Obligație de a face. Decizia 162/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 162/R/2010
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 2303 din 2 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr. nr-, privind și pe intimata C-N, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este realizată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care contestatorul, la solicitarea instanței, arată că a formulat contestație în anulare pentru motivul că a fost pensionat în baza Legii nr. 3/1977 și nu în baza Legii nr. 27/1966, cum greșit s-a reținut de către I s-a acordat grupa I de muncă pentru 21 de ani și 4 luni, nu însă și pentru cei 8 ani și 8 luni pentru care era îndreptățit conform art. 112din Legea nr. 3/1977. Invocă greșeli materiale ale instanța de recurs.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțări.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 2303 din 2 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr. nr-, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 694 din 19.03.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, care a fost menținută.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că recurentul reclamant a fost angajat al societății intimate în perioada 23.09.1960 - 01.12.1960, fiind încadrat în meseria de controlor interfază si apoi tehnician tehnolog. Acesta s-a pensionat pentru limită de vârstă la data de 18 iulie 1991( 32 dosar fond), fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 3/1977.
Referitor la grupa I de muncă, se reține că prin decizia de pensionare aceastI fost recunoscută reclamantului recurent pentru o perioadă de 21 ani, 4 luni și 13 zile, respectiv începând cu anul 1969.
În ceea ce privește perioada 1960-1969, s-a reținut, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, că beneficiul grupei I de muncă nu poate fi recunoscut reclamantului recurent întrucât pentru perioadele 23 septembrie 1960 - 18 martie 1969, încadrarea în grupele I și II de muncă s-a făcut la data intrării în vigoare a Instrucțiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966, prin care au fost preluate tabelele 1 și 2, anexele la regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, care cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă.
Astfel, se constată că în tabelul nr. 1, cuprinzând angajații care lucrează în munci foarte grele sau foarte vătămătoare din Instrucțiunile nr. 1040/1967, nu se regăsește locul de muncă și activitatea desfășurată de recurentul reclamant în perioada indicată de către acesta - 23 septembrie 1960 - 18 martie 1969.
Nu pot fi primite susținerile recurentului conform cărora ar fi incidente pentru perioada solicitată dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, prin prisma faptului că legiuitorul a indicat expres că acest ordin este aplicabil pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969. Or, reclamantul are în vedere exclusiv perioada anterioară.
Neîntemeiate se dovedesc și afirmațiile referitoare la alte persoane cărora le-a fost recunoscut acest beneficiu, deoarece acestea nu au fost în situații similare cu cea a reclamantului recurent, locul de muncă și activitatea desfășurată de către acestea, așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, regăsindu-se printre cele indicate în normele legale deja menționate.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 312 alin. 1.proc.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat la data de 8 decembrie 2009 contestație în anulare contestatorul, arătând că a lucrat în timp de 30 ani (11.1960-08.1990) în condiții deosebite. Pârâtul a stabilit și i-a acordat 21 ani și 4 luni în grupa I de muncă prin aplicarea Ordinului nr.50/1990, pentru perioada 03.1969 până la 08.1990 când s-a pensionat. Pentru perioada 11.1960-03.1969 i-a fost acordată grupa a III-a de muncă, deși a lucrat în aceeași secție, devenită secție electrozi-carbură. Această perioadă reprezintă 8 ani și 8 luni.
A inițiat litigiul pentru faptul că pârâtul se opune să-i acorde grupa I de muncă pentru cei 8 ani și 8 luni, motivând faptul că nu se încadrează în prevederile Legii nr.27/2966 și a instrucțiunilor 1040/1967 de aplicare a grupei I, II de muncă. Acesta mai menționează că Legea nr.27/1966 este abrogată prin art.92 din Legea nr.3/2977 și problema acordării grupei I de muncă pentru cei 8 ani și 8 luni trebuia să se judece în baza Legii nr.3/1977 și Ordinului 59/1969 anexa 1 grupa I de muncă, unde la pct.5, 7 și 12 sunt locuri cuprinse și existente și în secția electrozi-
Judecarea cererii pentru aprobarea grupei I de muncă o consideră legală numai prin prisma Legii nr.3/1977, art.11 (2), care este legea în baza căreia s-a pensionat.
Conform carnetului de muncă, la fila 18, la nr.crt.17 scrie: "stabilit loc de muncă cu condiții deosebite conform Ordinului nr.59/1969", iar faptul că este pensionat în baza Legii nr.3/1977 i se recunoaște dreptul la grupa I de muncă în cei 30 de ani lucrați.
Deci, temeiul legal în baza căruia solicită grupa I de muncă este Ordinul nr.59/14.02.1969, Anexa 1, grupa I de muncă cu locurile de muncă cuprinse la punctele 5, 7 și 12 și Legea nr.3/1977, art.11 (2).
Reclamantul arată că în luna ianuarie 1990 o comisiei a vizitat secția electrozi-carbură și a constatat existența în secție a condițiilor deosebite de periculoase și ca urmare s-a aprobat Ordinul nr.50/1990 care la punctul 3 din anexa 1, spune că se poate să beneficieze de grupa I și a II-a de muncă, muncitorii, inginerii, subinginerii, maiștrii, tehnicienii, controlorii tehnici de calitate, care pentru a beneficia de grupa I și a II-a trebuie să lucreze cel puțin 50% din timp la locurile de muncă la grupa I și 75% pentru grupa a II-
Rezultă că atât tehnicianul, cât și controlorul pot beneficia conform legii de grupa I de muncă atât conform Legii nr.3/1977 în baza căreia este pensionat, atât în baza Ordinului nr.59/1969, cât și în baza Ordinului nr.50/1990.
Reclamantul arată că în decizia nr.2303/2009 nu este motivat de ce nu are dreptul la aplicarea prevederilor Legii nr.3/1977, art.11(2) și ale Ordinului nr.59/1969 și de asemenea nu este motivat în decizie de ce îi este acordat grupa a III-a de muncă.
În decizia nr.2303 este o contradicție pentru că instanța în loc să aplice legea și să acorde grupa I de muncă așa cum este scris în art.11(2) din Legea nr.3/1977, Curtea de APEL CLUJ îi respinge cererea și îl neîndreptățește prin neacordarea dreptului pe care l-a obținut prin muncă. Curtea de APEL CLUJ nu motivează de ce pârâtul în perioada 09.1960-03.1969 îi acordă grupa a II-a de muncă.
Este adevărat că din cei 30 de ani lucrați în, pârâtul îi acordă în conformitate cu Ordinul nr.50/1990 - 21 ani și 4 luni în grupa I de muncă, dar se omite diferența de 8 ani și 8 luni, când a lucrat în aceeași secție încadrată în schemă om-utilaje cu o activitate în 3 schimburi, în condiții foarte grele de muncă (, gaze de gudroane și temperatură).
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de contestație în anulare formulate, Curtea reține următoarele:
Nu este întemeiată calea de atac extraordinară promovată.
Potrivit art. 318.proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speță, ceea ce se invocă în susținerea contestației este greșita aplicare a dispozițiilor legale de către instanța de recurs la starea de fapt prezentată.
Se constată că detalierea motivelor de contestație în anulare nu permite încadrarea acestora în condițiile restrictive de admitere a acestei căi extraordinare de atac.
Astfel, sintagma de "greșeală materială" trebuie definită în opoziție cu cea de "greșeală de judecată", fiind unanim acceptat că o astfel de greșeală de judecată nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.
Or, tocmai astfel de greșeli de judecată indică în speță contestatorul, invocând și criticând modul în care instanța de recurs a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor legale ce au succedat în timp în materia stabilirii efectuării muncii în grupele de muncă la datele faptice furnizate de contestator.
Prin urmare, dat fiind caracterul extraordinar al contestației în anulare, nu se poate admite anularea deciziilor intrate în puterea de lucru judecat prin formularea unui recurs la recurs, cum se conturează practic această cale de atac promovată.
Văzând dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 2303/R din 02 noiembrie 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, - - - - - -
GREFIER,
Red.T/.M/4 ex./26.02.2010
Jud.recurs:, și
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina
