Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1638/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1638/R/2009
Ședința publică din 23 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 435 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată - și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale - spor confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererea de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 435 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantei - - și au fost obligați pârâții Tribunalul Sălaj, Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Justiției la calculul și la plata către reclamantă a sporului de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază pe perioada 8 mai 2006 - 31 octombrie 2006, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții de rândul 1 - 3 să consemneze în carnetul de muncă al reclamantei sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază pe perioada 8 mai - 31 octombrie 2006.
Totodată, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanta face parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fiindu-i impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15% membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.
Aceste acte normative enumerate mai sus prevăd acordarea unui spor de confidențialitate către o serie de categorii de personal, excluzând fără nici un temei magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, care de asemenea au ca obligație profesională păstrarea confidențialității.
Astfel, conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.
Această obligație, reprezintă obligație de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Conform art. 84 lit. e din Legea nr. 567/2004, republicată, privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.
Prin însăși natura sa, activitatea juridică desfășurată de reclamanți implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor sau colegilor de serviciu, sesizările adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, adopții, secretul bancar, secretul economic.
Reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanta, este parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, se supune obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională.
Din moment ce reclamanta este într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii ei, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care face parte.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Referitor la solicitarea privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație, potrivit prevederilor art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Cu privire la cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța o găsește întemeiată, urmând aoa dmite pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art. 15 din nr.HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
Pe cale de consecință, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost obligat acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța reține că acesta, conform art. 16-20 din nr.OG 137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prev. de nr.OG 137/2000 cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate. Față de împrejurarea că acest pârât nu are nici un raport juridic cu reclamanții, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamanților față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării admițând excepția lipsei calității procesuale a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S pentru Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea acestuia, și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei.
În motivare recursului s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice întrucât între acesta și Ministerul Justiției și Libertăților nu există nici o obligație de plată pentru drepturi bănești pe care Ministerul Justiției și Libertăților ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Referitor la fondul cauzei s-a învederat că dispozițiile referitoare la acordarea sporului de confidențialitate nu sunt discriminatorii, iar pretențiile reclamantei sunt nefondate.
Sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punct de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, astfel încât există dificultăți în a reține "situația comparabilă - categoriile profesionale în raport cu care reclamanta consideră că se află într-o situație comparabilă, element inadmisibil pentru a putea vorbi de o discriminare".
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
În motivare recursului pârâtul arată că, hotărârea este criticabilă pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și pct.9 pr.civ.
Relativ la primul motiv de recurs s-a arătat că în considerentele hotărârii recurate se critică o soluție legislativă pe care instanța o apreciază ca fiind discriminatorie, constatând că o categorie profesională este tratată în mod diferențiat față de categorii profesionale din sistemul bugetar fără justificare. Prin soluția pronunțată, instanța de fond completează dispozițiile legale, ceea ce reprezintă imixtiune în atribuțiile puterii legislative.
de a analiza un eventual tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, fiind cunoscut că în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
În aceeași ordine de idei, învederează instanței că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii (nr.818/819/820/03.07.2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
S-a mai învederat că nu există nici un act normativ în vigoare care s prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În nici un caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept, așa cum sugerează instanța de fond.
Categoriile de personal salarizat de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege, astfel încât nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora între personalul auxiliar de specialitate și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru ca așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin decizii, "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexistatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă". De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituțională statuează că " în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) principiul egalității în drepturi și ale nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări".
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
Deoarece deși sunt structurate diferit, o parte dintre motivele invocate de recurenți sunt similare, cele două recursuri nu vor fi analizate separat.
Referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive aMinisterului Finanțelor Publicese reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Finanțelor Publice este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Finanțelor chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calității procesuale pasive.
Referitor la depășirea atribuțiilor de către instanța de fond (motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților ), se reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
În ceea ce privește criticile privind fondul cauzei se reține că rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
În consecință, se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 4351 din 16.03.2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
PT.- - - - PT.- - - -
În semnează În semnează
Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Laura Dima Eugenia Pușcașiu
Red.D/Dact.
2 ex./03.08.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
