aprobările ulterioare și a recomandat, în temeiul art. 19 (4) lit. a din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și aprobările ulterioare, Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării acestor prevederi în sensul eliminării situației de inegalitate evidentă dintre cele două categorii de salariați.
Acordarea acestor drepturi salariale numai anumitor judecători, la momentul adoptării actelor normative, aducea atingere independenței judecătorului, consacrată prin dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție.
De asemenea, potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, fiecare om este îndreptățit la un salariu egal pentru muncă egală, fără nici o discriminare.
Prevederile art. 5 și 6 din Codul muncii, prevederi care sunt în deplină concordanță cu legislația europeană și internațională în domeniu, întăresc respectarea principiului nediscriminării. 2 din art. 6 arată că tuturor salariaților le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru muncă egală.
In ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța, în temeiul art.l, 3 și 7 din /1958 precum și art. 166, alin. 1., a admis-o, acțiunea reclamantului fiind înregistrată la 20 martie 2007, drepturile bănești solicitate pentru perioada anterioară lunii februarie 2004 fiind, calendaristic, în afara termenului general de prescripție de 3 ani.
Excepția lipsei calității procesule pasive a pârâtului Ministerul Justiției nu a fost reținută, atâta timp cât între reclamant și pârât au existat raporturi contractuale. Nici excepția necompetenței materiale a instanței nu poate fi reținută. Fiind un litigiu de muncă, care are ca obiect plata unor obligații de natură salarială conform art.283, alin.1 lit.c, competent este, potrivit prevederilor art.2 alin.l, lit. c, proc.civ. Tribunalul d e la domiciliul reclamantului.
Având în vedere aspectele reținute, instanța a constatat că există o încălcare a prevederilor art.6, alin.2 din Codul muncii și a art.l, alin.2, lit. e, pct. i din nr.OG 137/2000, încălcare care a produs reclamantului un prejudiciu cert, motiv pentru care în temeiul art.269 din Codul muncii, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele astfel cum au fost ele solicitate și stabilite de către Serviciul contabilitate de pe lângă Tribunalul Cluj. Conform acestui înscris, pentru perioada martie 2004 - iulie 2005, reclamantului i se cuvine suma de 16.212 lei, sumă ce urmează a fi actualizată potrivit indicelui de inflație, pentru o justă despăgubire a reclamantului.
În conformitate cu prevederile art.3 și urm. din Decretul nr. 92/1976, angajatorul are obligația de a întocmi și completa carnetul de muncă cu toate modificările intervenite în executarea raporturilor de muncă, așa încât instanța va obliga pârâții să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamantului.
În ce privește petitul privind plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a retragerii procentului de majorare a indemnizației lunare brute prevăzute de HO 403/2001 începând cu 08.05.2005 până la data pensionării efective, susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, întrucât în cauză nu este vorba de majorări periodice ci de o majorare salarială unică care s-a acordat o singură dată.
În acest sens, art. 1 alin. 4 din HG 403/2001 prevede că procentul de majorare a salariului de bază brut lunar, respectiv a indemnizației, se aplică o singură dată, la data intrării în vigoare a Legii 19/2000, respectiv 01.04.2001.
Potrivit art. 8 alin. 1 din OUG 187/2001 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului din sectorul bugetar, persoanele care la data de 31.12.2001 beneficiau de majorarea salariilor de bază conform prevederilor HG 403/2001, beneficiază în continuare de majorarea procentuală a salariilor de bază, acordată la data de 01.04.2001, și în anul 2002, în cazul în care acestea vor fi promovate într-o clasă, grad, treaptă profesională sau funcție superioară.
Deci, se deduce implicit că, majorarea salarială acordată prin HG 403/2001 s-a acordat o singură dată, la data de 01.04.2001, iar acordarea acestui procent de majorare și în anul 2002 este condiționată de promovarea într-o clasă, grad, treaptă profesională sau funcție superioară.
Prin Legea 100/2005, publicată în MO 378/5.05,2005, a fost aprobată cu modificări OG 23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005, ceea ce a antrenat o creștere substanțială a veniturilor obținute de reclamant și nicidecum nu a adus o diminuare a veniturilor.
Astfel, prin art. 2 alin. 1 din Legea 100/2005, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele la Legea 50/1996, s-a majorat, începând cu data de 01.10.2005, la suma de 2.571.040 lei, iar această valoare este identică atât în cazul magistraților cât și al altor categorii de personal din sistemul justiției.
Deoarece odată cu intrarea în vigoare a Legii 100/2005 a avut loc o majorare cu peste 40% a salariilor personalului, este evident că aplicarea procentului prevăzut de HG 403/2001 nu mai era justificată.
Aceasta deoarece, potrivit art. 183 alin. 2 din Legea 19/2000 și art. 1 alin. 1 din HG 403/2001, majorarea drepturilor salariale se realizează corespunzător creșterii cotelor de contribuții de asigurări sociale suportate de asigurați. Or, atâta timp cât asigurații au beneficiat de o majorare salarială substanțială prin Legea 100/2005, care a depășit creșterea cotelor de contribuție aferente aceluiași an este evident că majorarea prevăzută de HG 403/2001 nu mai poate fi aplicată categoriilor de personal la care se referă OG 23/2005, magistrați și alte categorii de personal din sistemul justiției.
S-a reținut că este reală susținerea pârâtului Ministerul Justiției, că scopul prevederii art. 1 alin. 1 din HG 403/2001 este de a proteja veniturile nete ale asiguraților ca urmare a majorării corespunzătoare a cotelor de contribuție la asigurările sociale, ceea ce conferă acestui drept caracterul de compensație pentru majorarea cotelor de contribuție indicate. În aceste condiții atâta timp cât au intervenit majorări salariale care acopereau procentul prevăzut de HG 403/2001, nu s-a mai justificat acordarea compensării pentru majorarea cotelor de contribuții la asigurările sociale.
HG 403/2001 a fost abrogată expres prin HG 687/12.07.2005, publicată în MO 672/27.07.2005, astfel încât, începând cu această dată nu se mai poate vorbi de majorările prevăzute de acest act normativ, cu atât mai mult cu cât Legea 100/2005 reprezintă, raportat la HG 403/2001, legea specială care se aplică prioritar, conform principiului specialia generalibus derogant.
În vederea aplicării Legii 100/2005, ministrul justiției a emis Ordinul 738/C/2005, în care a prevăzut că începând cu data de 05.05.2005, data intrării în vigoare a Legii 100/2005, majorările prevăzute de HG 403/2001 nu se mai aplică..
Având în vedere acest Ordin, este neîntemeiată susținerea reclamantului că pârâții au retras nelegal majorarea prevăzută de HG 403/2001.
Acest ordin se bucură de prezumția de legalitate, așa cum o lege se bucură de prezumția de constituționalitate. Reclamantul avea posibilitatea să conteste legalitatea acestui Ordin, pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea 554/2004 și să sesizeze instanța de contencios administrativ pentru soluționarea acestei excepții. Până la discutarea unei eventuale nelegalități a acestui ordin, el se bucură de prezumția de legalitate și are forța legii, fiind emis de ministru în vederea exercitării atribuțiilor conferite de lege și În temeiul art. 6 alin. 4 din HG 83/2005.
Prin urmare, având în vedere că reclamantului nu i s-au "retras" niciodată drepturile câștigate în urma aplicării HG 403/2001, întrucât începând cu data de 08.05.2005 s-a aplicat Legea 100/2005 - lege specială în domeniul salarizării magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției și totodată mai favorabila în raport de HG 403/2001, iar după data de 31.07.2005, HG 403/2001 a fost abrogată expres astfel încât nu se mai poate vorbi de aplicarea acesteia, petitul fiind neîntemeiat și a fost respins ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate, admiterea în întregime a acțiunii formulate și respingerea excepției prescripției cu privire la pretențiile aferent perioadei 01.01.2002-28.02.2004.
În motivele de recurs arată că instanța a constatat în mod nelegal intervenția termenului de prescripție pentru sumele aferente perioadei 01.01.2002-28.02.2004 deoarece dreptul material la acțiune s-a născut la data de 22 iulie 2005 când, prin Hotărârea nr.185/2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe prin aplicarea prevederilor art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002 modificat de OUG nr.24/2004 și a propus Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ de modificare a acelor prevederi, în vederea eliminării diferenței de tratament salarial, care a creat o inegalitate evidentă între cele două categorii de magistrați cu pregătire și responsabilități identice.
Prin Hotărârea nr.232/30 martie 2005 privind aprobarea Strategiei de Reforma a Sistemului Judiciar pe perioada 2005-2007 s-a statuat că garantarea independenței puterii judecătorești se realizează și prin asigurarea remunerației adecvate a magistraților, respectiv plata drepturilor salariale ale acestora, așa cum au fost prevăzute de lege și aplicarea acestor prevederi în mod nediscriminatoriu în toate sectoarele de activitate, precum și prin plata benevolă a acestor sume.
Ca urmare, faptul că s-a apreciat că se va efectua o plată benevolă a acestor drepturi salariale de către minister nu poate duce la concluzia că nu s-a acționat în termen, o astfel de concluzie constituind o îngrădire nelegitimă a exercitării dreptului, o încălcare a dispozițiilor art.53 din Constituție și a art.1 din Protocolul nr.1 adițional 1 Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. S-ar ajunge astfel la situația ca un drept patrimonial a cărei existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa devenind lipsit de orice valoare practică.
Consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958 unde se arată ca prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Prin întâmpinarea de la 9-10, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamant Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958 cu privire la prescripția extinctivă, termenul de prescripție în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea sau de la expirarea termenului prevăzut de lege.
În cazul din speță prejudiciul suferit de reclamant este rezultatul adoptării unui act normativ, respectiv nr.OUG43/04.04.2002, care a introdus sporul de 30% pentru judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, astfel că termenul de 3 ani de prescripție a actului curge chiar de la data adoptării actului normativ arătat.
Contrar susținerilor reclamantului, este irelevant în această situație faptul că a fost sesizat Consiliul Național pentru Discriminare și că acesta
s-ar fi pronunțat chiar printr-o hotărâre, atâta timp cât chiar dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare modificate prin Legea nr.324/14.07.2006, nu prevăd nicăieri alte motive de suspendare ori întrerupere al cursului prescripției decât cele prevăzute de Decretul 167/1958, ci mai mult statuează exact ceea ce dispozițiile art.8 din acest ultim act normativ prevăd.
Constatând că nu s-a făcut nici dovada susținută de reclamant a recunoașterii benevole de către pârât anterior promovării acțiunii a pretențiilor reclamantului, astfel că nejustificându-se nici una din criticile aduse sentinței, Curtea raportat și la dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2039 din 18.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - Pt.- - - - - -
în conc.matern.
Semnează
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
Red.AR
Dact./2ex.
19.03.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Ioana Tripon, Adrian Repede
