Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 163/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 163/R/2008
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Ioana Tripon
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z și PRIMARUL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 1838 din 17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată LIGA SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S și pe pârâta intimată GRĂDINIȚA NR. 1 Z, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare la dosarul cauzei, formulată de către intimata Liga Sindicatelor din Învățământ
Instanța din oficiu invocă excepția tardivității recursului declarat de pârâții Consiliul local Z și Primarul Mun. Z, acest recurs fiind înregistrat la data de 26.10.2007, iar hotărârea împotriva căreia a fost declarat i s-a comunicat la data de 12.10.2007 conform dovezii de comunicare de la fila 55, 56 dosar fond, depășind astfel termenul de 10 zile de la comunicare prevăzut în materia litigiilor de muncă.
Având în vedere că prin toate recursurile înregistrate cât și prin întâmpinarea formulată de intimată se solicită judecata în condițiile art. 242.proc. civ. Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1838 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului Liga Sindicatului din Învățământul S, formulată împotriva pârâților Grădinița nr. 1 Z, Consiliul Local Z, primarul orașului Z și Inspectoratul Școlar al Județului S și în consecință au fost obligați pârâții să plătească membrilor de sindicat drepturile salariale neacordate în ultimii 3 ani actualizate în funcție de rata inflației, după cum urmează: - 3167 lei; 3060 lei; - 2849 lei; - 2225 lei; - 2584 lei; - 2569 lei; I - 2457 lei; - 2666 lei; - 2672 lei; - 2804 lei; - 2466 lei; - 2405 lei; - 3009 lei; - 2860 lei; - 2799 lei; - 2976 lei; - 2632 lei; - 2767 lei; - 3101 lei; - 2478 lei; - 2537 lei; - 2470 lei.
Au fost obligați pârâții Grădinița nr. 1 Z și Inspectoratul Școlar S să reducă norma didactica a reclamanților cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Consiliul Local al municipiului Z și în consecință a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure din bugetul de stat fondurile necesare acestor plăți.
S-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta B.
Au fost obligații pârâții să le plătească reclamanților suma de 130 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 142 lit. g din Legea învățământului nr. 84/1995, inspectoratele școlare au obligația de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic.
Această activitate implică stabilirea normei didactice, cu consecințe asupra salariului personalului didactic, deci excepția lipsei calității procesuale pasive nu este fondată.
Având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice are atribuții de pregătire a proiectelor de legi bugetare, ale legilor de rectificare. Ori, finanțarea unităților de învățământ se face de la bugetul de stat prin consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale, care cuprind în planul bugetar anual și aceste cheltuieli.
Prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor nu este fondată.
Potrivit art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu grad didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Norma didactică constă în activități didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare, conform planului de învățământ.
Precizările generale emise de Ministerul Educației și Cercetării prevăd că personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I și care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activitățile ce depășesc norma maximă de 16 ore, respectiv 22 de ore.
Așadar, posibilitatea plății orelor suplimentare este garantată de actele normative menționate, inclusiv art. 51 alin. 8 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Pe de altă parte, norma didactică precizată în acțiune este legală, iar planul cadru depus de inspectorat are un caracter general și nu concretizează o altă normă didactică.
Prin neaplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Statutul personalului didactic s-au încălcat prevederile Codului Muncii privind durata normală a timpului de muncă săptămânal, în sensul că munca prestată în plus este considerată muncă suplimentară.
Calculul drepturilor salariale efectuat de unitatea de învățământ pentru munca prestată peste norma didactică este legal și corect.
În baza art. 246.proc.civ. s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta B.
În baza art. 274.proc.civ. instanța a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 130 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Consiliul local al municipiului Z și Primarul municipiului Z, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive ca fiind nefondată, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041.proc.civ.
În motivare se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local al municipiului Z și a Primarului municipiului Z întrucât aceste autorități nu au atribuții referitoare la aplicarea prevederilor Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic și prin urmare nici la stabilirea normei didactice.
De asemenea, legislația în vigoare nu conferă nici o atribuție Consiliului local sau Primarului cu privire la stabilirea și calcularea drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat.
Faptul că fondurile necesare plății salariilor cadrelor didactice tranzitează bugetele locale nu este în măsură a duce la concluzia că recurenții pârâți ar trebui să fie obligați în raportul juridic dedus judecății, deoarece aceste fonduri sunt integral asigurate din bugetul de stat.
Conform art. 167 din legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările ulterioare și potrivit nr.HG 2192/2004, art. 16, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Aceste fonduri sunt repartizate de către consiliile județene, prin hotărâre, pe bugete locale.
Așa fiind, nu există raport juridic direct între Consiliul local și Primar pe de o parte și cadrele didactice pe de altă parte, în ceea ce privește stabilirea și plata drepturilor salariale, lipsește identitatea între persoana pârâților și cel obligat în același raport juridic, în speță fiind vorba de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației și Cercetării.
Pe fond, raportat la prevederile art. 45 alin. 1 și art. 43 din Legea 128/1997, se arată că în cazul educatorilor și învățătorilor, norma didactică nu este stabilită pe număr de ore.
În acest caz, norma didactică reprezintă un post de educator, respectiv de învățător, în cadrul căruia aceste cadre didactice trebuie să asigure activitățile de predare-învățare, norma didactică nefiind alcătuită dintr-un anumit număr de ore.
În acest sens, art. 44 alin. 1 din Legea 128/1997 prevede: norma didactică cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licență sau de absolvire.
În acest context, se apreciază că nu întâmplător textul art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 se referă doar la personalul didactic de predare și instruire practică și nu la personalul didactic de predare-învățare despre care face vorbire atât art. 42 cât și art. 43 din același act normativ.
În același sens, prevederile art. 2 din Legea 102/1999 pentru aprobarea OG nr. 103/1998 privind modificarea structurii normei didactice în învățământul preuniversitar se referă doar la profesorii din învățământul preuniversitar secundar, nefăcând nici o precizare cu privire la posturile de educatori și învățători.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, a declarat recurs, solicitând desființarea sentinței civile atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca inadmisibilă.
În motivare se invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în cauză.
În cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție, întrucât dreptul muncii are un caracter specific atât în ceea ce privește normele de drept substanțial cât și în privința normelor procedurale, iar raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere de chemare în garanție.
În consecință, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul local al municipiului Z nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Consiliului local al municipiului Z nu a acordat drepturile solicitate, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În drept, sunt invocate prevederile art. 3 alin. (1) lit. a pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, potrivit cărora Ministerul "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat. Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, "sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare cărora li se aplică aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale inițiale".
Art. 15 alin.(1) din Legea nr. 500/2002 modificată prevede: "în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minimului de venituri, sau creșterea cheltuielilor.
După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament, pot fi aprobate acte normative numai în condițiile prevederilor alin.(1) dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exercițiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul".
Potrivit art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
Consiliul local al municipiului Z ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar.
Mai sunt invocate prevederile art. 167 din Legea nr. 84/1995, subliniindu-se dispozițiile alineatelor 3, 9, 11, 13-15, 17, 21.
Din aceste dispoziții legale se arată că rezultă fără echivoc faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât alocarea acestor fonduri se face pe baza unei formule de finanțare, care ia în considerare costul standard pe elev/profesor, numărul de elevi/preșcolari din unitatea de învățământ, precum și factorii de corecție dependenți de densitatea de elevi în zona, severitatea dezavantajelor și alți factori și pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se afla unitatea de învățământ.
Dispozițiile art. 167 alin. 17 din Legea nr. 84/1995 prevăd expres și limitativ cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Consiliul local al municipiului Z și Primarul municipiului Z au formulat întâmpinare la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Z, solicitând respingerea recursului chematului în garanție în măsura în care recursul acestor pârâți va fi respins.
Drepturile bănești solicitate de reclamanți nu au la bază un contract de muncă încheiat între angajat și angajator, prin urmare nu decurg dintr-un raport tipic de dreptul muncii.
Drepturile solicitate au la bază interpretarea și aplicarea reglementărilor cu caracter special referitoare la normarea și salarizarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
Ori, în condițiile legislației actuale, sumele necesare salarizării personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat fac parte din finanțarea de bază a unităților de învățământ așa cum este aceasta definită de art. 167 alin. 3 din Legea 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare și sunt asigurate integral de la bugetul de stat, prin bugetele locale (art. 167 alin. 9 din legea 84/1995).
Costul standard pe elev/preșcolar care stă la baza formulei de finanțare pentru alocarea fondurilor de către Ministerul Finanțelor și Economiei, este determinat de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, pe baza normelor elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.
Prin întâmpinarea formulată, Liga Sindicatelor din Învățământul S în temeiul art. 112.proc.civ. al art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, al art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și al art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, în numele membrilor de sindicat, angajați ai Grădiniței nr. 1 Z, solicită respingerea recursului ca nefondat, păstrarea în întregime a sentinței, considerând-o temeinică și legală, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală. Se face trimitere la prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, la Precizările generale pentru aplicarea Statutului personalului didactic nr. 19388/1997, de unde reiese că toate categoriile de personal didactic de predare, indiferent că este vorba de educatori, învățători, instituitori, profesori sau maiștri instructori, beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, cu condiția să aibă o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
Singura referire la norma de încadrare în muncă a învățătorilor se regăsește în cadrul prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 4209/2004 "în învățământul preuniversitar, plata personalului didactic care prestează activități didactice cu ora se face cu următoarele tarife orare de bază, stabilite conform art. 43, art. 49 alin. 1 lit. a, b, c, e și g și art. 51 alin. 8 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, la care se adaugă sporurile și indemnizațiile prevăzute la art. 8: 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână; 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână în învățământul special; 1/80 pentru norma didactică de 20 de ore pe săptămână în învățământul special; 1/96 pentru norma didactică de 24 de ore pe săptămână și 1/80 pentru învățători".
Din economia dispozițiilor legale se deduce faptul că învățătorii au o normă de încadrare în muncă de 20 de ore săptămânal, 80 de ore pe lună, astfel plata unei ore suplimentare reprezintă 1/80 din salariul cuvenit acelei luni.
Acest ordin a fost însă anulat prin decizia nr. 4188/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că la această dată nu există nici o prevedere legală care să reglementeze în mod clar și neechivoc norma de muncă a învățătorilor.
Intimatul precizează că acest ordin a fost anulat în mod eronat în întregime, deși trebuia în mod judicios anulat doar parțial, având în vedere faptul că s-a constatat că Ordinul este nelegal numai în ceea ce privește neincluderea unor sporuri în salariul de bază.
Prin această decizie a fost obligat să emită un nou ordin în conformitate cu dispozițiile legale, însă nu a emis acest nou ordin nici până în prezent.
Sistemul de calcul propus de recurent nu numai că nu este prevăzut de lege, ci încalcă prevederile Codului Muncii și ale Constituției.
Se creează astfel în primul rând o discriminare etnică între învățătorii care predau la clasele secția maghiară față de cei care predau la clasele secției române, primii fiind în mod clar dezavantajați și obligați practic să presteze un volum mai mare de muncă pentru același salariu, doar datorită faptului că predau la clasele de învățământ secția maghiară (art. 16 din Constituție: "Egalitatea în drepturi alin. (1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări").
Acest sistem de salarizare și plată a orelor suplimentare propus de pârâtă încalcă flagrant și principiul consacrat de art. 6 din Codul muncii, potrivit căruia pentru muncă egală sau de valoare egală, salariații au dreptul la plată egală.
Or prin sistemul propus fără nici o bază legală de către pârâtă, se ajunge la situația în care pentru același salariu, un învățător este obligat să presteze muncă în normă de 18, 20, 21, 22, 23, 24 și 25 ore și totodată să fie plătit diferențiat pentru orele suplimentare efectuate, ceea ce este în mod evident inadmisibil.
Evident că această discriminare nu poate fi îngăduită de către prima instanță și astfel modalitatea de calcul propusă de către inspectoratul școlar nu a fost luată în considerare.
În drept au fost invocate prevederile art. 112.proc.civ, art. 6 alin. 2 și art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin. 3 și art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, art. 1 din nr.OG 103/1998 cu modificările și completările ulterioare, ale Precizărilor nr. 19388/1997, nr. 3343/2002, nr. 4209/2004, nr. 3541/2006.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Raportat la recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Z și Primarul Z, Curtea a invocat excepția tardivității, asupra căreia urmează a se pronunța cu prioritate, față de prevederile art. 137 alin. 1.proc.civ. care stipulează că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În speță, sentința atacată a fost comunicată către pârâții Consiliul local al municipiului Z și Primarul municipiului Z la data de 12.10.2007, astfel încât, potrivit prevederilor art. 101-103.proc.civ. ultima zi în care acești pârâți puteau înregistra în termen recursul era data de 23.10.2007. Așa fiind, recursul înregistrat în data de 26.10.2007 de către acești pârâți apare ca tardiv, urmând a fi respins cu această motivare, potrivit prevederilor art. 103.proc.civ.
Cât privește recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
În acest recurs, punctul central îl reprezintă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți.
Este nefondată această excepție, având în vedere că prima instanță, admițând cererea de chemare în garanție în contradictoriu cu această parte, a înțeles să o oblige la asigurarea din bugetul de stat a fondurilor necesare pentru plata sumelor de bani cuvenite reclamanților, astfel încât nu se pune problema ca prima instanță să fi avut în vedere existența unor raporturi juridice directe între reclamanți și chematul în garanție. A fost avut în vedere rolul acestui pârât în elaborarea bugetului de stat din grija pentru a se asigura caracterul efectiv al hotărârii pronunțate. Chiar dacă nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este cel care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat.
Neîntemeiată este și critica privind inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție în cadrul unui litigiu de dreptul muncii. Se arată în recurs că nu există o obligație de garanție între Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul local al municipiului Or, nu poate fi reținută această afirmație, față de prevederile exprese ale art. 167 alin. 2-5 din Legea învățământului nr. 84/1995 republicată și actualizată, unde se prevede că "nitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocateprin bugetele localeale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea,de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii. (2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară. (3)Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământla nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ,din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. (4) Finanțarea complementara asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ. Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale și din alte surse, potrivit legii. (5)Finanțarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de personal-".
Este deci evident că pentru cheltuielile de personal, care intră în categoria finanțării de bază, fondurile se asigură prin bugetul local de la bugetul de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Așa fiind, nu se poate susține că partea chemată în garanție nu are nici o obligație de garanție cât privește plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice.
Este adevărat că raportul dintre Consiliul local și Ministerul Economiei și Finanțelor este unul de drept administrativ iar nu de dreptul muncii, însă împrocesuarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor s-a făcut pe cale accesorie, în vederea asigurării surselor financiare necesare plății drepturilor salariale solicitate pe cale principală, astfel încât funcționează regula prorogării legale de competență în cazul cererilor accesorii. Chiar dacă nu s-a făcut o precizare clară în cererea de chemare în garanție în acest sens, caracterul accesoriu al pretenției îndreptate împotriva acestei părți reiese cu evidență din modul cum se derulează raporturile juridice în baza cărora cadrele didactice sunt remunerate pentru activitatea lor profesională. Obligația de a se pune la dispoziție surse financiare pentru acoperirea salariului acestora este subsecventă celei de a se plăti acest salariu de către angajator și respectiv aceleia de a se asigura fondurile necesare de către Consiliul local. Ca atare, funcționează prorogarea de competență prevăzută de art. 17.proc.civ. situație în care nu se poate invoca inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție în materia dreptului muncii, întrucât raportul juridic avut în vedere pentru admiterea cererii de chemare în garanție este unul conex, dar dintr-o altă materie, așa cum s-a arătat, anume de drept administrativ.
Nu pot fi reținute nici apărările privind neprevederea în bugetul existent a sumelor solicitate cu titlu de drepturi salariale, nici cele privind procedura de urmat pentru rectificarea bugetului (cu precizarea mijloacelor necesare pentru acoperirea minusului), raportate la prevederile invocate din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și nici cele extrase din prevederile nr.OG 22/2002, întrucât aceste aspecte țin de executarea obligației de a se asigura fonduri necesare salarizării cadrelor didactice, or prin hotărâre se stabilește însăși această obligație. Prin urmare, argumentele aduse prin cererea de recurs sunt legate de faza executării, nefiind pertinente în judecarea fondului dreptului invocat.
Pe de altă parte, se reține că drepturile solicitate de reclamanți și pentru care s-a formulat cererea de chemare în garanție nu sunt esențial contractuale, ci își au sursa în prevederile legale, astfel încât recurentul nu poate invoca inopozabilitatea acestor drepturi în ce îl privește, întrucât cu ocazia elaborării proiectului de buget trebuie să țină seama de toate prevederile legale, fără a omite anumite drepturi salariale pentru angajații care primesc salariile din fonduri bugetare, iar în situația în care din culpa ordonatorilor de credite nu au fost prevăzute acele sume în propunerea de bugete, trebuie să asigure complinirea sumelor lipsă prin propunerea de rectificare a bugetului.
Mai sunt invocate în recurs prevederile art. 167 din Legea nr. 84/1995, subliniindu-se dispozițiile legate de procedura ce trebuie urmată pentru a se întocmi bugetul unităților de învățământ preuniversitar de stat și a se asigura alocarea fondurilor pentru finanțarea de bază și cea complementară, însă faptul că sumele încuviințate prin acțiune nu au fost prevăzute în bugetul unității de învățământ nu poate fi opus reclamanților, care au dreptul bine stabilit prin sentința atacată, astfel încât din aceleași surse trebuie asigurată plata acestor drepturi, ca și în situația în care aceste sume ar fi fost de la început cuprinse în buget.
Se mai subliniază faptul că doar anumite cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură de la bugetul de stat, conform art. 167 alin. 17 din lege, printre care nu se numără și cele de salarizare a cadrelor didactice, însă aceste prevederi legale trebuie corelate cu dispozițiile art. 167 alin. 2-5 din Legea învățământului nr. 84/1995 republicată și actualizată, citate mai sus, care întemeiază convingerea că pentru cheltuielile de personal, care intră în categoria finanțării de bază, fondurile se asigură prin bugetul local de la bugetul de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, astfel încât este legitimă chemarea în garanție a recurentului, pentru a asigura din bugetul de stat fondurile necesare acestor plăți.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul formulat, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Z și Primarul și ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1838 din 17.09.2007 a Tribunalului Zalău pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex. 12.02.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Ioana Tripon
