Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 163/R/2010
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 1925 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, în dosar nr. nr-, privind și pe intimații SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, ȘOCALA DE MUZICĂ și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta intimatului Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar, av., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este realizată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta intimatului arată că nu se opune cererii de revizuire și lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Curtea, deliberând, constată că motivele invocate în cererea formulată sunt de fapt motive de recurs, urmând a recalifica cererea de revizuire în recurs împotriva sentinței civile nr. 1507/25.05.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-.
Reprezentanta intimatului nu se opune recalificării căii de atac și arată că nu se opune admiterii recursului.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării asupra recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1507 din 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA DE MUZICĂ și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art.50 alin.1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Alineatul următor din același act normativ prevede expres că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. Prin urmare nu este vorba de tranșe de vechime la salarizare, ci de trei tranșe suplimentare care se acordă fiecărui salariat în funcție de vechimea în activitatea în învățământ, tranșe care nu s-au acordat membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat prezenta acțiune.
Potrivit art. 167 din Legea 84/1995 a învățământului și art. 40 alin.2 din HG nr. 2192/2004, pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, Consiliul local este abilitat să aloce bugetul unității de învățământ din raza sa teritorială.
Prin Legea nr. 154/1998 se stabilesc coeficienții de multiplicare, de ierarhizare pentru funcțiile didactice din învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau de maiștrii, dar Legea nr. 128/1997 a prevăzut cele trei tranșe de vechime suplimentare care nu au fost abrogate prin noile dispoziții, și prin urmare sunt aplicabile în speță. Instanța reține că potrivit prevederilor art. 5 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în coeficienții de multiplicare de nivel minim din anexele nr. 1.1 și 1.2, prevăzuți la ultimele două tranșe de vechime recunoscută de 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/20 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 90 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. În coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, coeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Din analiza anexei 2 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008, act care ia în considerare tranșele solicitate și prin comparare cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la aceleași tranșe de vechime din anexa 2 din nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 și din anexa 2 din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 instanța a constatat că raportul dintre tranșele de vechime este constant, în fapt crescând doar valoarea respectivilor coeficienți. Astfel, spre exemplificare, dacă se ia în considerare coeficientul de multiplicare prevăzut pentru tranșa de vechime 25-30 ani, respectiv 6,308 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 și se raportează la coeficientul pentru tranșa anterioară (22-25 ani, de 6,031) rezultă un grad de multiplicare de 1,0459. Respectivul raport se menține și dacă se fac operațiile respective în cazul coeficienților de multiplicare din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 unde gradele de multiplicare sunt 1,0464, respectiv 1,0459, ceea ce rezultă că n coeficienții de multiplicare din anexa 2 sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Mai mult chiar, dacă se verifică matematic includerea creșterii de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime rezultă că atât la G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 cât și la nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 se respectă includerea respectivei tranșe.
Având în vedere anexele nr. 2 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008, nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 instanța a espins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii și rejudecând cauza, să se dispună acordarea drepturilor salariale potrivit art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.
În motivarea recursului arată că în cadrul dosarului nr- Sindicatul liber al învățământului preuniversitar clujean a acționat în judecată Scoala de muzică C-N și Consiliul local al municipiului C-N, solicitând acordarea drepturilor salariale membrilor săi, rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art.50 alin.1 i 2 din Legea nr.128/1997, privind Statutul Personalului Didactic.
În data de 03.04.2009 reclamanta a depus în fața instanței de fond o cerere de intervenție în interes propriu de care instanța a luat act, însă nu s-a pronunțat asupra ei, deși reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, alături de ceilalți colegi membrii de sindicat.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin cererea de intervenție depusă în fața instanței de fond ( fila 36), recurenta a sesizat Tribunalul Cluj cu cererea privind acordarea drepturilor salariale rezultate din aplicarea tranșelor de vechime.
În ședința publică din data de 03 aprilie 2009, Tribunalul a dispus comunicarea cererii de intervenție cu părțile interesate, însă ulterior a omis să se pronunțe cu privire la aceasta.
Față de cele de mai sus, Curtea constată că Tribunalul nu a judecat pe fond cererea formulată de intervenienta, omițând așadar să se pronunțe în întregime asupra cauzei cu care a fost investită, motiv pentru care, în temeiul art. 312.pr.civilă, va admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1507 din 25 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o va casa în parte în privința cererii formulate de reclamanta și în consecință va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1507 din 25 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o casează în parte în privința cererii formulate de reclamanta și în consecință trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj sub acest aspect.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./Dact.
4 ex./19.02.2010
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina